Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 09-10-2013, Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 51/54/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător C. P.

Judecător L. C. M. Z.

Grefier S. I.

S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta reclamantă R. F. împotriva sentinței nr. 477 din 04 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurenta reclamantă R. F. personal și asistată de avocat O.A., lipsind intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul părții, prezent, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie, apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față;

Avocat O.A., pentru recurentă, pune concluzii de admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, la data de 10.01.2012, reclamanta R. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren și construcție, situat în C., ., jud. D., conform Dispoziției nr._/18.09.2009 emisă de Primarul Municipiului C., ce face obiectul dosarului nr._/CC.

Prin sentința nr. 477 din 04 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta R. F., în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, inițial, a fost emisă Dispoziția nr. 5727/09.03.2005 a Primarului Municipiului C. (fila 78) prin care s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală către reclamanta R. F. pentru imobilul notificat sub nr. 1605/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în C., ., în limita sumei de 1._ lei vechi la care a fost evaluat. Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC în data de 06.04.2006 (fila 70). S.C. Romcontrol S.A., în baza contractului încheiat cu A.N.R.P., a elaborat raportul de evaluare privind dosarul nr._/CC pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 5725/2005 (filele 13, 14).

Având în vedere motivul returnării dosarului de către A.N.R.P., respectiv individualizarea imobilului pentru care se solicită despăgubiri și analizând actele dosarului de notificare nr. 1605/N/2001, s-a emis Dispoziția nr._ din 18.09.2009 a Primarului Municipiului C. (filele 67, 68) prin care, potrivit art. 2 din dispoziție, s-a propus pentru imobilul situat în C., ., compus din teren în suprafață de 712 m.p. și construcție în suprafață construită desfășurată de 201,70 m.p., notificat sub nr. 1605/N/2001, acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanta R. F..

Potrivit art. 2 din Dispoziția nr._/18.09.2009, la data emiterii acestei dispoziții au încetat efectele Dispoziției nr. 5727/09.03.2005.

Dosarul soluționat prin Dispoziția nr._/18.09.2009, a fost înregistrat la A.N.R.P., Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înaintat de Primăria Municipiului C. conform procesului-verbal de predare primire înregistrat sub nr._ din 22.02.2010. (fila 15).

Obiectul cererii reclamantei îl reprezintă obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva refuzului nejustificat al pârâtei și nesoluționării cererii de emitere a deciziei într-un termen rezonabil.

Apărările reclamantei pornesc de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil și au refuzat nejustificat emiterea deciziei, deși reclamanta a solicitat pârâtei în mai multe rânduri acest lucru.

S-a reținut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire și etapa evaluării, în care, după ce se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se cu emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I din Legea nr. 247/2005.

Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu se pot restitui în natură este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, a căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În aceste proceduri sunt implicate mai multe entități, iar legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare din etapele obligatorii de parcurs.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815/16.09.2008 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.

Pentru realizarea acestui scop, omisiunea legiuitorului național poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil statuat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esențială a dreptului consfințit de art. 6 din Convenție.

Incontestabil este și faptul că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă aceste cerințe pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului. Nici unul dintre aceste criterii nu este însă privit izolat de către Curte, ci ansamblul concluziilor care rezultă din examinarea criteriilor conduce la decizia instanței europene. De aceea, este dificil de exprimat o cifră de la care să se poată afirma că durata procesului a depășit termenul rezonabil.

O garanție privitoare la procedură prevăzută de articolul 6 paragraful 1 din Convenție o reprezintă judecarea cauzei într-un termen rezonabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu-zisă, într-un termen rezonabil. Scopul acestei garanții îl reprezintă protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 274/2005 poate constitui un criteriu de apreciere asupra caraterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.

Caracterul rezonabil al termenului se analizează în concret, în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Trebuie însă precizat că, atunci când termenul apare exorbitant, sarcina de a proba este răsturnată, statul fiind chemat să ofere explicații cu privire la motivele care au stat la baza întârzierii.

Apărările pârâtei din întâmpinare și din răspunsul înaintat cu adresa nr._/28.03.2012 pornesc de la faptul că dosarul trebuia completat cu înscrisuri din care să rezulte suprafețele de teren, modalitatea de preluare a terenului, dacă foștii proprietari au fost înscriși în Cooperativa Agricolă, precum și punctul de vedere motivat asupra diferenței de suprafață ce reiese din dosar.

