Anulare act administrativ. Sentința nr. 6870/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6870/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 19029/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. G.
Judecător: S. P.
Judecător: G. D. C.
Grefier: M. F.
x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta ., împotriva sentinței nr.6870 din 12.06.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. P., pentru recurenta reclamantă ., lipsă fiind intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.
]n raport de disp. art. 159 in.d 1, art. 3 pct.3 C.p.c., Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită incuviințarea probei cu inscrisuri, cele de la dosarul cauzei.
În raport de disp. art. 167 alin.1 și art. 305 C.p.c., incuviințează pentru recurenta reclamantă proba cu inscrisuri, cele de la dosarul cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, curtea constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul, în dezbateri, pe fondul recursului.
Avocat C. P., pentru recurenta reclamantă ., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii .Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Prima instanță, în considerente, nu a făcut nici cea mai mică referire la concluziile raportului de expertiză, fiind reproduse doar susținerile intimatei pârâte. De asemenea, interpretând dispozițiile art. 137 din C.Fiscal prin raportare la concluziile raportului de expertiză, solicită instanței de recurs să constate că se află in situația de excepție prevăzută de art. 137, situație in care nu există temei pentru a modifica baza de impozitare. A mai arătat ca este nevoită să inregistreze o obligație de plată către buget a TVA reprezentând diferenta dintre taxa aferentă pretului de vânzare și aferentă pretului de cost, deși această sumă nu a fost niciodată încasată de societate. Totodată că, este eronată susținerea instanței de fond potrivit căreia nu a dovedit existența de soluții diferite în spețe identice.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 31.10.2012, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, in contradictoriu cu pârâta să dispună anularea parțială a deciziei de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală G. înregistrat sub nr F-DJ 290/23.05.2012, în sensul anulării obligării la plata sumei de 37.955 lei (și a accesoriilor aferente) din totalul sumei de 43.270 lei stabilită suplimentar de plată (TVA considerat fără drept de rambursare), și a menținerii dispozițiilor din actele administrative prin care s-a stabilit că are drept de rambursare pentru suma de 434.367 lei cuprinsă în decontul verificat; Anularea în totalitate a deciziei nr.184/14.08.2012 emisă de către DGFP D. în soluționarea contestației formulate în procedura prealabilă,cu cheltuieli de judecată.
In fapt, a arătat, in esență, că,controlul fiscal a cuprins perioada 01.01._12 și a avut în vedere soluționarea cu control anticipat a Decontului de TVA cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative înregistrat la DGFP D. sub nr.4206/25.04.2012. Urmare acestuia, a fost stabilită obligația de plată a sumei de 43.270 lei, apreciată de inspecția fiscală ca fiind TVA fără drept de rambursare, din totalul sumei de 477.637 lei solicitate la rambursare prin decontul aferent lunii martie 2012.
In motivarea stabilirii obligațiilor suplimentare, organul de control a considerat, cu privire la livrările de grâu facturate ca plată a arendei în natură în anii agricoli 2008-2011, că ar fi încălcat dispozițiile art. 137 alin.1 lit.e din Codul Fiscal în sensul în care baza de impozitare ar fi trebuit determinată având în vedere valoarea de piață a grâului și nu prețul de cost. Altfel spus, pentru plata arendei în natură baza de impozitare a fost stabilită de către organul fiscal la valoarea la care s-a făcut plata arendei în bani (deși aceasta reprezintă o situație distinctă), deoarece prețul la care societatea a produs grâul (prețul de cost, pentru care nu s-a dedus taxa, și care a fost avut în vedere de reclamantă când a făcut înregistrările contabile) era mai mic decât prețul de piață.
Prin contestația formulată în procedura prealabilă, a înțeles să solicite anularea în parte a deciziei de impunere și a raportului de inspecție, în sensul anulării parțiale a sumelor reprezentând obligații suplimentare de plată (37.955 lei din totalul de 43.270 lei respins la rambursare), invocând netemeinicia și nelegalitatea constatărilor organelor de control, și prezentînd totodată o . înscrisuri în susținerea afirmațiilor noastre, insă i-a fost respinsă.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.8 și urm. din Legea nr.554/2004.
În dovedirea acțiunii și în apărare, părțile s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Legal citată, pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În fapt, a arătat, in esență, că, acțiunea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil, avându-se în vedere următoarele considerente:
În perioada supusa verificării (01.01._12), pentru plata in natura a arendei (grau) către persoane fizice societatea a colectat taxa pe valoarea adăugata la un pret inferior (0,2088 lei/kg, 0,2573 lei/kg, 0,2567 lei/kg, 0,2771 lei/kg) nivelului practicat de societate pentru plata in bani a arendei (0,4 lei/kg).
