Anulare act administrativ. Sentința nr. 293/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 293/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 793/54/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința Nr. 293/2013
Ședința publică de la 12 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Grefier M. B.
c.c.c.c.c.c.c.c.c.c.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind acțiunea formulată de reclamanții R. C. C., R. D. G. și G. E., în contradictoriu cu pârâtul G. R. și intervenientul M. I. ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, în urma casării sentinței nr. 500/10.11.2010, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, dispusă prin decizia nr. 4418 din 29.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc la termenul din data de 05 iulie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel C., reclamanții R. C. C., R. D. și N. E. au chemat în judecată pe pârâtul G. R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a HG nr. 973/2002, respectiv a poziției înregistrată în anexa 42 la această hotărâre sub nr. 47 precum și a punctului nr.10 din HG nr. 1799/2006 în care se face o rectificare cu privire la denumirea terenului ce a fost luat în mod abuziv de stat, respectiv drum forestier de interes local.
Au arătat că sunt proprietarii terenului situat în ., teren trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin hotărârile mai sus menționate, teren cu care autorii lor figurează înscriși și în registrul agricol.
Reclamanții au mai arătat că în cauză nu au fost respectate condițiile prevăzute de art.7 din Legea nr. 213/1998 întrucât nu există vreun act care să ateste că statul a preluat bunul în mod legal din patrimoniul lor și că la rubrica „situația juridică actuală” nu se menționează nimic și nu este trecut nici un document iar la rubrica „anul dobândirii” de asemenea nu se menționează nimic.
Au precizat reclamanții că există motive de nelegalitate întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale ale trecerii unui bun în domeniul public, terenul nu este individualizat prin schițe și dimensiuni așa că lasă loc arbitrariului în ceea ce privește determinarea exactă.
S-a mai arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1999 fac parte din domeniul public al unităților administrativ teritoriale bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil iar în prezenta cauză pârâtul nu are nicio dovadă care să ateste că statul ar fi preluat legal terenul respectiv.
În speță, autoritatea publică a propus iar G. și-a însușit lista bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei L., fără a verifica dacă bunurile respective pot sau nu să facă parte din domeniul public al unităților administrative teritoriale și dacă acestea au fost dobândite legal, iar prin modul în care terenul proprietatea lor a trecut în domeniul public au fost încălcate dispozițiile privind dreptul de proprietate prevăzut atât în Constituția R. cât și de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană dar și de Tratatul privind aderarea R. la UE.
La 28.03.2008, M. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului G. R..
S-a arătat că susținerile reclamanților nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea actelor administrative adaptate de Guvern, precum și vătămarea într-un drept existent și recunoscut de lege, iar prin natura sa actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public nu crează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective nefiind de natură a vătăma vreun drept.
S-a mai arătat că Hotărârea Guvernului de atestare nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale întrucât prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat numai cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietății private a altor persoane .
S-a invocat în cerea de intervenție tardivitatea acțiunii raportat la data publicării HG nr. 973/2002 și a HG nr. 1799/2006 în Monitorul Oficial nr. 668 Bis din 09.09.2002 și Monitorul Oficial nr. 4 din 04.01.2007 intervenientul apreciind că data formulării plângerii prealabile a fost făcută cu mult peste termenul imperativ prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Intervenientul a precizat că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi titularii unui drept real asupra imobilului aflat în domeniul public și astfel nu pot pretinde că ar fi titularii unui drept subiectiv sau al unui interes legitim privat vătămat prin actele administrative a căror anulare o solicită iar Hotărârile de Guvern ce fac obiectul litigiului nu aduc atingere niciunui drept subiectiv al reclamanților cu atât mai mult cu cât la data atestării imobilului în domeniul public al ., reclamanții nu aveau constituit nici un drept real asupra imobilului.
La 29.04.2008, pârâtul G. R. a depus întâmpinare.
