Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 18198/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător G. D. C.
Judecător C. A. G.
Grefier J. V.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 24 octombrie 2013, privind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Z. I., INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI FILIAȘI, prin S. N. în calitate de primar și C. L. FILIAȘI, împotriva sentinței nr.3513 din data de 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C..
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 C.pr.civ., a amânat inițial pronunțarea cauzei la 31 Octombrie 2013.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
La data de 22 octombrie 2012 reclamanta P. C., a chemat în judecată pe pârâții P. ORAȘULUI FILIAȘI și C. L. FILIAȘI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să desființeze pe cale administrativă, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala pârâtului Z. I., spațiul comercial – construcție provizorie – edificat în baza Autorizației de construire nr.35/18.06.2009, anulată prin sentința nr.2219/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr.2614/11.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, în fapt s-a susținut că pârâtul Z. I. a edificat Spațiul comercial –construcție provizorie în baza Autorizației de construire nr.35/18.06.2009, însă aceasta a fost anulată prin sentința nr.2219/20.10.2011 pronunțată de Tribunalului D. în dosarul nr._/63/2012, rămasă definitivă și irevocabilă.
Actualmente situația sa juridică fiind aceea a unei construcții fără autorizație de construire, aflată pe domeniul privat al orașului Filiași, reclamanta învederează că a notificat autoritatea administrației publice a U.A.T. Filiași să procedeze potrivit prerogativelor prevăzute de art.33 din Legea nr.50/1991, în sensul de a dispune demolarea construcției, însă aceasta, prin adresa nr.8132/24,.07.2012, comunicată la data de 19.09.2012, i-a adus la cunoștință refuzul de a se efectua operațiunea administrativă solicitată, motivând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.32 din aceeași lege.
Reclamanta consideră că refuzul autorității administrației publice locale de a dispune desființarea construcției provizorii are semnificația juridică a refuzului acesteia de a îndeplini o obligație legală ce-i incumbă, necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului său legitimi, nedemolarea construcției aducând atingeri grave securității, intimității și funcționalității apartamentului său.
În ceea ce privește dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1991, chiar dacă în cuprinsul să se folosește expressis verbis noțiunea de contravenient, sugerându-se ideea că această calitate este necesară pentru a se desființa pe cale administrativă de către autoritatea publică competentă, fără sesizarea instanțelor judecătorești, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenurile aparținând domeniului public sau privat al UAT-urilor, din interpretarea telelologică a textului rezultă altă concluzie și anume că legiuitorul a urmărit să se obțină eliberarea imediată a terenurilor cu un asemenea regim juridic, fără sesizarea instanțelor judecătorești. Ori această desființare imediată se obține tocmai fără intervenție instanțelor judecătorești.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.1,7,8,18 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.33 din Legea nr.50/1991.
În dovedirea acțiunii reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La termenul din data de 15 ianuarie 2013 s-a depus la dosar întâmpinare de către pârâții P. ORAȘULUI FILIAȘI și C. L. FILIAȘI, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică, în sensul că în conformitate cu prevederile legale pârâții au posibilitatea și nu obligația de a solicita demolarea construcției aflate în litigiu.
S-a mai susținut că prin sentința civilă nr.2614/2012 pârâții nu au fost obligați să demoleze construcția pârâtului Z. I., ci i-au pus în vedere acestuia să intre în legalitate deoarece autorizația a fost anulată de instanța de judecată.
În cauză s-a formulat întâmpinare și de către pârâtul Z. I. prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamante, s-a susținut că din analiza prevederilor Legii nr.50/1991, art.28, 32 și 33 reiese că numai autoritatea administrației publice locale competentă – în speță P. (art.4 lit. b din Legea nr.50/1991) are calitate procesuală activă.
În situația în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a solicitate să se dispună . prevederilor art.59 din Ordinul 839/2009, iar autoritatea administrației publice locale, în speță P. orașului Filiași, după îndeplinirea condițiilor art.59, să procedeze la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate conform alin.3, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate "rezistență mecanică și stabilitatea" privind starea structurii de rezistență în stadiul fizici în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate "securitate la incendiu", numai după emiterea acordului de mediu, în condițiile legii.
