Anulare act administrativ. Decizia nr. 348/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 978/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 348/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Judecător A. R.
Judecător A. C.
Grefier I. B. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M.. BĂILEȘTI -PRIN PRIMAR, împotriva sentinței nr. 1701 din 24.04.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. D. D. pentru intimatul reclamant D. M., lipsind recurentul pârât M.. BĂILEȘTI -PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recursul a fost formulat în termen și motivat.
Av. D. D. pentru intimatul reclamant D. M. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția de C. Administrativ și Fiscal la data de 23.01.2012 sub nr._ , reclamantul D. M. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr._ din 13.09.2011 emisă de Municipiul Băilești prin Primar prin care solicită admiterea contestației, anularea actului atacat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată .
În motivare a arătat că actul administrativ fiscal contestat nu îndeplinește condițiile de formă necesare pentru validitatea acestuia, respectiv art.43, alin. 2, lit. i din Codul de procedura fiscala, în sensul că în conținutul său nu se menționează posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația.
Astfle, la data de 14.09.2011, i-a fost comunicată decizia de impunere nr. 2154/2011, act administrativ fiscal prin care, în mod netemeinic și nelegal i s-a stabilit obligația de plată la bugetul local suma de 4341,03 lei reprezentând diferență taxa autorizație de construire, din care 2313,98 lei valoarea autorizată și 2027,05 lei majorări, sume pe care le consideră nedatorate pentru că la data de 01.10.2008 i-a fost eliberată de către Primăria Municipiului Băilești autorizația de construire nr. 47/01.10.2008, pentru care i s-a solicitat o taxa de autorizare în valoare de 956 lei, pe care a achitat-o cu chitanța nr._/30.09.2008, iar după aproape 3 ani de zile, primăria a constatat că nu calculase corect acea taxa, comunicându-i, direct prin decizia contestată, că ea ar fi trebuit să fie în sumă de 3272, 98 lei, cu 2313,98 lei mai mult. Reclamantul a arătat că despre această diferență nu a fost înștiințat prin decizia de impunere contestată, momentul în care, în mod total abuziv, i-au fost puse aplicate și penalități de întârziere - majorări de 2027,05 lei, fiind sancționat pentru faptul ca nu a achitat pe loc și în întregime taxa autorizație construire, nefiind nicidecum vorba despre vreun impozit dinainte stabilit și neachitat la timp.
Reclamantul a mai precizat că a contestat in termenul legal această decizie la organul emitent, însă nu a primit nici până la această dată vreun răspuns.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.47 din Codul de procedura fiscală, actualizat și a solicitat admiterea contestației și desființarea actului contestat.
Pe parcursul judecății, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând că solicită obligarea pârâtului la soluționarea contestației conform Codului de procedură fiscală.
Prin sentința nr. 1701 din 24.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ , Tribunalul D. a admis cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul D. M. împotriva pârâtului Municipiul Băilești prin Primar.
A obligat pârâtul să soluționeze contestația formulată de reclamantul D. M. înregistrată sub nr._/13.10.2011.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia de impunere nr._/13.09.2011 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 4341, 03 lei reprezentând diferență taxă de autorizație.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestația nr._/13.10.2011.
Pârâtul nu a soluționat până în prezent contestația, ci doar a învederat în cursul procesului prin adresa nr. 7557/04.04.2012 că aceasta ar fi neîntemeiată.
Potrivit art. 205 alin 1 din Ordonanța nr.92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Dispozițiile art. 211 din același act normativ prevăd forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației, respectiv:
(1) Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.
Această decizie este actul administrativ fiscal care poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ conform art. 218 alin 2 din Codul de procedură fiscală.
Întrucât pârâtul nu a emis decizia de soluționare a contestației în forma și conținutul prevăzute de art. 211 C.pr.fiscală, deși avea această obligație, instanța va admite cererea astfel cum a fost precizată și va obliga pârâtul să soluționeze contestația formulată de reclamantul D. M. înregistrată sub nr._/13.10.2011.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul pârât M.. BĂILEȘTI -PRIN PRIMAR, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a susținut că instituția recurentă a emis autorizația de construire nr.47/01.10.2008 pe numele D. M. pentru executarea lucrărilor de construire: Locuința P+M cu Spațiu Comercial si împrejmuire, pentru care a fost stabilită o taxa de autorizare de 956 lei, achitata de reclamant la timpul respectiv.
În urma controlului Curții de Conturi a României - Camera de Conturi D. s-a observat de către auditorii publici ai instituției sus-amintite că eronat fusese calculată taxa de autorizare, baza legală de calcul a acesteia fiind dată de art.267 alin.8 si alin.15 din Legea nr.571/2003, modificată și completată privind Codul Fiscal, motiv pentru care au dispus înregistrarea în evidența contabilă și luarea măsurilor legale de recuperare a veniturilor reprezentând diferență taxa autorizare.
În aplicarea Deciziei nr. 16/13.07.2011 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi D., recurenta a emis decizia de impunere nr.2154/2011 prin care reclamantului i se stabilește obligația de plată la bugetul local suma de 4341,03 lei reprezentând diferență taxă autorizație de construcție, din care 2313,98 lei valoarea autorizată și 2027,05 lei majorări.