S-a invocat excepția tardivității acțiunii apreciind că acțiunea în justiție formulată la 06.03.2008 a fost făcută cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ de art. 11 din Legea nr. 554/2004 în raport de data publicării HG nr. 973/2002 la 9.09.2002 și HG nr. 1799/2006 la 4.01.2007.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a arătat că hotărârile sunt temeinice și legale fiind adoptate în conformitate cu prevederile art. 107 din Constituție și art. 21 alin. 3 din Legea nr. 213/1998.
S-au depus la dosar copiile următoarelor acte: certificat de moștenitor nr. 83/27.01.1986, proces verbal încheiat la 11.01.1994, răspunsul nr. 15A/4778/CA/12.12.2007 a Guvernului R. la procedura prealabilă, procedura prealabilă efectuată de reclamanți, HG nr. 1799/13.12.2006, note de fundamentare, sentința civilă nr. 3899/1990 a Judecătoriei C., acte de stare civilă.
În speță, a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate întocmită de expertul tehnic ing. D. D. la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința nr.94 din 12 martie 2009, Curtea de Apel C. a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție formulată de M., având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că reclamanții au solicitat anularea în parte a HG nr. 973/2002, respectiv a poziției înregistrată în anexa 42 și a punctului nr. 10 din HG 1799/2006 în care este prevăzut un drum forestier de interes local și care în opinia reclamanților le ocupă terenul proprietatea lor.
Punctul 10 din HG nr. 1799/2006 menționează la anexa nr. 42 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al . nr. 47 se modifică coloana 2 care va avea următorul cuprins „1.3.7.4”, coloana 3 care va avea următorul cuprins: „Drum forestier de interes local” și coloana 4 care va avea următorul cuprins: „Satul Negreni Km 0+000 (punct U. DN 67 B) –Km 3+000 (Satul Totea DJ 662, Școala 1 Totea) lungimea drumului L = 3,0 Km.
În ceea ce privește anularea în parte a HG nr. 973/2002 instanța apreciază că în raport de dispoz. art. 15 al. 2 din Constituție și cele cuprinse în Codul civil, legea nr. 554/2004 nu se poate aplica unor acte administrative emise anterior datei de 6 ianuarie 2005, când această lege a intrat în vigoare.
Această hotărâre de atestare a bunurilor din domeniul public și privat al unităților administrativ teritoriale este un act administrativ individual, este emisă în 2002, situație în care acțiunea introdusă pentru constatarea nulității parțiale în temeiul Legii nr. 554/2004 la data de 05.03.2008 este inadmisibilă.
Hotărârea Guvernului nr. 1799/13.12.2006 ce modifică și completează HG nr. 973/2002 atestă faptul că drumul forestier de interes local aparține domeniului public al județului Gorj.
Reclamanții n-au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren aferentă drumului forestier.
Prezentarea doar a unui certificat de moștenitor nu este suficientă pentru ca reclamanții să fie titulari ai unui drept recunoscut de lege.
Certificatul de moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate, ci cuprinde doar mențiuni cu privire la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin acestora din patrimoniul defunctului.
În absența extrasului de Carte funciară care să ateste fără putință de tăgadă un atare drept, doar certificatul de moștenitor nu poate suplini titlul valabil absolut necesar pentru a se reține vătămarea adusă reclamanților într-un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, cum reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pretins vătămat instanța va respinge acțiunea.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii invocată de intervenient și pârât instanța a apreciat-o neîntemeiată, întrucât nici intervenienta nici pârâta n-au făcut dovada datei la care reclamanții au luat la cunoștință de actele a căror anulare au solicitat-o.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții R. C. și G. E..
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a considerat în mod greșit că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren aferentă drumului forestier.
Certificatul de moștenitor cuprinde bunurile din patrimoniul defunctei ce formează masa succesorală. Bunurile au fost inserate în baza acelor de proprietate deținute de defunctă. Cu bunurile respective, defuncta figurează în proprietate, inclusiv în registrul Agricol.