S-au mai invocat de asemenea, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Filiași.
Prin sentința nr. 3513 din data de 12.03.2013, Tribunalul D. în dosarul nr._, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Filiași, cu sediul în Filiași, jud. D., și a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât, constatând lipsa calității procesuale pasive.
A respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes.
A admis acțiunea formulată de reclamanta P. C., împotriva pârâților P. orașului Filiași, și Z. I..
A fost obligat P. să desființeze construcția pârâtului Z. I., edificată în baza autorizației de construcție nr.35/18.06.2009, anulată prin sentința nr. 2219/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar_ .
A fost obligat P. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată de 1500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, că reclamanta a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, obligarea pârâților la desființarea construcției edificate în baza autorizației de construire nr. 35/18.06.2009.
Se reține că prin sentința civilă nr. 2219/20.10.2010 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2009, s-a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâții P. orașului Filiași și Z. I., și s-a dispus anularea autorizației de construire nr. 35/18.06.2009, în baza căreia pârâtul Z. I. edificase o construcție cu destinația de spațiu comercial.
În considerentele sentinței s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile Legii 50/1991 – art. 7, autorizația fiind emisă la data de 18.06.2009 fără ca solicitantul să aibă avizul sanitar obligatoriu, ce a fost emis ulterior, la data de 26.06.2009, nici avizul privind telefonia nici pe cel privind protecția mediului, și în baza certificatului de urbanism ce își pierduse valabilitatea la data de 12.03.2009.
S-a mai reținut că au fost încălcate disp. pct. 2.5.6 din Anexa 1 a Legii 50/1991, potrivit cărora trebuie anexat memoriului „Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică”.
În ceea ce privește Documentația depusă pentru obținerea autorizației, Proiect nr. 33/2008, s-a constatat, din cuprinsul memoriului tehnic (fila 32) și al memoriului arhitectural (filele 37-39), s-a stabilit, ca sistem constructiv, fundații din beton, pereți din zidărie din panouri isopan, acoperiș șarpantă, ca finisaje interioare – pardoseli din gresie, tâmplărie din PVC cu geam termopan.
Cu toate acestea, prin autorizația emisă a fost autorizată executarea unei construcții provizorii, cu ignorarea caracteristicilor tehnice ale construcției, potrivit datelor menționate in proiect, anterior enumerate, și care nu pot fi atribuite unei construcții provizorii, astfel cum e descrisă în cuprinsul Anexei 2 a Legii 50/1991
Construcția pentru care a fost emisă autorizația nu poate fi calificată drept o construcție provizorie având în vedere suprafața mare a acesteia – de 38 mp, fundația din beton și finisajele interioare, ce nu permit o demontare rapidă și aducerea terenului la starea inițială.
După rămânerea irevocabilă a sentinței, ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 2614/11.04.2012, reclamanta a adresat Primarului orașului o cerere, în data de 7.06.2012, prin care a solicitat desființarea pe cale administrativă a construcției, fără sesizarea instanței, pe cheltuiala executantului.
Modul de soluționare a cererii a fost comunicat reclamantei cu adresa nr. 8132/24.07.2012, prin care s-a adus la cunoștința acesteia că desființarea nu poate fi solicitată decât în condițiile art. 32 din legea 50/1991, adică după sesizarea instanței, și că prin adresa_/24.07.2012 s-a pus în vedere pârâtului Z. I. să intre în legalitate și să respecte hotărârea judecătorească.
Apreciind că refuzul autorității este nejustificat, reclamanta s-a adresat instanței, formulând prezenta cerere.
Față de starea de fapt expusă, analizând cu prioritate excepțiile invocate, instanța a constatat următoarele:
În ceea ce privește calitatea procesuală, se reține că legitimitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
În contenciosul administrativ, calitatea procesuală activă aparține persoanei ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al sau de o autoritate publică, iar calitatea procesuala pasivă aparține autorității publice care a emis sau trebuia să emită actul administrativ.
