Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4975/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4975/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 1416/54/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4975/2013
Ședința publică de la 25 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. G.
Judecător- G. D. C.
Judecător- A. C. P.-Președinte Secție
Grefier- S. Giurgiteanu
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței numărul 922 din data de 05.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat O. C. pentru intimata reclamantă D. A., lipsind recurenta pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Arhivă, recurenta pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a depus la dosar note de ședință.
Nemaifiind alte cereri, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat O. C., pentru intimata reclamantă D. A., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată; depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.922 din data de 05.10.2012, Curtea de Apel C. a respins acțiunea formulată de reclamanta D. A. în contradictoriu cu AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
A obligat pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR să emită reclamantei decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 3941/2001 și 5277/2001, imobil compus din teren în suprafață de 484 m.p. și construcție în suprafață de 36,44 m.p. situat în Tg. J., ., nr. 31, jud. Gorj.
A obligat pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR către reclamantă la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că:
Prin Dispoziția nr. 1733/09.03.2009 emisă de Primarul Mun.Tg.-J., s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamantă, pentru imobilul notificat sub nr. 3941/2001 și 5277/2001, imobil compus din teren în suprafață de 484 m.p. și construcție în suprafață de 36,44 m.p. situat în Tg. J., ., nr. 31, jud. Gorj, imposibil de restituit în natură.
Această dispoziție, împreună cu toată documentația aferentă, au fost transmise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În urma analizării dosarului, în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, s-a constatat de către comisie unele lipsuri, motiv pentru care, prin adresa nr._/CC/25.06.2012, s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire.
În concret, comisia a solicitat completarea dosarului de despăgubiri cu istoricul de arteră și număr poștal.
De asemenea, s-a mai solicitat depunerea actului de proprietate din 04.10.1951 încheiat în formă autentică întrucât potrivit Decretului nr. 221/1950 era obligatorie încheierea în formă autentică a actelor de înstrăinare a terenurilor, ca formă de valabilitate a acestora, actul depus la dosar nefiind încheiat în formă autentică.
Instanța constată că solicitarea comisiei privind depunerea actului de proprietate în formă autentică este neîntemeiată.
Astfel, chiar dacă reclamanta nu deține un act autentic privind proprietatea suprafeței de teren notificate, aceasta nu înseamnă că nu a făcut dovada proprietății.
În dovedirea proprietății, reclamanta a depus actul de vânzare cumpărare din data de 04.10.1951 (fila 13), din care reiese că autorii reclamantei au cumpărat suprafața de teren de 519 m.p.
Cu privire la acest act, instanța constată că la data încheierii acestuia nu era necesară forma autentică pentru a fi considerat valabil încheiat, neexistând nici o dispoziție legală care să prevadă această obligație.
Este adevărat că, la data respectivă, era în vigoare Decretul nr. 221/1950, invocat de comisie, însă în acest decret s-a prevăzut obligativitatea încheierii actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică doar pentru terenurile ce se află pe teritoriul Bucureștiului, al comunelor învecinate capitalei și al comunelor care au planuri de sistematizare aprobate sau care vor avea asemenea planuri aprobate, după . decretului.
Ori, terenul din speța de față nu face parte dintre terenurile expres prevăzute în acest decret întrucât era și este situat în Municipiul Tg-J., localitate care, la vremea respectivului decret, era oraș și, astfel, nu-i erau aplicabile dispozițiile acelui decret.
Astfel fiind, se constată că nu era necesar ca reclamanta să depună alt act cu privire la dovada proprietății pentru a face dovada că este persoană îndreptățită la despăgubiri, așa cum susține comisia și deci în mod greșit comisia a solicitat această completare.
Cu privire la celelalte solicitări ale comisiei, privind istoricul de arteră și număr poștal, se constată că Primăria Mun. Tg.-J. a răspuns prin adresa din 13.07.2012 (fila 48).
De altfel, solicitarea comisiei de completare a dosarului de despăgubiri a fost formulată la data de 25.06.2012, deci după trecerea unei perioade de 3 ani de la data înregistrării dosarului la comisie.
Cu privire la caracterul rezonabil sau nerezonabil al termenului în care trebuia soluționată cererea reclamantei de către comisia centrală, instanța constată următoarele:
Reclamanta a început procedura de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001.
Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor, la care se stabilise îndreptățirea reclamantei, a fost transmis către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 247/2005, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C. C..
Ca urmare, se apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce aparține reclamantei.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social, au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea, se înscrie și Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind dreptul la un proces echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România, prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Faptul că dosarul mai avea nevoie de anumite completări, n-o exonerează pe pârâtă de obligația de a fi emis decizia privind titlul de despăgubiri pentru reclamanți, atâta timp cât, așa cum s-a arătat mai sus, completările respective nu erau necesare și oricum, au fost solicitate după trecerea unei perioade de 3 ani de la data înregistrării dosarului la comisie.