Prin decizia nr.398 din 28 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții R. C. C. și G. E., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe două aspecte, respectiv faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate prin depunerea la dosar a extrasului de carte funciară și H.G. nr.973 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004.
S-a mai reținut că prima instanță nu a solicitat a se face dovada dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului.
În cadrul cercetării judecătorești s-a admis în principiu cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului și a fost încuviințată efectuarea unei expertize tehnice.
Cu ocazia deliberării și pronunțării sentinței, instanța de fond a respins acțiunea și a arătat că reclamanții ar fi trebuit să depună la dosar un extract de carte funciară în scopul dovedirii dreptului de proprietate asupra terenului, deoarece certificatul de moștenitor nu face o astfel de dovadă.
A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că modul în care a procedat instanța de fond încalcă principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană asupra Drepturilor omului, reclamanții având convingerea că dreptul lor de proprietate este pe deplin dovedit.
Că instanța de fond era obligată să solicite anterior încuviințării probelor și trebuia să țină seama că obiectul acțiunii nu este revendicarea, ci anularea unui act administrativ normativ emis de G. R. și că reclamanții, chiar dacă nu-și pot dovedi dreptul pretins vătămat, în materia contenciosului administrativ este admisibilă și dovada interesului legitim protejat.
Așadar, instanța de fond avea obligația să pună în discuție ipotezele prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004 modificată și completată, iar reclamanții au obligația să facă această dovadă.
A mai reținut ÎCCJ că în cauză nu are relevanță ipoteza susținută de judecătorul fondului referitoare la data emiterii HG nr.973, ca fiind anterioară intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
Legea nr.554/2004 nu interzice promovarea unor acțiuni în anularea actului administrativ emis anterior intrării în vigoare a acesteia, astfel cum se interzicea prin prevederile Legii nr.29/1990.
Prin intentarea unor astfel de acțiuni nu este încălcat principiul neretroactivității legii prevăzut în Constituția R. și Codul Civil, deoarece Legea nr.554/2004 reglementează în mare parte aspecte procedurale, de imediată aplicare.
A apreciat ÎCCJ că ar fi inechitabil și discriminatoriu pentru partea care invocă încălcarea unui drept proteguit de lege sau un interes legitim prin emiterea unui act administrativ, să fie în imposibilitate să acționeze în instanță pentru anularea actului, pe motivul abrogării legii în vigoare la data emiterii actului.
Termenul de la care se calculează data introducerii acțiunii în justiție poate fi de la data comunicării actului sau de la data luării la cunoștință, când, este posibil, ca în vigoare să fie o altă lege a contenciosului administrativ, astfel cum s-a întâmplat și în cauza de față.
A mai reținut ÎCCJ că judecătorul fondului nu s-a preocupat de un aspect esențial, și anume, de obligația pârâtului de a dovedi . legal în domeniul public al comunei L..
S-a mai reținut că pentru ca cele două hotărâri de guvern să fie considerate legale este necesar a se dovedi îndeplinirea, nu numai a condițiilor de formă la adoptarea lor, dar și a condițiilor de fond.
Condițiile de fond reprezintă conformitatea celor înscrise în actul de atestare a domeniului public al comunei cu realitatea, cu existența unui mod legal de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de către comună.
În mod corect, recurenții au citat din Decizia nr.244/2006 a Curții Constituționale, conform căreia „existența unei hotărâri a consiliului local ….nu scutește unitatea administrativ-teritorială de a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa”, iar în speță această dovadă intră în obligația intimatului-pârât, ca emitent al actelor administrative individuale atacate.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel C. sub nr._ .
În conformitate cu dispozițiile deciziei de casare au fost efectuate adrese către Primăria Comunei L. și către G. R. în calitate de emitent al Hotărârii contestate pentru a se verifica modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului teren aflat la poziția înregistrată în anexa 42 la această hotărâre sub nr.47.
Prin adresa nr. 2582/2010 Primăria comunei L. a arătat faptul că la poziția a cărei anulare se cere figurează Drum Vicinal D.V.8.Acest drum a fost drum de acces din totdeauna, făcînd legătura în . Negreni și satul Totea, plecînd din DN67B până în DJ 662.
