Anulare act administrativ. Decizia nr. 1220/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1220/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 1875/101/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1220/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Judecător A. C.
Judecător A. R.
Grefier M. B.
c.c.c.c.c.c.c.c.c.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul reclamant GUȘTEA I. împotriva sentinței nr.5348 din 5.12.2012 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. TÂMNA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recursul a fost formulat în termen și motivat și recurentul reclamant GUȘTEA I. a solicitat judecarea în lipsă conform dispoz. art. 242 Cod pr. civilă, după care, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Prin sentința nr. .5348 din 5.12.2012 Tribunalul M. a respins contestația formulată de reclamantul Guștea I., împotriva dispoziției nr.32/07.02.2011 emisă de pârâtul P. C. Tâmna.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția nr.32/07 februarie 2011 P. comunei Tâmna – județul M. i-a imputat contestatorului Guștea I. suma de 6593 lei, reprezentând sporuri și ajutoare bănești încasate necuvenit.
În momentul emiterii dispoziției de imputare contestatorul Guștea I. se afla în raporturi de serviciu, în calitate de funcționar public, cu pârâtul P. C. Tâmna, iar raporturile juridice obligaționale dintre părți sunt guvernate de Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici.
Dispoziția de imputare nr.32/07.02.2011 a fost dată de către pârât în baza deciziei nr.28/2010, emisă de Camera de Conturi M., ca urmare a constatărilor auditorilor publici externi, în urma controlului efectuat în perioada 27.08- 30.09.2010 asupra situațiilor financiare pentru anul 2009, la Primăria C. Tâmna, consemnate în procesul verbal de constatare nr.1217/30.09.2010.
P. C. Tâmna - județul M. și-a însușit constatările auditorilor publici externi din cadrul Camerei de Conturi M. și nu a contestat măsurile dispuse prin decizia nr.28/2010 privind legalitatea modului de stabilire și plata unor drepturi salariale și asimilate sub formă de sporuri și ajutoare acordate funcționarilor publici și personalului contractual în anul 2009.
Din proba cu înscrisuri administrată în cauză a rezultat că în anul 2009 funcționarilor publici din cadrul Primăriei C. Tâmna li s-au plătit următoarele sporuri: sporul de dispozitiv în procent de 25%; sporul de mobilitate și spor de confidențialitate, precum și drepturi salariale pentru protecția și securitatea muncii, fără ca în prealabil P. C. Tâmna, în calitate de ordonator principal de credite și de angajator, să dispună în mod expres acordarea acestora, printr-un act administrativ scris.
Drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de art.31 din legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că: pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Acest articol trimite la legea specială de salarizare aplicabilă funcționarilor publici.
Începând cu data de 01 ianuarie 2007 și în anul 2009 drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate de OG nr.6/ 2007, care prin dispozițiile art.14 – 16 stabilea în mod expres și limitativ sporurile ce au fost componente ale salariilor funcționarilor publici .
Prin art.3 al acestei ordonanțe ce a reglementat salarizarea funcționarilor în anul 2009, în care au fost încasate drepturile salariale imputate prin dispoziția de imputare contestată se prevede în mod expres că gestiunea sistemului de salarizare al funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii, or, pârâtul P. C. Tâmna, în calitate de ordonator principal de credite după . Ordonanței nr.6/2007 nu a emis un act administrativ prin care să stabilească și să dispună acordarea sporurilor și a celorlalte drepturi salariale imputate prin dispoziția nr.32/07.02.2011.
La solicitarea instanței, prin adrese repetate, pârâtul P. C. Tâmna a depus la dosarul cauzei o singură dispoziție de acordarea sporului de dispozitiv dată în anul 2006, anterior intrării în vigoare a OG nr.6/2007 aplicabilă în anul 2009 când au fost plătite drepturile salariale imputate prin dispoziția nr.31/2011.
In ceea ce privește încasarea sporului de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, în anul 2009, de către contestatorul Guștea I., funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului, instanța apreciază că s-a făcut în mod nelegal, fără ca ordonatorul principal de credite să dispună printr-un act administrativ acordarea acestuia, iar plata s-a făcut cu interpretarea greșită a dispozițiilor Ordinelor MAI nr.275/2002 și 496/2003.
Astfel, în perioada 2003 – 2008 a avut loc o succesiune de acte normative care au vizat reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor.
Urmare reorganizării, personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a fost transferat din subordinea acestuia în subordinea autorităților publice locale.
Anterior reorganizării acestui minister, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul de Interne care, prevedea acordarea indemnizației de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază personalului civil din instituțiile cu activitate în domeniul ordinii publice.
