Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 4522/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16 OCTOMBRIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE- C. P.
JUDECĂTOR-L. C. M. Z.
JUDECĂTOR -L. B.
GREFIER -T. A.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. (F. P.) D. și V. (F. MIȚOI) J., ambele cu domiciliul ales la av. I. G. și intimata pârâtă U. „S. Haret”, împotriva sentinței nr. 4249 de la 17 Iunie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință, au răspuns avocat I. G. pentru intimații reclamanți G. (F. P.) D. și V. (F. MIȚOI) J. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, recurentul chemat în garanție a solicitat judecarea cauzei în lipsă, intimata pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Reprezentantul părților prezente depune concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie, apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față ;
Avocat I. G. pentru intimații reclamanți G. (F. P.) D. și V. (F. MIȚOI) J., solicită respingea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform concluziilor scrise .
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4249 de la 17 Iunie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. (P.) D., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Tr. S., ., Jud. M., V. (Mițoi) J., cu domiciliul în Drobeta Tr. S., .. 134, ., . și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat I. G. din Drobeta Tr. S., ., ., în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret”, cu sediul în București, ..13, sector 3 și chematul în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în București, ..28-30, sector 1.
A obligat pârâta U. "S. Haret" să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul la diplomă.
A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret”, cu sediul în București, ..13, sector 3 ș în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în București, ..28-30, sector 1.
A obligat chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamante.
A respins celelalte capete de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt absolvenți ai Facultății de Psihologie din cadrul Universității „S. Haret”, în perioada 2006-2009, au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009. În urma promovării acestui examen li s-au eliberat adeverințele, prin care se atestă că au ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, obținând titlul de Licențiat în Psihologie, în finalul acesteia menționându-se că are „ termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență”.
Întrucât reclamanții au absolvit U. „S. Haret”, Facultatea de Psihologie promoția 2009 și au promovat examenul de licență, obținând titlul de licențiat în drept și le-au fost eliberate adeverințele, care nu au fost revocate sau anulate și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ, U. „S. Haret” avea obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență.
U. S. Haret, prin Legea nr.443/2002, a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, a fost acreditată să funcționeze pentru forma de învățământ de zi printre altele și Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română ; de asemenea, prin anexa HG 940/2004 este înscrisă autorizarea provizorie a formei de învățământ Frecvență Redusă, în cadrul Facultății de D. .
Ca parte a sistemului național de învățământ, U. S. Haret se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
S-a mai reținut că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea universității să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de D. figurează ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, se constată că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, s-a apreciat că aprobarea de către U. S. Haret a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializarea reclamantei, ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantului la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă precum si certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic.
Acest drept nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat, în fapt sau în drept, de divergențele ce au apărut, în decursul timpului, între universitate și M. Educației, pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanțată, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr. 75/ 2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a ”propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.
În acest context, s-a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționării domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
Într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de U. S. Haret doar pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o hotărâre de guvern din anul 2002 până în anul 2007 din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 1eagă posibilitatea organizării acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective, și de existența unor departamente specializate în cadrul universității organizatoare simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență, a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, reține că finalizarea cursurilor universitare organizate de U. ”S. Haret” București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării”; menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat.
Obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revine instituției de învățământ superior acreditate.
În privința capătul de cerere privind obligarea pârâtei MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență, se reține că raportul juridic dedus judecății s-a născut urmare a încheierii contractelor de studii între reclamant, pe de o parte, și pârâta U. S. Haret, pe de altă parte.
În temeiul acestor contracte și a legislației în vigoare la data respectivă, obligația eliberării diplomei de licență aparține pârâtei U. „S. Haret”, în calitate de parte în contractele încheiate de reclamanți, și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea acestora, să organizeze, la finalizarea studiilor, examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență.
Pârâtul M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului are ca atribuție aprobarea eliberării tipizatelor și această atribuție reprezintă o condiție necesară a eliberării de către U. „S. Haret” a diplomelor de licență, însă acest fapt nu atribuie reclamanților prerogativa de a solicita obligare pârâtului M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului a să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență, atâta timp cât procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior și M. Educației Naționale, iar nicidecum absolvenții instituțiilor de învățământ superior. Așadar doar instituția de învățământ superior poate solicita aprobarea eliberării tipizatelor, aprobarea tipăririi formularelor tipizate fiind în competența exclusivă a MECTS conform Ordinului 2284/2007.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul la diplomă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată în contradictoriu cu pârâtul MEN, se retine că, prin adresele nr. 385/06.04.2009, nr. 769/25.08.2009 nr. 31/21.06.2010, nr. 557/12.10.2010, nr. 569/18.10.2010, nr. 573/26.10.2010, 1054/03.02.2011, nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.201, U. a solicitat M. Educației Naționale aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
M. Educației Naționale afirmă că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, cu toate că nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau anulării adeverinței de licență, care se bucura de prezumția de legalitate și produce efecte juridice în sensul că se recunoaște calitatea de licențiat în specializarea urmată.
