Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 09/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 09/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 15890/63/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._
Ședința publică de la 09 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător C. N. G.
Judecător G. V.
Grefier V. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții GALEȘEANU T. M., V. M. V., N. A. I., C. D. M., T. D. S., F. I. M., V. I. M., B. C. V., M. G. V., B. A. G., L. D. J., P. M. C., D. I. N., P. I. S., B. C. N., G. G. M., B. D. NICUȘOR, C. I. V., D. M. I., S. C. E. G., G. M. D., P. C. D., S. A. V. B., G. C. M. G., P. C. C. N., P. D. Ș., C. P. T., S. I. O. C., D. I. C. L., S. P. D., în calitate de reprezentant al reclamanților ca membrii de sindicat, împotriva sentinței civile nr.5888/22.04.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I.P.J. D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât I.P.J. D., prin consilier juridic C.T., care depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, precum și faptul că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosarul cauzei, concluzii scrise din partea recurenților reclamanți, având nr.de înregistrare_/06.09.2013 și întâmpinare formulată de către intimatul pârât, înregistrată sub nr._/02.08.2013, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare, acordând cuvântul asupra recursului:
Consilier juridic C.T., pentru intimatul pârât I.P.J. D., solicită respingerea recursului conform motivelor inserate în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința 3017/2011, pronunțată de Tribunalul D., s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva sentinței nr. 3017 din 6 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia 8614/2012, Curtea de Apel C. a admis recursul formulat, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 08.11.2012, formându-se dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr.5888/22.04.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții GALEȘEANU T. M., V. M. V., N. A. I., C. D. M., T. D. S., F. I. M., V. I. M., B. C. V., M. G. V., B. A. G., L. D. J., P. M. C., D. I. N., P. I. S., B. C. N., G. G. M., B. D. NICUȘOR, C. I. V., D. M. I., S. C. E. G., G. M. D., P. C. D., S. A. V. B., G. C. M. G., P. C. C. N., P. D. Ș., C. P. T., S. I. O. C., D. I. C. L., S. P. D., în calitate de reprezentant al reclamanților ca membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI D..
S-a reținut că, cererile reclamanților privind obligarea pârâtului I. D. la plata sumelor reprezentând diminuarea salarială ce s-a aplicat în perioada iulie-decembrie 2010, precum și la obligarea acestora la plata, pentru viitor, a salariilor nediminuate au format obiectul dosarului nr._/63/2011 și nr._/63/2011, dosare soluționate de Tribunalul D. în data de 13.09.2011, prin sentințe definitive.
Constatând existența triplei identități, prevăzută de art.1201 C.civil, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în privința cererii având ca obiect plata sumelor reprezentând diminuarea salarială ce s-a aplicat în perioada iulie-decembrie 2010, și a respins în consecință acest petit
Celelalte petituri au fost respinse ca neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt.
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul I. D., iar prin legea 118/2010 a fost operată reducerea salariilor, a normei de hrană, a normei de echipament și a primei de vacanță cu 25 %.
Față de prevederile art. 137 C.P.Civ, instanța a analizat cu precădere excepția autorității de lucru judecat.
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Instanța a constatat că, în speță, există tripla identitate prevăzută de art.1201 C.civil, cererile reclamanților privind diminuarea salariului cu 25% formând obiectul dosarelor nr._/63/2011 și nr._/63/2011, dosare soluționate de Tribunalul D. în data de 13.09.2011, prin sentințe definitive.
În consecință, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în privința cererii având ca obiect plata sumelor reprezentând diminuarea salarială ce s-a aplicat în perioada iulie-decembrie 2010 și va respinge în consecință acest petit.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata salariului nediminuat, începând cu ianuarie 2011, instanța o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a făcut,începând cu 1 ianuarie 2011, potrivit legii 284/2010, dată la care a fost abrogată legea anterioară de salarizare nr.330/2009 .
În ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, aceasta se face în temeiul legii 285/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 28 decembrie 2010.
În temeiul acestor legi, a fost stabilit salariul reclamanților, începând cu 1 ianuarie 2011, legea 330/2009 fiind la acea data abrogată, salariul încasat de reclamanți fiind stabilit conform legilor în vigoare la data prestării activității, legi adoptate în temeiul prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
În ceea ce privește susținerea reclamanților privind faptul că dreptul salarial este un drept de proprietate în sensul Convenției, fiind încălcate dispozițiilor art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reducerea cuantumului acestuia echivalând cu o expropriere, instanța o apreciază ca neîntemeiată.
