Anulare act administrativ. Decizia nr. 8065/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8065/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 16924/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8065/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. M.
Judecător A. I. A.
Grefier P. F.
x.x.x
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-J. și DIRECȚIA G. FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.6131 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._/95/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. C. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat C. P. pentru intimatul reclamant B. G. C. lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-J. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat C. P. pentru intimatul reclamant B. G. C. solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.6131 din 3 decembrie 2012, Tribunalul Gorj s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de A.F.P. Tg J..
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. G. C. față de pârâtele Administrația Finanțelor Publice Târgu-J. și Administrația F. Pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2380 lei, actualizată cu dobânda legală, reprezentând taxă de emisii poluante.
Au fost obligate în solidar pârâtele către reclamant la 404 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-J. și DIRECȚIA G. FINANȚELOR PUBLICE GORJ, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și de asemenea ar fi trebui să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a menționat că instanța de fond a asimilat documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului, și nu decizia necontestată de reclamant potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 la D.G.F.P. Gorj, ce ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii și nu a analizat probatorii având în vedere suma rămasă nerestituită potrivit O.U.G. nr. 50/2008.
Instanța de fond a reținut și a interpretat greșit răspunsul organului fiscal, răspunsul fiind destul de explicit și soluționând cererea reclamantului în termen legal și nemotivat a obligat A.F.P. la restituire, A.F.M. fiind organul ce gestionează sumele colectate. Mai mult, soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule.
A criticat sentința și pentru faptul că greșit instanța de fond a obligat pârâtele la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta DIRECȚIA G. FINANȚELOR PUBLICE GORJ a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală, instanța de fond respingând greșit excepția lipsei calității procesual pasive a A.F.P., temeinicia excepției rezultând din dispozițiile art. 1 din OUG 50/2008, art. 8 alin. 5 HG 668/2008.
Pe fondul cauzei susține că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
A invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai arătat că alin.2)al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art.23(9) și art.25(12) din Tratatul Uniunii Europene consideră că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterii excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii față de DGFP GORJ .
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind.1 C.proc.civ .
Recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă pentru emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.
Ca urmare, acțiunea este corect soluționată în raport de prevederile art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului privind Funcționarea CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat, se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Reclamanta nu a atacat decizia de calcul, dar aceasta nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite deLg nr.9/2012. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilat lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 Cod procedură fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
In consecinta sustinerile paratei cu privire la inadmisibilitatea si tardivitatea actiunii sunt total nefondate.
Incompatibilitatea Lg nr.9/2012 cu prevederile comunitare incidente a fost corect stabilită de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, or statul român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.C.E., prevederile Lg nr.9/2012 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la netemeinicia acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Având în vedere prevederile art.274 C. va obliga recurentele către intimatul reclamant la 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-J. și DIRECȚIA G. FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.6131 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._/95/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. C. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurentele către intimatul reclamant la 600 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013
Președinte, G. C. | Judecător, C. M. | Judecător, A. I. A. |
Grefier, P. F. |
Red.jud.C.M.
Tehnored.F.P.F.
27 Iunie 2013
Jud.fond.T.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Hotărâre din 13-02-2013, Curtea de... → |
|---|
