Anulare act administrativ. Decizia nr. 1835/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1835/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 3524/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 1835/2013
Ședința publică de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. C.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă . SRL, împotriva sentinței nr.4600 din 22.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă . SRL și intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal; de asemenea se învederează că recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.
Constatând cauza în stare de judecată și apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
După strigarea cauzei, dar mai înainte de închiderea ședinței de judecată, s-a prezentat av. P., pentru recurentă, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, recurenta justificând un interes public în formarea cererii.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21 martie 2012 sub nr._ pe rolul Tribunalului D., reclamanta . SRL cu sediul în . a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. solicitând ca prin acțiunea ce se va pronunța să se dispună:
1. Anularea dispoziției DSP D. prin care s-a hotărât înființarea Centrului de Permanență Rast/G., care deservește comunele G., Poiana M., Piscu Vechi și D...
2. Anularea adresei nr.7483/16.09.2011, act comunicat la 19.09.2011 și prin care, în procedura prealabilă, a fost respinsă cererea adresată D.S.P D..
3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că prin dispoziția Direcției de S. Publică D., în . înființat un Centru de permanență care deservește comunele G., Poiana M., Piscu Vechi și D..
Pentru a fi înființat acest centru a intervenit un acord între 5 medici dintre care unul este angajatul Serviciului de Ambulanță Calafat, iar alții sunt titulari ai unor cabinete de medicină de familie aflate la mai mult de 25 de km de sediul Centrului de permanență aflat în . medicii care sunt titulari de cabinete în localitățile pe care C. le deservește.
Raportat la programul obligatoriu a fi desfășurat în cadrul Centrului (de la ora 15 până la ora 8 a doua zi) și la programul de activitate al cabinetelor medicale unde cei 5 medici sunt titulari (respectiv 8-15 în fiecare zi), este evident faptul că principalul scop al înființării unui astfel de centru nu poate fi atins.
Pentru a respecta dispozițiile art.7 din legea nr.554/2004 a urmat procedura prealabilă, în sensul că a solicitat prin adresa nr.7483/29.08.2011 depusă la Direcția de S. Publică D. constatarea încălcării dispoziției Ordinului Ministerului Sănătății nr.697/2011 și ale Legii nr.263/2004, acte normative care reglementează asigurarea continuității asistenței medicale.
A justificat interesul în formularea cererii prin aceea că prin înființarea Centrului de către medici care nu pot asigura în fapt permanența sunt prejudiciați pacienții din localitățile arondate, iar pe de altă parte prin faptul că reclamanta în calitate de reprezentantă a unei asocieri de 5 medici a fost refuzată de către primarul comunei G. la momentul la care a solicitat înființarea Centrului de permanență.
Prin adresa nr.7483/29.08.2011 organul emitent al actului vătămător a comunicat că înființarea centrului s-a făcut cu respectarea disp. art.9 alin.1 din ordinul Ministerului Sănătății nr.697/2011, apreciindu-se că este suficient exprimarea voinței unui număr de minim doi medici titulari de cabinete de medicină de familie.
Reclamanta a apreciat însă că răspunsul este lipsit de temei legal și nu răspunde criticilor aduse actului a cărui anulare a cerut-o. Privitor la existența în cadrul asocierii a unor medici titulari de cabinele aflate la distanță considerabilă la sediul Centrului de Permanență Rast /G. nu a plecat de la premiza că ar exista o restricție teritorială în cuprinsul legilor speciale, ci a vizat strict situația că medicii care desfășoară activitate la distanță nu pot, în mod obiectiv, să respecte programul de permanență. Ori, în situația în care asigurarea continuității asistenței medicale pentru locuitorii din zonă este principalul scop al înființării unui Centru de permanență, imposibilitatea respectării acestei condiții legale nu poate conduce decât la constatarea netemeiniciei actului de înființare.
S-a mai arătat că răspunsul formulat la plângerea prealabilă analizează contestația numai prin raportarea la disp. art.9 alin.1 din OMS nr.697/2011, fără a verifica, conformitatea dispoziției de înființare cu prevederile art.9 alin.6 din același act normativ.
