Alte cereri. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 2274/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. N. G.
Judecător: G. V.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE – fost M.E.C.T.S, împotriva sentinței nr.3510 din 19.04.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. D. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE – fost M.E.C.T.S, intimatul reclamant B. D. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal; de asemenea se învederează că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.
S-a arătat cp au fost depuse întâmpinări de intimatul reclamant B. D. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3510 din 19.04.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI PRIN MINISTER.
A fost obligată pârâta U. "S. Haret" să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de către reclamant.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale.
A fost obligat chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului la diploma de licență a reclamantului.
Reclamantul este absolvent a Facultății de D. din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 forma de învățământ ID (învățământ la distanță), a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009 eliberându-i-se in acest sens adeverința nr. 5691/09.07.2009, prin care se atestă că a ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, obținând titlul de licențiat în D., în finalul acesteia menționându-se că are „ termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” .
Având în vedere că prin acțiunea promovată reclamantul susține că i-a fost nesocotit un drept derivând din raportul de drept substanțial existent între el și universitate, acesta justifică calitatea procesuală activă, cu consecința respingerii excepției lipsei acestei calități.
Raportul juridic dedus judecății s-a născut urmare a încheierii contractului de studii între reclamant, pe de o parte, și pârâta U. S. Haret, pe de altă parte.
În temeiul acestui contract și a legislației în vigoare la data respectivă, obligația eliberării diplomei de licență aparține pârâtei U. S. Haret, în calitate de parte în contractul încheiate de reclamantă, și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea acesteia, să organizeze, la finalizarea studiilor, examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență.
U. S. Haret, prin Legea nr.443/2002, a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ(art.1).
Ca parte a sistemului național de învățământ, U. S. Haret se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3404/2006, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea universității să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de Psihologie figurează ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, se constată că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, se apreciază că aprobarea de către U. S. Haret a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializarea reclamantului, ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantului la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă.
Pe de altă parte, faptul că între universitate și M. Educației au apărut divergențe pe seama valabilității desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare. Aceasta cu atât mai mult cu cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal.
Astfel, având în vedere că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului și prin urmare, produce în continuare efecte juridice, instanța apreciază că reclamantei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
În consecință, instanța a apreciat ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revenind instituției de învățământ superior acreditate.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, instanța reține că termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii este expres prevăzut de art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004 și nu este necesar a fi trecut în hotărâre pentru executarea acesteia.
Referitor la cererea de chemare în garanție redactată de reclamant, având în vedere modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu pârâtul M. Educației Naționale, s-a retinut că obligația universității de a elibera diploma de licență și suplimentul la diplomă nu poate fi executată atâta timp cât M. Educației Naționale nu aprobă tipărirea formularelor tipizate.
Ori, prin adresele 31/21.06.2010, 557/2010, 569/2010, 573/2010, U. a solicitat Ministerului aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
M. Educației Naționale afirmă însă că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, cu toate că nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau anulării adeverinței de licență, care se bucura de prezumția de legalitate și produce efecte juridice în sensul că se recunoaște calitatea de licențiat în specializarea urmată.
În acest context, s-a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
Cum obligația pârâtei U. S. Haret este corelativă obligației pârâtului Ministerului Educației Naționale de a aproba formularele tipizate, așa cum s-a reținut anterior, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă în parte și să fie obligat M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant.
În ceea ce privește obligarea la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere instanța a respins această cerere având în vedere că daunele solicitate în temeiul art.24 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art.25 alin 1, ceea ce nu este cazul în speță, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M. EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 din codul de procedură civilă apreciază că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității de învățământ fiind atribuții exclusive ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Arată că atribuțiile și competențele MECTS sunt reglementate în HG nr.536/2011, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Conform art.2 din Legea nr.288/2004 „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Astfel arată că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, in speța Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii si specializări se stabilește de M. Educației si Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, si se aproba prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare si funcționare a acestuia, are competența de a controla si monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de învățământ.
Mai susține că instanța de fond a depășit atribuțiile judecătorești și a obligat MECTS să aprobe tipărirea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.
Susține că instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art.304 pct.9 C.p.c. învederează că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Arată că instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr.88/1993 și ulterior prin OUG nr.75/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Susține că nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999 și că formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării /acreditării acestora, însă în aceste etape obligatorii nu au fost respectare de către U. S. Haret.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție nu are dreptul sa înscrie „studenți" si sa elibereze diplome la formele de învățământ cu frecventă redusa si la distanta care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită sa înmatriculeze, sa. elibereze diplome, sa desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditarii si autorizării provizorii.
Mai arată că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Precizează că la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamantă, pârâta UNIVERISTATEA S. HARET era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamanta intimata nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățită să obțină diploma de licență.
Solicitarea reclamantei de a-i fi eliberată diploma care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât potrivit principiului”Quod nullum est, nullum producit efectum”, studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat producerea unei diplome valabile.
Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MECTS dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul, instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.
Învederează că specializarea urmată de reclamantă nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, aceasta nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamanta a urmat studiile.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Lg.84/1995, HG nr.536/2011, Lg.1/2011, HG1011/2001, Lg.nr.288/2004, Ordinul nr.2284/2007, OUG nr.75/2005.