Pentru clarificarea unor aspecte privind modalitatea de salarizare a personalului civil transferat din cadrul ministerului la structurile administrației publice locale, Ministerul Administrației și Internelor a dat Ordinul nr.496/2003 pentru modificarea și completarea Ordinului nr.275/2002.
Potrivit pct.9.2 din ordinul nr.496/2003 „indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice” iar la pct.31.1 se arată că „prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor”.
La același punct al Ordinului se precizează că”personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care, beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților analogi din sectorul bugetar”.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 nu a vizat și nu se putea referi la funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală deoarece, aceste autorități funcționează potrivit art.120 alin.(1) din Constituția României republicată și a art.2 alin.(1) din legea Administrației Publice Locale nr.215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare pe baza principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.
În suma imputată contestatorului Guștea I. prin dispoziția de imputare nr.32/2011 au fost incluse și sumele reprezentând spor de mobilitate și de confidențialitate.
Sporul de mobilitate și de confidențialitate nefiind expres prevăzute printr-un act normativ cu forță generală obligatorie nu pot fi acordate, decât dacă sunt rezultatul unei înțelegeri în urma căreia ordonatorul principal de credite le încuviințează și dispune să le plătească printr-un act administrativ individual.
Faptul că reclamantul a avut obligația legală de a păstra secretul profesional nu poate semnifica în nici un caz că este în vreun fel îndreptățit la o remunerație suplimentară din partea angajatorului lui, pentru a-și îndeplini această obligație.
Trebuie făcută diferențierea obligației generale de confidențialitate, datorată de orice angajat angajatorului,de obligația de confidențialitate rezultată dintr-o clauză de confidențialitate.
Clauza de confidențialitate vizează pentru angajat o sferă mai largă de informații decât cea avută în vedere prin conceptele de in formații clasificate și secrete de serviciu .
În măsura în care s-ar referi exclusiv la informațiile pe care reclamantul este dator să le păstreze, în temeiul obligației prevăzută de art.46 din Legea nr.188/1999, conform căreia, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public, atunci această clauză nu-și are rostul și este inutilă.
Deplasările ocazionale pe care le întreprinde reclamantul și pentru care i s-a plătit sporul de mobilitate fără ca în prealabil ordonatorul principal de credite să-l stabilească și să dispună acordarea lui printr-un act administrativ cu caracter individual, sunt deplasări inerente activității pe care o desfășoară și funcției pe care o ocupă.
Referitor la această situație, doctrina de dreptul muncii este unanimă în a aprecia că, dacă specificul muncii salariatului implică deplasări permanente ale salariatului mențiunea în acest sens în actul de numire în funcție sau în fișa cu atribuțiile de serviciu nu constituie o clauză de mobilitate.
Nici pentru drepturile salariale încasate de către contestatorul Guștea I. în anul 2009, pentru refacerea capacității de muncă, pârâtul P. C. Tâmna nu a emis, în calitatea de ordonator principal de credite, un act administrativ individual pentru cuantificarea sau stabilirea procentului din salariul de bază și acordarea acestui spor, în mod expres, conform art.16 alin.1 și 2 din OG nr.6/2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant GUȘTEA I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare recurentul reclamant a criticat soluția instanței de fond prin prisma faptului că nu a suspendat cauza până la soluționarea irevocabilă a cauzei avînd ca obiect contestația sa împotriva deciziei Camerei de Conturi.
A arătat recurentul că dispoziția atacată a avut la bază procesul verbal al Camerei de Conturi M. prin care s-a constatat că la nivelul Primăriei au fost acordate drepturi salariale necuvenit, ori temeiul acestei dispoziții nu putea fi decât art.84 din Legea nr.188/1999, iar aprecierea legalității acestui act administrativ se analiza prin raportare la aceste dispoziții legale și la documentația ce a stat la baza emiterii sale.
Ca atare, a arătat recurentul că dispoziția are un temei eronat avînd în vedere că prin procesul verbal întocmit de Camera de Conturi M. se face doar analiza finanaciar contabilă a contului bugetar anual al persoanei auditate, fără a stabili măsuri cu caracter individual față de funcționarii publici.
A aprecit recurentul că o interpretare contrară ar echivala cu o restricționare a accesului la justiție și a arătat faptul că sumele acordate au avut la bază hotărârea de consiliu local, hotărâre ce a primit viza de legalitate din partea instituției prefectului.
