Anulare act administrativ. Sentința nr. 376/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 376/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1272/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 376/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- C. A. G.

Grefier- S. Giurgiteanu

Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 18 octombrie 2013, privind pe reclamanta . P. ART INSOLV SPRL C. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, având ca obiect anulare act administrativ.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 18.10.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra cauzei de față,

P. cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 02.09.2013, sub nr._, reclamanta . P. ART INSOLV SPRL C. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, solicitând instanței ca prin hotarârea ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal din 13.03.2013, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii constând în recuperarea integrală a finanțării în cuantum de 343,132,99 lei acordată în baza contractului de finanțare și anularea deciziei nr._/04.06.2013 prin care APDRP a soluționat contestația formulată la procesul verbal.

In fapt, reclamanta a arătat că la data de 14.09.2006 a incheiat contractul de finanțare nr. C 3._/14.09.2006 având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil in valoare de maxim 343.132,99 lei, echivalentul a 87.296,54 euro, cu APDRP.

Scopul finanțării a fost acela de Construire a unei pensiuni turistice rurale in, zona montana R., Novaci, județul Gorj, investiție care a fost realizata integral de F. SRL, cu respectarea stricta a termenelor de execuție si a condițiilor de implementare; stabilite prin dispozițiile contractului de finanțare, astfel incat toate cheltuielile efectuate de subscrisa pentru implementarea proiectului au fost declarate si sunt eligibile.

In baza suspiciunii de neregula nr. 34.494 din 18.12.2012, emisa de Directorul General al APDRP, s-a procedat la efectuarea unui control documentar ce a avut drept scop luarea masurilor ce se impun ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate. In speța, neregula săvârșita a constat in faptul ca subscrisa . ne aflam in acest moment sub incidența legii 85/2006, fiind in procedura generala de insolventa.

Dupa efectuarea controlului, la data de 13.03.2013 s-a procedat la intocmirea Procesului verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanței bugetare privind proiectul C 3._/14.09.2006, înregistrat sub nr. 7154, prin care s-a stabilit ca subscrisa . săvârșit o neregula, așa cum este ea definita de către OG 66/2011, fapt pentru care investiția a devenit neeligibila. In acest sens, datorita încălcării condițiilor mai sus amintite, suma de 343.132,99 lei a devenit neeligibila, fapt pentru care va trebui restituita.

Împotriva acestui Proces verbal a formulat contestație in termenul legal, care a fost înregistrata de către APDRP sub nr._/10.05.2013.

P. Decizia nr._/04.06.2013, APDRP a dispus respingerea contestației formulate, subscrisa ., având un debit de 343.132,99 lei, la care se adaugă dobânzile si penalitățile de intarziere conform prevederilor legale in vigoare.

Atât procesul verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanței bugetare privind proiectul, cat si Decizia de soluționare a contestației sunt nelegale având in vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 1.2 din" contract" beneficiarului i se acorda finanțarea nerambursabila in termenii si condițiile stabilite in acest Contract, care este constituit din Contractul cadru si anexele acestuia, pe care beneficiarul declara ca le recunoaște si le accepta ".

Potrivit art. 7 " prezentul contract obliga părțile sa respecte intocmai si cu buna credința fiecare dispoziție a acestuia in conformitate cu principiul obligativității contractului intre părțile contractante in temeiul art. 969 din Codul Civil si dispozițiilor Acordului multianual de finanțare incheiat intre România si Comisia Comunităților Europene, cu modificările si completările ulterioare ".

Potrivit art. 11 alin. 2 din la contractul de finanțare C3._/14.09.2006, care reglementează condițiile de încetare ale acestuia se precizează faptul ca "Autoritatea Contractanta poate înceta executarea contractului, fora sa facă înștiințare si fără sa plătească finanțarea rambursabila, in cazul încălcării de către beneficiar a prezentului contract ".

Niciunde in contractul de finanțare nr. C 3._/14.09.2006, nu se precizează in mod expres, astfel încât sa reprezinte voința ferm exprimata a pârtilor faptul ca . in orice etapa de valabilitate a acestuia, inclusiv in perioada de monitorizare constituie o cauza de nelegalitate a proiectului in măsura sa permită declararea neeligibila a acestuia.

Potrivit art. 2 din contract" Executarea prezentului contract incepe la data semnării acestuia de către ambele part si conform Prevederilor generale specificate in Anexa 1 care fac parte integranta din prezentul contract.

Potrivit art.2.2, Durata de execuție a contractului... este de 15 luni... si

reprezintă termenul limita pana la care beneficiarul poate depune ultima cerere

de plata.

De asemenea, durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a contractului de finanțare la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plați efectuata de autoritatea Contractanta.

Rezulta așadar din dispozițiile contractuale mai sus menționate care potrivit 969 cod civil reprezintă legea pârtilor ca, contractul de finanțare C 3._/14.09.2006 cuprinde trei faze distincte, respectiv una de încheiere a contractului (semnarea contractului de ambele parti) una de execuție (perioada in care APDRP achita beneficiarului întreaga finanțare acordata) si o ultima perioada de monitorizare (5 ani dupa incetarea perioadei de execuție, respectiv după efectuarea ultimei plați).

Insolvența potrivit contractului, pentru a reprezenta o cauza de nelegalitate care sa atragă declararea neeligibila a investiției, trebuia sa intervină in primele doua faze de valabilitate ale contractului, respectiv fie la momentul încheierii contractului, fie cel târziu pana la momentul plații integrale a finanțării de către Autoritatea Contractanta, perioada care corespunde celei de execuție.

Ori in cazul său cauza de nelegalitate reținuta de APDRP in procesul verbal contestat respectiv insolventa a apărut la data de 12.10.2010 când Tribunalul D. a dispus prin încheierea pronunțata in dosarul nr._/63/2010, deschiderea procedurii de insolventa, moment care excede celui la care contractul a fost încheiat sau la care perioada de execuție a încetat.

In concluzie, procesul verbal contestat cu toate consecințele ce decurg din acesta a fost incheiat; prin reținerea de către APDRP in calitate de autoritate contractanta a stării de insolventa ca si neregula, peste voința pârtilor, . valabilitate a contractului neprevăzuta de parti, in măsura sa atragă o astfel de consecința.

Dispozițiile art. 36 din OUG 66/2011 reținute de APDRP in procesul verbal contestat ca si ternei de drept, atât al actului contestat cat si a masurilor impuse prin acesta nu sunt incidente in cauza.

O.G 66/2011 (aplicabila ulterior încheierii contractului) este cadrul legal, general care reglementează:;;prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute in obținerea si utilizarea fondurilor europene insa in relația F. SRL -APDRP raporturile contractuale sunt guvernate de condițiile speciale in care aceștia au înțeles să încheie contractual de finanțare nr. C 3._/14.09.2006.

In activitatea de control efectuata APDRP trebuia sa se limiteze strict la condițiile si termenii, stabiliți prin contractul de finanțare încheiat cu . generale din lege, întrucât contractul ca si lege speciala a pârtilor deroga de la dreptul comun, in speța OG 66/2011.