La data de 12.08.2013, intimata pârâtă U. S. HARET-PRIN RECTOR a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
A susținut pârâta că aprobarea de către U. S. HARET a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României și Lg. Nr.84/1995 în vigoare la momentul înmatriculării reclamantei.
Precizează că dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență însoțită de suplimentul la diplomă nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute între U. S. HARET și M. Educației, atâta timp cât M. Educației sau ARACIS nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că subscrisa a acționat în afara cadrului legal.
Arată că în baza art.60 alin.1 din Lg.nr.84/1995 activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, seral, frecvență redusă și la distanță., ca atare singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ zi.
Mai arată că dispozițiile art.29 din OUG 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă.
Susține că în mod corect instanța de fond a constatat că au fost îndeplinite obligațiile legale față de intimatul reclamant, eliberând Adeverințele de absolvire a studiilor și solicită înlăturarea susținerilor recurentului întrucât nu se află în situația depășirii atribuțiilor judecătorești.
Solicită de asemenea înlăturarea criticilor aduse soluției instanței de fond raportate la dispozițiile art.304 pct.9 C.pc., apreciind că în mod corect a fost obligat MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diploma.
A invocat dispozițiile art.1 al Protocolului nr.12 la CEDO.
Având în vedere că se află în imposibilitatea eliberării diplomelor de licență, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului conform OM nr.2284/2007 solicită să se constate legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și să fie respins recursul ca nefondat.
Arată că susținerile din recurs privind avizarea formularelor destinate actelor de studii pentru intimatul reclamant, în vederea tipizării nu pot fi reținute întrucât nu a făcut dovada aprobării în totalitate a cererilor. Refuzul MECTS nu este justificat deoarece intimatului reclamant i-a fost emisă adeverința că este licențiat, aceasta fiind emisă sub egida recurentului chemat în garanție.
Deși USH are obligația eliberării diplomei de licență, această obligație nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece recurentul chemat în garanție refuză aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare. Având în vedere că au funcționat în mod public într-un cadru legal, iar M. Educației nu a sesizat nereguli solicită să fie înlăturate susținerile MECTS. Celelalte susțineri din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care USH a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului de a elibera acte de studii pentru absolvenții anului 2009, nu pot fi reținute deoarece acest aspect nu formează obiectul cererii de chemare în garanție. Solicită înlăturarea susținerilor întrucât nu se regăsește situația depășirii atribuțiunilor judecătorești.
A invocat jurisprudența Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu potrivit art 304/1 Cod procedură civilă,Curtea constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă a aplicare a dispozițiilor incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
În ce privește primul motiv de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prin obligarea recurentului chemat în garanție la aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență și a suplimentelor la aceste diplome, instanța nu a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat, rămânând în limitele atribuțiilor puterii judecătorești astfel cum sunt stabilite de dispozițiile constituționale și ale legii de organizare.
Astfel, instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ ( art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/_, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. S. Haret de a-i elibera diploma de licență la absolvirea Facultății de Sociologie-Psihologie.
Constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina MECTS, instanța de fond a obligat pârâta la eliberarea diplomelor, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestor diplome.
Invocând în motivele de recurs depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul arată faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale MECTS, instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești, critica recurentului nefiind fondată.
În ceea ce privește critica, privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care U. S. Haret a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor părților din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamantul care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei - intimate U. S. Haret de eliberare către intimatul reclamant a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Sunt, prin urmare, nefondate criticile recurentei chemate în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantului căruia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
În egală măsură, Curtea consideră că poziția manifestată de către recurenta chemată în garanție a fost una oscilantă, aceasta invocând în cererea de recurs, pe de o parte faptul că și-ar fi îndeplinit obligația de eliberare a tipizatelor solicitate de către intimata pârâtă, oferindu-i acesteia un număr chiar mai mare decât cel solicitat, număr care acoperă specializările autorizate/acreditate si care este mai mare decât cel solicitat, iar, pe de altă parte, că refuză să elibereze tipizatele solicitate pentru faptul că universitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile de autorizare/acreditare.
În aceste condiții, se apreciază drept nefondată și critica recurentului chemat în garanție care a invocat faptul îndeplinirii obligației de a elibera tipizatele necesare eliberării diplomelor de licență, atât timp cât aceasta nu a făcut dovada acestui fapt și în situația în care acesta este singura autoritate cu competențe în domeniul tipăririi și difuzării formularelor actelor de studii concepute.
În raport de cele arătate, având în vedere că instanța de fond a apreciat întemeiată cererea reclamantei sub aspectul obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea în favoarea acesteia a diplomei de licență, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a MECTS la tipărirea formularului de diplomă de licență întrucât numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S. Haret a diplomei de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularului tipizat a acestui act de către MECTS în calitate de autoritate administrativă competentă.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, și, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă prezentul recurs, ca neîntemeiat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE – fost M.E.C.T.S, împotriva sentinței nr.3510 din 19.04.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. D. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2013.
Președinte, C. N. G. | Judecător, G. V. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
Red.jud.AR
2 ex
Jud.fond: C.B
| ← Pretentii. Decizia nr. 3922/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Alte cereri. Sentința nr. 449/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








