Anulare act administrativ. Sentința nr. 58/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 58/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 1999/54/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 58/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier P. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul D. G. C. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat D. M. pentru reclamantul D. G. C. și consilier juridic N. U. pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra acțiunii.
Avocat D. M. pentru reclamantul D. G. C. arată că prin detașarea reclamantului la DJAOV nu s-a realizat eficientizarea activității, ordinul contestat fiind emis cu nerespectarea a două condiții esențiale și anume să nu existe în cadrul instituției funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică și detașarea să se dispună pentru eficientizarea activității.
Solicită admiterea acțiunii depunând concluzii scrise în acest sens.
Consilier juridic N. U. pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ solicită respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea înregistrată la nr._ reclamantul D. G. C. a chemat în judecată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr.1329/2012 și a Ordinului nr.1330/2012 emis pentru d-na C. V. A..
În motivarea cererii se arată că este încadrat ca director executiv gradul I clasa 76 de salarizare la DGFP M., post ocupat prin concurs și prin Ordinul nr.1329/2012 emis de ANAF, a fost detașat pe o perioadă de 6 luni la DJAOV M., în funcția publică de conducere temporar vacantă, de director executiv gradul I clasa 76 de salarizare.
Reclamantul arată că la data emiterii Ordinului era în concediu medical, așa cum rezultă din certificatul medical, altfel că actul administrativ este nelegal, întrucât potrivit art.36 din Lg.188/1999, modificată și republicată, în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public.
Învederează reclamantul că, în același timp, pe postul deținut de el, a fost detașată o altă persoană, respectiv d-na C. V. A., prin Ordinul 1330/2012, act administrativ ce-i produce vătămare întrucât funcția ce o ocupă ca director executiv la DGFP M., ar fi putut fi ocupată pe perioada concediului medical de înlocuitorul său de drept, d-nul C. C. H. ce deține funcția de director executiv adjunct.
Susține reclamantul că nu se justifică procedeul detașărilor, ci, dimpotrivă se creează grave prejudicii prin îndeplinirea unor atribuții de către alte persoane decât titularele, în condițiile în care anumite activități nu pot fi făcute decât de persoane care au autorizație de acces la informații clasificate, iar în cadrul DGFP M. doar două persoane au astfel de autorizații, el și directorul executiv adjunct.
Reclamantul arată că cel mai important indicator de cuantificare al performanțelor manageriale, cuprins ți în fișa postului, este îndeplinirea planului programului de încasări și venituri, iar la data detașării sale acesta era realizat în proporție de 100%, ceea ce înseamnă că are o activitate eficientă și responsabilă.
În temeiul art.14 și 15 din Lg.554/2004 a solicitat suspendarea executării actelor administrative.
La 15 noiembrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.
Intimata arată că la data emiterii ordinului, respectiv 6 septembrie 2012, reclamantul nu se afla în incapacitate temporară de muncă, aspect ce reiese din certificatul de concediu medical, în care se arată că începând cu 10 septembrie 2012 reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, iar după ce a adus la cunoștință angajatorului împrejurarea că se află în concediu medical, s-a emis OPANAF nr.1490/2012, prin care s-a constatat suspendarea punerii în executare a prevederilor Ordinului nr.1329/2012, pe perioada în care reclamantul se afla în incapacitate de muncă, rezultând fără putință de tăgadă că, în prezenta cauză, nu au fost încălcate prevederile art.36 din Lg.188/1999.
Se mai arată că nu pot fi reținute susținerile reclamantului, în sensul că nu se justifică procedura detașărilor, ci, se creează grave prejudicii instituției prin îndeplinirea unor atribuții de serviciu temporar de către alte persoane decât titularele, întrucât, așa cum s-a arătat și în răspunsul la plângerea prealabilă, măsurile constând în modificarea raportului de serviciu al reclamantului prin detașare și cel al doamnei C. V. A. prin promovare temporară s-au dispus pentru eficientizarea activității la nivelul unităților subordonate ANAF în conformitate cu prevederile art.87 alin.1, lit. a din Lg.188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la suspendarea Ordinului nr.1329/2012 intimata arată că, la acest moment, ordinul a cărui suspendare se solicită nu produce efecte, întrucât prin OPANAF nr.1490/2012 s-a dispus suspendarea punerii în executare a ordinului privind detașarea pe perioada în care reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă.