De asemenea, pârâta a învederat că potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 4/13.03.2012 s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

Instanța a reținut că prin adresa nr._/CC/27.01.2012 (fila 37), Secretariatul Comisiei Centrale a semnalat mai multe aspecte, invocate și în întâmpinare și a solicitat Primăriei Municipiului C. să comunice motivat punctul de vedere asupra aspectelor semnalate, modalitatea de preluare a diferenței de suprafață, să menționeze în ce categorie se înscrie preluarea, să atașeze documente doveditoare, dacă foștii proprietari au fost înscriși în Cooperativa Agricolă, iar în caz afirmativ să comunice suprafața terenului.

Cu adresa nr._/23.03.2012 (fila 57), Primăria Municipiului C. a comunicat pârâtei faptul că, în ceea ce privește modalitatea de preluare a terenului, o parte din acest teren, respectiv 250 m.p. a fost expropriată prin Decretul 115/1985, iar diferența până la 712 m.p. a fost preluată fără titlu valabil de către C.A.P. 8 Martie, în acest caz fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 republicată.

De asemenea, Primăria Municipiului C. a precizat că suprafața de teren înscrisă în Cooperativa Agricolă 8 Martie a autorilor Tica C. și P. a fost de 2,50 ha teren, așa cum rezultă din cererea formulată de aceștia, precum și din extrasul din registrul agricol, pe care aceasta a menționat că le-a înaintat pârâtei prin răspunsul formulat. Primăria a menționat că, la acest moment, instituția nu mai deține nici un fel de act depus la dosar de reclamantă.

Instanța, analizând actele din dosarul de notificare înregistrat la pârâtă, a reținut că autorii reclamantei au dobândit terenul în suprafață de 952 m.p. situat pe teritoriul comunei suburbane Gherceștii Noi, așa cum rezultă din actul de vânzare aflat la fila 101 din dosar.

Din această suprafață, le-a fost expropriată suprafața de 250 m.p. teren în anul 1985 (fila 93). Pentru terenul și construcția în suprafață de 201,70 m.p., expropriate în baza Decretului 115/1985, autorii reclamantei au primit contravaloarea bunurilor la data de 26.10.1985 (fila 124).

Reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 240 m.p. teren prin Hotărârea Comisiei Locale nr. 2001, anexa 48, poziția 5 (fila 75).

În certificatul de moștenitor nr. 107/21.09.1999, de pe urma defunctului Tica C., decedat la 03.05.1994 (fila 109), este menționat faptul că în masa suscesorală a rămas terenul arabil în suprafață de 25.000 m.p., situat în extravilanul mun. C., dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 1703-_/23.05.1996 eliberat de C. Județeană D..

În fișa tehnică a Comisiei de evaluare din 01.11.2004 a Primăriei C. (fila 84), procesul-verbal de negociere încheiat între C. Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și reclamantă la 01.11.2004 (fila 86) și procesul verbal privind starea de fapt a imobilului încheiat de Primăria C. la 30.07.2004 (fila 88) se face referire la suprafața de 710 m.p..

Prin notificarea înregistrată la nr. 1605/N/2001 la data de 06.11.2001 (fila 122), reclamanta a solicitat inițial măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 451 m.p., notificarea fiind precizată la data de 30.01.2002 în sensul că solicită despăgubiri pentru terenul în suprafață de 710 m.p., menționând reclamanta că a primit în natură 240 m.p.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. e capitolul I din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, faptul că imobilul se găsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.

Dispozițiile mai sus menționate trebuie însă coroborate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, conform căruia, prin imobil preluat abuziv se înțelege și orice alt imobil preluat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție a organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

S-a constatat că în dosarul de notificare nu se regăsesc niciun fel de dovezi care să ducă la concluzia că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, iar reclamanta nu a indicat momentul deposedării abuzive și condițiile trecerii terenului în suprafață de 712 m.p. în proprietatea statului.

Pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a menționat în răspunsul înaintat instanței că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire și că raportul de evaluare a fost întocmit în baza Dispoziției nr. 5725/2005, dispoziție care însă și-a încetat efectele la data emiterii Dispoziției nr._/18.09.2009.

Pârâta era îndreptățită să solicite completarea dosarului de notificare care nu conține întreaga documentație pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr._/18.09.2009, date absolut necesare pentru întocmirea raportului de evaluare și finalizarea procedurii prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, deci pentru a se urma în continuare procedura administrativă instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Evaluatorul desemnat de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are competențe în vederea identificării suprafețelor imobilului revendicat.