Cum prin contract care este legea speciala a pârtilor se precizează in mod clar ca insolventa numai daca intervine in faza de încheiere sau cel mult de executare a contractului constituie neregula care determina declararea neeligibila a proiectului cu consecința recuperarea întregii finanțări, evident ca extinderea acestei nereguli, dincolo de voința pârtilor, respectiv la toate perioada de valabilitate a contractului, deci inclusiv la perioada de monitorizare, este nelegala.

Potrivit contractului, care este legea pârtilor, pe perioada de monitorizare a contractului (5 ani de la ultima plata) beneficiarului ii revine obligația de a nu modifica substanțial proiectul. Modificările substanțiale sunt acelea care afectează condițiile de implementare care pot rezulta dintr-o schimbare in natura a proprietății, a amplasamentului, a unor elemente inițiale caracteristice proiectului, etc.

Așadar pentru a exista o modificare substanțiala a proiectului conform dispozițiilor contractuale, care sa atragă in perioada de monitorizare a proiectului declararea neeligibila a acestuia, trebuie ca modificările sa constea . proprietății investiției, a destinației acesteia sau chiar a scopului pentru care este folosita.

Ori in acest caz ., nu a determinat astfel de modificări ale proiectului care sa justifice declararea neeligibila a acestuia si din contra societatea desfășoară,, si in prezent activitate ca si înainte, isi păstrează numărul de salariați, contractele atat cu furnizorii cat si cu clienții sunt in derulare iar investiția realizată cu sprijinul financiar acordat si-a păstrat atat proprietatea cat si destinația si locația.

Învederează faptul ca . făcut tocmai in vederea reorganziarii activității, societatea exprimându-si in mod ferm si constant faptul ca intenționează sa își reorganizeze activitatea. In acest sens, a fost deja depus un plan de reorganizare la Tribunalul D. si ORC D., urmând ca la data de 22.07.2013 sa fie supus aprobării Adunării Creditorilor debitoarei.

In concret, legea 85/2,006, sub incidența căreia se afla si . este o lege speciala care permite in condiții de legalitate unei societăți sa se reorganizeze de o așa maniera incat activitatea sa nu ii fie afectata si nici patrimoniul sa nu ii fie înstrăinat.

Mai precis, legea insolventei are doua faze procesuale distincte, una de observație in care societatea își desfășoară activitatea in mod normal si o alta faza de faliment, in care societății i se ridica dreptul de administrare, se dispune dizolvarea acesteia iar activele; ii sunt valorificate in vederea acoperirii pasivului, la aceasta faza ajungându-se numai in situația in care obligațiile asumate prin planul de reorganizare nu suni respectate de societate.

Întrucât in momentul de fata . este in perioada de observație cand potrivit legii 85/2006 aceasta poate desfășura activitate curenta, in sensul ca isi respecta obligațiile contractante, efectuează operațiuni de încasări si plați, își poate asigura finanțarea capitalului de lucru in limite curente, etc, evident ca interpretarea din proiectul de proces verbal in sensul ca fiind in insolventa societatea nu ar mai avea posibilitatea de a utiliza investiția conform scopului pentru care a fost realizata, este greșita.

În momentul de fata societatea desfășoară o activitate profitabila, locația investiției nu a fost modificata, obiectivul finanțat este folosit in continuare conform scopului- pentru care a fost realizat, obiectele achiziționate sau construite prin acest proiect nu s-au vândut si nici nu au fost închiriate, evident ca măsura declarării neeligibile a proiectului nu se justifica.

Din contra, subliniază ca masurile luate de autoritatea contractanta de a dispune in mod nelegal si peste înțelegerea pârtilor, declararea neeligibia a investiției cu consecința restituirii întregii finanțări acordate, este in măsura sa afecteze atat scopul cat si natura investiției intrucat fiind obligata sa restituie dintr-o data intreg imprumutul acordat evident ca societatea va fi pusa in imposibilitatea de a mai desfășura activitatea curenta intrucat nu va mai avea lichidități, ceea ce va face ca si investiția sa nu mai poată fi folosita la capacitatea la care este utilizata in prezent si conform scopului pentru care a fost realizata.

Este evident ca doar din culpa APDRP in special datorita modului defectuos in care interpretează si aplica dispozițiile contractuale in activitățile de control pe care le efectuează din biroul sau regional, s-ar putea ajunge la imposibilitatea societății de a folosi investiti-a conform scopului pentru care a fost realizata si asta in ciuda faptului ca pe tot parcursul valabilității acestor contracte . a acționat cu buna credința respectiv a utilizat finanțarea acordata in mod legal si la fiecare control efectuat de autoritatea contractanta nu s-a constatat nicio neregula societatea fiind permanent găsita ca fiind in legalitate.

Consideră așadar ca este lipsita de orice raționament măsura APDRP de a dispune declararea neeligibila a proiectului de finanțare si de a solicita recuperarea fondurilor nerambursabile, pe considerentul ca o societate si-a cerut sub protecția unei legi speciale asa cum este legea 85/2006 reorganizarea activității in condițiile in care aceasta măsura a fostiluata . contractului când insolventa nu constituie neregula care sa determine declararea neeligibila a proiectului iar scopul declarării acestei proceduri s-a făcut tocmai in scopul de a asigura pe termen lung activitatea societății in aceleiași condiții sau chiar in condiții mai bune decât cele actuale sau cele existente la data semnării contractului de finanțare .

Un alt motiv de nelegalitate al procesului verbal contestat este dat de împrejurările in care controlul a fost efectuat, respectiv a fost doar un control documentar, efectuat la sediul APDRP, deci a avut un caracter pur formal.

Maniera in care APDRP are interes sa efectueze controlul a încalcat in mod vădit dreptul F. SRL,, in calitate de beneficiar la un control echitabil desfășurat in condiții de legalitate in cadrul căruia putea sa se apere prin punerea la dispoziția APRDR a întregii documentații care se dovedea a fi necesara, pentru lămurirea situației de fapt a investiției.

In procesul verbal contestat la punctul 1 lit. c se precizează in mod clar si

fara a lasa loc de nicio interpretare ca intreg controlul a fost unul pur

documentar si s-a desfășurat la sediul Centrului Regional de Plați pentru

Dezvoltare Rurala si Pescuit, situate in C., ., Jud.

D..

Potrivit art. 21 din OG< 66/2011="" "="">activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare/ corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/ echipele de control prevăzute la art. 20.

(A.. 9) "pe parcursul verificărilor, echipa de control imputernicita are acces, pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele si documentele, in sedii, pe terenuri, in mijloace de transport sau in alte spatii folosite in scopuri economice, care au legătura, cu obiectivele proiectului."

Mai mult decât atât potrivit art. 14 din contract " beneficiarul trebuie sa consimtă la inspecțiile pe baza de documente sau la fata locului efectuate de Autoritatea Contractanta, Comisia Europeana si orice alt organism cu atribuții asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile pe durata de valabilitate a contractului.

Având in vedere investițiile ce au făcut obiectul controlului nostru, respectiv verificarea menținerii eligibilității proiectului, in sensul daca prin . suferit sau nu o modificare substanțiala, respectiv s-a schimbat sau nu locația, proprietatea si destinația, evident ca era nevoie de un control la fata locului intrucat numai asa se putea constata in condiții de realitate si legalitate dacă obiectivul finanțat este folosit conform scopului pentru care a fost realizat si daca . a determinat modificat locația ori proprietatea.