Astfel, instanța a reținut că reglementarea legală a salariului reprezintă una dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public; în cazul funcționarilor publici, salariile sunt stabilite de către legiuitor, nefiind negociate, caz în care nu sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, modificarea cuantumului salariilor reprezentând exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.
Reclamanții susțin că legea 118/2010 încalcă dreptul de proprietate consacrat de art.1 Protocol 1 al CEDO, cu motivarea că dreptul salarial este un drept de proprietate în sensul Convenției, astfel că reducerea cuantumului acestuia echivalează cu o expropriere.
Pentru a analiza conformitatea legii cu dispozițiile Convenției, trebuie analizate mai multe aspecte: dacă reclamanții au un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; dacă există o ingerință din partea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate.
Este considerat bun orice drept dobândit, care există în patrimoniul unei persoane.
O singură limitare importantă este adusă protecției oferite de articolul 1: aceasta se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi; așadar nu este acordată nicio garanție pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garanția nu poartă decât asupra bunurilor actuale și nu garantează dreptul de a dobândi altele (Hotărârea V. der Musele împotriva Belgiei,1983); Articolul 1 protejează dreptul de proprietate, și nu dreptul la proprietate.
Tocmai de aceea, când interesul patrimonial este de natura unei creanțe, Curtea a statuat că nu poate fi considerat o valoare patrimonială decât dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi executată sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat, spre exemplu dacă se confirmă printr-o jurisprudență constantă a instanțelor (Lelas c. Croațieidin 20 mai 2010, par. 58). Criteriul decisiv al unei speranțe legitime protejate de protocol este existența unei baze suficiente în dreptul intern. (un solicitant poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunuri" în sensul acestei dispoziții. "Bunuri" pot fi "bunuri existente" sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca "active").
În speță, dreptul invocat de reclamanți, respectiv încasarea unui salariu de un anumit cuantum, pentru munca ce va fi prestată, reprezintă fără îndoială un interes patrimonial, însă nu poate fi considerat "bun actual" în înțelesul Convenției, astfel că nu este protejat de art.1 din Protocolul 1 CEDO.
In acest sens instanța are în vedere hotărârile Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006 și Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007) în care se reține: "Curtea notează că articolul 1 din Protocolul 1 nu include dreptul de a achiziționa proprietate. Aceasta nu limitează libertatea statelor contractante de a decide dacă este necesar sau nu să pună în aplicare orice sistem de securitate socială sau a alege tipul sau nivelul prestațiilor acordate în conformitate cu un astfel de plan" (Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006); "Curtea notează că Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu de o anumită sumă" (Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007).
În ceea ce privește cererea privind acordarea primei de vacanță, a normei de hrană și a normei de echipament, în cuantum nediminuat, instanța constată de asemenea că este neîntemeiată, pentru aceleași considerente.
Astfel, instanța a constatat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aceste drepturi au fost achitate reclamanților, dar în cuantum diminuat cu 25 %.
Instanța reține că, așa cum rezultă din adresa nr._/27.08.2012, depusă în cursul judecării recursului la Curtea de Apel C., drepturile de echipament aferente anului 2011 au fost achitate la datele de 12.04.2012, 14.07.2012 și 14.08.2012, aspect necontestat de către reclamanți.
În privința primei de vacanță, s-a constatat că o parte din reclamanți au încasat prima de vacanță pentru anul 2010 în cuantum nediminuat, restul, și anume cei care au solicitat efectuarea concediul după . legii 118/2010, au încasat prima de vacanță în cuantum diminuat.
Instanța a constatt că prima a fost acordată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data cererii de efectuare a concediului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 37 al 2 din OG 38/2003 „la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu . În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată".
Potrivit legii 118/2010, art.1 “Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
Prin urmare, prima de concediu calculată în funcție de salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (OG 38/2003) se acordă în cuantum diminuat (conform legii 118/2010) dacă cererea de concediu este depusă după . legii 118/2010 sau dacă scadența obligației pârâtului de plată a primei de concediu (cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu), se situează după . legii 118/2010.
Legea 118/2010 se aplică cu prioritate fiind lege specială care stabilește diminuarea, pe o anumită perioadă, a tuturor drepturilor salariale, prima de vacanță încadrându-se în această categorie.
Ca atare, în mod corect pârâtul I. D. a achitat acestor reclamanți, la plecarea în concediu, prima de concediu diminuată cu 25%, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 118/2010, pentru situațiile în care obligația de plată a primei de vacanță era scadentă ulterior datei de 03.07.2010 ( . Lg. 118/2010).
Referitor la prima de vacanță pentru anul 2011, sunt de menționat dispozițiile legii 285/2010 care la art.9 alin.2 prevăd: "În anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță".
