Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 2008/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător C. I. – Vicepreședinte curte
Judecător S. P.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței nr. 2249 din data de 25.06.2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. F. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimatul reclamant, avocat V. R., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimatul pârât nu au depus întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 411 alin. 2 Noul Cod de Procedură civilă, după care:
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat V. R., pentru intimatul reclamant, depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr._/28.10.2013.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2249 din data de 25.06.2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul D. F. și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina, și Administrația F. Pentru Mediu București, la restituirea sumei de 2434 lei taxă de poluare și a dobânzii legale prevăzute de art.124 Codul de procedură fiscală.
Au fost obligate pârâtele plata sumei de 539 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii.
În motivarea recursului, recurenta pârâtăAdministrația Finanțelor Publice Slatina, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O., a susținut că hotărârea pronunțată este total nelegală, fiind dată cu depășirea puterii judecătorești.
În opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind, conform art. 146 din Constituție, exclusiv Curții Constituționale. Instanța de fond, reținând ca unică motivare a soluției date că un text de lege este ilegal, în condițiile în care acest text de lege este în vigoare, nefiind declarat neconstituțional, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea astfel pronunțată este nelegală.
Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul R. să fie obligat să restituie aceasta taxă.
Recurenta a considerat că trebuie reținut faptul că, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar și pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, în urma dezbaterilor publice și avizului favorabil a Comunității Europene, Guvernul României a emis data de 21.04.2008 Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, prin care a modificat taxă de primă înmatriculare, cu intrare în vigoare de la 01.07.2008.
Prin emiterea acestei ordonanțe de urgență, conformă cu legislația europeană, cu ocazia primei înmatriculări, contribuabilul este obligat la plata unei taxe de poluare, similare taxei prevăzută de art. 2141 din Codul fiscal, diferența putându-se restitui potrivit art. 11 din actul normativ.
Cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, a considerat că nu se poate reține culpa procesuală a instituției recurente în generarea conflictului judiciar.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 alin. 1 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2434 lei cu titlu de taxă de poluare la 06.04.2010 (fila 11 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Slatina restituirea integrală a taxei de poluare, cu dobânda legală, iar pârâta A.F.P. Slatina i-a comunicat refuzul restituirii sumei solicitate (fila 8 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Slatina, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Slatina a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată.
Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței recurate. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în taxa de timbru,timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 453 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța nr._/28.10.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., împotriva sentinței nr. 2249 din data de 25.06.2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. F. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013.
Președinte, L. M. D. | Judecător, C. I. | Judecător, S. P. |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud. C.I.
Thn.Red. DO/5ex./13.11.2013
Jud.fond – M.C.P.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4629/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