Susține intimata că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.14 alin.1 din LCA, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, astfel că suspendarea este neîntemeiată.
La 6 decembrie 2012 reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată si cerea de suspendare.
Arata reclamantul ca actul administrativ privind detasarea reia continutul normei legale aplicabile fara a i se da posibilitatea de a refuza punerea in aplicare a actului administrativ mentionat ,asa cum rezulta din continutul actului contestat.
Se mai arata ca actul nu cuprinde data incetarii detasarii,ordinul contestat facand referire la o perioada de maxim 6 luni ceea ce incalca dispozitiile art.89 alin 1din Legea 188/1999,modificata si republicata, intrucat s-a dispus si pentru un alt an calendaristic,respectiv 2013,ceea ce nu este posibil conform textului de lege mai sus mentionat.
Un alt motiv de nulitate a actului,invocat de reclamant il constituie lipsa acordului sau scris potrivit art.89 alin.3 din Legea 188/1999,modificata si republicata.
La ședința publică din 13 decembrie 2012, reclamantul prin apărător ales a învederat că renunță la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.1330/2012 prin care d-na C. V. A. a fost detașată temporar în locul său pe o perioadă de 6 luni.
Prin sentința nr.1135 din 18 decembrie 2012, instanța a respins cererea de suspendare, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.14 alin.1 din LCA.
Examinând cererea privind anularea OPANAF nr.1329/2012, prin prisma motivelor invocate, a actelor depuse și a legislației aplicabile, Curtea reține:
Prin actul administrativ mai sus menționat s-a dispus ca începând cu 10 septembrie 2012, reclamantul să fie detașat pe o perioadă de maximum 6 luni la DJAOV M., în funcția publică de conducere teritorială vacantă de director executiv, gradul I, clasa 76 de salarizare.
Ulterior, prin OPANAF nr.1490 din 4 octombrie 2012 s-a constatat suspendarea punerii în executare a prevederilor ordinului privind detașarea până la încetarea stării de incapacitate temporară de muncă a reclamantului.
Susținerea reclamantului că au fost încălcate prevederile art.36 din Lg.188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, întrucât detașarea s-a făcut când el se afla în concediu medical, nu este întemeiată.
Potrivit art.36 din Lg.188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public.
În speță, la data emiterii ordinului contestat, respectiv 6 septembrie 2012, reclamantul nu se afla în incapacitate temporară de muncă întrucât din concediul medical(fila 24) reiese că acestuia i s-a acordat concediul medical din data de 10 septembrie 2012 (când începea detașarea).
Mai mult, la data la care pârâta a luat la cunoștință de incapacitatea temporară de muncă, aceasta a emis OPANAF nr.1490 din 4 octombrie 2012, prin care s-a constatat suspendarea punerii în executare a detașării pe perioada în care reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă.
Prevederile art.89 din Lg.188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, reglementează situația modificării raporturilor de serviciu prin detașare și prevăd că aceasta se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni și doar dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public.
Or, în raport de dispozițiile mai sus menționate, instanța apreciază ca fiind legal ordinul de detașare, întrucât modificarea raportului de serviciu al reclamantului s-a făcut în interesul și pentru eficientizarea activității instituției la care a fost detașa (DJAOV M.), pe o perioadă de maxim 6 luni (situație în care nu este necesar acordul funcționarului public), pe o funcție publică în conformitate cu pregătirea sa profesională și cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional.
Susținerile reclamantului din precizarea cererii de chemare în judecată, că actul administrativ este nelegal întrucât nu este stabilită data încetării detașării, că face referire la o perioadă de maximum 6 luni și că perioada detașării s-a dispus și pentru un alt an calendaristic, respectiv anul 2013, fără a i se acorda posibilitatea de a refuza conform art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, actualizată, și fără a-și da acordul, nu sunt întemeiate.