Nefiind efectuat un control in sensul de mai sus, evident ca subscrisa a fost prejudiciata in mod grav întrucât i-a fost încălcat dreptul la o activitate de control echitabila in care putea sa răstoarne toate suspiciunile APDRP in sensul ca prin declanșarea procedurii de insolventa proiectul a suferit modificări substanțiale, respectiv ar fi putut dovedi in mod concret la fata locului ca obiectul proiectului nu si-a modificat nici proprietatea, nici locația si nici destinația, lucruri care evident ca nu pot fi constatate din birou, așa cum a procedat APDRP.

Daca s-ar fi realizat un control legal si la fata locului subscrisa ar fi pus la dispoziția APDRP întreaga documentație din arhiva noastră care este destul de voluminoasa si din care rezulta ca proiectul finanțat prin contractul nr. C 3._/14.09.2006, deși ieșise din perioada de execuție in care insolventa constituia o neregula, nu a suferit nici in prezent o modificare substanțială, respectiv proprietar este F. SRL, proiectul realizat si-a păstrat locația si este folosit chiar de subscrisa in calitate de beneficiar la capacitate maxima si nu a fost inchiriat.

Precizează ca niciodată APDRP de la declanșarea controlului si pana Ia emiterea procesului verbal de control nu a solicitat in mod expres F. SRL prezentarea spre verificare a documentelor care atesta proprietatea, locația sau destinația obiectivului realizat prin proiectul finanțat si cu rea credința, in tăcere s-au limitat a efectua toate actele care au stat la baza procesului verbal la sediul sau pe baza unor documente numai de ei știute, care nu au fost aduse in niciun fel la cunoștința F. SRL si fata de care evident ca acesta a fost in imposibilitatea de a-si exercita dreptul la apărare.

In opinia reclamantei este evident ca întreg controlul documentar efectuat la sediul APDRP este abuziv fiind încalcat dreptul F. SRL la o activitate legala si echitabila de control.

La data de 24.09.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunea formulată de reclamanta ., ca fiind neîntemeiată.

Pârâta arată că în baza Notei de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 0.1 nr._ din data de 18 12. 2012. aprobată de Directorul General al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit, s-a procedat la analizarea aspectelor menționate privind . . L. având in vedere că finanțare acordată în conformitate cu prevederile OU.G. nr 59/ 2006 nu a suferit o modificare substanțială pe o perioada de 5 ani de la data ultimei plați.

În perioada 18.12_13 s-a desfășurat controlul documentar s-a desfășurat, la sediul Centrului Regional de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (C R.P.D R.P.) 4 Sud Vest C..

Controlul a fost demarat ca urmare a verificărilor asupra beneficiarilor de ajutor nerambursabil prin consultarea bazelor de date din Registrul debitorilor, Buletinul insolvenței la ONRC pe site-ul www.poital.onrc. ro și portalul instanțelor de judectă conform cărora începând cu Î6.11.2011 ... beneficiar al finanțării nerambursabile prin Program SAPARD a intrat sub incidența prevederilor Legii nr. 85/ 2006.

Controlul a fost demarat ca urmare a verificărilor asupra beneficiarilor de ajutor nerambursabil prin consultarea bazelor de date din Registrul debitorilor, Buletinul insolvenței la ONRC pe site-ul www.portalonrc.ro și portalul instanțelor de judecata conform cărora începând cu 10.11.2011 .. beneficiar al finanțării nerambursabile prin Program SAPARD, a intrat sub incidența prevederilor Legii nr 85/ 2006.

Conform informațiilor postate pe portal, S.C. F. S.R L se află în procedura generală de insolvență în dosarul nr. 7742/62/ 2011 aflat pe rolul Tribunalului C..

Având în vedere ca .a intrat sub incidența Legii nr. 85/ 2006, A P.D.R.P. a procedat la demararea activității de control și stabilire a creanțelor bugetare în baza prevederilor art. 36 din OU G. nr. 66/2011.

Art. 36 „P. derogare de la dispoziție art, 36 și art, 86 alin (1) din Legea nr, 85/ 2006 privind procedura insolvenței. cu modificările și completările ulterioare, in termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolentă a unui beneficiar, autoritățile cu competențe in gestionarea fondurilor europene sunt obligate sa demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilite a creanțelor bugetare prevăzuta de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora "

Așadar, urmare a publicării informațiilor privind . S.R L, beneficiar al Contractului de finanțare nr. C 3._/14.09 2006 „Construcție noua pensiune turistică rurala zona montana Rănea. Novaci, județul Gorj" sub incidența Legii nr. 85/ 2006, și în urma verificării informațiilor publicate pe site-ul www.portai.onrc.ro. s-a constatat că începând cu 10.11.2011 beneficiarul finanțării nerambursabile se află în procedura generală de insolvență. beneficiarul nemairespectând criteriile de eligibilitate inițiale, având în vedere că împotriva acestuia s-a deschis procedura insolvenței, fiind astfel încălcate prevederile Contractului de finanțare nr. C 3.4_/14.09.2006. Anexa I la Contract, prevederile O.U.G nr. 66/2011 H.G nr 875/2011 și H.G. nr 1644/2006.

Având în vedere prevederile contractuale menționate mai sus și faptul că S.C F. S R L se afla in procedura generala de insolvență s-a constatat că suma decontată de Autoritatea Contractanta respectiv 343.132:99 lei a devenit NEELIGIBIlA, iar în acest a fost emis Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 13. 03. 2013 si înregistrat la Secretariatul APDRP sub ni 7154 din data de 13. 03. 2013 prin care s a constata că beneficiara a încălcat prevederile contractuale asumate iar suma totala neeligibilă datorată Autorității Contractante de către S C. F. S R L este de 343 132,99 lei la care se adaugă penalitățile și dobânzile prevăzute în contractele economice/ acordurile încheiate in conformitate cu procedurile de implementate și costurile bancare si accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Ca urmare a încălcării contractului de finanțare, pe perioada de valabilitate a acestuia, respectiv a încălcării criteriilor de eligibilitate și de selecție asumate la momentul depunem cererii de finanțare, A.P.D.R P. a considerat în mod temeinic și legal că suma decontată S C F. SRL neeligibilă

Învederează instanței că, procedura de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli și/sau frauda survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare este reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 privind constatarea si sancționarea neregulilor apărute în obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și de Normele Metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, acestea făcând trimitere la OG nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. e), art. 3 art. 20 art. 21 și art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011 și cele din H.G. nr. 875/2011. A.P.D.R.P. în calitatea sa de Agenție de implementare, este responsabilă cu întocmirea actului de control cu valoare de titlu de creanță, stabilind astfel și individualizând obligația de plată provenită din sumele acordate necuvenit din fonduri comunitare ș. naționale de cofinanțare ca urmare a neregulilor și/sau fraudei

Starea de insolventa este considerată neregula - conform prevederilor art. 36 din O.U.G. 66/2011, motiv pentru care echipa de control a procedat la emiterea Procesul verbal de constatare a cărui suspendare se solicită.

