Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 19718/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător G. C.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. (D.G.F.P. GORJ) în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ (AFP Tg. Cărbunești) împotriva sentinței nr. 2311 din 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, Curtea a reținut cauza spre soluționare
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2311 din 13 martie 2013, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. C. cu în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Tg-Cărbunști.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-Cărbunești să restituie reclamantului suma de 2572 lei taxă pe poluare cu dobânda legală aferentă.
A respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 6318/2009 emisă de AFP Tg-Cărbunești.
A respins ca neîntemeiată acțiunea cu Administrația F. pentru Mediu București.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. (D.G.F.P. GORJ) în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ (AFP Tg. Cărbunești), criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, a invocat greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Tg. Cărbunești, în favoarea A.F.M. București.
A susținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008 și art. 8 alin. 5 din HG nr.668/2008, odată prelevată, taxa de poluare intră în bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, rolul administrațiilor financiare reducându-se la încasarea sumelor respective și la transmiterea lor către acest fond.
Date fiind argumentele menționate anterior, a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a AFP Tg. Cărbunești și să se dispună respingerea acțiunii în contradictoriu cu această pârâtă..
Referitor la fondul cauzei, a învederat că, în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din Legea nr. 24/2000, autoritățile competente sunt îndreptățite să aibă inițiative legislative, să
Facă propuneri de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
A invocat prevederile art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ,, Legea – cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând însă autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”, precum și dispoz. art. 148 alin.2 din Constituția României, care instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În raport de dispozițiile legale invocate, a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. A precizat că taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare. A mai susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru restituirea sumei.
În privința prevederilor art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene a apreciat că nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. A arătat că, pentru un autoturism fabricat în România, care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui autoturism produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, în opinia recurentei, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut că nu se află în culpă procesuală, organul fiscal doar procedând la admiterea excepțiilor invocate.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepției și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele :
Reclamantul a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei pe poluare, pârâta A.F.P. Tg. Cărbunești comunicându-i refuzul restituirii.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie, după care să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.p.fiscala, este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.p.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta A.F.P. Tg. Cărbunești, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentei pârâte referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că este lipsită de obiect, întrucât instanța de fond nu a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea constată însă că motivul de recurs formulat de recurenta pârâtă, referitor la greșita respingere a acțiunii față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București este întemeiat.
Reclamantul a fost cel care a solicitat calculul taxei de poluare, iar calculul s-a efectuat în baza declarațiilor reclamantei referitoare la baza de taxare corespunzătoare caracteristicilor tehnice ale autovehiculului din proprietatea acesteia.
Taxa rezultată din calculul efectuat a fost plătită de reclamant în contul fondului de mediu ca urmare a deciziei de calcul a organului administrativ fiscal, având în vedere că taxa de poluare figurează la categoria veniturilor aferente fondului special de mediu, fiind colectată de acest fond special ce este administrat de autoritatea statului instituită în acest scop și reprezentată de Administrația F. pentru Mediu.
Administrația F. pentru Mediu are în cauza de față calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare, taxă pe care reclamanta solicită să-i fie restituită.
O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin. 4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art. 3 alin. 1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea față de această pârâtă.
Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, are calitate procesuală pasivă și aceasta pornind și de la faptul că procesul din cauza de față cuprinde și faza de executare a hotărârii instanțelor, iar raportul juridic litigios dedus judecății are ca obiect restituirea taxei de poluare, considerată de reclamantă contrară normelor comunitare și plătită în contul fondului de mediu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va obliga și A.F.M. în solidar cu DGRFP C. la plata taxei de poluare, urmând a menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. (D.G.F.P. GORJ) în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ (AFP Tg. Cărbunești) împotriva sentinței nr. 2311 din 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă și AFM în solidar cu DGRFP C. la plata taxei de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, G. C. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. AA
Jud. fond MD
Tehn. DF
2ex/06.12.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8570/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2993/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