Faptul că nu este stabilită data încetării detașării, nu constituie motiv de anulare a actului administrativ, întrucât acesta cuprinde data începerii detașării, respectiv 10.09.2012 și perioada cât aceasta subzistă, adică maximum 6 luni.
Cum potrivit art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă termenele statornicite pe luni se împlinesc în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare, instanța apreciază că detașarea se va socoti împlinită la 10.03.2012 și, eventual,doar după această dată s-ar putea vorbi de o detașare nelegală.
Instanța apreciază că este atributul instituției publice care dispune modificarea raportului de serviciu să stabilească perioada în care un funcționar public este detașat, iar faptul că aceasta a ales perioada maximă de 6 luni nu determină nelegalitatea actului administrativ.
Totodată, instanța constată că pentru anul calendaristic 2012, termenul de maximum 6 luni nu a fost depășit întrucât de la data începerii detașării, respectiv 10.09.2012 și până la sfârșitul anului sunt doar 3 luni și 3 săptămâni, adică sub 6 luni cât prevede art. 89 din Legea nr. 188/1999 ca perioadă a detașării fără acordul funcționarului public.
Faptul că perioada de 6 luni a detașării reclamantului se întinde și pe anul calendaristic 2013 (cu două luni și o săptămână) nu face ca OPANAF 1329/2012 (prin care s-a dispus detașarea reclamantului) să fie nelegal din acest punct de vedere.
Instanța apreciază că doar în situația în care în anul calendaristic 2013 s-ar mai dispune detașarea reclamantului pe o perioadă care adunată perioadei de 2 luni și o săptămână (din prima detașare) ar depăși perioada de maximum 6 luni, s-ar putea considera nelegală detașarea funcționarului public, fără acordul scris al acestuia.
Susținerea reclamantului că, în plângerea prealabilă a refuzat detașarea întrucât se încadra în prevederile art. 89 alin. 3 lit. b și c, ceea ce determină nelegalitatea actului privind detașarea sa, nu este fondată.
Potrivit art. 89 alin. 3 lit. b și c, funcționarul public poate refuza detașarea atunci când își crește singur copilul sau când starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată deplasarea.
În speță, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care să-i fi fost încredințat spre creștere și educare copilul minor, simpla declarație sub semnătură privată a mamei minorului (fila 118), nu face pe deplin dovada că reclamantul își crește singur copilul.
Nici actul medical (fila 116) depus la dosar nu face dovada că starea sănătății face contraindicată deplasarea.
Astfel, diagnosticul ( lombosciatică) și recomandările la externare (evitarea frigului, a umezelii, a efortului fizic și revenirea la control peste 6 luni) din biletul de ieșire emis la 28.11.2012, nu dovedesc că starea sănătății reclamantului este atât de gravă încât face contraindicată deplasarea.
Pe de altă parte, instanța constată că deși reclamantul invocă starea de sănătate ca motiv de imposibilitate a deplasării sale la DJAOV M., care conform afirmațiilor acestuia este amplasat în Port, pe malul Dunării (la câțiva km de domiciliul său din Dr. Tr. S.) acesta s-a deplasat iarna la C. (la peste 100 km de domiciliu), la termenele de judecată stabilite de instanță, fără a avea în vedere recomandările medicale privind evitarea frigului, a umezelii și a efortului fizic.
Nici invocarea gravelor prejudicii produse DGFP M. prin îndeplinirea unor atribuții de serviciu temporar de către alte persoane decât titularele nu constituie motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat atâta timp cât pe postul deținut de reclamant a fost numită o persoană care a exercitat atribuțiile și a avut responsabilitățile reclamantului pe întreaga perioadă cât aceste este detașat.
Pentru toate aceste motive, instanța apreciază acțiunea reclamantului neîntemeiată și-n consecință o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. G. C. cu domiciliul în Tr.S., ., ., ., M. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect anulare act administrativ.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013
Președinte, G. C. | ||
Grefier, P. F. |
Red.jud.G.C.
Tehnored.F.P.F.
27 Februarie 2013
| ← Alte cereri. Sentința nr. 57/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2031/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
