Anulare act administrativ. Decizia nr. 3042/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3042/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 10032/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3042/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
PREȘEDINTE: - T. B.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurile formulate de reclamanta . SRL și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORȘOVA împotriva sentinței nr. 5833 din data de 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termenul procedural, recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., iar recurenta reclamantă a depus concluzii scrise, după care;
Constatând că recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 12.11.2012, așa cum a fost precizată, reclamantul B. T. Company SRL, a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice Orșova și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i restituie suma de_ lei cu titlu de taxă de poluare achitată cu OP nr. 15/2.03.2009 cu dobânda calculată conform art. 124 cod. procedură fiscală și cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 5833 din data de 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția A II-A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în dosarul nr._ , a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată formulată de reclamantul B. T. Company SRL, în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Orșova și Administrația F. pentru Mediu București.
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de_ lei achitată cu OP nr. 15/2.03.2009, reprezentând taxă de poluare cu dobânda calculată conform art. 124 C.pr. fiscală.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva aceste sentințe au formulat recurs reclamanta . SRL și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORȘOVA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă . SRL a criticat sentința, sub aspectul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat.
A arătat că atât timp cât partea care a câștigat procesul face dovada efectuării unor cheltuieli ca urmare în legătură cu declanșarea activității judiciare, partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească, art.274 alin.1 și 3 C.pr.civilă, statuând expres că: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, respectiv „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În speță, valoarea pricinii este de 10.330 lei (contravaloarea taxei pe poluare) iar onorariul avocațial reprezintă 10% din această valoare, cuprinzând redactarea cererii de restituire a taxei pe poluare adresată AFP Orșova, redactarea cererii de chemare în judecată, consultații juridice, reprezentare în instanță, cheltuieli de deplasare, nefiind așadar disproporționat în raport de activitatea prestată de avocat.
A susținut că, în condițiile în care se reduce onorariul avocațial, recurenta se află în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată, în totalitate.
În temeiul art.242 C.pr.civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORȘOVA a precizat că taxa pentru emisiile poluante a cărei restituire este solicitată de reclamant este reglementată de O.U.G.nr.50 din 21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (în vigoare la data de 01.07.2008), ordonanța adoptată în temeiul art.115 alin.4 din Constituția României și care stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare în scopul asigurării protecției mediului, a respectării normelor de drept comunitar și a interesului public.
Astfel art.4 stabilește când intervine obligația de plată a acestei taxe (în speța cu ocazia primei înmatriculări în România), art. 5 alin. 1 prevede că „taxa se calculează de organul fiscal competent...” (acesta fiind potrivit art. 2 lit. d organul fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe), „...pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei...”, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrație F. pentru Mediu”, dovada plății taxei fiind prezentată instituțiilor competente pentru efectuarea înmatriculării autovehiculului. De asemenea, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 „taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”
Conform acestor prevederi legale, organele fiscale competente, în speță
A.F.P. Orșova, la solicitarea reclamantului au calculat și stabilit taxa pentru emisiile poluante fiind emisă în acest sens o Decizie privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în baza căreia s-a achitat suma de 10.330 lei.
În cuprinsul Deciziei se menționează că aceasta reprezintă titlu de creanță și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. 1 din același act normativ. Ori, nici până în prezent, reclamantul nu a contestat pe cale administrativă Decizia de calcul care reprezintă un act administrativ fiscal în sensul reglementarilor fiscale (prin cererea adresată organului fiscal solicitând doar restituirea sumei de 10.330 lei pe care a achitat-o din proprie inițiativă și în conformitate cu legislația în vigoare la data plații nu și anularea actului administrativ fiscal) adresându-se cu o cerere direct instanței de contencios administrativ fără îndeplinirea procedurii prealabile (răspunsul la cererea de restituire nefiind considerat act administrativ fiscal) ceea ce echivala cu respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri.
În consecința, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii reclamantului.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recurenta reclamantă . SRL a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat reclamanta . SRL, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civilă, ce prevede că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii, sau munca îndeplinită de avocat.”
Norma legală mai sus menționată permite reducerea cheltuielilor de judecată la care urmează să fie obligată partea căzută în pretenții. Procedând în acest mod, nu se aduce atingere convenției încheiate între avocat și client, nefiind deci încălcate art. 57 din Legea nr.51/1995 potrivit cărora, avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor să stabilească onorarii superioare.
De altfel, prin Decizia nr. 401/14 iulie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, precizând că nu contravine vreunei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
În același sens este și jurisprudența CEDO care a statuat că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea urmează să fie a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORȘOVA, se reține că cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., urmează a se respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanta . SRL și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORȘOVA împotriva sentinței nr. 5833 din data de 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2013.
Președinte, T. B. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.L.C.
Jud.fond A.orfescu
Tehn.R.Ș./2 ex.
01.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2447/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 332/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
