Anulare act administrativ. Decizia nr. 8735/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8735/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 7912/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8735/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător S. L.
Judecător T. D.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.-J. împotriva sentinței nr.5116/31.10.2012 pronunțate de Tribunalul Gorj –Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant prin avocat N.C., lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat N.C. pentru intimatul reclamant, a depus chitanța reprezentând onorariu avocat.
Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:
Avocat N.C. pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința nr. 5116/31.10.2012 pronunțate de Tribunalul Gorj –Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-au respins excepțiile invocate prin întâmpinare, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-J. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.439 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare precum și la dobânda legală calculată potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc.
A fost obligată pârâta și la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. J., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că în cauză s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a atacat un act administrativ fiscal în procedura prealabilă, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, coroborate cu art. 205 C.proc.fiscală.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, care dau dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr.24/2000.
Taxa specială de înmatriculare nu poate fi asimilată cu o taxă vamală sau un impozit, astfel că motivația petentului că a achitat-o ilegal, este nefondată, potrivit art.214 Cod fiscal, iar restituirea întregii sume, precum și a sumei reactualizate, ar duce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului
Din dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale OMFP nr. 1899/2004 rezultă că au
fost instituite norme exprese și imperative în materia restituirilor de la bugetul de stat.
De altfel, taxa a fost achitată de reclamant cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului Fiscal, reclamantul invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarilor comunitare, în speță art. 90 din Tratatul de Aderare, fără îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamant.
Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare și a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, și nu a considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală sau că încalcă tratatele comunitare, solicitând doar modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării, instanța de fond neapreciind în mod corect restituirea integrală.
De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul roman sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
O altă critică a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea acestei critici, a invocat următoarele: nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma achitată bugetului de stat datorându-se legislației fiscale puse în executare de organul fiscal, entitate subordonată Ministerului Finanțelor și DGFP; petentul a achitat voluntar taxa., nefiind obligat de organul fiscal, care nu e beneficiarul sumei; instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal; cheltuielile de judecată nu au fost stabilite potrivit art.276 C.pr.civ., în funcție de culpa procesuală a fiecărei părți.
De asemenea, recurenta a criticat sentința și cu privire la faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la restituirea sumei cu dobânzile aferente, fără a avea în vedere prevederile Codului de procedură fiscală.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală și respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 și următoareleC.proc.civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 și Codul de procedură fiscală.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1439 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. comunicându-i refuzul cu adresa nr._/24.04.2012, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Cât privește criticile vizând acordarea dobânzii, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, onorariul fiind diminuat, fiind apreciat ca excesiv in raport de valoarea pricinii si prestația apărătorului, respectiv faptul ca recursul s-a judecat la termenul pentru care s-a depus împuternicirea avocațială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.-J. împotriva sentinței nr.5116/31.10.2012 pronunțate de Tribunalul Gorj –Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. .
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, S. L. | Judecător, T. D. |
Grefier, M. P. |
M.P. 02 Iulie 2013
Red.jud.S.L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 5365/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