În conformitate cu prevederile art.86 alin. l si alin.6 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala „decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizia de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor contestații prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale". "Decizia de impunere si decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii constituie si înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată".
Recurenta a arătat că s-a aflat în termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale la data emiterii deciziei de impunere conform art.91alin.l si alin.2 din Codul de procedura fiscala: "Dreptul organului de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel”, iar"termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. l începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscala potrivit art.23, daca legea nu dispune altfel."
S-a mai precizat faptul că, potrivit art.205 alin. L, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui ce se considera lezat in drepturile sale într-un act administrativ fiscal, în condițiile legii, prin corespondența purtată cu reclamantul menținându-și punctul de vedere cu privire la sumele trecute în decizia de impunere atacată în sensul că nu se anulează decizia de impunere atacata, întrucât creanța fiscala trecuta în decizie nu a fost eronat calculată.
Având in vedere cele expuse recurenta a considerat sentința nr. 701/2012 pronunțata de Tribunalul D. la data de 24.04.2012 ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat instanței să admită recursul și să caseze sentința nr. 1701/2012.
Recursul a fost întemeiat pe prevederile art.304, pct. 9 din podul de Procedura Civila, art. 86 alin. l si 6, art.91 alin. l si 2, art.205 alin. l in OG. nr.92/2003 - Codul de procedură fiscală.
În apărare intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate î recurs, arătând că nici până în prezent recurenta pârâtă nu a răspuns contestației sale ci doar a învederat pe parcursul procesului că aceasta ar fi neîntemeiată.
Cum răspunsul la contestația sa reprezintă actul administrativ care poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ, recurenta avea obligația de a emite decizia de soluționare a contestației în forma și conținutul prevăzute de art. 211 C.pr.fiscală, neîndeplinindu-și această obligație.
Prin încheierea de ședință din 29 octombrie 2012, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ..
Ambele părți au formulat ulterior cereri de repunere pe rol, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 03 decembrie 2013.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de dispozițiile art. 304 și 3041 C.pr.civ., se rețin următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății, astfel cum acesta a fost precizat înaintea instanței de fond l-a reprezenta obligarea pârâtei, recurentă în prezentul recurs, să soluționeze contestația formulată de către intimatul reclamant împotriva deciziei de impunere nr. 2145/2011, contestație înregistrată sub nr._/13.10.2011.
Potrivit art. 205 și urm. C.pr. fiscală împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, contestația putând fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. prin decizie. Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat, iar deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Curtea apreciază astfel că, față de lipsa răspunsului recurentei la contestația formulată de către intimat la decizia de impunere nr. 2145/2011, aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală ce revine în sarcina sa conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
Este, prin urmare, nefondată critica recurentei referitoare la faptul că i-ar fi comunicat intimatului, prin corespondența purtată cu aceasta, faptul că apreciază ca fiind corect calculată creanța fiscală stabilită în sarcina sa, atât timp cât acesta nu a emis o decizie de soluționare a contestației reclamantului intimat, decizie care să poată formula obiectul unei contestații formulate înaintea instanței de contencios administrativ și care să respecte cerințele de formă și conținut expres reglementate prin art. 211 C.pr.fiscală.
Este adevărat că, potrivit art. 205 alin.1 C.pr.fiscală, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Dar, de vreme ce reclamantul nu a înțeles prin cererea introductivă să conteste decizia de impunere, ci și-a precizat în mod expreso obiectul cererii ca reprezentându-l obligarea organului administrative la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulate față de decizia de impunere sus-menționată, motivul de recurs referitor la posibilitatea contestării directe a actului administrative nu este fondat.
În ceea ce privește criticile vizând fondul raporturilor juridice dintre părți, respectiv cele legate de legalitatea creanței fiscale stabilite în sarcina intimatului reclamant prin decizia de impunere emisă de către recurentă, Curtea consideră că acesta sunt nefondate, față de obiectul cererii deduse judecății. Aceste susțineri nu pot fi analizate în condițiile în care obiectul cererii îl reprezintă obligarea recurentei la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulate de către intimatul reclamant, ci în eventuala cerere în contencios administrativ prin care reclamantul ar înțelege să conteste decizia de soluționare a contestației.
În consecință, considerând că recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi incumba potrivit C.pr.fiscală, aceea de a răspunde printr-o decizie emisă în condițiile art. 211 și urm. C.pr.fiscală, contestației formulate de către intimatul reclamant, Curtea apreciază că prin sentința recurată prima instanță a realizat o corectă aplicare a legii la o situația de fapt dedusă judecății, urmând a respinge prezentul recurs, acesta fiind, în condițiile art. 312 C.pr.civ., nefondat.
În baza art. 274 C.pr.civ., Curtea urmează să oblige recurentul la plata către intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 29/20.11.2012 emisă de C.. Av. D. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M.. BĂILEȘTI - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței nr. 1701 din 24.04.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M..
Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 Ianuarie 2013.
Președinte,Judecător, Judecător,
C. N. G. A. R. A. C.
Grefier,
I. B. M.
Red. jud. A. C.
2 ex./ 07 februarie 2013
Jud. fond A A.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
