Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 4922/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul C. M. F., în contradictoriu cu intimatul pârât Inspectoratul de Poliție Județean O., împotriva sentinței nr. 590 de la 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, intimatul pârât a formulat întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., formulată de intimatul pârât și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C. M. F. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție a Județului O. nr. 306/09.04.2012 ca fiind nelegală și netemeinică și repunerea în situația anterioară emiterii dispoziției.
În fapt, reclamantul a arătat că este angajat în calitate de funcționar public cu statut special în cadrul IPJ O.. Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție a Județului O. nr.306/09.04.2012 a fost eliminat sporul de 25% pentru studii superioare, deoarece nu mai desfășoară activitatea în aceleași condiții, ori la data când s-a făcut analiza pentru eliminarea acestui spor, își desfășura activitatea conform fișei postului în aceleași condiții ca la acordarea acestui spor.
Mai arată reclamantul că sporul respectiv a fost acordat în anul 2007 și, prin urmare, la data de 31.12.2009 acesta era inclus în salariu și sub nici un aspect nu poate face obiectul art. 1 alin 2 din Legea 285/2011, desfășurându-și activitatea în aceleași condiții în cadrul aceluiași serviciu, iar conform OUG 1/2010, art. 5 alin l, începând cu luna ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 3l.12.2009 își păstrează salariul, solda sau după caz indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Decizia de eliminare a sporului de 25% pentru studii superioare este nejustificată, având aceleași obligații și sarcini de serviciu ca și în momentul în care i-a fost acordat sporul respectiv, iar suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată în anul 2010 și care a cuprins și sporul de 25% a fost introdusă în salariul de bază conform art. 1 alin 5 din Legea 285/2010.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar dispoziția nr. 306/09.04.2012, contestația înregistrată la IPJ O. sub nr. 1860/17.05.2012, răspunsul la contestație și decizia de impunere nr. 523/04.05.2012.
La data de 30.08.2012 IPJ O. a depus la dosar întâmpinare prin care a achiesat la pretențiile reclamantului arătând că începând cu 1.01.2010 – după . legii cadru nr. 330/2009 și OUG 1/2010, salarizarea personalului IPJ s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile celor două acte normative, iar potrivit art. 5 alin 4 din OUG 1/2010 sporul de 25 % pentru studii superioare nu a mai fost acordat agenților de poliție, salariile de bază nefiind recalculate în funcție de acesta, iar cuantumul aferent acestui drept a făcut obiectul unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu.
Se menționează, de asemenea, că în anul 2011, salarizarea personalului s-a efectuat in conformitate cu prevederile Legii 284/2010 și Legii 285/2010, suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată în luna octombrie 2010 agenților de poliție care beneficiau de sporul de 25 % pentru studii superioare a cuprinsul și cuantumul aferent acestui spor, iar la nivelul anului 2011 suma compensatorie nu mai este identificabilă, deoarece cuantumul acesteia a fost inclus după operarea majorării de 15 % în salariul de bază din anul 2011.
La data de 24.10.2012 reclamantul a depus la dosar cerere completatoare prin care solicită anularea dispozițiilor 240/23.03.2012 și 306 /9.04.2012 ca fiind nelegale și netemeinice, repunerea în situația anterioară emiterii dispozițiilor și obligarea pârâtei la plata sumei cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a sporului de 25 % din salariul de funcție al agenților cu studii superioare, începând cu luna martie 2012 și până la data rămânerii definitive, sumă actualizată cu indicele de inflație precum și plata lunară în continuare a sporului și restituirea sumei de 1.120 lei reținută în perioada martie – octombrie 2012.
Prin întâmpinarea depusă la data de 07.11.2012, urmare a comunicării cererii completatoare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, arătând că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri și că nu se poate adresa direct instanței de judecată pentru anularea actului contestat, pe fondul cauzei recunoscând pretențiile reclamantului cu aceeași motivare cuprinsă în prima întâmpinare.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 544/2004, Legii 285/2011, Legii nr. 330/2009, OUG nr.1/25.01.2010.