Legea 544/2004 precizează că “orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori ., de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, și că “se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată . său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.
Persoanele fizice sau juridice pot fi vătămate în drepturile lor și prin efectul tăcerii administrative sau a refuzului nejustificat de rezolvare a cererii, aceste fapte administrative fiind asimilate actelor administrative (art.2 alin.2).
În speță, reclamanta este nemulțumită de refuzul autorității de a da curs cererii sale; ca atare, apreciind că refuzul este nejustificat și că este vătămată în drepturile sale, are calitate procesuală activă în prezentul litigiu, în care se plânge de refuzul autorității de a soluționa favorabil cererea formulată.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Consiliului L., instanța apreciază excepția întemeiată, în condițiile în care reclamanta nu s-a adresat cu vreo cerere acestui pârât.
De altfel, C. L. nici nu are atribuții în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.33 din legea 50/1991 invocate de reclamantă.
În acest sens, Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, prin art.7 alin.12 prevede că autorizațiile de construire/desființare se emit numai pe baza unei documentații complete în conformitate cu conținutul cadru prevăzut în anexa 1.
Tot astfel prin art.8 alin.1 si 2 din același act normativ se prevede că demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parțială sau totală a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, instalațiilor și utilajelor tehnologice inclusiv elemente de construcții de substituire a acestora precum și a oricăror amenajări se face numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art.4, iar autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire.
Potrivit art.4 alin.1 lit.b din actul normativ menționat autorizațiile de construire se emit de primarii municipiilor pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ.
Din normele enunțate reiese că autoritatea administrației publice competentă să hotărască asupra desființării este primarul municipiului.
Chiar dacă legea nu prevede în mod expres autoritatea competentă să hotărască asupra desființării în cazul de excepție prevăzut de art.33, prin interpretarea sistematică a textului (ținând seama de întreg conținutul legii 50/1991) și interpretarea logică (folosind argumentul de analogie), pentru identitate de rațiune se impune concluzia că măsura desființării construcțiilor se stabilește de către Primar, ca autoritate a administrației publice locale.
Normele enunțate de legea 215/2001 nu conferă consiliului local atribuții, competențe în privința demolării, desființării de construcții ci doar cu privire la organizarea aparatului de specialitate la administrarea domeniului public privat prin hotărârea dării în concesionare, închiriere, în condițiile legii, a bunurilor aparținând domeniului public/privat al statului, la aprobarea bugetului. Atribuții și competențe în privința demolării sunt date potrivit legii nr.50/1991 primarului.
În schimb, dispozițiile legii 50/1991 atribuie în competența primarului măsura desființării construcțiilor.
Pentru argumentele expuse, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului C. L. Filiași, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Excepția lipsei de interes a fost respinsă, ca nefondată. Intanța de fond a reținut că este fără dubiu că pârâtul căruia i-a fost adresată cererea a rămas în pasivitate, în ciuda unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care autorizația de construire a fost anulată, astfel încât, este fără dubiu că scopul urmărit de reclamantă prin promovarea prezentei acțiuni este de a pune în executare sentința civilă nr.2219/20.10.2010 și de a înlătura consecințele pe care le apreciază păgubitoare, ca urmare a existenței unei construcții care-i afectează dreptul de proprietate.
A aprecia în sens contrar, ar însemna ca sentința nr.2219/20.10.2010 să rămână fără efecte în ceea o privește pe reclamantă.
Apărarea pârâtului Z. I., în sensul că prezenta acțiune nu se circumscrie legii 544/2004, de asemenea a fost respinsă, față de dispozițiile art.1 din lege, reținând că reclamanta, care s-a adresat cu cerere autorității, se plânge de refuzul autorității de a soluționa în mod favorabil cererea formulată.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, deși sentința nr. 2219/20.10.2010 este opozabilă pârâților P. orașului Filiași și Z. I., aceștia nu au luat nicio măsură de natură a asigura punerea efectivă în practică a sentinței.