Menționează că "Neregula"" așa cum este definită această noțiune de legiuitor în O.U.G nr. 66/2011 „reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/ sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene / bugetele donatorilor publici internaționali și/ sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit "

Întrucât această investiție nu își demonstrează viabilitatea economico-financiara. respectiv nu atinge obiectivele pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin Program SAPARD împotriva beneficiarului fiind descinsă procedura de insolvență, procedură solicitata chiar de beneficiar, încălcându-se prevederile legale și contractuale asumate, s-a constatat că sumele plătite până la momentul controlului au fost achitate necuvenit, suma totală neeligibilă datorata de beneficiara rămasă de recuperat fund de 183.273 25 lei la care se adaugă majorări de întârziere potrivit legislației în vigoare.

Împotriva acestui Proces verbal de constatare beneficiarul a formulat contestație înregistrată la sub nr. 7.154 din data de 13.03.2013 și care a fost soluționata pnn Decizia nr_. din data de 04. 06.2013 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă, fiind menținut debitul in sarcina beneficiarului S.C. F. S.R L.

In susținerea apărărilor învederează cadrul general care reglementează activitatea A.P.D.R.P. cât și modul de evaluare și selectare în vederea încheierii unui contract având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin SAPARO.

Pentru o mai bună înțelegere a motivelor care au condus la emiterea actelor administrative a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, învederează că A P D R P. este instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care funcționează în baza prevederilor O U.G. nr. 13/22.02 2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin reorganizarea Agenției SAPARD. aprobată prin Legea nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare

P. Programul SAPARD au fost alocate beneficiarilor Programului fonduri nerambursabile din partea Comunității Europene (75%) și din partea Guvernului României (25%) fonduri care acoperă 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului fiind, de,asemenea, stabilite reguli și obligații atât în relația A.P.DR.P- Comisia Europeană, precum și in raportul A.P.D.R.P. -Beneficiar

Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impunea îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comisia Europeană, condiții care sunt cunoscute și trebuie respectate de către beneficiari, iar prin Programul SAPARD din România a fost adoptat de Comisia Europeană în data de 12 12.2000 pe baza Planului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurala.

Între Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în calitate de Autoritate Contractantă și .. in calitatea de Beneficiar a fost încheiat Contractul Cadru nr. C 3._/14.09.2006 având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil a proiectului intitulat Construirea unei pensiuni turistice turale în zona Montana R.. ..

Potrivit art. 3 din contractul cadru stabilea valoarea totală eligibilă a Proiectului care a fost estimată la 731 021RON, Agenția angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 280.799 RON iei echivalenta cu maximum 50% din valoarea totala eligibilă a proiectului, valoarea cheltuielilor autorizate la plată în cadrul proiectului fiind în valoare totală de 183.273,25 lei, suma care a fost achitata in două tranșe. Proiectul fund finalizat. plățile fund efectuate in totalitate.

Contractul de finanțare menționat a fost încheiat in baza Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene semnat la Bruxelle la 2 februarie 2001, stabilind cadrul administrativ, legal și tehnic de implementare a Programului special de preaderare pentru agricultură si dezvoltare rurala SAPARD, adoptat prin Reglementarea Comisiei (C E ) nr. 1 268/l999 din 21 iunie 1999 privind suportul Comunității pentru măsurile de preaderare in domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în țarile candidate din centrul și estul Europei în perioada de preaderare.

Art. 7 din Secțiunea C (Prevederi Generale) a Legii nr. 316/2001 stipulează că in cazul in care se suspectează sau se dovedesc eșecul unui beneficiar in ceea ce privește respectarea obligațiilor legate de Program, precum și încercările de a obține de la Agenția SAPARD plăți pentru care nu are nici un drept. România va urmări orice asemenea eșecuri și încercări conform procedurilor naționale legale într-un mod nu mai puțin riguros decât în cazurile in care sunt implicate fonduri publice naționale

Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD nr. (Legea 316/2001 și O U.G. nr. 66/2011, inclusiv normele metodologice de aplicare a O U.6.) prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului - care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioada de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul cadru de finanțare).

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) {privind controalele tehnice și financiare) din Anexa I - Prevederi Generale - la Contractul de finanțare .beneficiarul trebuie să consimtă la inspecții pe bază de documente sau la fața locului efectuate de Autoritatea Contractantă Comisia Europeană și Curtea de Conturi a Comunității Europene asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile în conformitate cu Acordul

Multianul de Finanțare dintre România și UE, ratificat prin Legea nr.316/2001, pe perioada de valabilitate a contractului.

Pe parcursul derulării contractului de finanțare, modul de implementare al proiectului face obiectul unor controale efectuate de Direcția Control și Antifraudă din cadrul APDRP, Autoritatea de audit a Curții de Conturi a României, alte instituții naționale abilitate (D LA F, -Departamentul de Lupta Antifraudă DNA - Direcția Națională Anticorupție), precum și comisii din partea Uniunii Europene (OLAF - Oficiul European de Luptă Antifraudă).

Având în vedere că S C. F. S R.L a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006, A.P D.R.P. a procedat la demararea activității de control și stabilire a creanțelor bugetare in baza prevederilor art. 36 din O U.G. nr. 66/201 1

Art. 36 „P. derogare de la dispozițiile aii 36 și art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/ 2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luăm la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate in cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare clin fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora "

Așadar urmare a publicării informațiilor privind . S.R L. beneficiar al Contractului de finanțare nr. C 3_/2006 „Construcție noua pensiune turistica rurală zona montană Rănea. Novaci, județul Gorj", sub incidența Legii nr. 85/ 2006, și în urma verificării informațiilor publicate pe site-ul www.portal.onrc.ro. s-a constatat că începând cu 10. 11. 2010 beneficiarul finanțării nerambursabile se află în procedura generala de insolvență beneficiarul nemairespectând criteriile de eligibilitate inițiale, având în vedere că împotriva acestuia s-a deschis procedura insolvenței, fiind astfel încălcate prevederile Contractului de finanțare nr. C G 3._/2006 Anexa I la Contract, prevederile O U.G. nr. 66/2011. H.G nr. 875/201 1 și H G. nr. 1644/ 2006.

Având in vedere prevederile contractuale menționate mat sus și faptul că S O F. S R L se află în procedura generală de insolvență s-a constatat că suma decontată de Autoritatea Contractantă, respectiv 343 132,99 lei a devenit NEELlGIBlLA iar in acest a fost emis Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 13. 03. 2013 și înregistrat ta Secretariatul A PDRP sub nr. 7154 din data 13. 03. 2013 prin care se constată că beneficiara a încălcat prevederile contractuale asumate, iar suma totala neeligibilă datorata Autorității Contractante de câtre . este de 343 132,99 lei, la care se adaugă penalitățile și dobânzile prevăzute în contractele economice/ acordurile încheiate in conformitate cu procedurile de implementare și costurile bancare si accesoriile calculate potrivit prevederilor legale in vigoare.

Așadar ca urmare a încălcării contractului de finanțare, pe perioada de valabilitate a acestuia respectiv a încălcării criteriilor de eligibilitate și de selecție asumate la momentul depunerii cererii de finanțare A P D RP a considerat în mod temeinic și legal că suma decontata S C F. SR.L neeligibilă.

