Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 13/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 2155/54/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 13/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. R.
Grefier: M. F.
Ministerul Public reprezentat de procuror N. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
x.x.
Pe rol rezultatul dezbaterilor privind acțiunea formulată de reclamantul T. B., împotriva pârâtului I. G. PENTRU IMIGRĂRI DIRECȚIA MIGRAȚIE - BIROUL PENRU IMIGRĂRI GORJ, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra acțiunii au fost consemnate în încheierea de ședință din 16.01.2013, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea formulată la data de 12.11.2012 la această instanță, reclamantul T. B. a chemat în judecată pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI DIRECȚIA MIGRAȚIE - BIROUL PENRU IMIGRĂRI GORJ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei contestate prin prezenta, cu consecința prelungirii dreptului de ședere temporară pe teritoriul României.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 01.11.2012 i-a fost comunicată decizia nr._/01.11.2012, emisă de I. G. pentru Imigrări, Direcția Migrațiune – Biroul pentru Imigrări Gorj, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României și, în consecință, este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei contestate.
A susținut că deține, pe perioadă nelimitată, începând cu data de 09.04.2012, calitatea de administrator al ., iar în privința calității de asociat pe care se afirmă că ar fi deținut-o la ., a arătat că aceasta este radiată din evidențele Registrului Comerțului, ceea ce înseamnă că această societate nu există.
Mai mult, încă de la data de 25.11.2005, Tribunalul B., prin încheierea nr._, pronunțată în dosarul nr._ a numit lichidator, având în vedere faptul că societatea se afla în dizolvare de drept, dizolvare care era anterioară datei numirii lichidatorului.
Socotind data la care societatea este deja în lichidare, respective 25.11.2005, acesta nu mai avea atribuții în cadrul acelei societăți, ea fiind gestionată, reprezentată, condusă și verificată de către lichidatorul judiciar.
Sub acest aspect, termenul de 2 ani, anterior cererii sale de prelungire a termenului de ședere, este mult peste termenul prevăzut de lege, astfel că de la data lichidării societății și până la data deciziei de returnare au trecut 7 ani.
A mai arătat reclamantul că, oricum, anterior datei de 25.11.2005, a încetat să mai dețină calitatea de asociat în ., cesionându-și părțile sociale deținute în societate încă din anul 1999.
În acest sens, persoana căreia i-a cesionat părțile sociale deținute de acesta până la acel moment urma să facă demersurile pentru înregistrarea la ORC B. a modificărilor survenite în structura asociațiilor . și implicit să se înregistreze retragerea sa din societate, astfel acesta, începând cu data la care a cesionat părțile nu mai avea calitatea de asociat în ..
Ulterior, în data de 01.06.2005, s-a dispus dizolvarea de drept constatată prin încheierea_, iar la data de 25.11.2005, s-a numit lichidator pentru societatea aflată în stare de dizolvare.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.84 pct.1 din OUG nr.194/2002, cu modificările și completările ulterioare.
La dosar a depus: Decizia nr._ din 01.11.2012, încheierea nr._ din 25.1.1.2005.
Pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI DIRECȚIA MIGRAȚIE - BIROUL PENRU IMIGRĂRI GORJ a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că măsura luată împotriva reclamantului este în concordanță cu prevederile legale în vigoare și respectă toate condițiile de fond și formă prevăzute de lege.
Astfel, cu privire la susținerea reclamantului privind cesionarea părților deținute de ., a arătat că reclamantul recunoaște prin contestația făcută faptul că urma ca persoana căruia i-a cesionat părțile sociale ale societății comerciale să facă demersurile pentru înregistrarea la O.R.C. B. a modificărilor survenite în structura asociaților ., fapt care nu s-a întâmplat.
A mai arătat pârâtul că, potrivit certificatului constatator nr._ din 10.10.2012, emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, reclamantul a reținut calitatea de asociat la . –J_, în perioada 09.06.1999 – 06.07.2011, adică la mai puțin de 2 ani, până la data solicitării prelungirii dreptului de ședere în scop de administrator.
Analizînd actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/01.11.2012 s-a stabilit că reclamantului T. B. i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.69 alin.1 lit.d pct.ii din OUG nr.194/2002.
S-a reținut, totodată, că reclamantul nu se află în una din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României.
În conformitate cu disp. art.69 alin.1 lit.d pct.ii din OUG nr.194/2002, preintre condițiile cumulative de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României, este reglementată și condiția ca străinii desemnați ca administratori ai unei societăți comerciale să facă dovada că, la data solicitării, nu sunt asociați sau acționari la societatea comercială în cauză ori la altă persoană juridică și că nu au avut această calitate în ultimii 2 ani.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se reține că, în conformitate cu informațiile transmise de către Oficiul Național al Registrului Comerțului nr._/_ reclamantul T. B. a deținut calitatea de asociat la . în perioada 09.06._11.
Susținerile reclamantului privind cedarea părților deținute în cadrul societății comerciale către asociatul său și cele privind retragerea din calitatea de asociat, urmare a încheierii unui înscris autentic de cesionare, nu pot fi reținute avînd în vedere că, în conformitate cu disp. art.5 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului „înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV a”, iar neînregistrarea mențiunilor este sancționată de art.5 alin.2 cu inopozabilitatea.
Ca atare, pentru autoritatea publică pârâtă în prezenta cauză actul autentic invocat de reclamant este sancționat de lege cu inopozabilitatea, mențiunile din certificatul constatator emis de ONRC fiind valabile și opozabile tuturor părților.
Mai mult, se are în vedere faptul că reclamantul nu a făcut proba, lipsită de echivoc, a susținerilor sale, fiind depusă în dovedirea celor afirmate, o adresă emisă de către Biroul Notarilor Publici Asociați D. și T. din care se reține încheierea unui înscris autentic între reclamant și . în data de 09.03.2000, fără a rezulta conținutul acestui înscris autentic și fără a face dovada susținerilor reclamantului privind cesionarea părților sociale deținute în cadrul . către o altă persoană, precum și cu privire la obligația asumată de această persoană de a face demersurile necesare la ORC B. în vederea înscrierii modificărilor intervenite.
Se reține, însă, de către Curte atitudinea culpabilă a reclamantului în a manifesta un comportament diligent, avînd în vedere situația deosebită în care se află acesta, rezultată din necesitatea îndeplinirii condițiilor legale în vederea prelungirii dreptului de ședere pe teritoriul României.
Este neîntemeiată și susținerea reclamantului privind lipsa atribuțiunilor specifice calității sale în cadrul societății, urmare a numirii unui lichidator prin încheierea nr._/25.11.2005 de către Tribunalul B., nu încetează calitatea sa de asociat în cadrul societății comerciale, fiind preluate de către lichidator atribuțiile specifice administratorului societății, conform art.252 din Legea nr.31/1990.
Față de aceste considerente, Curtea constată că acțiunea promovată de reclamant este neîntemaiată, urmînd a fi respinsă ca atare și a menține actul administrativ contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. B., împotriva pârâtului I. G. PENTRU IMIGRĂRI DIRECȚIA MIGRAȚIE - BIROUL PENRU IMIGRĂRI GORJ, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Președinte, A. R. | ||
Grefier, M. F. |
M.F. 24 Ianuarie 2013
Red.Jud.AR/01.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 8032/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 3095/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