P. orașului se apără susținând că prin adresa_/24.07.2012 s-a pus în vedere pârâtului Z. I. să intre în legalitate și să respecte hotărârea judecătorească.
Nu numai că adresa respectivă nu a fost depusă la dosar, dar nici nu se menționează care ar fi măsurile necesare pentru . condițiile în care autorizația a fost anulată.
S-a mai apărat P. în sensul că, în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 32 din legea 50/1991 potrivit cu care: „(1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
(2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, masurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate”.
Însă, nu a făcut dovada că, în lipsa autorizației de construire s-a dispus vreo sancțiune împotriva pârâtului Z. I. și anumite măsuri care să fie îndeplinite într-un anumit termen.
Mergând pe apărarea pârâtului, ar însemna că pasivitatea acestuia în sancționarea persoanei ce deține o construcție fără autorizație ar putea lipsi de efecte o sentință judecătorească irevocabilă.
Mai mult, pârâtul Z. I. nu a făcut dovada că, de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a întreprins anumite demersuri pentru a intra în legalitate;
S-au mai apărat pârâții în sensul că dispozițiile invocate de reclamantă vizează situația construirii fără autorizație, caz care nu se regăsește în speță, de vreme ce pârâtul Z. I. a construit în baza unei autorizații.
Apărarea este neîntemeiată, întrucât autorizația de construire a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel că din punct de vedere juridic aceasta nu a existat niciodată.
Au mai arătat pârâții că, potrivit dispozițiilor art. 33 din legea 50/1991, reclamanta nu ar avea posibilitatea de a sesiza autoritatea competentă în vederea demolării.
Însă, ținând seama de starea de fapt invocată, a accepta punctul de vedere al pârâților, cum că reclamanta nu ar putea sesiza în mod efectiv în vederea obligării lor la demolarea construcției edificate fără autorizație de construire, ar echivala cu lipsirea acesteia de dreptul de acces la un tribunal, în contextul în care autoritățile competente nu au întreprins nicio măsură în acest sens.
Celelalte apărări ale pârâtului nu au fost avute în vedere.
Pe de o parte, pârâtul critică cele reținute în sentința nr.2219/20.10.2010, apărare ce nesocotește puterea de lucru judecat a unei sentințe judecătorești, care impune ca o chestiune litigioasă odată tranșată să nu mai poată fi asudă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.
Pe de altă parte, solicitarea de efectuare a unei expertize care să constate îndeplinite condițiile de autorizare a construcției, precum și obligarea Primarului la emiterea unei autorizații, nu numai că încalcă cele stabilite în sentința nr.2219/20.10.2010, dar este și inadmisibilă, dat fiind faptul că cererea de emitere a autorizației se adresează Primarului, dovadă ce nu a fost făcută, și numai refuzul nejustificat al acestuia poate fi atacat pe calea acțiunii în contencios administrativ.
În drept, potrivit art. 33 din legea 50/1991, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor vor putea fi desființate pe calea administrativă de către autoritatea administrației publice locale competentă, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
În speță, este clar că autoritatea administrației publice locale competentă a rămas în pasivitate, chiar și după sesizarea reclamantei.
Pe calea plângerii împotriva refuzului autorității de a lua vreo măsură, reclamanta a suspus instanței solicitarea de demolare a construcției, ca urmare a anulării autorizației de construire.
Ca atare, instanța este pusă în situația de a aprecia oportunitatea acestei măsuri.
În raport de cele reținute anterior, respectiv;
Starea de pasivitate a pârâților cărora le este opozabilă sentința nr.2219/20.10.2010;
Considerentele sentinței în care se arată că construcția edificată ajunge la balconul reclamatei, aducând astfel atingeri grave securității intimității și funcționalității apartamentului acesteia;
Motivele anulării autorizației, unul dintre acestea vizând și lipsa acordului reclamantei, acord ce nu poate fi obținut în condițiile construcției existente;
Față de toate aceste argumente, instanța a apreciat că măsura demolării se impune, fiind fără dubiu că nu există nicio altă măsură posibilă pentru ca pârâtul Z. I. să intre în legalitate și dreptul de proprietate al reclamantei să nu fie afectat.