Prin urmare, pentru anul 2011, reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea primei de vacanță.
Referitor la norma de hrană, aceasta este reglementată de dispozițiile HG 65/2003 adoptată în temeiul prevederilor art.28 și următoarele din legea 360/2002, potrivit cu care polițistul are dreptul la alocații pentru hrană în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora se acordă sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre.
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Politiei Române, între acestea fiind și personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile din poliție din structura IGPR.
În cuprinsul HG 65/200, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art. 4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr. 310/2009, adoptat de către Ministrul de Interne în baza disp. art. 4 din HG 65/2003, prevede în art. 1 alin. 1 că efectivele Ministerului de Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de pace se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Conform art.5 Valoarea financiară a normelor de hrană se stabilește și se actualizează, în mod unitar, de către Ministerul Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în funcție de indicii prețului de consum pentru actualizare la rata inflației a elementelor patrimoniale, capitolul "Mărfuri alimentare", publicați de Institutul Național de S. în Buletinul Statistic de Prețuri, pentru sortimentele de produse cuprinse în structura normelor de hrană.
Art.6 (2) Valoarea financiară lunară se calculează prin înmulțirea valorii financiare zilnice a normei de hrană cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă.
Potrivit art.2 din legea 118/2010: "Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: (...) d) cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum si valoarea financiară a drepturilor de echipament"
Ca urmare, și norma de hrană a fost corect redusă, de la 3 iulie 2010, cu 25%, în temeiul legii 118/2010, pentru ca ulterior, după . legii 285/2010, să fie majorată cu 15%.
Referitor la norma de echipament, se reține că este stabilită de Ordinul MAI nr. 236/2009 modificat de Ordinul 152/2010 potrivit cu care "Drepturile anuale de echipament pentru polițiști se stabilesc sub forma echivalentului valoric al cotei-părți anuale a articolelor prevăzute gratuit in norme si se asigura corespunzător încadrării la drepturi de echipament".
Întrucât se încadrează în categoria drepturilor de natură salarială, și pentru că plata acestei norme, în 2010, s-a efectuat în trei tranșe, după . legii 118/2010, s-a aplicat și pentru această normă reducerea de 25%.
În ceea ce privește plata acesteia pentru anul 2011, s-a reținut că drepturile aferente anului 2011 au fost achitate la datele de 12.04.2012, 14.07.2012 și 14.08.2012.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în privința diminuării salariului cu 25%, și a respins ca neîntemeiate celelalte petite ale cererii reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții GALEȘEANU T. M., V. M. V., N. A. I., C. D. M., T. D. S., F. I. M., V. I. M., B. C. V., M. G. V., B. A. G., L. D. J., P. M. C., D. I. N., P. I. S., B. C. N., G. G. M., B. D. NICUȘOR, C. I. V., D. M. I., S. C. E. G., G. M. D., P. C. D., S. A. V. B., G. C. M. G., P. C. C. N., P. D. Ș., C. P. T., S. I. O. C., D. I. C. L., S. P. D., în calitate de reprezentant al reclamanților ca membrii de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanții consideră că sentința pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ este nelegala si netemeinica. Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii noastre respectiv obligarea paratei la plata drepturilor salariale în cuantum de 25% reținute actualizate cu rata inflației (perioada iunie 2010-decembrie 2010 ), plata drepturilor salariale în cuantum de 13% reținute actualizate cu rata inflației (perioada 01. 01. 201 l - prezent) acordarea normei de hrana, a primei de vacanta si a normei de echipament in cuantum nediminuat.
Solicită a se avea în vedere precedentul judiciar, respectiv hotărârile depuse care privesc atât reducerea salariata, dar si diminuarea celorlalte drepturi adică prima de vacanta, normă de echipament si norma de hrana.
Hotărârea este data cu greșita aplicare a legii dar si cu o greșita interpretare a jurisprudenței CEDO.
La primele doua petite consideră ca diminuarea drepturilor salariale încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.l al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind o măsura nelegala si netemeinica . Solicită a se avea în vedere întreaga susținere din cadrul cererii de chemare în judecata /inclusiv asimilarea drepturilor salariate cu un *bunxx (cazul M. vs România ) si catalogarea L118/2010 ca un act normativ accesibil precis si previzibil .Noi opinam ca aceleași considerente sunt aplicabile si in cazul L285/2011 act normativ ce reprezintă o ingerința in exercitarea dreptului reclamanților la respectarea bunului si lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani (25%,13%) aferente procentelor amintite.
