Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 456/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurenta pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței nr. 1510/2013 din data de 23 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. ( S. ) A. L., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta pârâtă și recurentul chemat în garanție au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., după care;
Constatând că recurenta pârâtă și recurentul chemat în garanție au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1510/2013 din data de 23 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantei Ș. (S.) A. L., domiciliată în Slatina, ., ., ., Județul O., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București, cu sediul în București, ..13, sector 3, și obligă pârâta să elibereze diploma de licență, foaia matricola și suplimentul de diplomă pentru specializarea absolvită de reclamantă.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de U. S. Haret în contradictoriu cu M. Educației Naționale, cu sediul în București, ..28-30, sector 1, și obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență, foaia matricola și suplimentul de diplomă.
A fost obligată pârâta U. S. Haret la plata sumei de 404,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În considerentele sentinței, s-au arătat următoarele:
Așa cum rezultă din adeverința nr.8138 din 09.07.2009, reclamanta Ș. I. A. L. este absolventă a Ciclului I – Studii universitare de licență(sistem Bologna) – Facultatea de D. și Administrație Publică din București, specializarea drept din cadrul Universității,,S. Haret’’ promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând la proba – Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate nota 8.20, obținând titlul de licențiată în drept, adeverința respectivă fiind eliberată pentru a-i servi la angajarea și completarea dosarului personal.
Reclamanta a absolvit toate disciplinele și activitățile înscrise în planul de învățământ aprobat prin O.M. nr.4316 din 3.06.2008 privind aprobarea programului de studii și a promovat examenul final.
Recunoscând promovarea studiilor și a examenului final, pârâta U.,,S. Haret’’nu a eliberat și diplomele de licență, motivat de faptul că pârâtul MECTS nu a aprobat în totalitate necesarul de formulare solicitate de pârâtă, aprobarea făcându-se doar în parte.
Din adresele depuse la pârâta U. S. Haret la dosar, rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoția 2009
Pe fond, se reține că în temeiul contractelor de studii încheiate între reclamante și pârâta U. ,,S. Haret’’ s-a născut și obligația eliberării diplomei de licență care aparține acestei pârâte și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea reclamantelor, să organizeze la finalizarea studiilor – examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență, îndeplinirea acestei obligații depinzând și de aprobarea și eliberarea documentelor tipizate de către M. Educației Naționale.
Este adevărat că art.2 din Legea 288/2004 dispune că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale, însă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității,,S. Haret’’ vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acesteia și nu poate prejudicia pe reclamante „aparența dreptului” fiind de partea reclamantelor, acestea în niciun caz neputând fi sancționate pentru eventuala lipsă de acreditare a Universității ,,S. Haret’’.
Chiar dacă există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (art. l7 alin l lit b din OUG 75/2005) aceasta se derulează în raporturile universității cu M. Educației Naționale, iar nu în raporturile pe care universitatea le are cu reclamantele cărora nu le poate fi imputată eroarea comună în privința legalității formei de învățământ absolvite.
Din actele depuse la dosar rezultă derularea raporturilor juridice între reclamante și U.,,S. Haret’’, inclusiv faptul că acestea și-au îndeplinit obligațiile contractuale referitoare la plata taxelor de studii, la susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență, fiind eliberate și adeverințe în acest sens, aspecte care au creat aparența de legalitate a formelor de învățământ și care nu poate conduce la sancționarea reclamantelor prin neeliberarea diplomei de licență.
Pe de altă parte, se constată că adeverințele eliberate reclamantei sunt valabile, acestea nefiind revocate sau anulate de vreo autoritate administrativă sau instanță judecătorească așa încât produc în continuare efecte juridice în sensul recunoașterii drepturilor conferite de lege pe baza acestora.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 1 și art.18 alin. l și 5 din Legea 554/2004, se va admite cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta U. ,,S. Haret’’ și se va dispune obligarea acesteia să elibereze diplomele și certificatele de studii pentru fiecare din specializările absolvite de reclamantă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MECTS referitoare la obligarea acestuia de aprobare a tipăririi formularelor tipizate, se constată că prin adresele nr.769/25.08.2009 și 685/6.04.2009 U. ,,S. Haret’’ a solicitat aprobarea pentru tipărirea formularelor tipizate la Romdidac, chematul în garanție nefăcând dovada că ar fi avizat tipărirea formularelor tipizate respective, deși susține acest lucru în întâmpinare, în plus arătând că actele de studii pot fi eliberate doar pentru absolvenții care au urmat o specialitate la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
Întrucât obligația pârâtei U. ,,S. Haret’’ referitoare la eliberarea diplomei de licență este corelativă obligației M. Educației Naționale chemat în garanție de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă, M. Educației Naționale chemat în garanție fiind obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă către reclamantă, neputând fi reținute susținerile M. Educației Naționale referitoare la neacreditarea Universității ,,S. Haret’’ și la faptul că aceasta nu avea dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor forme de învățământ neacreditate întrucât acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanțe, iar instanța nu este investită cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fiind de necontestat faptul că s-a solicitat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea diplomei de licență.