Prin urmare, cel puțin până în prezent, pârâta nu are culpă în derularea cu întârziere a etapelor procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, în care sunt implicate mai multe autorități (instituția notificată, evaluator) prelungirea timpului datorându-se și faptului că nu au fost depuse la dosar înscrisuri.

Actele dosarului atestă faptul că nerespectarea termenului rezonabil nu este imputabilă pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost stabilite prin lege.

Este adevărat, așa cum precizează și reclamanta, că termenul rezonabil de soluționare a cererilor trebuie analizat și în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, însă atitudinea adoptată de C. Centrală nu este de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantei că într-un interval de timp rezonabil cererea îi va fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat prima hotărâre pilot împotriva României la data de 12 octombrie 2010, în cauza M. A. și alții împotriva României (nedefinitivă),_/05 și_/06.

Prin această hotărâre, Curtea a obligat statul român să ia măsurile necesare care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de articolul 6 din Convenție și de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenției în cauzele privind restituirea proprietăților, acordând în acest sens un termen de 18 luni.

Astfel, chiar în cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227).

Curtea a sugerat cu titlu exemplificativ o . măsuri cu caracter general ce ar putea fi luate în vederea eficientizării sistemului de restituire a proprietății. Între acestea se regăsesc: modificarea sistemului legislativ actual și adoptarea, de urgență, a unei proceduri simplificate și eficiente, care să conducă la o practică administrativă coerentă; stabilirea unor termene ferme și realiste pentru fiecare etapă administrativă, dublate de un control juisdicțional efectiv; adoptarea unui sistem de despăgubire mai previzibil și care să fie reunit într-un singur act normativ.

În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României, având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele indreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul roman a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor și în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, a fost adoptată O.U.G. nr. 4 din 13.03.2012 publicată în M.Of. nr. 169 din 15 martie 2012.

Reclamanta, prin apărător, a învederat că prin această ordonanță se prelungește termenul rezonabil stabilit de Curtea Europeană în soluționarea cererilor privind acordarea despăgubirilor.

Instanța, la aprecierea asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției, a avut în vedere și un criteriu, propriu jurisprudenței Curții Europene, anume acela al proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe între protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (CEDO, cauza Saggio c/Italia, 25 octombrie 2001).

În acest context al analizei, s-a apreciat că măsura legislativă este în acord cu dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1 și nu aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, în condițiile în care aceasta se circumscrie limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de persoane vizate.

În această situație, s-a reținut și faptul că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

Potrivit dispozițiilor articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13.03.2012, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, deci până la 15 septembrie 2012, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubirile prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 4/2012 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale și a termenului necesar pentru aplicarea acestor măsuri.

Referitor la dispozițiile din Convenție invocate de reclamantă, instanța nu neagă faptul că reclamanta are cel puțin „speranța legitimă” în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și are dreptul la finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor într-un termen rezonabil.

Aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor categorii largi de foști proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra statului.

Trebuie menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri. (CEDO, 22 iunie 2004, Broniowski c/Polonia).

În raport de circumstanțele speciale ale cauzei, cum pârâta a demonstrat, pe de o parte, circumstanțele ce au determinat imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, și împrejurarea că s-a preocupat de stadiul soluționării dosarului, fără a rămâne în totală pasivitate, instanța apreciază că, față de probatoriul administrat, nu poate fi obligată la emiterea unui act administrativ, pentru motivele obiective învederate, astfel că apare cu evidență că nu poate fi reținut refuzul nejustificat al pârâtei.

De asemenea, instanța a apreciat că intervalul scurs de la data înregistrării dosarului care conține Dispoziția nr._/18.09.2009, respectiv 22.02.2010 și până la sesizarea instanței, nu poate fi considerat un termen nerezonabil de nesoluționare a cererii.

Mai mult, în cauză sunt aplicabile în mod direct și dispozițiile alin. 1 din articolul unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012.

Împotriva sentinței nr. 477 din 04 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a formulat recurs reclamanta R. F..