În consecință, a fost admisă acțiunea reclamantei și obligat pârâtul P. orașului Filiași să desființeze construcția pârâtului Z. I., edificată în baza autorizației de construcție nr.35/18.06.2009, anulată prin sentința nr. 2219/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar_, pe cheltuiala pârâtului Z. I..
În aplicarea art.274 C.pr.civ, întrucât se reține culpa procesuală a Primarului, în refuzul nejustificat de a da curs cererii reclamantei, acesta a fost obligat la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei.
Împotriva sentinței nr. 3513 din data de 12.03.2013, au declarat recurs pârâții Z. I., P. ORAȘULUI FILIAȘI, C. L. FILIAȘI, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Întemeindu-și recursul pe prev. de art. 488 alin. (l) pct. 8 din C.pr.civ. și, în temeiul prev. art. 496 din C.Pr.Civ. coroborat cu prev. art. 498 alin. 2 din C.Pr.Civ., recurentul pârât, în principal, solicită casarea cu trimitere la aceeași instanță, în subsidiar, în temeiul prev. art. 498 alin. (1) din C.Pr.Civ. solicită casarea sentinței, reținerea spre rejudecare, iar pe fondul cauzei, să se admită excepțiile; lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, lipsei calității procesuale pasive a Primarului Orașului Piliași și lipsa interesului, iar pe fondul cauzei să se constate că cererea formulată de intimata reclamantă este neîntemeiată.
Reluând argumentele instanței de fond, recurentul pârât arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2, art. 4 alin. 2 lit. b, art. 32 și 33 din Legea 50/1991, art. 59 din Ordinul 839/2009, art. 20, 21, 23 și art. 77 din Legea 215/2001, dispoziții legale pe care le reproduce.
Arată că în întâmpinare și notele de ședință depuse la data de 26.02.2013 a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei care și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 33 din Legea 50/1991, precum și excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului orașului Filiași.
Analizând excepția lipsei calității procesual active, instanța de fond a avut în vedere doar dispozițiile Legii 554/2004, omițând să analizeze excepția prin prisma Legii 50/1991 și a Legii 215/2001.
În conformitate cu prevederile Legii 50/1991 coroborate cu prevederile Ordinului 839/2009, desființarea unei construcții se face numai pe baza unei autorizații de desființare. Numai prin excepție, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea 50/1991 se poate desființa o construcție executată fără autorizație de construire, pe terenul aparținând domeniului public sau privat al orașelor.
În cauza de față, arată recurentul, prin Hotărârea nr. 35/23.06.2005 C. L. Filiași a aprobat completarea domeniului privat al orașului Filiași cu suprafața de 46 mp, iar prin contractul de concesiune nr._/15.09.2006 Primăria Filiași a concesionat această suprafață recurentului Z. I. căruia i-au fost eliberate certificatul de urbanism nr. 118/27.06.2009 și autorizația de construire nr. 35/18.06.2009.
Recurentul Z. I. a constuit spațiul comercial având un contract de concesiune pentru suprafața de 46 mp. pe o perioadă de 49 de ani, iar din conținutul certificatului constatator nr. 1422/2012 emis de ORC rezultă că activitatea principală a societății deținută de acesta este vânzarea cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
În această calitate, instanța de fond trebuia să constate că excepția lipsei calității procesual active a reclamantei este întemeiată, calitate procesual activă având, în temeiul art. 28 și 32 din Legea 50/1991 numai orașul Filiași prin primar.
În temeiul art. 33 alin. 1 din aceeași lege, primarul orașului Filiași putea desființa construcția fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești, în situația în care aceste construcții au fost executate fără autorizație de construire, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului. În acest sens este și practica judiciară.