Ulterior anului 1999, când s-au inventariat bunurile care alcătuiesc domeniul public al Comunei, prin HCL 7/2007 a fost aprobată schimbarea denumirii din drum vicinal în drum forestier pentru accesarea unor fonduri guvernamentale.
Au fost anexate HCL 18/1999,HCL 7/2006,schiță cadastrală, copia HG 973/2002,împreună cu anexa nr.42 cuprinzînd inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei L..
De asemenea G. R. a depus Nota de fundamentare a HG 973/2002.
Interpelat la termenul din 08.10.2010 apărătorul reclamanților a arătat că nu solicită alte probe în susținerea acțiunii formulate și nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea de Apel C. prin sentința nr. 500 din 10.11.2010 a respins acțiunea formulată de reclamanții R. C. C., R. D. și G. E., împotriva pârâtului G. R. și intervenientului M. I. ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Pentru promovarea unei acțiuni în contencios administrativ trebuie dovedită vătămarea unui interes legitim prin actul administrativ contestat. Prin interes legitim privat se înțelege, în sensul disp.art.2 alin.1lit.p se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. Reclamanții au justificat interesul privat prin depunerea certificatului de moștenitor.
Pentru a se considera vătămat interesul legitim al reclamanților, în speță, trebuie verificat dacă prin HG atacat se încalcă un eventual drept de proprietate al reclamanților, condiție prealabilă ce trebuie îndeplinită anterior verificării legalității actului administrativ atacat în raport de disp.Legii nr.213/1998.
În speță a fost contestată poziția nr.47 din Anexa nr.42 a HG. 973/2002 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei L., poziție la care figurează Drum Vicinal 8 Negreni.
Prin HCL nr.7/2006 s-a aprobat modificarea denumirii drumului vicinal în drum forestier, fără a fi modificate alte elemente cu privire la acest drum.
Instanța are în vedere că, în conformitate cu disp. pct. III din Anexa la Legea nr.213/1998 în domeniul public local al comunelor sunt incluse drumurile comunale, vicinale și străzile.
De asemenea, așa cum s-a reținut din adresa nr.2582/14.06.2010 acest drum vicinal a fost dintotdeauna drum de acces în . dedus că acest drum a fost utilizat cu această destinație, fiind stipulat în Nota de fundamentare la HG că nu există litigii cu privire la imobilele care urmează să fie incluse în Anexa nr.42 din HG.973/2002.
Având în vedere că, la emiterea HG.973/2002 au fost avute în vedere înscrisurile oficiale comunicate de către . se află și schița cadastrală aflată la dosarul cauzei, fila 33, precum și HCL nr. 7/2006, coroborat cu HCL nr.18/1999 care atestă faptul că drumul vicinal nu a suferit modificări în ceea ce privește amplasamentul se constată că este nefondată acțiunea promovată de reclamanți.
În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în care se menționează că traseul drumului de pe harta cadastrală trece pe marginea proprietăților din zonă, traseul actual fiind, însă, deviat, trecînd prin terenurile particulare.
Coroborând înscrisurile depuse în cauză, cu mențiunile raportului de expertiză efectuat cu ocazia primului ciclu procesual se reține că nu este vătămat interesul legitim al reclamanților prin includerea poziției 47 din Anexa nr.42 la HG 973/2002.
Astfel, imobilul înscris în anexă nu este suprapus peste terenul aflat în certificatul de moștenitor invocat de către reclamanți, fapt relevat de schițele cadastrale depuse atât în rejudecare cât și cu ocazia efectuării raportului de expertiză.
În condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada vătămării interesului legitim prin mențiunile actului administrativ atacat, acțiunea promovată de reclamanți urmează a fi respinsă, pentru considerentele expuse anterior.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul R. C. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, fără să se menționeze care este titlul de proprietate al statului, dacă bunul a fost sau nu în proprietatea ., să precizează în recurs că nu s-a făcut dovada cum au intrat bunurile în proprietatea comunei și la ce dată.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4418 din 29 septembrie 2011 a admis recursul formulat de reclamantul R. C. C. împotriva sentinței nr. 500 din 10.11.2010 a Curții de Apel C.. A casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În considerentele deciziei s-a reținut că, în raport de motivele de recurs, se desprinde cu claritate faptul că instanța fondului a reținut doar faptul că drumul forestier de interes local nu afectează proprietatea recurentului.
Raportul de expertiză efectuat în cauză nu este concludent întrucât a infirmat cele reținute de instanță, precizându-se că în conformitate cu HG 973/2002, Anexa 2, actualul drum forestier trece prin terenuri particulare, inclusiv prin cel al recurenților.
Instanța de fond în raport de aceste concluzii ar fi trebuit să solicite un supliment la raportul de expertiză, sau o nouă expertiză care să lămurească situația drumului în discuție, respectiv dacă trece prin terenurile particulare, inclusiv prin cel al reclamantului pentru a nu exista dubii referitoare la traversarea terenului acestuia.
Dosarul a fost înaintat Curții de Apel C., care a fost înregistrat sub nr._ .
În rejudecare, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în prima rejudecare de către expertul D. D., iar apoi, constatând că acest supliment nu este lămuritor, la cererea reclamanților, a dispus efectuarea unei noi expertize, expertiză care a fost întocmită de expertul M. I. și depusă la filele 84-104, la acest ultim raport întocmindu-se și un supliment (fila 117).
Totodată, a fost încuviințată reclamanților proba cu acte.
La termenul din data de 05.07.2013, instanța, constatând, în raport de probatoriile administrate în cauză, că proba cu acte încuviințată reclamanților nu mai este utilă soluționării cauzei, a revenit asupra încuviințării acesteia și, considerând că dosarul se află în stare de judecată, l-a reținut spre soluționare, amânând însă pronunțarea pentru a da posibilitatea reclamanților să depună concluzii scrise având în vedere că aceștia nu au fost prezenți în instanță nici personal, nici prin apărător.
Prin concluziile scrise formulate de reclamanți, prin apărător, depuse la dosar la data de 12.07.2013, s-a arătat că motive medicale au împiedicat prezența la termenul din data de 05 iulie 2013. Prin acestea s-a mai solicitat suspendarea cauzei în baza art. 1551 C.p.civ. până la depunerea actelor, pe care reclamanții s-au obligat să le depună, iar cu privire la fondul cauzei, au solicitat admiterea acțiunii și anularea în parte a celor două hotărâri de guvern întrucât terenul în litigiu este proprietatea reclamanților și a fost luat abuziv ca drum forestier de interes local.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Cu privire la cererea formulată prin concluziile scrise la data de 12.07.2013, prin care s-a solicitat suspendarea cauzei în baza art. 1551 C.p.civ. până la depunerea actelor, pe care reclamanții s-au obligat să le depună, instanța constată că această cerere a fost formulată după închiderea dezbaterilor și astfel nu poate fi avută în vedere.
Pe de altă parte, la termenul din 05.07.2013, instanța a revenit asupra acestei probe cu înscrisuri solicitată de reclamanți, considerând că nu mai este utilă în soluționarea cauzei.
Cu privire la fondul cauzei, instanța constată următoarele:
Prin HG 973/2002, în Anexa 42, la poziția 47, a fost cuprins în inventarul comunei L. drumul vicinal 8 (DV 8), în lungime de 1,5 km, cu o lățime a părții carosabile de 4 m, cuprins între localitatea Negrești și Totea.
Prin HG 1799/2006, s-a modificat anexa 42, poziție 47, în sensul că s-a schimbat denumirea și lungimea drumului, prevăzându-se următoarele: „La anexa nr. 42 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei L.", la poziția nr. 47 se modifică coloana 2 care va avea următorul cuprins "1.3.7.4", coloana 3 care va avea următorul cuprins: "Drum forestier de interes local" și coloana 4 care va avea următorul cuprins: "Satul Negreni km 0+000 (punct U. DN 67 B) - km 3+000 (Satul Totea DJ 662, Școala 1 Totea) lungimea drumului L = 3,0 km”.