În baza art. 274 C.p.civ. pârâta U. S. Haret va fi obligată la plata sumei de 404,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând 400 lei onorariu avocat, 40 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Împotriva sentinței nr. 1510/2013 din data de 23 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ au declarat recursuri recurenta pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
În motivarea recursului său, pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, arată următoarele:
Instanta de fond nu a aplicat corect dispozițiilor art. 274 și 276 si 277 C. proc. civ., care reglementează modul în care trebuie acordate cheltuielile de judecată.
În fapt, prin cererea de chemare in garanție a solicitat sa fie obligat MEN să aprobe tipărirea formularelor constând în Diploma de Licența si suplimentul la diploma pentru reclamanta sub sancțiunea prevăzuta de 24 alin.2 din Legea 554/2004, incepand cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii, de asemenea sa fie obligat chematul in garanție MEN (MECTS) la plata tuturor sumelor solicitate de la pârâtă, cu orice titlu, de către reclamanta; Cu cheltuieli de judecata.
Instanța de fond, a admis cererea pârâtei de chemare in garanție a MECTS, si a obligat MECTS sa aprobe- tipizarea formularelor necesare actelor de studii pentru reclamanți. A mai reținut instanța ca pârâta a solicitat avizul necesar tipizării diplomei de licența pentru reclamant in condițiile legii.
Din aspectele învederate, reiese cu certitudine culpa exclusiva a M.E.N. (MINISTERULUI EDUCATEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI), In neeliberarea actelor de studii in termenul prevăzut de Ordinul nr.2284/2007, întrucât reclamanta a fost ținuta in îndeplinirea obligațiilor care le avea fata de reclamant de refuzul nejustificat al acestei autorități, de a da avizul necesar tipizării actelor de studii.
Din motivarea hotărârii reiese cu certitudine culpa exclusiva a M.E.N. pentru neacordarea avizului necesar, in vederea tipăririi actelor de studii reclamantului.
Având in vedere cele arătate, nu se justifica obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata,ocazionate de prezentul proces,.
De aceea, art. 274 C.proc. civ. prevede că partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.
Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea cîștigătoare.
În lumina acestor principii, dispozițiile art. 274 C. proc. civ, trebuie puse în concordanță cu prevederile art. 276 si 277 din același cod.
În cazul coparticipării procesuale, se va ține seama de poziția în proces a fiecărui coparticipant și de natura raportului juridic soluționat, astfel încît fiecare să fie obligat numai la plata cheltuielilor pe care le-a provocat din culpa sa.
Mai mult, din adresa nr._/25.06.2009, emisa de MECTS rezulta fara echivoc ca tipărirea și eliberarea actelor de studii, nu se poate realiza decât cu aprobarea scrisa a MECTS, în calitate de autoritate competenta si chemat in garanție de către pârâtă, iar obligația pârâtei de a elibera diploma de licența este subsecventă obligației MECTS de a aviza tipărirea ei.
Prin chemarea in garanție se urmărește un dublu scop: persoana chemata în garanție sa se apere împotriva pretențiilor formulate de reclamantul din acțiunea principala; cel care cheamă in garanție sa isi poata valorifica pretențiile in ipoteza în care va pierde procesul prin aceeași hotărâre judecătoreasca.
Astfel, dispozitivul trebuie sa fie clar si fara echivoc, sa rezolve toate cererile părtilor, sa arate în mod expres si concret care sunt limitele "condamnării", pentru a evita investirea instanței cu o alta acțiune, care ar necesita o irosire de timp si alte cheltuieli.