În motivare a arătat că în ceea ce privește starea de fapt pârâta a fost de rea credință deoarece a afirmat că nu i s-a răspuns de către Primăria C. la adresa nr._/CC/27.01.2012 deși aceasta răspunsese cu adresa nr._/23.03.2012. Mai mult Primăria C. a arătat că din data de 22.02.2010 și până în 2012 nu i-au mai fost solicitate alte documente și nu a fost sesizată cu alte aspecte. Prin urmare pentru o perioadă de timp mai mare de 2 ani pârâta a rămas în pasivitate totală astfel că în mod neîntemeiat instanța a reținut că pârâta s-a preocupat de stadiul soluționării dosarului, fără a rămâne în totală apsivitate. În mod inexact instanța de judecată a reținut că în dosarul de notificare nu se regăsesc niciun fel de dovezi care să ducă la concluzia că sunt aplicabile disp. art. 2 ( 1) lit i din Legea nr. 10/2001 iar reclamanta nu a indicat momentul deposedării abuzive și condițiile trecerii terenului în suprafață de 712 mp în proprietatea statului, deși acestea rezultau din răspunsul transmis pârâtei de Primăria C. cu adresa nr._/23.03.2012. Instanța pe de o parte reține că nu se face dovada preluării fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, iar pe de altă parte reține că sunt aplicabile disp. OUG nr. 4/2012 care face referire la Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005. Instanța de fond nu se pronunță în nici un fel cu privire la numeroasele notificări adresate pârâtei cu privire la tergiversarea soluționării dosarului și reține că pârâta nu are culpă, prelungirea termenului datorându-se faptului că nu au fost depuse la dosar înscrisuri și faptul că evaluatorul desemnat de pârâtă nu are competențe în vederea identificării suprafețelor imobilului revendicat. Dar la dosarul cauzei există numeroase acte din care să rezulte datele respective. În ceea ce privește Hotărârea pilot pronunțată de CEDO a arătat că doar după 17 luni Guvernul României a adoptat o ordonanță care de fapt nu reprezintă o măsură de protecție efectivă a drepturilor, ci doar o măsură de suspendare a emiterii titlurilor de despăgubire. Prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din primul Protocol Adițional iar absența totală a despăgubirilor crează reclamanților o sarcină excesivă incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Î.C.C.J. - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 05.06.2012 sub nr._ .

Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 3093 din data de 07 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

Î.C.C.J. a reținut că, în raport cu obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 din codul de procedură civilă din 1865, conform cărora prezentul recurs se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, la data de 29 martie 2013 sub nr._ *.

Prin Încheierea de ședință din 19.06.2012 Curtea a conceptat și citat în cauză C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere că în temeiul disp. art. 18 alin 3 din Legea nr. 165/2013 aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În data de 12.08.2013 intimata - pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată. În motivare a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată a fost adoptată OUG nr. 4/13.03.2012 care a prevăzut suspendarea procedurilor de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire pentru o perioadă de 6 luni iar prin Legea nr. 117/2012 termenele au fost prelungite până la data de 15.05.2013. Ulterior a fost adoptată Legea nr. 165/2013 care conform art. 4 se aplică și cauzelor în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, invocată de intimata pârâtă prin notele de ședință, aceasta nu poate fi reținută față de dispozițiile art. 316 și art. 294 alin. 1 C.proc.civ., raportat la temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

În speță, obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea recurentei decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren și construcție, situat în C., ., jud. D., conform Dispoziției nr._/18.09.2009 emisă de Primarul Municipiului C., ce face obiectul dosarului nr._/CC.

Prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei de a emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire în favoarea reclamantei.

Curtea constată că instanța de fond a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia a lămurit situația de fapt și a analizat apărările invocate de părți, dând o soluție legală acțiunii deduse judecății.

Dosarul aferent Dispoziției nr._/18.09.2009 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale și, în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, intimata pârâtă a constatat faptul că se impune completarea dosarului de despăgubiri și motivarea soluției adoptate cu privire la modalitatea de preluare a suprafeței de teren notificate, în ce categorie se înscrie preluarea, să atașeze documente deveditoare, dacă foștii proprietari au fost înscriși în Cooperativa Agricolă, iar în caz afirmativ să comunice suprafața terenului.

Instanța de fond a reținut că în dosarul de notificare nu se regăsesc niciun fel de dovezi care să ducă la concluzia că sunt aplicabile disp. art. 2 alin 1 lit i din Legea nr. 10/2001 iar reclamanta nu a indicat momentul deposedării abuzive și condițiile trecerii terenului în suprafață de 712 mp în proprietatea statului.

Potrivit art. 16 alin. 4 din Capitolul V al Titlului VII din Legea 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale analizează dosarele numai în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

În mod corect instanța de fond a analizat refuzul pârâtei de a emite decizia privind titlul de despăgubire din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece completarea dosarului direct la Comisie nu este indicată de lege ca obligație a acestei pârâte. Pârâta are atribuții legale privind verificarea dosarelor, în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.

Procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, prevăzută de Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, se declanșează după transmiterea dosarelor de către entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din actul normativ menționat, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Au incidență în speța de față prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, în vigoare la data soluționării acțiunii. Potrivit pct. 16.5. din H.G. nr. 1095/2005 privitoare la normele metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1-16.3, transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vor fi însoțite de următoarele înscrisuri:

a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv: acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică; acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia, la data preluării abuzive; acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (în situațiile în care persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia a încasat o despăgubire, dosarul va conține dovada plății acesteia și cuantumul despăgubirii ce trebuie dedusă potrivit procedurii prevăzute la pct. 22.11); acte juridice care atestă calitatea de moștenitor;

b) orice înscrisuri care descriu imobilele, construcții demolate, depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, inclusiv orice expertize judiciare sau extrajudiciare depuse de persoana îndreptățită, împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă, constituită la nivelul fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor în temeiul pct. 1.1 - 1.2 ale cap. III din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare;

c) orice alte înscrisuri depuse de persoana îndreptățită și orice declarații notariale date de aceasta pe propria răspundere și declarații notariale date de persoana în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care au contribuit la fundamentarea deciziei/dispoziției sau, după caz, a ordinului;

d) situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării;

e) orice alte înscrisuri existente la dosar.”

Intimata pârâtă era îndreptățită să solicite completarea dosarului de notificare, fiind absolut necesare date pentru întocmirea raportului de evaluare și finalizarea procedurii prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.

Din actele dosarului, rezultă faptul că nu au fost respectate prevederile legale anterior menționate și, ca atare, nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte de a da curs cererii reclamantului și de a emite titlul de despăgubire, în lipsa tuturor actelor din care să rezulte situația dosarului de notificare.

În aceste condiții, C. pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, pretinsa vătămare într-un drept legitim nefiind consecința vreunei conduite culpabile sau abuzive a acesteia.

Apărarea recurentei reclamante pornește de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.

Caracterul rezonabil al termenului se analizează în concret, în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Trebuie însă precizat că, atunci când termenul apare exorbitant, sarcina de a proba este răsturnată, statul fiind chemat să ofere explicații cu privire la motivele care au stat la baza întârzierii.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 274/2005 poate constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.

În speță, intimata pârâtă a susținut că dosarul trebuia completat cu înscrisuri și și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, etapă care nu a fost finalizată ca urmare a lipsei înscrisurilor menționate anterior și care nu i-au fost comunicate de către entitatea notificată.

Faptul că recurenta reclamantă a completat dosarul de despăgubiri pe parcursul soluționării în fond a prezentei cauze nu justifică admiterea recursului.

Este adevărat că termenul rezonabil de soluționare a cererilor trebuie analizat și în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, însă, în speță, durata termenului s-a prelungit pentru motivele arătate anterior.

De asemenea, trebuie menționat și faptul că intimata pârâtă trebuia să respecte termenul de suspendare pentru emiterea titlurilor de despăgubire impus prin dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012. Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, suspendare prin care s-a urmărit implementarea hotărârii-pilot pronunțate la 12 octombrie 2010 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României.

În speță, cum intimata pârâtă a demonstrat, pe de o parte, circumstanțele ce au determinat imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, împrejurarea că s-a preocupat de stadiul soluționării dosarului, fără a rămâne în pasivitate în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, Curtea apreciază că în corect instanța de fond a respins acțiunea.

Pe de altă parte, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în M.Of. nr. 278/17.05.2013, se constată că dosarul recurentei nu face parte din categoria celor prevăzute la art. 41, nefiind un dosar aprobat de către Comisie, etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură nefiind finalizată din lipsa înscrisurilor solicitate de către pârâtă.

Critica recurentei privind aplicarea greșită a legii este formală, în condițiile în care recurenta nu a indicat norma de drept material care ar fi fost nesocotită și nu a demonstrat în ce ar consta lipsa de temei legal a hotărârii.

Pentru aceste motive, criticile recurentei sunt nefondate și constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă R. F. împotriva sentinței nr. 477 din 04 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Președinte,

L. B.

Judecător,

C. P.

Judecător,

L. C. M. Z.

Grefier,

S. I.

Red.jud.PC

S.I. 14 Octombrie 2013

Jud fond LMD

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5683/2013. Curtea de Apel...		Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... →

Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 09-10-2013, Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 09-10-2013, Curtea de Apel CRAIOVA