Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 15371/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător D. C.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A.N.R.P.-S. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003 împotriva sentinței nr.2097 din data de 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimații reclamanți
B. V. și B. A.-M..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat M. C., pentru intimații reclamanți B. V. și B. A.-M., lipsind recurenta pârâtă A.N.R.P.-S. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat M. C., pentru intimații reclamanți B. V. și B. A.-M., solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2097 din data de 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D. s-a admis acțiunea formulată de reclamantii B. V. și B. A.-M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților - S. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. A. M. a despagubirii in suma de 151.508,78 lei sumă actualizată de la 18.10.2011 până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. V. a despagubirii in suma de 207.853,06 lei sumă actualizată de la 18.10.2011 până la data plății efective. A fost obligată parata la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 311/18.10.2010, emisă de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/_, a fost admisă cererea reclamantului B. V., urmând a fi acordate compensații bănești, ca moștenitoare a autorilor R. D. și R. S. pentru bunurile abandonate de aceștia în localitatea Chișcăreni, jud Bălți
Valoarea totală a compensațiilor stabilite în raportul comisiei tehnice de evaluare și consemnată în procesul-verbal al ședinței comisiei a fost stabilită la 291.736,9328 de lei, reprezentând compensații pentru teren si constructii.
Până în prezent, pârâta A. nu a făcut dovada achitării totale a sumei.
Prin Hotărârea nr. 312/18.10.2010, emisă de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/_, a fost admisă cererea reclamantului B. A. M., urmând a fi acordate compensații bănești, ca moștenitor al autoarei B. S. pentru bunurile abandonate de aceasta în localitatea Chișcăreni, jud Bălți
Valoarea totală a compensațiilor stabilite în raportul comisiei tehnice de evaluare și consemnată în procesul-verbal al ședinței comisiei a fost stabilită la 268.203,55 de lei, reprezentând compensații pentru teren si constructii.
Până în prezent, pârâta A. nu a făcut dovada achitării totale a sumei.
Acțiunea formulată de către reclamanti este întemeiată și a fost admisă.
S-a reținut astfel, că reclamantii sunt beneficiari ai Legii nr. 290/2003, fiind îndreptățiti la primirea sumelor stabilite drept compensații conform hotărârilor 311 și 312 în conformitate cu dispozițiile art.18 alin. 1 din HG 1120/2006 plata fiind făcută pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - S. pentru aplicarea Legii 290/2003.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile bănești acordate potrivit Legii nr. 290/2003, este de observat că în art. 18 alin. 5 lit. b din H.G. nr. 1120/2006 s-a prevăzut achitarea compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene integral, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
Potrivit art.10 alin.2 din Legea 290/2003: „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, in maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
Interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel chiar dreptul reclamantei la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003 ar fi lipsit de substanță.
În ceea ce privește actualizarea sumei, art.2 din legea 290 prevede că"în cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foștii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensații, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 59/1994 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 și 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată potrivit coeficientului de inflație existent la data plății compensației".
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de către reclamanti este întemeiată în ceea ce privește achitarea sumelor stabilite prin Hotărârea nr. 311/18.10.2010 și Hotărârea nr. 312/18.10.2010 și a fost admisă
Instanța a obligat pârâta A. să plătească reclamantei B. V. suma de 207.853,06 lei reprezentând diferenta dintre suma totala adica 291.736,93 lei si suma de 83,883,85 ( achitată reclamantei conform extrasului de cont 31.12.2010 ), sumă actualizată cu indicele de inflație de la data exigibilității la data plății efective.
Instanța a obligat pârâta A. să plătească reclamantului B. A. M. suma de 151.508,78 lei reprezentând diferenta dintre suma totala adica 268.203,55 lei si suma de_,77( achitată reclamantului conform extrasului de cont 31.12.2010 ), sumă actualizată cu indicele de inflație de la data exigibilității la data plății efective.
Obligatia de plata este scadenta, atat pentru prima transa, cat si pentru cea de-a doua la un an de la comunicarea hotararii, asa cum reiese din disp. art. 18 al. 5 si 6 din HG 1120/2006, prima rata trebuind achitata in termen de un an, dupa implinirea caruia reclamantii au dreptul la actualizare, iar pentru a doua transa actualizarea fiind prevazuta de alin. 6 „Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă A.N.R.P.-S. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauză, recurenta a susținut în esență următoarele:
În data de 18.10.2010 Instituția Prefectului Județului D.- Comisia pentru aplicare Legii 290/2003 emis pe numele reclamantei B. V. Hotărârea nr.311, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 291.739, 93 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii R. D. și S., abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.
În aceeași dată Instituția Prefectuli Județului D.- Comisia pentru aplicare Legii 290/2003 emis pe numele reclamantei B. A.-M. Hotărârea nr.312, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 268.203, 55 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorul B. S., abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.
S. pentru Aplicarea Legii 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus, în data de 20.12.2010, plata tranșei I, reprezentând procentul de 40%din suma stabilită ca despăgubiri prin Hotărârile 311 și 312/2010, plată efectuată conform prevederile art.18 alin.5 lit.c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.
Recurenta a invocat prematuritatea cererii formulate ,precizând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din OUG nr.10/2013 începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr.9/1998 și Legii nr.290/2003 „ se face în tranșe egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”.
S-a arătat că potrivit alin.2 „ prevederile alin.1 se aplică corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
Din analiza celor două texte de lege, reiese intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit legii 9/1998 și Legii nr.290/2003 și neachitate parțial pe o perioadă de 10 ani. În ceea ce privește exigibilitatea tranșelor, susține că trebuie avute în vedere două ipoteze:1.ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului. 2 ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.