Întrucât aceasta investiție nu își demonstrează viabilitatea economico-financiară. respectiv nu atinge obiectivele pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin Program SAP ARD, împotriva beneficiarului fiind deschisa procedura de insolvență procedura solicitată chiar de beneficiar, încălcându-se prevederile legale și contractuale asumate, s-a constatat că sumele plătite până la momentul controlului au fost achitate necuvenit, suma totală neeligibilă datorata de beneficiară rămasa de recuperat fiind de 343. 132,99 lei, la care se adaugă majorări de întârziere potrivit legislației in vigoare împotriva acestui Proces verbal de constatare beneficiarul a formulat contestația înregistrata la APDP.P sub nr._ din data de 13. 05.2013 și care a fost soluționată prin Decizia nr. I6609 din data de 04.06.2013. prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă, fiind menținut debitul în sarcina beneficiarului S.C. F. S R L.

Obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comisia Europeana, condiții care sunt obligatoriu de cunoscut și respectat de câtre beneficiari.

Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAP ARD) ca și clauzele contractului cadru nr. C 3._/2006 prevăd ca eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioada de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanțare).

P. Procesul Verbal de Constatare încheiat la data de 13.03.2013 si înregistrat la Secretariatul A P D R.P sub nr. 7154 din data de 13.03.2013 s-a constatat că beneficiara a încălcat prevederile Contractul cadru prin nerespectarea criteriilor de eligibilitate înscrise in Cererea de finanțate

Învederează instanței prevederile contractuale asumate de beneficiar respectiv dispozițiile art. 1 (2) „Obiectul contractului" din Contractul cadru dispune „1 (2) Beneficiarului i se acorda finanțare nerambursabilă în termenii si condițiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul cadru si anexele acestuia pe care Beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă.

Cererea de finanțare depusă de beneficiar rezultă în urma verificărilor, modificărilor și

completărilor efectuate pe parcursul procedurii de evaluare-selectare DEVINE OBLIGATORIE pentru beneficiar."

Aceste prevederi sunt completate de prevederile art.1 „Obligațiile general”din Anexa I la Contractul de finanțare care dispune:

"1(5) Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea proiectului

1(6) Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalis, eficiență si vigilență in conformitate cu cele mai bune practice in domeniul vizat și in concordanța cu acest contract.

Iar art. 3 - Obligații - din Anexa I la contractul cadru:

3(1) Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Cererea de finanțare. De asemenea pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată ele Agenția SAPARD beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul conform Art.14(2) al prezentului contract ".

Modificările substanțiale sunt acelea care afectează condițiile de implementare care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietății, a amplasamentului a unor elemente inițiale caracteristice proiectului, etc

În cea ce privește susținerea reclamantei in sensul că "in speța nu sunt aplicabile prevederile O U.G nr. 66/2011 întrucât contractul a fost încheiat in temeiul OG. Nr. 79/2003" o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât O.U G nr. 66/2011 este un act normativ de imediată aplicabilitate care a abrogat dispozițiile OG nr. 79/2003, singura excepție in care sunt aplicabile dispozițiile acestui din urma act normativ este in cazul litigiilor deja începute la data intrăm m vigoare a noii legislații.

Învederează instanței că singurul motiv pentru care reclamanta înțelege să susțină acest motiv de nelegalitate „este acela că in cuprinsul dispozițiilor O G nr. 79/2003 - insolvența nu era prevăzuta în mod expres ca o neregula in derularea si implementarea contractului de finanțare, nefiind inserata in mod expres obligația autoritarii contractante să demareze activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor in situația în care împotriva unui beneficiar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței.

Așadar potrivit art. 36 din OUG nr. 66/2011 instituția noastră era îndreptățită să procedeze la verificarea implementam proiectului întrucât

P. derogare de la dispozițiile art. 36 si an. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările si completările ulterioare în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene sunt obligate sa demareze activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare prevăzuta de prezenta ordonanța de urgenta pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene si/sau clin fonduri publice naționale aferente acestora.

Având în vedere această prevedere legală rezultă că instituția noastră nu poate încălca acest text de lege de aplicabilitate imediată, A.P.D.R.P fiind îndreptățită și chiar obligată să procedeze la verificarea beneficiarului.

Necesitatea respectării acestui criteriu de eligibilitate, respectiv acela ca beneficiarul să nu intre în stare de insolvabilitate pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, era cunoscut de către debitoare încă de la momentul depunerii cererii de finanțare în vederea obținem fondurilor comunitare nerambursabile alocate, astfel că de la data intrării in starea de insolvență debitoarea nu mai respectă regulile de finanțare impuse și asumate de aceasta.

Așa cum a menționat mai sus, în urma verificaților documentare din data de 27.01.2011 s-a constatat că beneficiarului se află sub incidența Legii 85/2006, așa cum rezulta din Buletinul de insolvență prin consultarea portalului de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului dar și din verificarea portalului instanțelor de judecată.

Mai mult. . a luat act în mod individual (în urina unor demersuri proprii) de faptul că Tribunalul C. a pronunțat deschiderea procedurii generale a insolvenței "împotriva debitoarei, aceasta stare fiind ascunsa de beneficiarul Programului SAPARD, deși conform declarației depusa la cererea de finanțare avea obligația de a aduce la cunoștința A.P.D.R.P. starea de insolventa în care se află, fiind astfel încălcat art. 2 (2) din Anexa I la Contractul cadru care dispunea că "Beneficiarul are obligația să furnizeze orice alte informații de natură tehnică sau financiară solicitate de Autoritatea Contractantă.

P. necomunicarea stăm de insolventa reclamanta a încălcat si dispozițiile art. 7 alin. 3) prima teza și art. 61 alin (1) din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește susținerea reclamantei in sensul ca „deși contractul este legea părților acesta nu poate fi invocat drept temei de drept" menționează ca potrivit art. 7 din Contractului Cadru

(1) Prezentul contract obligă părțile să respecte întocmai și cu bună credință fiecare dispoziție a acestuia în conformitate cu principiul obligativității contractului între părțile contractante în temeiul articolului 969 din Codul Civil (art.1270 Coul Cod Civil) și dispozițiile Acordului Multianual de finanțare încheiat între România și Comisia Comunităților Europene cu modificările și completările ulterioare”

(2) "Prezentul contract constituie titlu executoriu".

Având in vedere caracterul obligatoriu si executoriu al contractului pe toata perioada de execuție implementare si monitorizare a contractul-cadru de finanțare se desfășoară verificări cu privire la menținerea criteriilor de eligibilitate a contractului.

Contractul de finanțare are și caracter intuitu personae, fiind încheiat integral și exclusiv in considerarea condițiilor îndeplinite de persoana beneficiarului, rezultate în urma unui proces riguros de evaluare, verificare și selecție, exercitat de compartimentele de specialitate ale Agenției, atât la momentul depunerii cererii de finanțare, cât și pe parcursul tuturor etapelor contractuale ulterioare.

Menținerea criteriului de eligibilitate este o obligație contractuală asumată, așa cum rezultă din art. 3 - Obligații - din Anexa I la Contractul Cadru, astfel că dacă A.P.D.R.P. constata că obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau in cazul in care acestea au fost vândute sau închiriate pe o perioada de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plați) își rezerva dreptul de a recupera sprijinul acordat.