Arenda in fapt este o compensație plătită arendașului pentru dreptul de utilizare a terenului agricol astfel ca pentru același serviciu (arenda) societatea a plătit in mod nejustificat preturi diferite: un pret pentru plata in bani a arendei, caz in care nu avea obligația colectării TVA si un pret mai mic pentru plata in natura a arendei, situație in care avea obligația colectării TVA. În raport de disp. art. 137, alin. 1, lit. e din Codul Fiscal, regula generala este ca baza impozabila pentru aceasta livrare asimilata este valoarea de piața a grâului si nu costul de producție, acesta din urma putând constitui baza de impunere doar in situația speciala cand nu poate fi determinat prețul de piața al bunului/serviciului respectiv, ceea ce nu este cazul in speța de fata. In aceste condiții valoarea de piața este suma totala pe care petenta a platit-o in condiții de concurenta loiala prestatorilor independenți.
În drept, au fost invocate disp. art. 115-118 C.p.c..
Soluția instanței de fond:
Prin sentința nr. 6870/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul D. a fost admisă respinsă cererea de chemare in judecată.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această hotărârea Tribunalul D. a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală G. înregistrat sub nr F-DJ 290/23.05.2012 s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 43.270 lei apreciată de inspecția fiscală ca fiind TVA fără drept de rambursare, contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii fiind respinsă prin decizia nr. 184/14.08.2012 emisă de către DGFP D..
A constatat organul fiscal că, în perioada supusa verificării (01.01._12), pentru plata in natura a arendei (grau) către persoane fizice societatea a colectat taxa pe valoarea adăugata la un pret inferior (0,2088 lei/kg, 0,2573 lei/kg, 0,2567 lei/kg, 0,2771 lei/kg) nivelului practicat de societate pentru plata in bani a arendei (0,4 lei/kg).
A mai reținut prima instanță că, potrivit prevederilor art. 130 din Codul fiscal coroborat cu prevederile pct 8 din Normele de aplicare, prin raportare la dispozițiile art. 137, alin. 1, lit. e din Codul Fiscal, regula generală este ca baza impozabilă pentru această livrare asimilată, să fie valoarea de piață a grâului și nu costul de producție, acesta din urmă putând constitui baza de impunere doar în situația specială (excepția de la regula generală) când nu poate fi determinat prețul de piață al bunului/serviciului respectiv, ceea ce nu este cazul în speță întrucât valoarea de piață este suma totală pe care reclamanta a plătit-o în condiții de concurență loială prestatorilor independenți.
În aceste condiții valoarea de piață este suma totală pe care reclamanta a plătit-o în condiții de concurență loială prestatorilor independenți, respectiv persoanelor care au încasat contravaloarea arendei în bani pentru aceeași cantitate de produs pe hectar ca și persoanelor care au încasat contravaloarea în natură a arendei pentru aceleasi cantități de produse.
Deși arenda reprezintă o compensație plătită arendașului pentru dreptul de utilizare a terenului agricol, reclamanta a plătit în mod nejustificat, pentru același serviciu (arenda), preturi diferite: un preț pentru plata în bani a arendei, caz în care nu avea obligația colectării TVA și un preț mai mic pentru plata în natură a arendei, situație în care avea obligația de a colecta TVA. Prin urmare, în mod corect, organul fiscal a respins la rambursare suma de 37.955 lei, reprezentând TVA colectata aferenta plații arendei în natură.
A mai reținut prima instanță că, nici apărarea reclamantei referitoare la faptul că numai facturarea grâului pentru arenda în natură la pretul de cost/cumpărare are justificare logică și economică întrucât dispozitiile Codului Fiscal asimileaza plata in natură a arendei cu livrarea de bunuri cu plată, neexistând încasarea efectivă a c/val bunurilor și a taxei pe valoare adăugată aferentă livrării.
Motive de recurs:
Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurenta reclamantă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare in judecată.
Dezvoltarea motivelor de recurs:
Recurenta reclamantă a învederat, în esență, că, în considerente sentinței recurate instanța nu a făcut nici cea mai mică referire la concluziile raportului de expertiză, fiind reproduse doar susținerile intimatei pârâte. De asemenea, interpretând dispozițiile art. 137 din C.Fiscal prin raportare la concluziile raportului de expertiză se află in situația de excepție prevăzută de art. 137, situație in care nu există temei pentru a modifica baza de impozitare. A mai arătat ca, este nevoită să inregistreze o obligație de plată către buget a TVA reprezentând diferenta dintre taxa aferentă pretului de vânzare și taxa aferentă pretului de cost, deși această sumă nu a fost niciodată încasată de societate.