În speță, pe de o parte, în zona Centrului (comunele G., Poiana M., Piscu Vechi și D.) sunt mai mult de 5 medici de familie, și aceștia au fost excluși din asociere, iar pe de altă parte toți medicii care nu sunt din zonă sunt titulari de cabinete de medicină de familie, situație în care nu puteau fi parte din convenția de asociere.
În drept își întemeiază cererea pe disp. art.8 din Legea nr.554/2004, pe dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr.697/2011 și ale Legii nr.263/2004.
În dovedirea cererii a depus: adresa nr.7483/16.09.2011 emisă de DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D.,cererile nr.7483/29.08.2011, 5940/11.07.2011.
La data de 07.05.2012, pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii, reclamanta nu face dovada că a depus o solicitare de înființare a unui centru de permanență și că aceasta a fost refuzată.
Prin sentința nr.4600 din 22.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ , Tribunalul D. a respins cererea formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D., ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția lipsei de interes este fondată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.137 C.pr.civ, instanța a constatat că reclamantul a solicitat pe calea prezentului demers judiciar anularea Dispoziției emise de DSP D. prin care s-a dispus înființarea Centrului de Permanență Rast/G..
În justificarea interesului, reclamantul a arătat, pe de o parte, că a formulat cerere pentru înființarea unui astfel de centru, cerere care însă a fost respinsă, pe de altă parte, a invocat existența unui interes public, arătând că pacienții din localitățile arondate centrului sunt prejudiciați ca urmare a faptului că medicii care deservesc centrul de permanență nu pot asigura în fapt permanența.
În ședința publică din 1 octombrie 2012, s-a solicitat reclamantului să facă dovada celor afirmate în cererea introductivă, referitoare la existența unui interes în cauză.
Cu toate acestea, reclamantul nu a fost în măsură să depună cererea formulată, pentru înființarea unui centru de permanență, în zona Rast/G., susținând că existența în fapt a acestei cereri rezultă implicit din actele depuse.
Față de cele prezentate, instanța a constatat că excepția este întemeiată, iar acțiunea lipsită de interes, în sensul considerentelor arătate în continuare.
Astfel, interesul reprezintă folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii. Interesul există atunci când prin admiterea acțiunii reclamantul ar dobândi recunoașterea unui drept sau a unei situații producătoare de efecte juridice.
Pentru a putea fi justificat interesul se cer a fi îndeplinite următoarele condiții; interesul să fie legitim și juridic; să fie personal și direct; să fie născut și actual.
Așadar, existența doar a unui interes public nu îndeplinește cerințele menționate, fiind necesar ca interesul să fie personal al celui ce formulează acțiunea.
În cauză, cercetarea existenței interesului trebuie să pornească de la obiectul cererii de chemare în judecată, iar îndeplinirea acestei condiții va trebui să se raporteze la finalitatea ipotezei admiterii acestei cereri.
Astfel, în ipoteza admiterii cererii formulate, reclamantul s-ar regăsi în situația anterioară emiterii deciziei de înființare a centrului de permanență, caz în care reclamantului i s-ar putea aproba înființarea unui asemenea centru, dacă bineînțeles, ar fi depus cerere în acest sens, și ar fi prezentat o asociere a minimum 2 medici de familie, titulari de cabinete de medicină de familie.
Or, deși a susținut acest lucru, nu a făcu dovada certă.
Mai mult, reclamantul, persoană juridică, nici nu explică cum ar putea solicita înființarea unui astfel de centru, dat fiind calitatea sa, și dispozițiile legii 263/2004 și Normelor de aplicare, potrivit cu care centrele de permanență se pot înființa prin "voința liber exprimată a minimum 2 medici de familie, titulari de cabinete de medicină de familie, indiferent de forma de organizare, care pot coopta alți medici de familie sau medici rezidenți în medicina de familie în anul III de pregătire, pentru a se constitui un grup de 7 medici".
Deși toată corespondența a fost purtată între DSP, pe de o parte, și G. M., medic de familie, pe de altă parte, și cu toate că în ședința publică din 1 octombrie s-a discutat stabilirea cadrului procesual, față de acest aspect, reclamantul a insistat că acțiunea a fost formulată de către C. M., în nume propriu; prin urmare, existența interesului trebuie cercetată în persoana titularului acțiunii, respectiv . SRL.