Tot cu privire la menținerea "criteriului de eligibilitate" menționează și art. 2 lit. f) din Legea nr. 316/2001 care precizează că "Funcția de plată a Agenției SAPARD trebuie să includă „f) dacă este necesar prin obligațiile contractuale dintre Agenția SAPARD și beneficiar sau prin prevederile Programului controale asupra beneficiarilor după plata ajutorului, pentru a se stabili dacă termenii si condițiile de eligibilitate ale ajutorului nerambursabil continuă să fie respectate”.

De asemenea, art. 14 „Eligibilitatea cheltuielilor" din Anexa I la Contractul Cadru

dispune:

Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială pe perioada de valabilitate a contractului Modificările substanțiale la un proiect sunt acelea care

Afectează natura și condițiile de implementare sau oferă unei firme sau organism public un avantaj necuvenit

Rezultă de asemenea dintr-o schimbare a natura proprietății unui articol din infrastructură sau o încetare sau schimbare in localizare a investiției

Beneficiarul trebuie să notifice Autoritatea Contractantă la apariția oricărei modificări de mai sus

Sprijinul acordat va fi recuperat daca obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat pe o perioada de cinci ani după finalizarea proiectului (data ultimei plați)."

Astfel, este suficientă o schimbare a situației financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea procedurii generale a insolvenței asupra beneficiarului, pentru ca instituția noastră să procedeze la demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat, procedura falimentului nefiind singura stare de fapt în care ., se poate înscrie la categoria creanțelor debitoarei astfel că susținerea administratorului judiciar este netemeinică și nelegală.

Prevederile Art. 4 pct. 4 din Legea nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001 reglementează dispozițiile contractuale mai sus citate, și asumate de beneficiara programului S A PA R D.

Tot cu privire la menținerea criteriului eligibilității menționează și art. 4 pct. 1) Eligibilitatea cheltuielilor din Legea nr. 316/2001 care dispune „ Cheltuiala va fi eligibilă pentru sprijinul comunitar pentru SAPARD dacă este in conformitate și cu acest acord, numai in cazul în care utilizarea asistenței SAPARD este in concordanță cu principiile managementului financiar adecvat și în special ale economiei și eficienței costurilor Regulile existente in legislația națională cu privite la eligibilitatea cheltuielilor se vor aplica, in cazul in care aceste reguli sunt comunicate in prealabil Comisiei și acceptate de către aceasta în mod specific, nu mai târziu de data la care Comisie ia o decizie in ceea ce privește managementul asistentei conform art. 3 paragraful 1 am secțiunea A și fără a aduce atingere acestei decizii.

Având in vedere prevederile contractuale și legale mai sus menționate rezulta că beneficiara programului SAPARD era obligată sa mențină pe o perioada de 5 ani după finalizarea proiectului" eligibilitatea proiectului, necesitatea respectării acestui criteriu de eligibilitate, respectiv acela ca beneficiarul să nu intre în stare de insolvență pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, fiind cunoscut de către reclamanta încă de la momentul depunem cererii de finanțare în vederea obținerii fondurilor comunitare nerambursabile alocate învederează instanței că încălcarea prevederilor contractuale constituie neregula în accepțiunea art. 17 din Anexa I (Prevederi Generale) la contractul de finanțare care conține clauze exprese cu privire la obligațiile părților și modul de acordare a sumelor reprezentând ajutor financiar nerambursabil. Astfel

Art. 17(1) P. Neregularitate în accepțiunea prezentului contract, se, înțelege orice încălcare a prevederilor contractului și a Acordului Multianual de Finanțare ratificat prin legea 216/2001.

Art. 17(3} În cazul încălcării de către Beneficiar a prezentului contract Autoritatea Contractanta va înceta executarea contractului. În acest caz Autoritatea Contractanta va solicita înapoierea sumelor deja plătite in cadrul contractului și va aplica Beneficiarului penalități in procentul stabilit conform dispozițiilor legale in vigoare Mai mult, Autoritatea Contractanta poate aplica posibile sancțiuni in situația neconformității cu obligațiile de mai sus in conformitate cu prevederile Acordului Mult/anual de Finanțare, secțiunea A. art. 5 (1) lit.d.

Art. 17(4) În cazul înregistrării unei neregularități rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării primite din partea Autorității Contractante in termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării In căzui in care Beneficiarul nu se conformează acestei obligații. Autoritatea Contractanta va stabili penalități in procentul stabili conform dispozițiilor legale în vigoare la dala respectivă pentru fiecare zi întârziere. Dacă in termen de 30 de zile din momentul notificarii, beneficiarul nu restituie integral sumele solicitate, inclusiv penalitățile Autoritatea Contractantă va sesiza instanța competentă în vederea declanșării executării silite in conformitate cu prevederile legislației naționale in vigoare.

In ceea ce privește "culpa beneficiarul" arătă instanței că aceasta este evidenta, ca urmare a deschiderii proceduri de insolvență, mai ales ca cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva reclamantei a fost solicitată chiar de câtre administratorul societății.

În susținerea temeinieciei si legalității noțiunii de neregula, menționam ca art. 2 alin 1) din Legea nr. 316/2001 dispune

„(1) in sensul prezentei ordonanțe de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificații

(a) neregula orice abatere de la legalitate, regularitate si conformitate în raport cu dispozițiile naționale si/sau europene precum si cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezulta dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competente în gestionarea fondurilor europene care a prejudicia! sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali st/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o suma plătită necuvenit .

În baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecție, acesta a fost declarat eligibil și selectat în detrimentul altor solicitanți, iar potrivit declarațiilor sale atașate cererii de finanțare, debitorul s-a angajat să desfășoare proiectul pe proprie răspundere, cu maximum de profesionalism, eficiența și vigilența in conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat conform art. 1 alin (2) din Anexa I-Prevederi Generale din contract.

Așadar, . insolvență a beneficiarului de fonduri prin Programul SAPARD, precum și înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanțat prin Programul SAPARD (achiziționate, construite modernizate) reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanțare și ale legii speciale in domeniu, fiind stipulată sancțiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente și declanșarea procedurii de constituire și re cuperarede debit potrivit legislației aplicabile creanțelor bugetare.

De asemenea, se poate constata încălcarea, atât de către beneficiar cât și de către administratorul judiciar, a prevederilor ari, 28 alin 1) lit. c) respectiv art. 33 alin. 7) din Legea nr. 85/2006 in sensul de a nu recunoaște și specifica/notifica A.P D R P. în calitate de creditor - a declanșării procedurii de insolvențâ, deși instanța dispune acest lucru în sarcina administratorului judiciar conform dispozitivului sentinței judecătorești pronunțate de Tribunalul B. iar recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate,

Așadar învederează instanței că susținerea rec/amantului în sensul că "actele atacate nu sunt motivate în drept" o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât Procesul Verbal contestat emis de APDRP este temeinic și legai, fiind motivat atât în fapt cât șt în drept așa cum rezultă din dispozițiile cap 6 „Motivele de fapt" și cap 7 „Temeiul de drept" din Procesul verbal contestat.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei "privind cenzurarea măsurii dispuse prin Procesul verbal atacat pentru a respecta principiul proporționalității măsurii" o apreciază ca fiind neîntemeiată având in vedere motivele invocate in Procesul Verbal de constatare contestat și având in vedere rezultă că măsura deschiderii procedurii insolvenței în perioada de monitorizare și implementare a proiectului afectează întreg proiectul de investiții, astfel că in acest caz nu poate fi vorba de aplicarea principiului proporționalității.