Reglementarea cuprinsă în art. 33 din Legea 50/1991 are ca scop urgentarea măsurii de restabilire a odinii de drept încălcată ca urmare a edificării unor lucrări pe terenuri aparținând domeniului public sau privat, urmărindu-se pe această cale și măsuri de protecție specială pentru acest mod de proprietate, dispozițiile fiind edictate în favoarea autorității publice care poate să obțină desființarea lucrării pe cale administrativă, fără intervenția instanței. Așa cum reiese și din practica judiciară depusă, numai orașul Filiași, prin primar, putea să desființeze o construcție provizorie, pe cale administrativă.
Arată recurentul că prin notele scrise a invocat și lipsa calității procesual pasive a primarului orașului Filiași, în cauză calitate procesual pasivă având orașul Filiași, însă instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat pe această excepție.
În ce privește excepția lipsei de interes a intimatei reclamante în promovarea cererii, instanța de fond s-a mulțumit doar să aprecieze că este neîntemeiată deoarece recurentul pârât a rămas în pasivitate, în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile, fără a analiza vreuna din condițiile interesului.
Instanța ar fi trebuit să solicite reclamantei să facă dovada interesului actual, în sensul că dacă nu va fi desființată construcția s-ar expune unui prejudiciu.
Pentru a dovedi prejudiciul pe care îl suferă intimata reclamantă, instanța de fond avea obligația să administreze probe în dovedirea folosului practic pe care îl urmărește reclamanta.
Pe fondul cauzei, tribunalul s-a mulțumit să constate că recurentul pârât Yidaru I. nu a făcut dovada că a întreprins măsuri pentru a intra în legalitate.
Instanța de fond apreciază că a accepta că reclamanta nu ar putea sesiza în vederea obligării la demolarea construcției edificate fără autorizație de construire, ar echivala cu lipsirea acesteia de dreptul de acces la un tribunal, contextul în care autoritățile competente nu au întreprins nicio măsură în acest sens.
Instanța de fond, arată recurentul, este în eroare susținând că spațiul comercial a fost edificat fără autorizație de construire, iar pe de altă parte nu a avut în vedere susținerile sale prin care a arătat că reclamanta a învestit instanța cu o veritabilă obligație de a face care, întemeiată pe dispozițiile Legii 50/1991 este inadmisibilă, reclamanta având la dispoziție o acțiune întemeiată pe dreptul comun, așa cum s-a pronunțat și Curtea de Apel Cluj.
Intimata reclamantă avea posibilitatea să formuleze o cerere de desființare a construcției numai pe dreptul comun și numai dacă își dovedește interesul.
În motivarea recursului formulat de pârâții P. ORAȘULUI FILIAȘI, C. L. FILIAȘI, se arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată în sensul că în conformitate cu prevederile legale au posibilitatea și obligația de a solicita ei înșiși demolarea acestei construcții în litigiu. Mai mult decât atât numitul Z. I. a edificat o construcție pe un teren concesionat de C. L. Filiași în baza unei autorizații care la momentul respectiv nu era anulată .
O altă critică pe care o aduce sentinței civile, constă în faptul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ pronunțându-se mai mult decât a cerut reclamanta, în speță fiind vorba de faptul că s-a solicitat, prin acțiunea principală obligarea pârâtului de a demola construcția pe cheltuiala acestuia pârâtului Z. I..
Au mai arătat că prin Sentința civilă nr. 2614/2012 nu au fost obligați să demoleze construcția acestuia sens în care, i-au pus în vedere numitului să intre în legalitate deoarece autorizația a fost anulată de instanța de judecată
Precizează că dispozițiile Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare invocate de reclamantă sunt aplicabile în situa construirii fără autorizație de construire pe un teren proprietate publică sau privată a localități.
Având în vedere cele expuse mai sus, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței civile rec urată ca fiind netemeinică și nelegală.