Prin sentința nr. 590 de la 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. M. F., cu domiciliul în Caracal, .. 6, ., ., în contradictoriu cu pârâtul I. de P. Județean O., cu sediul în Slatina, .. 19, jud. O., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul din 20.02.2013, instanța, având în vedere prevederile art. 137 c.p.civ., a pus în discuție excepția inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinare, pe care a admis-o pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin 1 din Legea nr. 285/2010 – legea specială privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și invocată ca temei legal în dispozițiile contestate, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază /salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, alin. 2 și 3 al art. 7 dispunând că o asemenea contestație poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite, acesta urmând să soluționeze contestația în termen de l0 zile, iar împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. 1, persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Pe de altă parte, potrivit art. 7 din Legea 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că: prin dispoziția nr. 240/23.03.2012, reclamantului i s-a eliminat sporul de 25% pentru studii superioare, iar, ulterior prin dispoziția nr. 306/09.04.2012 s-a modificat prima dispoziție prin care a fost eliminat sporul de 25% în sensul rectificării datei de la care operează înlăturarea sporului, fiind menționată data de 01.03.2011 în loc de data de 01.03.2012.
În cauza de față, reclamantul a solicitat prin cererea inițială anularea dispoziției nr. 306 din 9.04.2012, ulterior prin cererea de completare solicitând și anularea dispoziției nr. 240 din 23.03.2012.
Cu privire la dispoziția nr. 240 din 23.03.3012 prin care a fost eliminat sporul de 25%, tribunalul reține că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, prevăzută de art. 30 din Legea nr. 284/2010 privind Legea cadru de salarizare a personalului plătit din fondurile publice și menținută și prin legile anuale de salarizare, respectiv, art. 7 alin. 1 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 și Legea 283/2011, precum și dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, la dosar fiind depuse înscrisuri cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile numai față de dispoziția 306 din 9.04.2012 prin care a fost rectificată numai data eliminării acestui spor.
De altfel, se constată încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea 285/2010 referitoare la termenele formulării contestației, fiind depășit atât termenul de 5 zile pentru depunerea contestației administrative cât și termenul de 30 de zile pentru depunerea contestației la instanță (data emiterii răspunsului IPJ_/21.05.2012 – data formulării contestației la instanță 24.08.2012).
Având în vedere considerentele expuse și constatându-se neîndeplinirea dispozițiilor legale cu privire la formularea contestației prev. de art. 7 din Legea 285/2010 și la efectuarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea 554/2004, tribunalul a admis admite excepția inadmisibilității și a respins cererea reclamantului, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței nr. 590 de la 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a declarat recurs reclamantul C. M. F., considerând sentința nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurentul reclamant C. M. F. a considerat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ba mai mult cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, motiv prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 7 C.proc.civ.
Al doilea motiv, în opinia recurentului, îl reprezintă interpretarea greșită a actului dedus judecații, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
Cel de-al treilea motiv, în opinia recurentului, îl reprezintă încălcarea și respectiv violarea dispozițiilor imperative ale art. 129 C.proc.civ., sens în care judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, ceea ce în speța dedusă judecății nu s-a aplicat, motiv prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ.
De asemenea, a solicitat a se da eficiență dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., în sensul de a se analiza hotărârea atacată sub toate aspectele.
În fapt, recurentul a arătat că este angajat în calitate de funcționar public cu statut special în cadrul I.P.J. O.. Prin Dispoziția Șefului I.P.J. O. nr. 306/09.04.2012, a fost eliminat sporul de 25% pentru studii superioare deoarece nu mai desfășoară activitatea în aceleași condiții în care a primit acest spor. Dispoziția menționată anterior a fost înaintată la Serviciul financiar al Inspectoratului de poliție O. care începând cu luna martie 2012 i-a tăiat din salariu o sumă arbitrară în cuantum de 148 lei considerată ca fiind sporul de 25% pentru studii superioare deși la acea dată acest spor nu mai exista ca atare în componența salariului și procedând practic în mod abuziv la diminuarea salariului.
