Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 2041/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR._/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A. M., împotriva sentinței nr. 17 din data de 12 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, ce are ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat B. F. pentru intimata reclamantă S. A. M., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța pune în discuție excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta pârâtă prin notele scrise depuse la dosarul cauzei.
Avocat B. F. depune întâmpinare și concluzii scrise, iar cu privire la excepția invocată solicită respingerea acesteia, având în vedere că modificările legislative privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist au fost ulterioare pronunțării hotărârii de către instanța de fond.
La interpelarea instanței, apărătorul intimatei reclamante învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat B. F., pentru intimata reclamantă S. A. M., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Precizează că vor fi solicitate pe cale separată cheltuielile de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulată la data de 20.10.2011, reclamanta S. A. M. chemat în judecată pe pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor - C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.453/N/2001, situat în C., ., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Prin sentința nr. 17 din data de 12 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. A. M. împotriva pârâtei M.E.F.-C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
A fost obligată C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 453/N/2001 situat în C., ., D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, în esență, a reținut următoarele:
Reclamanta din prezenta cauză a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C., . imobil expropriat și demolat.
Prin dispoziția nr._/2006, Primarul Municipiului C. a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 453/N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în . (conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul ANRP.
Dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. C. fiind înregistrat sub nr._/CC la data de 25.01.2007. (fila 16 din dosar).
După cum s-a efectuat analiza sumară de mai sus, Curtea a constatat că reclamanta a început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 04.09.2006.
Reclamanta a introdus acțiunea la data de 20.10.2011.
Așadar, între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 10 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției_/2006 Primarul Municipiului C..
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, Curtea a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor (actual C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se susțin următoarele:
Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a faptului că notificarea a fost depusă acum 10 ani.
F. de cele reținute de către instanța de fond, face precizarea că, în cuprinsul art. 13 alin. l Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente se arata ca "Pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acorda (...), se constitute (...) C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. C., care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b)ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
În acest context, precizează că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifica și completează Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Totodată, menționează ca în cuprinsul art. 1 alin. l Titlul VII din Legea nr.247/2005 se arata ca „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001...".
Prin urmare, acesta este cadrul normativ in virtutea căruia C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.
Această din urmă procedura administrativă (cea prevăzuta la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natura și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisa ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsita de semnificație, întrucât adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii masurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în doua etape distincte, egal obligatorii:
1. cea prevăzuta de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul in care s-a stabilit calitatea de persoana îndreptățită si au fost excluse celelalte masuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii in natura si celelalte subsidiare si alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivata cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și
2. procedura derulata sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire si plata, in condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioadă de 2 ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, daca persoana indreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.
Procedura administrativa reglementata in Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulata îndată ce procedura prevăzuta de Legea nr.10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, insa nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
În acest context, învederează ca procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzuta de Legea nr.10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute in cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul ca, in marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.
In cadrul procedurii administrative reglementata prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii si a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării, etapa în care, daca după analizarea dosarului se constata ca, în mod întemeiat cererea de restituire în natura a fost respinsa, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societal de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrala a deciziei reprezentând titlul de despăgubire si valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea intitulata "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cauza supusa judecații, etapa transmiterii si înregistrării dosarelor a fost parcursa în ceea ce privește dosarul privind acordarea de masuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul ca dosarul aferent dispoziției nr._/2006 a fost transmis de Primăria Mun. C., în calitate de entitate notificata, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natura a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, subliniază faptul ca aceasta etapa este condiționata de respectarea ordinii de soluționare a dosarelor stabilita de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Decizia nr.2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit acestei decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împarți în doua categorii:
- dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Ordonanței de Urgența nr.81/2007,
- dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G.nr.81/2007.
În plus, conform art. 2 din aceeași decizie, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătata și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare.
F. de aceste aspecte, învederează ca solicitarea reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este neîntemeiata.
Adoptarea Deciziei nr.2815/16.09.2008, la care a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar.
În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude că situațiile comparabile sa fie tratate diferit si situațiile diferite sa fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu ca principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență.
În același sens, cu referire la interpretarea si aplicarea prevederilor art.16 alin. l si 2 din Constituție, prin Decizia nr.1/08.02.1994 Plenul Curții Constituționale a statuat ca "Principiul egalității in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, in funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite".
Menționează si faptul ca, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului in materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului si cea a autorităților competente si important litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile instituției conform cărora considerentele reținute de instanța de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de catre C. Centrala referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire in favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.
Subliniază faptul ca, ulterior efectuării raportului de evaluare, C. Centrala va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, aceasta entitate având obligația de a respecta anumite principii stabilite prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările si completările ulterioare, intre care si cel al acordării unor despăgubiri juste si echitabile in raport cu practica jurisdicționala interna si internaționala (a se vedea in acest sens dispozițiile art. 4 Titlul VII din Legea nr.247/2005), motiv pentru care apreciază solicitarea reclamantei îndreptata împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiata.
Astfel, prin Decizia nr.2815/16.09.2008, C. Centrala a stabilit doua categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de apariția O.U.G nr. 81/2007, si cele transmise după . actului normativ amintit.
În speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri, in favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G nr.81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, așa cum am arătat mai sus.
Instanța de fond a obligat in mod netemeinic direct la emiterea deciziei.