Jurisprudența CEDO cu referire la art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO a stabilit ca in conformitate cu art. 14 din Convenția pentru interzicerea discriminării noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economica si ca dreptul la pensie sau salariu sunt asimilate dreptului de proprietate, (cauza Buchen vs Republica Cehia)
Prin L118/2010 legislativul nu a respectat art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO. Pentru a stabili daca sunt încălcate prevederile amintite trebuie analizate mai multe aspecte: daca pentru reclamant salariul pentru munca prestata in realizarea funcției publice este un bun sau o speranța legitima ,daca exista ingerința autorității publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, daca ingerința este prevăzuta de lege si urmărește un scop legitim (adică menținerea unui just echilibru). Este fără îndoiala ca salariul reprezintă un bun în acest sens pronunțându-se Curtea în repetate rânduri chiar împotriva României (Cauza Muresanu vs România ). Salariul este un drept de creanța suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil iar reclamanții pot pretinde ca au avut cel puțin o speranța legitima de a-1 vedea concretizat. Este fără dubii ca L118/2010 constituie o ingerința in exercitarea dreptului reclamanților ce duce la lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani, fiind un act normativ accesibil precis si previzibil. Măsura insa ,desi a fost in interes general nu a realizat un just echilibru. Privarea de un drept fără plata unei sume rezonabile constituie o atingere a dreptului reclamanților. Privarea de proprietate impune statului obligația de despăgubire iar lipsa despăgubirii conduce la o rupere a echilibrului intre protecția proprietății si exigentele de ordin general. Prin faptul ca reclamanții nu sunt despăgubiți la nivelul muncii prestate pentru realizarea funcției publice transforma justul echilibru A- P (egalitate patrimoniala ,economica si financiara ) într-o inecuație A
patrimoniul reclamantului, ce reprezintă un dezechilibru patrimonial de neacceptat.
În ceea ce privește diminuarea drepturilor privind norma de echipament, norma de hrană si prima de vacanta rezulta din precizarea pârâtei ca diminuarea s-a făcut în același procent de 25%.
Tot din precizarea pârâtei rezultă si nelegalitatea si netemeinicia unei astfel de masuri, în sensul că nu au fost emise nici un fel de decizii de diminuare, acte administrative ce trebuiau emise tocmai în aplicarea legii. Fiind vorba de o unitate administrativa masurile de diminuare în lipsa deciziilor sunt nelegale si netemeinice. Si în acest caz se poate reține un abuz la lege în sensul punerii reclamanților în imposibilitatea de a contesta reducerile. Precizarea pârâtei din răspunsurile depuse de reclamanți la dosar, aceea ca nu se impunea emiterea unor decizii vorbește, demonstrează nelegalitatea si netemeinicia măsurii dar si modul abuziv în care s-a efectuat. Baza legala pentru acordarea acestor drepturi pentru activitățile desfășurate în instituții de apărare, ordine publica si siguranța naționala în cuantum nediminuat este L330/2009 anexa IV plus, pârâta precizează ca nu a acordat norma de echipament pe anul 2011/iar Tribunalul D. a pronunțat o . hotărâri în sensul obligării I. la acordarea acestor drepturi.
În susținerea temeiniciei motivelor de recurs vin si cele doua hotărâri, respectiv hot nr.1297/2011 a Tribunalului D. si hot. Tribunalului Tulcea 1815/2011.
Analizând legalitatea și temeinici sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate Curtea reține următoarele:
Critica ce priveste greșita aplicare a legii si greșita interpretare a jurisprudenței CEDO in ceea ce priveste diminuarea salariului in anul 2010 si acordarea salariului diminuat in 2011, este nefondata.
Astfel, in ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtului I. D. la plata sumelor reprezentând diminuarea salarială ce s-a aplicat în perioada iulie-decembrie 2010, se constata ca in mod corect instanta a retinut ca astfel de solicitari au format obiectul dosarelor nr._/63/2011 și nr._/63/2011, soluționate de Tribunalul D. în data de 13.09.2011, prin sentințe definitive, operand in consecinta autoritatea de lucru judecat.
In ceea ce priveste cererea reclamantilor privind obligarea pârâtei la plata salariului nediminuat, începând cu ianuarie 2011, se constata ca salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a făcut,începând cu 1 ianuarie 2011, potrivit legii 284/2010, dată la care a fost abrogată legea anterioară de salarizare nr.330/2009 .
În ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, aceasta se face în temeiul legii 285/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 28 decembrie 2010.
În temeiul acestor legi, a fost stabilit salariul reclamanților, începând cu 1 ianuarie 2011, legea 330/2009 fiind la acea data abrogată, salariul încasat de reclamanți fiind stabilit conform legilor în vigoare la data prestării activității, legi adoptate în temeiul prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Se constata astfel ca prima instanta a aplicat corec dispozitiile legale aplicabile in cauza.
