Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 466/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 466/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1695/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 466/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare cererea de suspendare formulată de reclamantul O. C., în contradictoriu cu pârâtul MINISTRUL T., având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 223 alin. 3 Noul Cod procedură civilă, după care;
Verificând competența generală, materială și teritorială, în temeiul art. 131 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, Curtea stabilește că este instanță competentă în soluționarea litigiului de față, conform dispozițiilor art. 96 pct. 1 N.C.proc.civ. și art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind autoritate publică centrală în sensul art. 2 alin. 1 lit. b, teza II din Legea nr. 554/2004.
Instanța constată că reclamantul O. C. nu a timbrat capătul al doilea al cererii .
De asemenea, instanta nu se consideră investită, astfel că nu se va pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 62, art. 63 și art. 64 din OG nr. 27/2001 privind transporturile rutiere, având în vedere că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat că o astfel de cerere să se soluționeze după ce instanța se va pronunța asupra cererii de suspendare, iar o astfel de cerere o lasă la aprecierea instanței.
Instanța invocă excepția netimbrării capătului 2 al acțiunii și va rămâne în pronunțare pe acest aspect, precum și pe fondul primului capăt de cerere.
CURTEA
Asupra cererii de suspendare de față;
Prin cererea formulată la data de 05.11.2013 și înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamantul O. C. a chemat în judecată pârâtul M. T., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministrul T., până la pronunțarea instanței de fond, precum și stabilirea de către instanța de judecată a celui care trebuie legal să se ocupe de formarea profesională a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoașterea națională și/sau certificate de competențe profesionale din domeniul educației rutiere.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că este instructor auto atestat și autorizat să funcționeze ca persoană fizică autorizată în condițiile OUG nr. 44/2008, fiind înregistrat ca atare în Registrul Comerțului și că până la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 733/2013 și-a desfășurat activitatea potrivit O.M.T.I. nr. 1019/2009.
Reclamantul a susținut că actul normativ în discuție abrogă, prin art. 7, Ordinul nr. 1019/2009 având același obiect de reglementare, iar prin art. 19 și 20 din Anexa 1-„Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto în condițiile prevăzute în noul ordin și un termen de maxim 6 luni de la publicare pentru dotarea autovehiculelor școală, cu sistemul tehnic prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii.
Împotriva acestui act normativ a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 actualizată, plângere pe care a adresat-o organului emitent al actului, solicitând revocarea acestuia.
Reclamantul a arătat că există împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ normativ.
A susținut că actul administrativ normativ este în întregime nelegal întrucât contravine dispozițiilor legale cu forță legislativă superioară cuprinse în art. 23 (5) și respectiv art. 23(10) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice fiind emis cu depășirea competenței materiale a ministrului transporturilor.
Astfel, potrivit art. 23 (5) din OUG nr. 195/2002: „Pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă conform Normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, al educației și al administrației și internelor care se publică în Monitorul Oficial”.
Contrar acestei prevederi legale, ordinul în discuție a fost emis doar de ministrul transporturilor, situație care a determinat atingeri grave ale profesiei de instructor auto, pe care o exercită neîntrerupt de mulți ani.
Potrivit art. 23 (10) in OUG nr. 195/2002, procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere auto se stabilește prin ordin al ministerului administrației și internelor, ori emitentul actului – ministrul transporturilor și-a depășit competența materială și, în art. 5 (3) lit. a pct. iiiii și respectiv art. 6 (3) lit. a) pct. iiiii din Anexa nr.1, a reglementat dotarea minimă a autoturismului școală pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere auto.
În sprijinul acestei susțineri, mai arată că prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 82/2013 pentru modificarea și completarea Ordinului M.A.I. nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, nu s-au impus asemenea condiții tehnice de dotare a autoturismului, deși acestea sunt actele normative în vigoare care reglementează procedura de examinare propriu-zisă în vederea obținerii permisului de conducere.