A invocat recurentul, în acest sens nemotivarea dispoziției contestate sub aspectul îndeplinirii condițiilor privind antrenarea răspunderii materiale a funcționarilor publici și nu demonstrează eroarea angajatorului cu privire la administrarea fondurilor publice, precum și dispozițiile Legii nr.82/2012 privind amnistia fiscală.
Analizînd sentința recurată, prin prisma motivelor invocate de recurent, dar și a disp. art.3041C.P.C. Curtea constată că recursul nu este fondat din următoarele considerente:
În speță recurentul reclamant a investit instanța de fond cu analiza legalității Dispoziției nr.32/2011 emisă de P. C. Tâmna prin care i-au fost imputate drepturile bănești încasate necuvenit.
În raport de obiectul cauzei deduse judecății, critica recurentului privind neaplicarea în cauză a disp. art.244 C.P.C. privind suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului privind contestarea deciziei Camerei de Conturi M. sunt nefondate întrucât conform art.244 alin.1 pct.1 C.P.C. prevăd că instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care obiectul unei alte judecăți, acesta reprezentînd unul dintre cazurile de suspendare legală facultativă și nu obligatorie.
În speță, instanța de fond a dispus motivat suspendarea cauzei conform art.244 C.P.C. prin încheierea de ședință de la termenul din 06.04.2011, fiind formulată cerere de repunere pe rol de către reclamantul Guștea I. la data de 5.09.2012, ulterior soluționării în primă instanță a cauzei avînd ca obiect anularea Deciziei nr.28/2010 a Curții de Conturi-Camera de Conturi M..
Avînd în vedere că recurentul a criticat, prin motivele de recurs, încheierea prin care s-a dispus suspendarea, conform art.2441alin.2, aceste critici sunt inadmisibile, în condițiile în care încheierea prin care s-a dispus suspendarea poate fi atacată, separat, cu recurs, pe toată durata suspendării.
Curtea are în vedere, în acest sens, faptul că recurentul nu a formulat critici cu privire la încheierea de repunere pe rol a cauzei, aceasta fiind o încheiere cu caracter preparatoriu ce poate fi atacată cu recurs cocncomitent cu hotărârea asupra fondului cauzei, ci împotriva încheierii de suspendare a cursului judecății.
În ceea ce privește criticile cu privire la nulitatea dispoziției nr.32/2011 emisă de P. comunei Tâmna determinată de lipsa temeiului de drept sau de indicarea greșită a acestuia, Curtea constată că sunt nefondate întrucât actul administrativ contestat, conține în preambul, temeiul legal în baza căruia a fost adoptat.
Astfel, se reține că la emiterea dispoziției, instituția pârâtă a avut în vedere art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999, care se coroborează constatările reținute prin Decizia nr.28/2010 a Camerei de Conturi M..
Din coroborarea acestora rezultă aptitudinea pârâtului de a emite decizii de imputare în situația determinării unor sume reprezentînd sporuri și ajutoare bănești încasate necuvenit, iar determinarea sumelor s-a făcut prin decizia Camerei de Conturi, organ cu atribuții în această materie.
Sunt nefondate și criticile privind legalitatea încasării sumelor reținute în decizia de imputare, avînd în vedere că, încasarea unor sume de bani, acordate înafara cadrului legislativ în materie, nu imprimă un caracter de legalitate încasării acestora, iar dispozițiile în materia drepturilor salariale sunt de strictă interpretare și aplicare.
În acest sens, instanța de fond a anlizat, în concret, îndreptățirea reclamantului la fiecare dintre componentele salariale reținute ca fiind acordate nelegal, prin raportare la dispozițiile legale, precum și la existența unor acte administrative individuale pentru cuantificarea sau stabilirea acestora.
În speță, Curtea reține că, în mod corect a fost emisă Dispoziția de imputare în vederea recuperării prejudiciului, în conformitate cu disp. art.85, coroborate cu disp. art.84 lit.b din Legea nr.188/1999.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/2012, Curtea reține că, în conformitate cu disp. art.2 din acest act normativ, aplicarea acesteia vizează faza de executare a deciziilor de imputare și nu cea referitoare la verificarea legalității actelor administrative individuale emise cu privire la sumele încasate necuvenit.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art.312 C.P.C. va fi respins recursul ca nefundat și menținută sentința ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant GUȘTEA I. împotriva sentinței nr.5348 din 5.12.2012 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. TÂMNA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2013.
Președinte, C. N. G. | Judecător, A. C. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. B. |
Red. Jud. AR
Ex.2/BM/27.02.2013
Jud. fond A P.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 03/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