În ceea ce privește susținerea reclamanților privind gresita aplicare a jurisprudentei CEDO, Curtea constata, asa cum corect a retinut si instanta de fond, că reglementarea legală a salariului reprezintă una dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public; în cazul funcționarilor publici, salariile sunt stabilite de către legiuitor, nefiind negociate, caz în care nu sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, modificarea cuantumului salariilor reprezentând exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.
Recurentii reclamanți susțin că legea 118/2010 încalcă dreptul de proprietate consacrat de art.1 Protocol 1 al CEDO, cu motivarea că dreptul salarial este un drept de proprietate în sensul Convenției, astfel că reducerea cuantumului acestuia echivalează cu o expropriere.
Pentru a analiza conformitatea legii cu dispozițiile Convenției, se impun a fi analizate mai multe aspecte: dacă reclamanții au un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; dacă există o ingerință din partea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate.
Este considerat bun orice drept dobândit, care există în patrimoniul unei persoane.
O singură limitare importantă este adusă protecției oferite de articolul 1: aceasta se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi; așadar nu este acordată nicio garanție pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garanția nu poartă decât asupra bunurilor actuale și nu garantează dreptul de a dobândi altele (Hotărârea V. der Musele împotriva Belgiei,1983); Articolul 1 protejează dreptul de proprietate, și nu dreptul la proprietate.
Tocmai de aceea, când interesul patrimonial este de natura unei creanțe, Curtea a statuat că nu poate fi considerat o valoare patrimonială decât dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi executată sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat, spre exemplu dacă se confirmă printr-o jurisprudență constantă a instanțelor (Lelas c. Croațieidin 20 mai 2010, par. 58). Criteriul decisiv al unei speranțe legitime protejate de protocol este existența unei baze suficiente în dreptul intern. (un solicitant poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunuri" în sensul acestei dispoziții. "Bunuri" pot fi "bunuri existente" sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca "active").
În speță, asa cum corect a retinut si instanta de fond, dreptul invocat de reclamanți, respectiv încasarea unui salariu de un anumit cuantum, pentru munca ce va fi prestată, reprezintă fără îndoială un interes patrimonial, însă nu poate fi considerat "bun actual" în înțelesul Convenției, astfel că nu este protejat de art.1 din Protocolul 1 CEDO.
In acest sens se au in vedere hotărârile Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006 și Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007) în care se reține: "Curtea notează că articolul 1 din Protocolul 1 nu include dreptul de a achiziționa proprietate. Aceasta nu limitează libertatea statelor contractante de a decide dacă este necesar sau nu să pună în aplicare orice sistem de securitate socială sau a alege tipul sau nivelul prestațiilor acordate în conformitate cu un astfel de plan" (Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006); "Curtea notează că Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu de o anumită sumă" (Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007).
In concluzie, criticile privind greșita aplicare a legii si greșita interpretare a jurisprudenței CEDO in privinta diminuarii salariului este nefondata.
Nu poate fi retinuta ca fondata nici critica ce vizeaza nelegala diminuare a normei de echipament, a celei de hrana si a primei de vacanta, reducerea acestor drepturi de natura salariala fiind facuta in temeiul legii 118/2010, iar neemiterea deciziilor administrative de diminuare a acestor drepturi nu conduce la nelegalitatea masurii de diminuare ce s-a realizat in temeiul legii, reclamantii nefiind prejudiciati sub aspectul modalitatii de contestare a masurii, cu atat mai mult cu cat au avut deschisa calea urmata prin prezenta actiune.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenti sunt neîntemeiate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții GALEȘEANU T. M., V. M. V., N. A. I., C. D. M., T. D. S., F. I. M., V. I. M., B. C. V., M. G. V., B. A. G., L. D. J., P. M. C., D. I. N., P. I. S., B. C. N., G. G. M., B. D. NICUȘOR, C. I. V., D. M. I., S. C. E. G., G. M. D., P. C. D., S. A. V. B., G. C. M. G., P. C. C. N., P. D. Ș., C. P. T., S. I. O. C., D. I. C. L., S. P. D., în calitate de reprezentant al reclamanților ca membrii de sindicat, împotriva sentinței civile nr.5888/22.04.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I.P.J. D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 septembrie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, C. N. G. | Judecător, G. V. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.CNG/24.09.2013
Tehnred.VP/2 ex.
Jud.fond M.V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 337/2013. Curtea de... | Alte cereri. Sentința nr. 254/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