L a data de 04.09.2013, recurentul pârât a depus la dosar note scrise.
În susținerea recursului, recurentul a depus la dosar un raport de expertiză tehnică extrajudiciară și practică judiciară, documentația ce a stat la baza emiterii autorizației de construire emisă recurentului pârât.
La data de 30.10.2013, intimata reclamantă P. C., a depus concluzii scrise la motivele de recurs, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și admiterea excepției tardivității recursului formulat de recurenții P. ORAȘULUI FILIAȘI, C. L. FILIAȘI, motivat de faptul că a fost promovat în afara termenului legal.
La termenul de judecată din data de 24.11.2013, Curtea a pus în discuție excepția tardivității recursului formulat de P. orașului Filiași, C. L. Filiași, excepție pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea.
În speță, așa cum rezultă din dovada de comunicare atașată la dosarul de fond, sentința primei instanțe a fost comunicată recurenților pârâți la data de 25.03.2013, iar recursul formulat de aceștia a fost comunicat prin fax la data de 11.04.2013, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Ca atare, admițând excepția invocată, Curtea urmează să respingă ca tardiv formulat recursul declarat de recurenții pârâți P. orașului Filiași și C. L. Filiași.
Cât privește recursul formulat de recurentul pârât Z. I., analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Astfel, criticile recurentului vizează, în esență, modul de soluționare de către prima instanță a excepțiilor lipsei calității procesual active a reclamantei, lipsei calității procesual pasive a pârâtului P. orașului Filiași și excepției lipsei de interes a reclamantei, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor art. 33 din Legea 50/1991.
În privința excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, recurentul critică soluția instanței de fond prin faptul că aceasta s-a raportat exclusiv la dispozițiile Legii 554/2004, iar nu la dispozițiile Legii 50/1991 și Legii 215/2001.
Așa cum corect s-a reținut la instanța de fond, reclamanta a înțeles să învestească instanța de judecată cu o acțiune directă în contencios administrativ întemeiată pe art. 8 din Legea 554/2004 prin care se plânge pentru refuzul nejustificat al pârâtului P. orașului Filiași de a-i soluționa cererea înregistrată sub numărul 8132/07.06.2012 prin care solicita desființarea pe cale administrativă a construcției pârâtului Z. I..
Ca urmare, prin raportare la aceste dispoziții legale trebuie analizată atât calitatea procesual activă a reclamantei cât și calitatea procesual pasivă a pârâtului P. orașului Filiași, iar nu prin raportare la dispoziții care reglementează competențele legale ale autorităților publice locale în legătură cu autorizarea, respectiv desființarea lucrărilor efectuate cu nerespectarea dispozițiilor legale privind autorizarea lucrărilor de construire.
Ori, raportat la dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, este de necontestat că reclamanta, persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul unei autorități publice de a-i soluționa favorabil o cerere, are calitate procesual activă, având calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004.
Faptul că, așa cum arată recurentul trimițând la practica judiciară depusă la dosar, în cazul prevăzut de art. 28 alin. 1 din Legea 50/1991, organul care a aplicat sancțiunea contravențională are calitate procesual activă în sesizarea instanței judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal, nu este de natură să atragă lipsa calității procesual active a reclamantei din speța de față, în care se pune în discuție refuzul pârâtului de a soluționa o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat.
În mod similar, primarul orașului Filiași, autoritate publică locală căreia reclamanta i s-a adresat cu o cerere pentru apărarea unui drept sau interes legitim, are calitate procesual pasivă în raportul juridic litigios de drept administrativ născut tocmai în urma nesoluționării favorabile a cererii formulate de reclamantă.
Contestând calitatea procesual pasivă a pârâtului P. orașului Filiași, recurentul pârât apreciază că această calitate îi revine unității administrativ teritoriale orașul Filiași care, eventual, poate sta în judecată reprezentată de primarul orașului.