Totodată că, este eronată susținerea instanței de fond potrivit căreia nu a dovedit existența de soluții diferite în spețe identice. Astfel, în cazul raportului de inspecție fiscală F DJ 748/30.11.2011 intocmit de către DGFP D. la ., deși baza de impozitare pentru livrările constând în plata arendei în natură a fost determinată la fel ca la recurenta reclamantă, organul de control nu a apreciat că în acest caz ar fi fost incălcate dispozițiile art. 137 alin.1 lit. E din C. Fiscal. Pronunțarea unor soluții diferite in cazuri identice incalcă vădit principiul increderii legitime așa cum a fost consacrat în jurisprudența CJUE și conduc la necesitatea constatării nelegalității actului administrativ emis.
Temeiul de drept: art. 299 și urm și art. 304 ind.1 C.p.c..
Probei: a solicita iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanța de fond.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru -20 lei.
Deși, legal citată, intimata pârâtă nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat in instanță pentru a formula eventuale apărări.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 7, 9 și 304 ind. 1 C.p.c:
1. În ceea ce privește nemotivarea soluției instanței de fond- art. 304 pct.7 C.p.c, Curtea reține că, obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă ca de altfel și cercetarea fondului cauzei are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
În cauză motivarea primei instanțe răspunde acestor exigențe legale, prima instanță examinând efectiv apărările și susținerile părților, raspunzând motivat la toate susținerile recurentei reclamante
Astfel, din considerentele sentinței recurate rezultă care au fost motivele pentru care instanța a respins cererea de chemare in judecată și care au fost probele care i-au format o astfel de convingere.
Susținerea recurentei reclamante cum că, soluția primei instanțe este nemotivată întrucât nu face vreo referire la concluziile raportului de expertiză, Curtea reține că, neanalizarea unui mijloc de probă nu mai este motiv de recurs, dispozițiile art. 304 pct.10 C., potrivit căruia constituie motiv de nelegalitate „ când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii” a fost abrogat prin art. I pct.111 ind. 1 din OUG nr. 138/2000.
De reținut faptul că, și in situația in care acest motiv de nelegalitate mai exista Curtea constată că, atât vreme cât prima instanță a interpretat corect dispozițiile art. 137 alin.1 lit. e din C.Fiscal aplicabile la situația de fapt depusă judecății, concluziile raportului de expertiză sunt lipsite de relevanță. Concluziile acestuia fiind relevante doar in situația in care prima instanță ar fi ajuns la concluzia că, recurenta reclamantă se află in situația de excepție prevăzută de art. 137, situație in care nu există temei pentru a modifica baza de impozitare.
2. Sub aspectul motivului de recurs, privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 137 din C.Fiscal- art. 304 pct.9 C.pc., Curtea reține că, prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale prin raportare la situația de fapt dedusă judecății.
Astfel, instanța de fond, in mod corect a stabilit că, din economia dispozițiilor art. 130 din Codul fiscal coroborat cu prevederile pct 8 din Normele de aplicare a acestuia cu prevederile art. 137, alin. 1, lit. e din Codul Fiscal se desprinde concluzia că, regula generală este ca baza impozabilă pentru plata arendei in natură, să fie valoarea de piață a grâului și nu costul de producție, acesta din urmă putând constitui baza de impunere doar în situația specială când nu poate fi determinat prețul de piață al bunului/serviciului respectiv, ceea ce nu este cazul în speță
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, recurenta reclamanta a plătit în mod nejustificat, pentru același serviciu –arenda- preturi diferite: un preț pentru plata în bani a arendei, caz în care nu avea obligația colectării TVA și un preț mai mic pentru plata în natură a arendei, situație în care avea obligația de a colecta TVA, astfel că, în mod judicios organul fiscal a respins la rambursare suma de 37.955 lei, reprezentând TVA colectata aferenta plații arendei în natură.
3. Susținerea recurentei reclamante cum că, soluția primei instanțe este nelegală, prima instanță reținând, în mod eronat, că nu a făcut dovada existenței de soluții diferite in spețe identice, nu poate conduce la nelegalitatea soluției recurate, existența unor presupuse soluții contradictorii in spețe similare nu este izvor de drept pentru a obliga instanța să adopte aceeași soluție, chiar contrar convingerii sale.
În concluzie, criticile recurentei reclamante sunt nefondate, astfel încât, va respinge calea de atac ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta ., împotriva sentinței nr.6870 din 12.06.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
Președinte, C. A. G. | Judecător, S. P. | Judecător, G. D. C. |
Grefier, M. F. |
Red./Tehnored.S.P.
2 ex/28.10.2013
Jud. fond. E.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 1123/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
