Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 19612/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. R.
Judecător G. V.
Grefier M. I.
_
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței nr.4965 din data de 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege iar recurenta pârâtă a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Curtea, luând act de cererea de judecare în lipsă, formulată de recurenta pârâtă, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin Sentința nr. 4965 din data de 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta . în C., .. 89, ., ., în contradictoriu cu pârâții Directia Generala a Marilor Contribuabili, cu sediul în sector 5, București, M. S., nr. 88 și ADMINISTRATIA F. DE MEDIU, cu sediul în Bucuresti, .. 294, corp A și cererea de chemare în garanție formulată împotriva AFM .
A obligat pârâta Directia Generala a Marilor Contribuabili la plata către reclamant a sumei de 1696 lei, reprezentând taxă de poluare, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 24.10.2012, până la data plății efective.
A obligat Administrația F. pentru Mediu să vireze către Directia Generala a Marilor Contribuabili suma de 1696 lei, reprezentând taxă de poluare, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 24.10.2012, până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății, recurenta a susținut în esență următoarele:
Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civilă.
În acest sens s-au arătat următoarele:
În fapt, taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.2141 – 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct.202 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismelor a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.
În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second – hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, invocate de reclamant, precizăm următoarele:
Potrivit art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005;”
Legea cadru europeană este un act normativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.
Totodată, precizează faptul că art.148 alin.2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate a precizat:
Incidența în cauză a prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a apreciat-o ca fiind inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România ți la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de față, reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din O.U.G nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plată a taxei pe poluare îi revine ca fiind legal datorată.
Prin urmare, dispozițiile art.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.110 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite.
Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/288/CE) nu interzic perceperea unei taxei precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
În susținerea acestui punct de vedere a invocat și prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată – baza unitară de stabilire, care reglementează: „Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri”.
Menționăm ca aceasta directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetul Economic și Social.
De asemenea, precizează că principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează și instituirea taxei de poluare este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, precizăm de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât se are în vedere armonizarea a nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu învederează:
În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict”.
Rezultă din această interpretare că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau a unor mărfuri naționale sau străine pentru care acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de către reclamantă.
Așadar taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr.343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehicule anterior înmatriculate în România.
În acest caz, legislația arătată se aplică iar taxa este percepută pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.
Mai mult, în ceea ce privește obligarea D.G.A.M.C. la restituirea taxei pe poluare, învederează instanței de judecată prevederile O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, potrivit art.1 din actul normativ menționat anterior:
„(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxe pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
De asemenea, potrivit art.8 alin.5 din H.G. nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008: „...restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă se face din bugetul F. pentru Mediu.”
A solicitat admiterea recursului ca întemeiat, casarea hotărârii potrivit art.304 pct.5 C.pr.civilă și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, potrivit art.3041 C.pr.civilă iar în subsidiar, modificarea hotărârii ca nelegală.
Intimata . și Administrația F. pentru Mediu nu au formulat întâmpinări la cererea de recurs.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa pentru emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei, precum și dobânda legală, iar pârâta A.F.P. C. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.
Incompatibilitatea Lg nr.9/2012 cu prevederile comunitare incidente a fost corect stabilită de instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Judecătorul național are în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP C., care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Față de aceste considerente în temeiul disp. art. 312 C.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței nr.4965 din data de 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. R. | Judecător, G. V. |
Grefier, M. I. |
Red. GV
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 348/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