Or, recurenta-pârâtă nu are culpa in neatribuirea actelor de studii reclamantului în termenul prevăzut de lege, intreaga culpă procesuala aparținând Ministerului, drept pentru care solicita admiterea recursului in temeiul art.312 C. Pr. Civ. și modificarea în parte a hotărârii atacate, urmând ca pe fondul cauzei sa fie obligat la cheltuieli de judecată MEN.
În motivarea recursului, recurentul M. Educației Naționale, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a învederat instanței de recurs, ca prim motiv, faptul că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de chemare în judecată și în garanție, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și nu a ținut cont de prevederile art. 60 C.proc.civ. În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret” București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a „aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamanți”, care nu au urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămat vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința criticată să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamanților, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamanți, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond argumentată de adeverințele emise de către U. „S. Haret” absolvenților săi, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în parte și în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție. În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a cererii de chemare în garanție este nelegală.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea, potrivit prevederilor art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
Recurentul a menționat că U. „S. Haret” din București a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 și HG nr.635/2008.
Prin decizia nr. 4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către U. „S. Haret” din București, reținând în considerentele hotărârii următoarele: „Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.”
Recurentul a apreciat că o instituție care înscrie „studenți” și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Astfel, prin dispoziția dată, instanța de fond obligă M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență, ignorând în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare si OUG. 75/2005.
A susținut că, în cazul Universității „S. Haret” din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a OUG. nr. 75/2005 și ale H.G. nr. 1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fii înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată /autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă și conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Astfel, instanța de fond, încălcând principiul separației puterilor în stat, a dispus peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și a admis în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantului care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond s-a raportat la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
Recurentul a criticat soluția dată, întrucât pentru o hotărâre temeinică și legală, era suficient a se analiza cuprinsul hotărârilor de guvern care reglementau în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității „S. Haret” a specializărilor autorizate/acreditate să funcționeze provizoriu. O lecturare a H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004, H.G. nr. 1609/2004. H.G. 676/2007 în paralel cu lecturarea adeverinței de studii a reclamantului din care să reiasă si forma de învățământ erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.
Admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată față de M. Educației Naționale.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 60, art. 304 pct. 4, 5 și 9, art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr. 75/2005, OMECT nr. 2284/2007.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând sentința atacată, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de M. Educației Naționale este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta au formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Reclamanta, înscrisă la U. „S. Haret”, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverință ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiat, nefiind revocat sau anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însa, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamanta, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantei aflată în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acesteia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor reclamantei, în calitate de student, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” pârâtă a creat reclamantei aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamanta se putea încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului. Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. „S. Haret”, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
În speță, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diploma de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ..
Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamantă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamanta, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către reclamantă a diplomei de licență obținută în urma susținerii examenului de licență sesiunea iunie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căreia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține reclamantei și aceasta și le-a exercitat în limitele externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea lor a diplomelor de licență și a suplimentului la diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul declarat de M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 274 c.p.civ., acela care cade in pretentii in urma promovarii unei actiuni civile, are obligatia de a achita partii adverse toate cheltuielile necesitate de desfasurarea procesului.
In speta, reclamanta are calitate procesuala numai in solutionarea actiunii principale în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI și, prin urmare, se constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Chematul in garantie MEN, nu are nicio obligatie procesuala fata de reclamantă, între chematul in garantie si reclamant nu se poate stabili niciodata un raport procesual sau obligational direct, ceea ce duce la concluzia ca in judecata acestei cereri chematul in garantie nu poate fi obligat catre reclamant la plata cheltuielilor de judecata.
Chematul în garanție poate fi obligat la cheltuieli de judecată doar către pârâta, care l-a chemat în proces.
În cauză, deși pârâta a solicitat prin cererea de chemare în garanție, obligarea chematului în garanție la cheltuieli de judecată, critica acesteia privind neacordarea acestor cheltuieli nu poate fi reținută.
Aceasta, deoarece, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra cererii pârâtei privind cheltuielile de judecată și, în această situație, sunt incidente disp. art. 2812 C.p.civ., în care se arată că „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Aceste pretenții ale pârâtei nu pot fi valorificate prin intermediul căii de atac a recursului, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2812a C.p.civ, în care se arată că „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 2812”.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul declarat de pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței nr. 1510/2013 din data de 23 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă Ș. (S.) A. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.Șt. B.
2 ex./29.11.2013
Jud.fond: G. I.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2961/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 466/2013.... → |
|---|