Reclamanții, prin acțiunea ce face obiectul prezentei judecăți, au contestat aceste 2 hotărâri de guvern pe considerentul că acest drum menționat în cele 2 hotărâri traversează proprietățile lor, deși reclamanții nu au fost expropriați și nici . vreun act legal prin care să facă dovada că terenul aferent drumului se află în patrimoniul său și astfel cele 2 hotărâri încalcă dispozițiile art. 44 din Constituția R., art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 și 7 din Legea 213/1998.
Din expertiza efectuată cu ocazia celei de-a doua rejudecări, cea întocmită de expertul M. I., necontestată de părți (filele 84-104), rezultă că drumul la care se face referire este DE_.
Terenul deținut de autorul reclamanților are ca vecin la vest acest drum DE_ și că, inițial, drumul era pe marginea pădurii, dar în prezent are un alt traseu, care trece prin terenul autorului reclamanților, dar și al vecinilor de la Nord- C. și Timorlea.
De altfel, această situație nu este contestată de reclamanți.
Ceea ce contestă reclamanții este faptul că drumul inițial a fost deviat prin proprietățile lor.
Este adevărat că drumul actual, deviat, trece prin proprietatea reclamanților, însă, așa cum rezultă din completarea la raportul de expertiză (fila 117), în inventarul comunei L., conform hărții cadastrale, figurează drumul inițial, care trece pe marginea pădurii, nu cel deviat.
În atare situație, nu se poate pune problema nelegalității celor două hotărâri de guvern, de vreme ce acestea atestă în domeniul public al comunei L. un drum, care nu afectează proprietățile reclamanților.
Faptul că drumul inițial, menționat în cele 2 hotărâri de guvern, este impracticabil și că o parte a acestuia a fost deviată prin proprietățile reclamanților, nu face ca aceste 2 hotărâri să fie anulabile întrucât în acestea nu este cuprins drumul actual deviat, ci cel vechi care nu afectează proprietățile reclamanților și astfel aceste hotărâri de guvern nu încalcă dreptul de proprietate al reclamanților.
În speță se pune problema unei neconformități între starea de fapt (existența unui drum deviat, care afectează proprietatea reclamanților) și starea de drept (cele 2 hotărâri de guvern atestă în domeniul public al comunei L. un drum inițial, care nu afectează proprietatea reclamanților).
O astfel de neconcordanță între starea de fapt, care lezează drepturile și interesele reclamanților și cea de drept, care nu lezează astfel de drepturi și interese, nu poate fi rezolvată pe calea aleasă de reclamanți, respectiv prin anularea celor 2 hotărâri de guvern, potrivit legii contenciosului, ci pe alte căi specifice altor materii. Pe calea aleasă de reclamanți, aceștia ar fi putut obține recunoașterea dreptului lor doar dacă hotărârile de guvern contestate ar vătăma acest drept, ceea ce în speță nu e cazul.
Ca urmare a tuturor celor arătate mai sus, având în vedere că hotărârile de guvern contestate în cauză sunt legal emise, neîncălcând drepturile sau interesele reclamanților, instanța urmează a respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții R. C. C., domiciliat în mun. C., ., ., R. D. G., domiciliată în mun. C., .. 26, jud. D. și G. E., domiciliată în mun. C., ., ., în contradictoriu cu pârâtul G. R., cu sediul în mun. București, sector 1, .. 1 și intervenientul M. I. ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în mun. București, .. 1 A, sector 1, în urma casării sentinței nr. 500/10.11.2010, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, dispusă prin decizia nr. 4418 din 29.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iulie 2013
Președinte, Ș. B. | ||
Grefier, M. B. |
red. jud. Șt. B.
Ex.7/BM/19.07.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
