Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 709/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.3108 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta D. O. T. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat D. M. B., pentru intimata reclamantă D. O. T., lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat D. M. B., pentru intimata reclamantă D. O. T., a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3108 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins excepțiile invocate.
A fost admis acțiunea formulată de reclamanta D. O. T. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-J. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. Pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 798 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală aferentă la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. Pentru Mediu la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtăa menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
Decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. D., ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii, excepție peste care instanța de fond a trecut fără a se raporta la prevederile art.109 alin.2 C.pr.civilă.
Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal, răspunsul fiind destul de explicit.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și a dispus restituirea sumei cu dobânzi.
A susținut că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel, atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205-211 din O.G. 92/2003, republicată, instanța de fond asimilând răspunsul organului fiscal cu un act contestabil, potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, fără a fi respectate prevederile art.7 din același act normativ.
A arătat că, în mod greșit instanța de fond nu a instituit probatorii din care să reiese că petentul a atacat actele administrativ fiscale, emise potrivit art.205-211 C.pr.fiscală.
Cu privire la admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, recurenta a arătat nu se află în culpă procesuală. Instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal astfel cheltuielile de judecată dispuse în cuprinsul sentinței nu au fost stabilite potrivit art.274 - 276 C.pr.civilă, în funcție de culpa procesuală a fiecărei părți fiind doar încuviințată cererea reclamantului fără a fi stabilită cota datorată de fiecare pârâtă, precum și justificarea acestora.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepțiilor și respingerea acțiunii iar în subsidiar, respingerea cererii privind cheltuielile de judecată dispuse.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG 92/2003 C.pr.fiscală.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamanta a solicitat pârâtei A.F.P., restituirea integrală a taxei de emisii poluante, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta Administrația Finanțelor Publice care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantei este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 (nu a dispozițiilor OUG 50/2008, cum susține recurenta) cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent
constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură
de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
În ceea ce privește criticile referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 2 coroborat cu art.8 teza a II a din Legea 554/2004, Curtea apreciază că și acestea sunt neîntemeiate.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat este reglementată în art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.civ., recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.civ. va fi obligată recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, dovedite cu chitanța, aflată la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.3108 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta D. O. T. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.D.C.
Jud.fond I.S.
Tehn.R.Ș./2 ex.
07 Ianuarie 2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 5338/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