Așa cum rezultă însă chiar din dispozițiile legale citate de recurent, respectiv art. 8 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 4 și art. 33 din Legea 50/1991, autorizarea desființării unei construcții, respectiv desființarea pe cale administrativă a unei construcții edificate fără autorizație deconstruire, este atributul primarului localității, autoritate locală executivă competentă să decidă și în ce privește autorizarea executării construcțiilor, iar nu a unității administrativ teritoriale care nu poate hotărî altfel decât prin intermediul autorităților publice organizate și care funcționează la nivelul acestora.
De altfel, chiar reclamantul arată în cuprinsul motivelor de recurs, cu referire la practica judiciară a Curții de Apel Pitești și Curții de Apel Cluj, că dispozițiile art. 33 din Legea 50/1991 „au un caracter de favoare, fiind edictate cu acest scop pentru autoritățile publice ( în cauza de față P. ) care poate să obțină desființarea lucrării pe cale administrativă, fără intervenția instanței”.
Legat de același aspect, contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că instanța de fond a analizat excepția lipsei calității procesuale a primarului orașului Filiași, reținând argumentat, o dată cu analiza excepției lipsei calității procesual pasive a Consiliului L. Filiași, că primarul localității are calitate procesual pasivă, iar nu autoritatea publică deliberativă.
Și în ce privește excepția lipsei de interes invocată de recurentul pârât soluția primei instanțe este corectă, fiind fără îndoială că reclamanta, persoană vătămată în sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004, justifică un interes legitim, personal, direct și actual în a contesta refuzul autorității publice de a-i soluționa favorabil cererea prin care solicita protecția interesului său legitim.
În egală măsură, nu poate fi contestat interesul reclamantei de a obține desființarea unei construcții a cărei autorizație de construire a fost anulată tocmai la cererea sa, între altele pentru lipsa acordului său în legătură cu edificarea unei construcții alăturată imobilului al cărui proprietar este.
Și în ce privește fondul cauzei, criticile recurentului sunt nefondate.
Astfel, așa cum arată recurentul și rezultă din practica judiciară depusă de acesta, în condițiile în care reclamanta nu are la îndemână o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea 50/1991, singura posibilitate a acesteia pentru a obține protecția interesului legitim ce decurge din calitatea sa de proprietar și din sentința nr. 2219/20.10.2010 a Tribunalului D. este de a solicita autorității publice competente exercitarea prerogativelor legale în legătură cu desființarea construcției edificate cu neîndeplinirea condițiilor legale, iar în condițiile pasivității acesteia de a cere concursul instanței de contencios administrativ în acest sens.
Instanța de fond a apreciat deci corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33 din Legea 50/1991, existența autorizației de construire la momentul edificării construcției fiind lipsită de relevanță atât timp cât autorizația în discuție a fost anulată cu efect retroactiv prin hotărâre judecătorească, iar până la acest moment recurentul nu a intrat în legalitate prin obținerea unei noi autorizații.
Față de cele anterior expuse, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât Z. I..
Va fi respins ca tardiv formulat recursul formulat de recurenții pârâți P. orașului Filiași și C. L. Filiași.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenții pârâți vor fi obligați la plata către intimata reclamantă a cheltuielilor de judecată avansate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității recursului formulat de Instituția PRIMARULUI ORAȘULUI FILIAȘI și C. L. FILIAȘI, ca fiind tardiv formulat.
Respinge recursul formulat de INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI FILIAȘI, reprezentată prin S. N. în calitate de primar și C. L. FILIAȘI, împotriva sentinței nr.3513 din data de 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C., ca fiind tardiv formulat.
Respinge recursul recurentului Z. I. formulat împotriva sentinței nr.3513 din data de 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C., ca nefondat.
Obligă recurenții la plata către intimata reclamantă P. C. a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Președinte, S. P. | Judecător, G. D. C. | Judecător, C. A. G. |
Grefier, J. V. |
Red. jud. /G.D.C.
Thn. 2 ex./J.V.
Jud. Fond./ C.E. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4952/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 293/2013. Curtea de... → |
|---|
