Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 460/54/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. A. G.
Judecător- G. D. C.
Judecător- S. P.
Grefier- S. Giurgiteanu
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții I. E. și B. M., împotriva sentința numărul 825 din data 17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR - BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Arhivă, recurenții reclamanți au depus concluzii scrise și au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând cauza în stare de soluționare, o reține spre deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința numărul 825 din data 17.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a respins acțiunea formulată de reclamantul B. C. C., în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR DIN C. AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Dispozitia nr. 1131 din 23 02 2010 emisa de Primarul Municipiului Drobeta Tr. S. s –a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent, in conditiile titlului VII din legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat in Dr. T. S., ., nr. 10 B, reprezentand teren in suprafata de 280mp si 93,62 constructii, fiind imposibil de restituit in natura .
Dosarul a fost transmis Comisiei Centrale in vederea calcularii si acordarii despaguburilor in condordanta cu dispozitiile Titluluzi VII din legea nr. 247/2005 . Cauza s-a inregistrat sub nr,_/2010 pe rolul Comisiei Centrale .
In cauza de fata reclamantul legal citat cu copie ,,Intampinare ,, nu s-a prezentat nici personal, nici prin reprezentant pentru a propune probatorii in sustinerea cererii de chemare in judecata .Nu s-au atasat la dosar copii ale notificarilor la care reclamantul face referire in ,,Precizarile la actiune ,,, neputand fi analizat continutul acestora, in vederea stabilirii carcaterului nejustificat al refuzului de a solutiona dosarul de despagubiri .
In motivarea tergiversarii solutionarii dosarului, C. Centrala a invocat Decizia de organizare interioara nr. 2815 din 16 09 2008 prin care s –a stabilit in mod rational ca ordinea de solutionare a dosarelor este cea a inregistrarii . Aceste aspecte nu au fost contestate ori criticate in vreun fel de catre reclamant .
In raport de gradul de complexitate al cauzei ce presupune parcurgerea etapei evaluarii, de numarul foarte mare de cauze inregistrate pe rolul Comisiei Centrale, de perioada de timp dintre data emiterii Dispozitiei si data actiunii, de conduita reclamantului, Curtea apreciaza ca in speta nu exista o incalcare art. 6 din CEDO in ce priveste solutionarea in termen rezonabil al procesului, si nici a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO .
Pe de alta parte, Curtea a retinut ca in prezent atributiile Comisie ce vizeaza emiterea titlurilor de despagubirie sunt suspendate prin lege speciala, repsectiv prin OUG nr. 4/2012 pana la data de 13 mai 2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. C. la Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel C., spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 11.04.2012*, sub nr._ .
În urma decesului reclamantului, prin încheierea de ședință din data de 11.06.2013, Curtea a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia – I. E. și B. M..
În motivarea recursului, reclamanții arată că la data de 01.03.2012 au formulat acțiune prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor-Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul ANRP întocmirea raportului de evaluare, stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În acțiunea introductivă s-a dovedit că dosarul constituit în temeiul Legii nr.10/2001 a fost înaintat Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistart sub nr._/2010.
Precizează faptul că din actele existente la dosarul cauzei precum și din întâmpinarea formulată de pârâtă rezultă faptul că de la data înregistrării acestuia la ANRP și până la data promovării acțiunii rezultă că aceasta nu a demarat procedura instituită de Legea nr.10/2001 privind parcurgerea etapelor obligatorii în vederea emiterii deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire.
Totodată apreciază că prima instanță a creat o gravă confuzie în momentul în care în considerentele hotărârii criticate a făcut trimitere la sentința civilă 613/2005 pronunțată de Tribunalul M., care era anexată într-un alt dosar aflat pe rolul aceleași instanțe, însă dosarul purta numărul de înregistrare_, acesta fiind de fapt suportul dispoziției emise de primarul municipiului Dr.Tr.S. nr.143/2006 și care a făcut obiectul unui alt dosar înregistrat pe rolul aceleiași instituții în care s-a pronunțat sentința civilă nr.826/2012.
O altă susținere nelegală este și aceea că la data judecării cauzei era în viogoare OUG nr.4/2012, ori față de cele arătate consideră că acest act normativ nu este de natură să ducă la respingerea cererii sale pe fondul cauzei, așa cum greșit s-a pronunțat Curtea de Apel C., ci cel mult să-i analizeze cererea pe o excepție procesuală.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de proc.civ. coroborate cu dispoz.Legii 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Recursul este nefondat.
Reclamanțul a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat și demolat situat în Drobeta Turnu Severin, . nr.10B, județul M., având în vedere refuzul nejustificat al pârâtei privind emiterea titlului și nesoluționării cererii de emitere a deciziei într-un termen rezonabil.
Motivele de recurs ale reclamantului pornesc de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil și au refuzat nejustificat emiterea deciziei.
Curtea reține că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire și etapa evaluării, în care, după ce se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se cu emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I din Legea nr. 247/2005.
Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu se pot restitui în natură este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, a căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Deși Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu prevăd niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, omisiunea legislației naționale poate fi complinită de dispozițiile art.6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv termenul rezonabil pe care trebuie să-l respecte orice procedură administrativă sau judiciară, termen care constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în funcție de circumstanțele cauzei, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului.
Aplicând aceste principii la cauza de față, Curtea reține că dosarul de despăgubiri a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale în anul 2011, așa cum arată chiar reclamantul în acțiunea formulată, dosarul făcând parte din categoria dosarelor transmise ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
Instanța de fond în mod corect a apreciat că actele dosarului atestă faptul că nerespectarea termenului rezonabil nu este imputabilă pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost stabilite prin lege.
Întrucât dosarul de despăgubire a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale în anul 2011, instanța de fond a apreciat în mod corect că intervalul scurs de la data înregistrării dosarului care conține Dispoziția nr. 1131/23.02.2010 la Secretariatul Comisiei Centrale și până la sesizarea instanței, data de 01.03.2012, nu poate fi considerat un termen nerezonabil de nesoluționare a cererii.
Având în vedere că pârâta nu are culpă în derularea cu întârziere a etapelor procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, în care nu este singura instituție implicată, fiind implicate mai multe autorități (instituția notificată, evaluator), prelungirea timpului fiind cauzată de faptul că dosarul a fost transmis de entitatea notificată cu puțin timp înainte de sesizarea instanței, instanța de fond în mod corect a reținut că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost încălcat.
A fost avut în vedere și faptul că O.U.G. nr. 4/2012 a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, astfel, pârâta este obligată să respecte acest termen de suspendare.
Contrar celor susținute în motivele de recurs indicarea în cuprinsul considerentelor a sentinței 613/2005 pronunțată de Tribunalul M. nu este rezultatul confuziei instanței de fond, care s-a limitat a prezenta argumentele invocate de pârâtă în întâmpinare fără a-și întemeia soluția pe aspecte decurgând din sentința menționată.
Din considerentele expuse și în raport de dispozițiile art.312 al 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat formulat de reclamanții I. E. și B. M., împotriva sentinței numărul 825 din data 17.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR - BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.
Președinte, C. A. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, S. P. |
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.jud.C.G.D.
S.G. 2 ex./02.12. 2013
Jud.fond.L.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013.... → |
|---|