În speță, disp. art. 5 și 6 (3) lit. a pct. iiiii) din Anexa nr. 1 reglementează norme cu caracter predominant tehnic care cad în competența Ministerului Administrației și Internelor și nu a Ministerului T.. Ori, ministrul administrației și internelor a reglementat procedura de examinare în vederea obținerii permisului de conducere prin Ordinele nr. 268/2010 și respectiv nr. 82/2013 – în vigoare.
A mai precizat că, actul normativ în discuție este nelegal, în mod special, în privința unor dispoziții referitoare la organizarea școlilor de conducători auto și la autorizarea instructorilor auto întrucât contravine unor dispoziții legale preexistente cu forță legislativă superioară potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Deși în aparență Ordinul reglementează în mod distinct profesia de instructor auto exercitată în regim de P.F.A. (ca modalitate de organizare a școlilor de conducători auto prevăzută în art. 4 lit. b), în realitate prin condițiile de autorizare și de eliberare a autorizației impuse prin art. 6 și art. 8, această profesie este desființată în beneficiul școlilor de șoferi.
Dispozițiile art. 6 și 8 din Ordin (la care se adaugă anexa nr. 2 sus/menționată) sunt nelegale prin raportare la art. 23 (5) din OUG nr. 195/2002 și la art. 29(3) din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Astfel, potrivit art. 23 (5) din OUG 195/2002, pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă. Textul prevede în mod distinct cele două componente ale pregătirii unui cursant și tot în mod distinct prevede persoanele atestate să le realizeze.
Iar potrivit art. 29 (3) din HG 1391/2006, pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere se poate efectua și de către un instructor auto atestat autorizat în condițiile legii care a încheiat un contract cu unitatea autorizată în care solicitantul a efectuat pregătirea teoretică. Potrivit tezei a doua a aceluiași articol, înainte de a urma cursurile practice de învățare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul trebuie să facă dovada pregătirii teoretice într-o unitate autorizată în vederea obținerii permisului de conducere. Textul permite ca pregătirea practică a unui cursant să fie efectuată și de către un instructor auto autorizat în mod independent, în afara celor angajați în școlile de conducători auto, cu condiția încheierii unui contract de colaborare cu o școală de conducători auto în privința efectuării prealabile a pregătirii teoretice a cursantului.
Dispozițiile art. 6 și 8 din Ordin sunt nelegale întrucât contravin și prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.
A precizat că, nelegale sunt și prevederile art. 3 și ale art. 4 lit. b) din Ordin întrucât contravin atât textelor de lege sus-citate, dar și art. 62 (2) din OG nr. 27/2001 privind transporturile rutiere.
S-a arătat că prin art. 3 și 4 lit. b) teza finală din Ordin, profesia de instructor auto P.F.A. este desființată câtă vreme se prevede că: art. 3-„Pregătirea teoretică și practică necesară obținerii permisului de conducere se efectuează în cadrul școlilor de șoferi, acestea asumându-și în totalitate pregătirea unui cursant”; art. 4 lit. b) teza finală: „…instructori auto atestați conform reglementărilor specifice în vigoare care au obținut autorizație ca școli de conducători auto în conformitate cu prevederile prezentelor Norme”.
Prin această manieră de reglementare s-au încălcat dispozițiile art. 44 din Constituția României care consacră principiul libertății economice precum și ale art. 15(1) și 16 din Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene în același sens. Totodată, consideră că prin favorizarea vădită a școlilor de șoferi în detrimentul instructorilor auto autorizați să profeseze ca persoane fizice independente, autoritatea publică centrală emitentă a Ordinului a săvârșit acte și fapte care intră sub incidența art. 2(1) lit. b) și art. 9 (1) lit. a) și b) din Legea nr. 21/1996 actualizată-legea concurenței.
Referitor condiția pagubei iminente s-a arătat că aplicarea imediată a Ordinului îi creează un prejudiciu material viitor și previzibil justifica de următoarele argumente.