Cu privire la acordarea termenului de grație, solicitat de pârâtă în raport de dispozițiile OUG 4/2012, instanța constată că această solicitare este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, potrivit OUG 4/2012, s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, astfel, comisia este obligată să respecte acest termen de suspendare, impus de legislativ.
Această perioadă nu poate constitui însă temei pentru acordarea unui termen de grație întrucât termenul de grație începe să curgă de la data când hotărârea poate fi executată.
În materie de contencios administrativ, hotărârile se pun în executare doar după rămânerea lor irevocabilă și, deci, rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri poate să intervină la o dată ulterioară perioadei prev. de OUG 4/2012 și astfel, prin acordarea unui termen de grație, ar însemna că, deși suspendarea ar înceta, totuși hotărârea nu s-ar putea pune în executare decât după trecerea unui alt interval de timp de 6 luni stabilit prin hotărâre, ceea ce ar conduce la o și mai mare întârziere în soluționarea dosarului de despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal întrucât în mod greșit a reținut că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționarea a dosarului privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantului întrucât dispozițiile legale reglementează o procedură de emitere a deciziei care cuprinde mai multe etape obligatoriu de parcurs iar pe de altă parte, prin OUG nr.4/2012 a fost suspendată această procedură.
O altă critică a recurentei a vizat faptul că instanța de fond a ignorat prev. OUG nr.4/2012 care dispunea suspendarea pe o perioadă de 6 luni a procedurii de emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, astfel că sentința prin care a fost admisă acțiunea este în discordanță cu intenția legiuitorului exprimată în actul normativ menționat.
Cel de-al treilea motiv de recurs vizează modul de soluționare a cererii privind acordarea cheltuielilor d judecată în sensul că suma de 1000 de lei reprezentând onorariu avocat la care a fost obligată este mare în raport cu munca prestată, instanța având posibilitatea să limiteze cuantumul onorariului.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a actelor aflate la dosar, Curtea constată următoarele aspecte:
Legea 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlu de despăgubire de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit art. 16 Titlul VII din Legea 247/2005 „ (1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
(21) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
(22) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire”.
Așa cum rezultă din dispozițiile anterior citate, legiuitorul a stabilit în mod detaliat procedura ce trebuie urmată pentru emiterea titlului de despăgubire, arătând în mod expres în alin. 7 al aceluiași articol că, în baza raportului de evaluare C. C. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În cauză, prin Dispoziția nr. 1733/09.03.2009 emisă de Primarul Mun. Tg.-J., s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamantă, pentru imobilul notificat sub nr. 3941/2001 și 5277/2001, imobil compus din teren în suprafață de 484 m.p. și construcție în suprafață de 36,44 m.p. situat în Tg. J., ., nr. 31, jud. Gorj, imposibil de restituit în natură.
Dosarul de despăgubire a fost înregistrat la C. C. sub nr._/CC/25.26.2012.
Neemițând până în prezent decizia reprezentând titlul de despăgubire, recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de C. C., însă aceasta avea obligația de a trimite dosarului unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.
Admițând acțiunea formulată de reclamantă, instanța de fond a apreciat că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ce garantează dreptul la un proces echitabil, soluție pe care instanța de recurs o apreciază legală și temeinică.
Astfel, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea 247/2005 nu prevede nici un termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și de la faptul că potrivit dispozițiilor Deciziei 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.
Ori, deși este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în HG 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/16.09.2008 emisă de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia întâmplării.
Unul din principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.
În acest sens este și Recomandarea CM ( 2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernului statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.
Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona care recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare,ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară reprezentată în cauză de Legea nr. 247/2005, cât și reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
În acest sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal care a statuat ca termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale și locale.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.
Ca atare, deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități, sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului de rezolvare a situației litigioase a intimaților.
De asemenea, Curtea nu va reține nici susținerile recurentei referitoare la incidența dispozițiilor OUG 4/13.03.2012 care suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute în Titlul VII din Legea 247/2005, având în vedere faptul că dispozițiile menționate vizează exclusiv etapa executării hotărârilor judecătorești privind emiterea titlurilor de despăgubire, iar nu însuși dreptul persoanelor îndreptățite la emiterea acestor titluri.
În acest context, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, neemiterea titlului de despăgubire într-un termen rezonabil este consecința directă și imediată a pasivității pârâtei care nu poate invoca în justificarea neîndeplinirii obligațiilor legale tocmai această pasivitate.
Și critica vizând nediminuarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată cât timp instanța de fond a apreciat asupra cuantumului onorariului de avocat reținând că în raport de complexitatea cauzei din suma de 2000 de lei solicitată de reclamantă a acordat doar suma de 1000 lei, operând așadar o reducere a cheltuielilor de judecată.
Față de cele anterior expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor 304 și 304/1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței numărul 922 din data de 05.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.
Președinte, C. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, A. C. P. |
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.ACP
S.G. 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 9417/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