Apreciază că creanța stabilită prin Hotărârile nr.311 și 312/18.10.2010 emisă de Comisia Județeană D. de aplicare a Legii nr.290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamanți este prematură.
Cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor Legii nr.9/1998 și Legii nr.290/2003 recurenta a arătat că în realizarea funcțiilor sale A. gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietății și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimi ani de executare silită și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința fiind blocarea conturilor A., instituția a fost în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr.9/1998 și Legii nr.290/2003.
Din acest motiv A. în ultima perioadă a fost în imposibilitatea de apune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Având în vedere impactul acestor sume asupra bugetului de stat, s-a impus identificarea unei modalități de plată care să permită despăgubiri tuturor persoanelor îndreptățite.
Pentru atingerea acestui deziderat, având în vedere necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar pe de altă parte necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr.9/1998, Legii nr.393/2006 s-a impus eșalonarea plății sumelor acordate potrivit actelor normative amintite.
Referitor la obligarea recurentei la actualizarea tranșei a II a din despăgubirile stabilite de Hotărârile 311 și 312/2010 emise de Comisia Județeană D. de aplicare a Legii nr.290/2003 s-au precizat următoarele:
Potrivit art.1 alin4. din OUG nr.10/2013 legiuitorul a stabilit calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv „Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe”.
Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
Recurenta a mai solicitat micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art.273 alin.3 C.PC. A mai arătat că acordarea unor cheltuieli de judecată de 700 lei este neîntemeiată față de obiectul cauzei.
În temeiul art.299 și urm, art.304 pct.9, art.3041 C.P.C.a solicitat admiterea reursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Intimații reclamanți B. V. și B. A.-M. nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs, însă, la data de 06.06.2013 au depus la dosar concluzii scrise, în cuprinsul cărora au arătat că recursul este nefondat și au solicitat respingerea acestuia și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței atacate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în raport de dispozițiile art.304 1 din Codul de procedură Civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Drepturile stabilite prin Hotărârile nr.311 și 312 din 18.10.2010, emise de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au fost solicitate la plată de către reclamanți, plată care însă nu a fost făcută, deși reclamanții au efectuat demersuri în acest sens, conform dovezilor depuse la dosar.
Recurenta pârâtă nu contestă faptul că s-a dispus plata de compensații bănești, astfel încât creanța intimaților reclamanți este certă, lichidă și exigibilă și ea trebuia achitată.
Suma stabilită prin Hotărârile nr. 311 și 312 din 18.10.2010 este irevocabilă, iar până în prezent recurenta pârâtă nu a procedat la achitarea acesteia, deși avea obligația de a o achita, astfel că apărarea recurentei este în contradicție cu principiul executării cu bună-credință de către stat a obligațiilor ce-i revin față de proprii cetățeni.
Obligația de plată a recurentei pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este o obligație de rezultat și nu de diligență, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul își invocă propria culpă, ceea ce nu este legal.
Cum cuantumul despăgubirilor la care reclamanții aveau dreptul a fost stabilit prin hotărârile menționate și cum până la data formulării acțiunii nu s-au achitat reclamanților sumele solicitate, în mod corect și legal prima instanță a obligat recurenta pârâtă să plătească reclamanților cuantumul compensațiilor bănești, actualizate cu indicele de inflație.
Având în vedere că timpul scurs de la momentul emiterii hotărârilor este apreciabil, prin actualizare se acordă reclamanților aceeași valoare ca și cea de care au fost lipsiți prin neplata sa la timp, valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare, actualizarea având caracter compensatoriu.
Instanțele au obligația de a respecta prevederile legale și de a pronunța hotărâri care să se întemeieze pe textele legale în vigoare, ori în speță, nu există niciun motiv pertinent, exonerator, care să justifice întârzierea recurentei pârâte în plata creanței intimaților reclamanți, având în vedere chiar dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003 unde se arată ,,despăgubirile vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)".
Procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, iar în speță, reclamanții, beneficiari a compensațiilor prevăzute de Legea nr. 290/2003, sunt titularii unui drept de creanță asupra statului, în temeiul Hotărârii nr. 311 și 312 din 18.10.2010. Sunt așadar titularii unui drept de proprietate asupra unui „bun”, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamanții au o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea pârâtei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
În ceea ce privește prematuritatea cererii introductive formulate de reclamanți, în contextul intrării în vigoare a OUG nr.10/2013, Curtea o apreciază ca neîntemeiată întrucât OUG nr.10/2013 a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2013, deci ulterior datei de 19 februarie 2013, dată la care a fost pronunțată sentința atacată în prezenta cauză.
Ca atare, prevederile legale invocate de recurentă în susținerea excepției prematuritării, nu sunt aplicabile speței deduse judecății, nefiind în vigoare la data soluționării acțiunii introductive.
Nici critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță nu este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.274 C.pc., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speța dedusă judecății, întrucât a fost admisă în totalitate acțiunea promovată de reclamanți, instanța de fond, în mod corect a acordat reclamanților cheltuielile de judecată dovedite conform documentelor justificative.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 slin.1 C.P.C., art.304 1 C.P.C.și art.20 din Lg.nr.554/2004, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.P.-S. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003 împotriva sentinței nr.2097 din data de 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimații reclamanți B. V. și B. A.-M..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Președinte, M. F. | Judecător, D. C. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.M.F.
V.C./2EX/ 16 Septembrie 2013
J.Fond G.P.
| ← Pretentii. Sentința nr. 3323/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
