Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 14205/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. A. G.
Judecător S. P.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ (AFP TG. J.) împotriva sentinței nr.1963 din 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, Curtea a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1963 din 27 februarie 2013, Tribunalul Gorj a respins excepțiile invocate de Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J. să restituie reclamantului suma de 2414 taxă pentru emisiile poluante cu dobânda legală aferentă.
A respins ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a învederat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
A susținut că decizia necontestată de reclamant la D.G.F.P. Gorj, potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii și că instanța nu a analizat probatoriile, nu a avut în vedere că suma a fost achitată voluntar de către reclamant.
Soluția instanței a considerat că este nefondată și prin raportare la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
A solicitat să se constate că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel, atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205-211 din OG nr. 92/2003, R.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și dispune restituirea sumei cu dobânzi.
Recurenta a criticat sentința și în ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, susținând că AFP Tg. J. nu se află în culpă procesuală, iar instanța de fond nu a stabilit culpa procesuală a fiecărei părți și a avut în vedere faptul că pretențiile nu au fost admise în întregime.
În continuarea motivării, a arătat că, din moment ce suma a fost încasată de A.F.M. București, este eronată obligarea la restituire doar a A.F.P. Târgu-J., organ fiscal care a stabilit doar cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, fără a beneficia de suma respectivă.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii față de AFP Tg. J. și obligarea AFM la restituirea sumei, iar în subsidiar respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ. ,coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG nr.92/2003.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa pentru emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Tg. J. restituirea integrală a taxei, cu dobânda legală, iar pârâta A.F.P. Tg. J. i-a comunicat refuzul restituirii.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată, criticile recurentei pârâte pe aceste aspecte fiind nefondate.
Decizia de calcul a taxei nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Taxa pe emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 fiind contrară art. 110 TFUE, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută cu încălcarea acestuia, iar reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei pe emisii poluante încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Este întemeiată critica referitoare la faptul că pârâta A.F.M. nu a fost obligată la restituirea sumei, întrucât potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 „Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă pentru emisii poluante și trebuia obligată la restituirea sumei alături de A.F.P. și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei, considerată de reclamant contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Cum sumele încasate cu titlu de taxa pentru emisii poluante se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond nu a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Instanța reține că reclamantul a solicitat prin cererea adresată organului fiscal și prin cererea de chemare în judecată restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda la suma achitată, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 124 C.proc.fiscală, astfel că ambele pârâte trebuie obligate la plata dobânzii legale, aferentă sumei de restituit.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul. Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie deci culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și trebuie obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința, în sensul că va fi obligată și pârâta A.F.P. în solidar cu AFM la plata taxei pentru emisii poluante cu dobânda legală și la plata cheltuielilor de judecată, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ (AFP TG. J.) împotriva sentinței nr.1963 din 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă AFP în solidar cu AFM la plata taxei pentru emisii poluante cu dobânda legală și la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. A. G. | Judecător, S. P. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. C.
Jud. fond MD
Tehn. DF
2ex/23.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2281/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2906/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