Cum obligația pârâtei U. „S. Haret”, este corelativă obligației pârâtului MEN de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă în parte și să fie obligat M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant.
În ceea ce privește obligarea la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere instanța va respinge această cerere având în vedere că daunele solicitate în temeiul art.24 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art.25 alin 1 ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva sentinței nr. 4249 de la 17 Iunie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a declarat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, considerând sentința nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurentul M. Educației Naționale, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a învederat instanței de recurs, ca prim motiv, faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art. 60 C.proc.civ. În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret” București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a „aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant”, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința criticată să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamant, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond argumentată de adeverințele emise de către U. „S. Haret” absolvenților săi, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în parte și în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție. În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a cererii de chemare în garanție este nelegală.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de M.E.N. ca neîntemeiată.
Un al doilea motiv de recurs se referă la depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor legale deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotătâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești, fiind astfel incidente disp. art.304 pct 4 C.proc.civ.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual. Formele de învățământ cu frecvența redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art. 29 din OUG nr. 75/2005 dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie. U. S. Haret a solicitat în dosarul nr._ anularea HG nr. 676/2007 și HG nr. 635/2008 dar prin Dec. nr. 4726/29.10.2009 I.C.C.J a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Prin dispoziția dată, instanța de fond ignoră în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr. 288/2004, Legea nr. 84/1995 R și OUG nr. 75/2005. În cazul Universității S. Haret din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993, OUG nr. 75/2005 și HG 1011/2001.Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ. În concluzie instanța de fond, încălcând principiul separației puterilor în stat, dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantelor care nu au urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate prevederile:art.60, art.304 pct. 4, 5 și 9, art. 304 ind 1 Cod de procedură civilă, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
La data de 07.10.2013, intimata pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Intimata pârâtă a solicitat înlăturarea criticilor aduse soluției instanței de fond raportate la dispozițiile art. 488 alin 1 pct. 8 și respectiv art. 488 alin 1 pct 4 din N. C.proc.civ., apreciind că în mod corect a fost obligat MEN la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți. A invocat dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 12 la CEDO și art. 13 din CEDO. A precizat că dreptul nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute între U. S. Haret și M. Educației, atâta timp cât M. Educației sau ARACIS nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că pârâta a acționat în afara cadrului legal.
Având în vedere că se află în imposibilitatea eliberării diplomelor de licență, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului conform OM nr. 2284/2007 solicită să se constate legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și să fie respins recursul ca nefondat.
A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 alin. 1 teza a II a N. C.proc.civ.
La data de 16.10.2013 intimații reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamantele au formulat acțiunea de față prin care au invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a le elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Reclamantele, înscrise la U. „S. Haret”, au finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-le emisă adeverințe ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantelor calitatea de licențiați, nefiind revocat sau anulat, se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însa, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamantele care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-au încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamanta, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările /programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantelor aflate în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor reclamantelor, în calitate de studente, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că acestea și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” pârâtă a creat reclamantelor aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamantele se puteau încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reține mai ales faptul că adeverințele eliberate reclamanților sunt valabile, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului. Or, de vreme ce adeverințele nu au fost revocate sau, după caz, anulate, acestea produc în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. „S. Haret”, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
În speță, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Recurentul a invocat în motivele de recurs faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.N., instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor la diplomă reclamantelor, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești.
Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamanți calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamanții, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către intimații reclamanți a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamanților cărora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimata reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimaților reclamanți și aceaștia și le-au exercitat în limitele lor externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea lor a diplomelor de licență și a suplimentului la diplome, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularelor de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin 1 pct 8 și respectiv pct.4 din N C.proc.civ..
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 496 alin 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. (F. P.) D. și V. (F. MIȚOI) J., ambele cu domiciliul ales la av. I. G. și intimata pârâtă U. „S. Haret”, împotriva sentinței nr. 4249 de la 17 Iunie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2013 .
Președinte, C. P. | Judecător, L. C. M. Z. | Judecător, L. B. |
Grefier, T. A. |
Red.Jud.C.P.
T.A. 31 Octombrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