Contrar celor menționate de beneficiar, precizează ca masurile dispuse prin Procesul verbal de constatare contestat nu încalcă principiul proportionalității reglementat de OU G. nr 66/2011 întrucât în baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecție, acesta a fost declarat eligibil și selectat în deti smeritul altor solicitanți iar potrivit declarațiilor sale atașate cerem de finanțare, debitorul s-a angajat să desfășoare proiectul pe proprie răspundere, cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat conform art. 1 alin. (2) din Anexa l - Prevederi Generale din contract.

Așadar . insolventa a beneficiarului de fonduri prin Programul SAPARD, precum și înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanțat prin Programul SAPARD (achiziționate, construite, modernizate) reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanțare și ale legii speciale în domeniu, fiind stipulată sancțiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente și declanșarea procedurii de constituire .și recuperare de debit potrivit legislației aplicabile creanțelor bugetare.

Mas mult, susținerea reclamantei in sensul că măsura restituirii depășește exigentele impuse de legislația comunita" întrucât, potrivit Cererii de finanțare depusa de reclamantă Formularul F - Declarația pe propria răspundere a solicitantului și Anexa B 8 documente componente ale Cererii de finanțare, aceasta a declarat că îndeplinesc condițiile de eligibilitate generale și specifice prevăzute in Fișa tehnică a măsurii din Ghidul Solicitantului condiții obligatorii pentru beneficiar din momentul semnării contractului cadru.

Beneficiarul prin responsabilul legal al proiectului, prin "DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE" - FORMULAR F la Cererea de Finanțare, precizează următoarele: Declar ca eu si organizația mea nu suntem într-unul dintre următoarele cazuri in curs de a fi suspus procedurilor de declarare a falimentului sau reorganizam juridice conform iegn 64/1995 cu modificările si completările ulterioare de a fi administrate averile de tribunal sau alte situații similar lichidate fuziune sau divizate.

Anexa B 8-indicatorii Financiari" - Rata rentabilității capitalului investit (rRc) - trebuie să fie minim 5%, in caz contrar acest proiect nu ar fi fost admis pentru finanțare, scopul finanțării proiectelor prin Program SAPARD fiind acela a fi promovate investiții generatoare de venituri

Neregulile descoperite aduc atingere prevederilor contractului de finanțare - Anexa I – art. 11(3), conform cărora, in situația în care se constată că cele declarate de beneficiar nu corespund realității sau documentele depuse m vederea obținem finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false, APDRP poate înceta valabilitatea contractului de finanțare, fapt ce implica în mod evident măsura de recuperare integrala a fondurilor acordate, iar in acest caz aplicarea "principiului proporționalității invocat de beneficiar devine lipsita de fundament.

Menționează că art. 11(3) „încetarea contractului" din Anexa l la Contractul de finanțare care dispune

,,11(3) în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului inclusiv in cazul in care beneficiarul este declarat in stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței, precum și în situația in care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate /false /incomplete /expirate Anexate nu corespund realității. Autoritatea contractantă poale înceta valabilitatea Contractului, de plin drept printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere in întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești.”

În aceste cazuri, beneficiatul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi si penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale in vigoare, in conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

Așadar, reclamanta știa încă de la data semnării contractului despre această obligație contractuală, astfel ca este neîntemeiata susținerea reclamantei in senul ca măsura dispusa de instituția noastră depășește exigentele legislației comunitare.

Față de aceste aspecte solicită respingerea acestui capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.

Mai mult, învederează Onoratei Instanței că, prin acțiunea formulată reclamanta nu a contestat faptul că împotriva investiția realizată prin Program SAPARD a fost deschisa procedura insolvenței, cu atât mai mult cu cât această procedura s-a deschis in urma cererii formulată de către, aceasta.

In ceea ce privește obligația instituției de a proceda la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor care nu respectă criteriile de eligibilitate asumate, menționam că art. 6 alin. 1) din O.U.G. nr. 66/2011. dispune

„(1) Autoritățile cu competențe in gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integrai sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare in vigoare in situația in care în procesul de verificate a solicitărilor de plată acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.”

În conformitate cu dispozițiile O.UG. nr. 66/2011. titlul de creanță emis de subscrisa constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ, procedura de recuperare și de contestare a acestuia urmând procedura prevăzuta de Codul de procedură fiscală, având în vedere art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr, 66/2011 care dispune.

„(1) In cazul în care creanțele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin încasare, deducere din plăți/rambursări următoare și/sau executarea garanțiilor bancare prevăzute la art. 38 lit a)-c). autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene transmit titlurile executorii prevăzute la art. 43 împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente, care vor duce la îndeplinire măsurile asigurătorii prevăzute la cap VI din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispuse de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și vor efectua procedura de executare silită, precum și procedura de compensare pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit din fondurile europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, in conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 14.09.2006 s-a încheiat între A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă și reclamanta .. C., în calitate de beneficiar, contractul de finanțare nr. C 3._/14.09.2006, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în cuantum de 343.132,99 lei, pentru realizarea proiectului „construcție pensiune turistică rurală în zonă montană Rânca, Novaci, județul Gorj”, valoarea eligibilă a investiției fiind de 731.021 lei.

Potrivit art. 12 alin. 7 din prevederile generale ale contractului, contractul încetează la data limită menționată în articolul 2 al contractului cadru, executarea contractului începând, potrivit art. 2 din contractul cadru, la data semnării acestuia de către ambele parți.

Potrivit art. 2 alin. 2 din contract, durata de execuție a contractului este de maxim 36 luni, iar durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a contractului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plați făcută de către autoritatea contractantă.

În vederea verificării menținerii eligibilității proiectului al cărui beneficiar este .., în data de 18.12.2012 o echipă din cadrul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 S-V Oltenia – Biroul Control Proiecte Finalizate a efectuat o verificare documentară a beneficiarului .., constatându-se că .. se află sub incidența Legii 85/2006 din data de 12.10.2010, conform Extrasului din Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Ca urmare a acestui control, pârâta a stabilit faptul că reclamanta nu a respectat prevederile contractului de finanțare ce impuneau respectarea criteriilor de eligibilitate pe întreaga durată a acestuia, . de insolvență constituind o modificare substanțială a contractului în sensul prevederilor acestuia, modificare ce determină neeligibilitatea proiectului, iar sancțiunea aplicată, aceea a restituirii finanțării acordate, a avut la bază dispozițiile art. 36 din OUG nr. 66/2011, ce impune autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene obligația de a demara activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare ulterior luării la cunoștință de hotărârea judecătorească prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar.

Constatările organului de control au fost consemnate în procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 7154/13.03.2013, proces-verbal prin care s-a dispus restituirea de către reclamantă a întregii finanțări nerambursabile obținute în anul 2006, contestația formulată împotriva acestuia fiind respinsă prin decizia nr. 16.609/04.06.2013, contestată de asemenea prin prezenta cauză.