Precizează ca a admite că poate fi primita acțiunea in obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasa, dar poate conduce si la conjuncturi juridice anormale, si anume, se poate stabili o obligate . contencios administrativ printr-un titlu executoriu in sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui sa poată fi adusa la îndeplinire de către autoritatea contractantă in mod voluntar, in caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Altfel spus, s-ar ajunge in situația acceptata ca pârâta C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor sa fie obligata sa emită decizia de despăgubire in cel mult 30 de zile de la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de aceasta entitate, ci și de evaluator si, așa cum rezulta din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr.247/2005, respectiv, 16.12 - 16.14 din Norme metodologice si astfel cum s-a conturat în practica însăși a Înaltei Curți de Casație si Justiție „Procedurile administrative stabilite de Legea nr.247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv si care nu pot fi restituite în natura sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art.2 lit. h din Legea nr.554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ,, (decizia nr.518/03.02.2009 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/3/2007) așadar, nefiind posibila executarea obligației într-un termen de 30 de zile.
Pentru motivele arătate mai sus și considerând ca hotărârea pronunțata de prima instanță este lipsita de temei legal, invocând in acest sens art. 304 pct. 9 si art. 3041 din Codul de Procedura Civila, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamanta S. A. M..
A solicitat judecarea cauzei in lipsă, în conformitate cu art. 242 alin. (2) din Codul de Procedura Civilă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicata, Legea nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 3041 din Codul de procedura civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 1784 din data de 26 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, la data de 21 martie 2013 sub nr._ .
La data de 30.05.2013, recurenta pârâtă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note scrise prin care a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de recurentă pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
La data de 01.10.2013, intimata reclamantă a depus întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, invocată de recurentă prin notele de ședință, aceasta nu poate fi reținută față de dispozițiile art. 316 și art. 294 alin. 1 C.proc.civ., raportat la temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Cu privire la fondul recursului, se constată următoarele:
Prin Dispoziția nr. 13.307/04.09.2006 Primăria Municipiului C., în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat de către reclamanta S. A. M. prin notificarea nr. 453/N/2001.
Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis la data de 25.01.2007 Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr._/CC.
Pârâta C. C. de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului C. a dosarului (25.01.2007) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (aproximativ 5 ani), deși conform celor învederate prin întâmpinare și motivele de recurs, s-a constatat de către aceasta că respingerea cererii de restituire în natură a imobilului-notificat este legală.
Ordinea de soluționare a dosarelor prevăzută în Decizia nr.2815/2008 este corectă și încălcarea acestei ordini nu este preferabilă, însă instanța observă că pârâta nu a făcut decât să se prevaleze de această decizie în mod formal, fără să indice în concret în ce mod, prin această decizie, se soluționează în mod rezonabil, previzibil, dosarul reclamantei.
Acest aspect este relevat în mod constant și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, unse s-a arătat că, prin simpla invocare a deciziei administrative de ordonare a soluționării dosarelor, C. centrală lasă loc temporizării soluționării cererii, exprimând in realitate un refuz nejustificat, în sensul prev. art. 2 alin.1 lit h din Legea 554/2004 (deciziile 2583/18.05.2007, nr.3014/25.05.2011).
Așadar, justificarea pârâtei prin simpla invocare a Deciziei nr. 2815/2008, în situația concretă în care se află dosarul reclamantei, nu reprezintă o justificare suficientă întrucât în cadrul procedurilor reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor are obligația de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin astfel încât procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor să se realizeze într-un termen rezonabil și cu respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Chiar dacă Legea 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziilor, această împrejurare nu poate să încurajeze autoritatea publică în tergiversarea soluționării dosarului reclamantei, cu atât mai mult cu cât în privința acestuia nu există nici o nelămurire, aflându-se în etapele finale, respectiv a evaluării și emiterii deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubiri.
Se apreciază astfel că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce aparține reclamantei.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, termen calculat în raport de anumite criterii cum sunt: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, importanța litigiului pentru reclamant, etc.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei, cu atât mai mult cu cât acesteia nu i se poate imputa vreo vină în tergiversarea acordării despăgubirilor.
În România, după schimbarea regimului social, au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea, se înscrie și Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind dreptul la un proces echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România, prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului ei garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 12 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Chiar dacă, potrivit OUG 4/2012, s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, acest aspect nu afectează legalitatea sentinței instanței de fond întrucât pronunțarea sentinței a avut loc la data de 12.01.2012, deci înainte de . acestei ordonanțe (15.03.2012).
Este adevărat că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea 165/2013, care instituie, în principiu, alte reguli pentru acordarea despăgubirilor, însă instanța constată că, în cauza concretă de față, această lege nu prezintă particularități față de legea anterioară.
Aceasta, deoarece, potrivit art. 41 alin. 1 din această lege, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor (vechea comisie) înainte de . prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. 1, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (noua comisie) emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (vechii comisii).
În cauză este vorba de un dosar aprobat, în sensul legii noi, întrucât vechea comisie a examinat legalitatea privind nerestituirea în natură și, neconstatând nici o nelegalitate sau neclaritate cu privire la dosar, a propus ca acesta să intre în următoarea etapă, cea a evaluării.
În atare situație, cum vechea comisie nu și-a îndeplinit obligația de a evalua și emite titlul de despăgubiri ., iar noua comisie, care a preluat atribuțiile vechii comisii, trebuie să îndeplinească aceleași proceduri ca și vechea comisie, prin obligarea noii comisii la emiterea titlului de despăgubiri nu se contravine noilor proceduri stabilite prin noua lege.
Față de motivele enunțate, constatând astfel că recursul de față este neîntemeiat, instanța, în baza art. 312 alin. 1 C.p.civ., urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A. M., împotriva sentinței nr. 17 din data de 12 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 01 octombrie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud: Ș. B.
Tehnored. M.O./ 2 ex. / 25.10.2013
Jud. fond: G. C.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