A mai arătat reclamantul că plângerea formulată împotriva deciziei de înființare a centrului de permanență a fost făcută de către reclamant, prin reprezentant legal G. M., însă din contestația depusă nu reiese acest lucru, dimpotrivă cererea nr.7483/16.09.2011 a fost formulată de către G. M., medic de familie, în nume propriu.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada formulării unei cereri pentru înființarea unui centru de permanență, adresată DSP D., anterior emiterii deciziei contestate, instanța apreciază că reclamantul nu justifică interesul în promovarea prezentei acțiuni, respectiv a folosului practic și personal, motiv pentru care va respinge acțiunea în consecință.
În ceea ce privește solicitarea formulată în cuprinsul notelor scrise, de atragere în proces a numitei G. M., medic de familie, instanța nu a analizat-o, întrucât a fost formulată cu ocazia concluziilor asupra excepției lipsei de interes.
În acest sens, s-a constatat că excepția lipsei de interes a fost invocată de pârât prin întâmpinare (depusă la 7 mai 2012) și pusă în discuția părților în ședința publică din 1 octombrie 2012, termen la care reclamantul a solicitat amânarea pentru a formula apărări pe excepție.
Ca atare, în ședința publică din 22 octombrie, discuțiile au vizat cu prioritate acest aspect, în conformitate cu dispozițiile art.137 C.pr.civ, urmând ca celelalte cereri, în strânsă legătură cu fondul cauzei, să fie analizate doar în ipoteza continuării judecății, ca urmare a respingerii excepției.
Dată fiind soluția ce urmează a se pronunța asupra excepției, soluție care pune capăt demersului reclamantului, instanța nu s-a mai pronunțat asupra cererii de atragere în proces a altei persoane, cerere care presupune, ca și condiție necesară, existența unui proces pe rolul instanței, condiție care nu a mai fost verificată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta . SRL, susținând că este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului aceasta a arătat că, deși cererile prealabile adresate DSP D. au fost semnate de către doamna doctor G. M., răspunsul autorității (nr.7483/16.09.2011), este emis pe numele Cabinetului Medic de Familie G. M., persoană juridică transformată în societatea comercială care a promovat acțiunea în anularea actului administrativ.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată din oficiu, a susținut că soluția de admitere este vădit nelegală, raportat la starea de fapt și la susținerile din cererea de chemare în judecată.
A susținut că justifică interesul în formularea cererii în principal, prin aceea că prin înființarea Centrului de Permanență Rast/G. de către medici care nu pot asigura în fapt permanența sunt prejudiciați pacienții din localitățile arondate, unicul scop al înființării Centrului neputând fi atins, tocmai raportat la înscrisurile care emană de la DSP D., în ceea ce privește programul medicilor, fiind vorba despre un interes public legitim, așa cum este definit de art.2 alin.1 lit.r din legea nr.554/2004, interes pe care emiterea actelor a căror anulare a cerut-o îl vatămă.
A mai arătat recurenta că justifică interes și prin aceea că reprezentanța legală a Centrului M., în calitate de reprezentantă a unei asocieri de 5 medici din unitățile administrativ-teritoriale deservite de centrul de permanență a fost refuzată de către primarul comunei G. la momentul la care a solicitat înființarea Centrului de permanență.
A mai arătat recurenta că, deși nu a prezentat înscrisuri din care să rezulte corespondența purtată cu Primarul comunei G., în adresa transmisă către DSP D. în data de 1.07.2011 de către doamna G. M., reprezentantă legală a . SRL, s-a făcut vorbire despre refuzul Primarului de a înființa un astfel de centru. Această adresă este anterioară datei la care a fost solicitată înființarea unui Centru de permanență de către medicii semnatari ai convenției de asociere autentificată sub nr.1298/10.08.2012.
Intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de dispozițiile art. 304 și 3041 C:pr.civ., Curtea reține următoarele:
Interesul în promovarea unei cereri de chemare în judecată este definit în literatura juridică ca fiind folosul urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, folos care poate fi material și moral. Din punct de vedere al doctrinei juridice, interesul trebuie să fie legitim, juridic, să fie născut și actual, să fie personal și direct. Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie. Pentru promovarea oricărei acțiuni în justiție trebuie să se facă dovada interesului și numai partea nemulțumită de hotărârea instanței se poate îndrepta împotriva acesteia cu calea de atac recunoscută de lege.
Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar un profit, deci trebuie să se sprijine pe un interes, căci neexistând interes nu poate exista acțiune.
Se reține, totodată că potrivit art. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată,. Interesul poate fi atât privat, cât și legitim.
În ceea ce privește persoanele de drept privat, invocarea încălcării unui interes legitim public nu poate fi făcută însă decât în condițiile în care afirmarea încălcării acestuia are un caracter subsidiar față de invocarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.
Curtea apreciază însă că, în mod corect instanța de fond a constatat că recurenta nu justifică un interes legitim privat pentru a promova cererea de chemare în judecată.
Astfel, recurenta nu a făcut dovada formulării, prin reprezentant legal, o unei cereri de înființare a unui centru de permanență în condițiile Ordinului MS nr. 697/2011 și ale Legii nr. 263/2004, pentru ca emiterea unui act administrativ de respingere a unei asemenea cereri să îi dea posibilitatea contestării acestuia înaintea instanței de contencios administrativ. Faptul că într-o cerere adresată DSP D. numita G. M. invocă o corespondență purtată cu primarul comunei G. și din cuprinsul căreia ar rezulta că a formulat o asemenea solicitare, atât timp cât nu este făcută și dovada acestei corespondențe, nu poate fi reținut ca dovadă a formulării, prin reprezentant legal, o unei cereri de înființare a unui centru de permanență în condițiile Ordinului MS nr. 697/2011 și ale Legii nr. 263/2004.
De altfel, chiar și în cuprinsul recursului său, recurenta arată că demersul său jurisdicțional are la bază un interes legitim public, iar nu un interes privat, critica sa privind omisiunea instanței de fond de a constata existența în cauză a acestui interes public fiind nefondată, în condițiile în care în contestarea unui act administrativ invocarea încălcării unui interes legitim public nu poate fi făcută decât subsidiar, cu condiția dovedirii unui interes privat, interes pe care recurenta nu l-a dovedit.
Nu sunt fondate nici susținerile recurentei privind faptul că reprezentantul său legitim a primit corespondența primită din partea autorității administrative emitente în procedura prealabilă, susțineri, de altfel, nedovedite, căci înscrisurile depuse în cauză nu dovedesc faptul transformării Cabinetului medical individual Dr. M. G. în . SRL. Neîndeplinirea cerinței justificării unui interes privat, personal, legitim, actual și direct a fost reținută prin raportare la faptul că recurenta a formulat, anterior emiterii dispoziției contestate, o cerere de înființare a unui centru de permanență similar celui contestat, iar nu pentru faptul nedovedirii calității de reprezentant al recurentei reclamante pentru Cabinetul medical individual Dr. M. G..
De asemenea, Curtea consideră că în mod corect, instanța de fond a reținut că cererea de modificare a cadrului procesual a fost formulată ulterior acordării cuvântului părților asupra excepției lipsei de interes, caracterul absolut și peremptoriu al acestei excepție justificând prioritate în soluționarea ei.
Este, prin urmare, nefondată și critica privind nesoluționarea cererii sale de lărgire a cadrului procesual, ca și cea privind justificarea calității sale procesuale active, aceasta fiind o condiție pentru formularea unei cereri de chemare în judecată diferită de cea a interesului, analizată prioritar și în mod legal de către instanța de fond.
În consecință, considerând că recurenta reclamantă nu a justificat un interes privat legitim pentru formularea cererii de chemare în judecată, invocarea unui interes public putând fi primită doar cu titlu subsidiar și condiționat de dovedirea unui interes privat și apreciind că sentința recurată este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă . SRL, împotriva sentinței nr.4600 din 22.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 Februarie 2013.
Președinte, A. C. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
Red. jud. A. C.
2 ex./ 19 martie 2013
Jud. fond C. I.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1214/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2281/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