Sporul de 25% a fost acordat în anul 2008, prin urmare la data de 31.12.2009 acesta era inclus în salariu și sub nici un aspect nu poate face obiectul art. l alin. 2 din Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în 2011 a personalului plătit din fondurile publice, Anexei nr. 10 pct. 3,7,9 din Ordinul MAI nr. S214/05.10.2011 în sensul că reclamantul a desfășurat activitatea în aceleași condiții, respectiv ca agent de ordine publică având aceleași atribuții și la acordarea sporului și în prezent, atribuții care sunt prevăzute în fișa postului. Suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată în anul 2010 care a cuprins pe lângă alte sporuri și sporul de 25% pentru studii superioare, a fost introdusă în salariul de bază conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010, „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile care, potrivit Legii cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice cu modificările ulterioare făceau parte din salariul de bază, indemnizația de încadrare brută lunară respectiv din salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordate potrivit OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora cu modificările ulterioare.
A solicitat să se constate că potrivit reglementărilor legale arătate, menținerea, reîncadrarea ori transferul unor categorii de personal din sectorul bugetar se face cu menținerea salariului avut anterior, ceea ce este valabil cu sporul de 25%, spor ce a fost inclus în salariu pentru ca acesta sa fie menținut și nu diminuat. Ori în anul 2012 prin Dispoziția Șefului de Inspectorat tocmai acest lucru a fost încălcat respectiv au diminuat salariul întrucât sporul de 25% nu mai exista în componența salariului încă din anul 2009.
A mai arătat că pârâtul IPJ O. prin întâmpinare pe fond a achiesat în totalitate la pretențiile sale. Instanța de fond în mod greșit a admis excepția invocată prin întâmpinarea I.P.J O. la cererea completatoare a sa cu privirea la anularea Dispoziției nr. 240/23.03.2012 întrucât Dispoziția care a stat la baza diminuării salariului său este Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție O. nr. 306/09.04.2012 și nu Disp nr. 240/23.03.2012 care era greșit întocmită susținând o aberație respectiv eliminarea sporului de 25% începând cu luna martie 2011 deci retroactiv și asupra căreia s-a revenit prin Dispoziția nr. 306/2012 care a și fost înaintată Serviciului financiar și pusă în aplicare, urmând sa anexeze adresa din partea Serviciului Financiar care să ateste dispoziția în baza căreia i-a fost tăiat sporul de 25%.
Recurentul reclamant a susținut că prin intermediul sindicatului (Sindicatul Național al Agenților de Poliție) al cărui membru este și care îl reprezintă la data de 25.04.2012, acesta a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat anularea atât a Dispoziției nr. 240/23.03.2012 cât și a Dispoziției cu nr. 306/09.04.2012 emise de Șeful I.P.J. O. urmând să depună și răspunsul primit de Sindicatul Național al agenților de poliție din partea I.P.J. O..
Pe fondul cauzei, în măsura în care în prezent își desfășoară activitatea în aceleași condiții conform fișei postului, măsura luată de IPJ O. de a-i reduce salariul o consideră abuzivă. A mai arătat că pârâtul I.P.J. O. pentru a acoperi propriile greșeli ba este de acord cu pretențiile sale, ba refuză în mod nejustificat să revină asupra dispozițiilor emise așa cum a constatat și instanța de fond.
Față de toate aceste aspecte, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost motivat, anularea Dispoziției Șefului I.P.J. O. nr. 240/23.03.2012 și Dispoziției Șefului I.P.J. O. nr. 306/09.04.2012 ca fiind nelegale și netemeinice și repunerea sa în situația anterioară emiterii Dispoziției Șefului I.P.J. O. nr. 240/23.03.2012 și Dispoziției Șefului I.P.J. O. nr. 306/09.04.2012
În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7, 8, 9 Cod Procedură Civilă
La data de 17 iulie 2013, intimatul pârât I. de P. Județean O. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului și a arătat, în esență, că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea recurentului reclamant ca inadmisibilă.
Intimatul pârât, față de considerentele expuse și pentru cele expuse în întâmpinările formulate la instanța de fond și pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul O. ca fiind temeinică și legală.
În conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ., intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ., aplicabil în recurs potrivit art. 316 raportat la art. 298 C.proc.civ., Curtea va analiza cu prioritate excepția tardivității declarării recursului invocată de intimatul pârât prin întâmpinare, excepție pe care o va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C.proc.civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”, acesta urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C.proc.civ
În speță, în raport de data comunicării sentinței, 18.03.2013 potrivit dovezii de comunicare (fila 51 dosar fond), cererea de recurs a fost depusă de către recurentul reclamant în termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate, data poștei fiind 29.03.2013 (fila 7 dosar recurs).
Analizând recursul declarat, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, contrar susținerilor recurentului reclamant, Curtea constată că în cuprinsul considerentelor, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., instanța de fond a prezentat împrejurările de fapt și temeiurile de drept avute în vedere la pronunțarea sentinței.
Textul art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C.proc.civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98). Art. 6 din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părți.
Pentru a se reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă considerentele pe baza cărora și-a întemeiat soluția și inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar.
Ori, sentința instanței de fond supusă analizei cuprinde atât motivele de fapt cât și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, astfel încât critica recurentului reclamant întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ. este nefondată.
Faptul că în cuprinsul considerentelor instanța de fond nu a analizat susținerile recurentului referitoare la nelegalitatea dispoziției nr. 240/2012 nu poate conduce la concluzia nemotivării sentinței, instanța de fond neputând analiza aspecte care vizează fondul cauzei atât timp cât, în privința dispoziției menționate, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Curtea constată că nu este relevat nici un element de natură a permite încadrarea în cazul de modificare indicat, art. 304 pct. 8 C.proc.civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs sub acest aspect. Astfel, nu poate fi primită critica încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ. întrucât textul legal citat cuprinde în câmpul său de aplicațiune interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție, act juridic înțeles ca acord de voință (convenție) act juridic unilateral.
De asemenea, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
În cauză nu pot fi reținute nici criticile care vizează aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
Sunt nefondate susținerile recurentului în ce privește soluționarea excepției invocată de pârât prin întâmpinare, referitoare la lipsa procedurii prealabile în raport de dispoziția nr. 240/23.03.2012, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În speță, actul administrativ care produce efecte juridice în sensul reducerii drepturilor salariale ale recurentului este dispoziția Șefului I.P.J. O. nr. 240/23.03.2012, iar nu dispoziția nr. 306/09.04.2012 care se rezumă a îndrepta o eroare materială din cuprinsul celei dintâi.
Ca atare, pentru verificarea temeiniciei susținerilor recurentului reclamant referitoare la diminuarea drepturilor sale salariale, acesta ar fi trebuit să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și să solicite instituției emitente ori ierarhic superioare, revocarea acestei dispoziții, iar nu a celei ulterioare.
Ori, deși susține că ar fi formulat plângere prealabilă și împotriva dispoziției nr. 240/23.03.2012 (formulată în numele său de Sindicatul Național al Agenților de Poliție), recurentul reclamant nu a reușit să probeze aceste susțineri.
Instanța de fond a apreciat corect că cererea reclamantului privind anularea unui act administrativ, pe care reclamantul nu a înțeles să-l conteste în procedura prealabilă, este inadmisibilă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 109 alin. 2 C.proc.civ., coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, împrejurare în care nu mai pot fi analizate susținerile sale ce vizează fondul cauzei.
Lipsa procedurii prealabile a fost invocată de pârât prin întâmpinare în fața instanței de fond, cu respectarea art. 109 alin. 3 C.proc.civ., iar excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție peremptorie, dirimantă și absolută.
Cu privire la caracterul obligatoriu al acestei proceduri prealabile, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite de lege” (decizia nr. 1 din 08.02.1994).
Ca urmare, examinarea motivelor de recurs ce vizează fondul pricinii nu se mai impune, fiind lipsită de relevanță juridică.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant C. M. F., în contradictoriu cu intimatul pârât Inspectoratul de Poliție Județean O., împotriva sentinței nr. 590 de la 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red./Tehnored. jud. L.M.D.
M.P./2 ex./05.09.2013
Jud.fond:S.V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8346/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