Față de cele expuse, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 36 din OUG 66/2011, „prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora”.

Din interpretarea acestui text de lege, nu rezultă că pârâta avea obligația de a lua măsura rezilierii contractului și restituirii de către reclamantă a întregii finanțări nerambursabile în cazul în care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a acesteia, așa cum susține pârâta, ci doar că pârâta avea obligația de a demara activitatea de control pentru a constata dacă există nereguli, înțelese a fi altele decât cea privind deschiderea procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, instanța apreciază că deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei beneficiare a unei finanțări nerambursabile nu constituie în sine o neregulă în sensul art. 36 și art. 2 din OUG nr. 66/2011 și clauzelor contractuale din cuprinsul contractului de finanțare.

Astfel, potrivit art. 2 alin.1 lit. a din OUG nr. 66/2011, constituie neregulă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, și prin care s-a prejudiciat sau se poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

În cuprinsul contractului de finanțare încheiat între părți, la articolului 16 alin. 1 este definită „neregula” ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementărilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național.

Conform acelorași prevederi contractuale, neeligibilitatea proiectului intervine, potrivit art. 13 alin. 2 din Prevederile generale, dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din cererea de finanțate, modifică substanțial proiectul sau în cazul în care acestea își modifică destinația într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăți).

În cuprinsul contractului de finanțare, la art. 11 alin. 3, s-a prevăzut că, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței, Autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în intârziere, fără nici o altă formalitate și fără intervenția instanței.

Din interpretarea acestor dispoziții, reiese că deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei reclamante nu constituie în sine o neregularitate în sensul contractului de finanțare și nici o neregulă în sensul OUG nr. 66/2011, care să determine, implicit, neeligibilitatea proiectului propus spre finanțare și obligația pentru aceasta de a restitui întreaga finanțare primită.

În acest sens, instanța precizează faptul că Legea nr. 85/2006 reglementează două tipuri de proceduri de insolvență diferite. Astfel, procedura generală de insolvență permite debitorului ca pe parcursul unei perioade de observație să încerce o redresare economică prin care să reușească o acoperire a pasivului ce a determinat ., cu păstrarea patrimoniului său și a activității comerciale derulate în vederea obținerii unor surse de venit, în timp ce procedura simplificată de insolvență echivalează cu demararea procedurilor de lichidare și valorificare a patrimoniului său.

P. urmare, solicitând deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa și exprimându-și intenția de reorganizare, reclamanta a urmărit tocmai obținerea unei posibilități de redresare a activității sale, iar nu o lichidare a patrimoniului său.

De altfel, față de momentul în care se află procedura generală de insolvență deschisă împotriva sa, obiectivul avut în vedere de aceasta este tocmai acela al identificării concrete a tuturor obligațiilor sale și a stabilirii unui plan de reorganizare în vederea satisfacerii integrale a creanțelor creditorilor săi.

În aceste condiții, atât timp cât activitatea debitorului nu a suferit nicio modificare, dreptul său de administrare nefiind ridicat, iar raporturile comerciale în derulare sunt continuate, instanța consideră că nici natura și nici condițiile de implementare a contractului nu au suferit modificări substanțiale care să afecteze eligibilitatea proiectului propus spre finanțare.

Sunt, de aceea, întemeiate susținerile reclamantei privitoare la faptul că deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa nu constituie o „neregulă” în sensul avut în vedere prin OUG nr. 66/2011, neregulă care să atragă aplicarea implicită a sancțiunii restituirii integrale a finanțării primite.

Acest aspect este întărit și de faptul că prin contractul încheiat între părți, așa cum s-a arătat mai sus, s-a prevăzut posibilitatea și nu obligația pentru Autoritatea Contractantă de a dispune încetarea contractului în situația deschiderii procedurii de insolvență împotriva reclamantei.

În ceea ce privește susținerile pârâtei privind nerespectarea de către reclamanta beneficiară a condițiilor de eligibilitate îndeplinite la momentul obținerii finanțării, instanța apreciază că un simplu control documentar precum cel derulat de către pârâtă nu putea conduce la această concluzie, atâta timp cât acesta a fost implementat și rezultatele sale sunt vizibile, în sensul că investiția realizată cu sprijinul finanțării se află în proprietatea și este exploatată de către reclamantă, nu a fost înstrăinată sau închiriată, impunându-se a se sublinia, din nou, că simpla deschidere a procedurii generale de insolvență față de un debitor, la cererea acestuia, nu arată lipsa viabilitatii economice a acestuia, ci poate să denote chiar o prevedere și o intenție de menținere a viabilității economice, eventual scăzute, a acestuia.

În altă ordine de idei, chiar dacă deschiderea procedurii de insolvență ar constitui o neregulă, din interpretarea aceluiași articol al contractului (11 alin. 3), reiese că, pentru a se putea dispune de către Autoritatea Contractantă încetarea contractului, este necesar ca neregula să intervină la încheierea contractului sau pe perioada executării contractului, ceea ce în speța de față nu este cazul, deschiderea procedurii de insolvență împotriva reclamantei a avut loc la data de 12.10.2010, iar executarea contractului a luat sfârșit în 28.04.2009 (data ultimei plăți).

Faptul invocat de pârâtă, că reclamanta avea obligația de a nu intra în stare de insolvență pe toata durata de valabilitate a contractului de finanțare, durată care, potrivit art. 2 alin. 2 din contract, cuprinde perioada de execuție a contractului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plați făcută de către autoritatea contractantă, deci până în 28.04.2014, nu poate fi reținut. Aceasta, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, potrivit clauzelor contractuale, care reprezintă legea părților, pentru a se putea dispune de către Autoritatea Contractantă încetarea contractului este necesar ca neregula să intervină la încheierea contractului sau pe perioada executării contractului, nu pe toată durata de valabilitate a contractului.

În consecință, considerând, că neregulile în derularea contractului reținute de către pârâtă nu se încadrează în dispozițiile art. 2 și 36 din OUG nr. 66/2011 raportate la cele ale contractului de finanțare încheiat între părți, instanța apreciază că emiterea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 11.03.2013 și decizia nr._/04.06.2013 emisă în soluționarea contestației reclamantei s-au făcut cu nerespectarea prevederilor legale sus-menționate, impunându-se anularea acestora.

P. urmare, instanța va admite acțiunea privind pe reclamanta . P. ART INSOLV SPRL C., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT și va dispune anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanței bugetare privind proiectul C 3._/14.09.2006 și a Deciziei nr._/04.06.2013.

Întrucât părțile au arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, instanța va lua act de această solicitare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea privind pe reclamanta . P. ART INSOLV SPRL C., cu sediul în C., ., . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, cu sediul în București, ..43, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.

Dispune anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanței bugetare privind proiectul C 3._/14.09.2006 și a Deciziei nr._/04.06.2013.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare care se depune la Curtea de Apel C..

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013.

Președinte,

C. A. G.

Grefier,

S. Giurgiteanu

Red.jud.C.A.G.

S.G. 4 ex./26 noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 376/2013. Curtea de Apel CRAIOVA