Ordinul în discuție abrogă, prin art. 7, Ordinul nr. 1019/2009 având aceleași obiect de reglementare, iar prin art. 19 și 20 din Anexa nr. 1-„Norme privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto” stabilește un termen de maxim 6 luni de la . pentru autorizarea instructorilor auto în condițiile prevăzute în noul ordin și un termen de maxim 6 luni de la publicare pentru dotarea autovehiculelor școală cu sistemul tehnic prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. a) pct.iiiii).
A precizat că autorizarea sa în condițiile actualului ordin presupune, printre altele, ca până cel târziu la data de 13.11.2013 să dobândească printr-o investire majoră de bani, baza materială prev. de art. 6 și 8 din Anexa nr. 1 (completate cu prevederile Anexei nr. 2 la ordin), să încheie contract de muncă pe durată nedeterminată cu un profesor de legislație rutieră și un contract de colaborare cu un cadru medical cu studii superioare, precum și să-și doteze autoturismul școală cu sistemul tehnic prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii) din anexa nr. 1.
S-a arătat că îndeplinirea acestor condiții este practic imposibilă, punând în primejdie întreținerea sa și a familiei sale.
La data de 25.11.2013, pârâtul M. T. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a susținut că cererea de suspendare este neîntemeiată și a solicitat respingerea acesteia.
În dovedirea cererii de suspendare au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri în copii xerox: permis de conducere, cartea de identitate, atestatul profesional, autorizația instructor auto,. Certificat înregistrare ORC, certificat constatator, dovada plangerii prealabile.
Verificând cererea de chemare în judecată în conformitate cu dispozițiile art. 200 Cod procedură civilă s-a constatat că aceasta nu îndeplinește partial cerințele prevăzute la art.197 Cod procedură civilă, nefiind depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON.
În consecință, prin rezoluția din 06.11.2013, s-a dispus comunicarea lipsurilor cererii de chemare în judecată reclamantului, cu mențiunea de a face completările necesare în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii.
Reclamantul a depus dovada achitarii taxei de timbru in cuantum de 50 lei aferenta primului capat al cererii, nefacand o astfel de dovada pentru capatul al doilea al actiunii.
La termenul de judecata din data de 10.12.2013, instanta a invocat din oficiu exceptia netimbrarii capatului al doilea al actiunii.
In ceea ce priveste aceasta exceptie, Curtea constata ca potrivit art.197 N.C.P.CIV., netimbrarea cererii de chemare in judecata atrage anularea acesteia.
În consecință, in temeiul art. 200 alin. 3 din N.C.P.CIV, raportat la art.197 N.C.P.CIV, instanta va admite exceptia si va anula ca netimbrat capatul al doilea al actiunii, respectiv capătul de cerere având ca obiect stabilirea instituției ce trebuie să se ocupe de formarea profesională a adulților.
În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanta nu se consideră investită, astfel că nu se va pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 62, art. 63 și art. 64 din OG nr. 27/2001 privind transporturile rutiere, având în vedere că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat că o astfel de cerere să se soluționeze după ce instanța se va pronunța asupra cererii de suspendare, iar o astfel de cerere o lasă la aprecierea instanței.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministrul T., până la pronunțarea instanței de fond, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept.
Ordinul nr. 733/2013, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, a fost emis de Ministrul T. pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
Ordinul contestat de reclamant a fost emis de către pârât în temeiul și în executarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 și 64 din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. 4 din HG nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T..
În ceea ce privește competența autorității pârâte de a emite ordinul contestat, aspect criticat de reclamant în cuprinsul cererilor de suspendare, Curtea reține că actul normativ a fost adoptat de M. T. în temeiul atribuțiilor acestuia de autoritate de reglementare în domeniul transporturilor rutiere conferit de dispoz. art. 6 alin. (1) din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, coroborate cu prevederile art. 63 și 64 din același act normativ și cu cele ale art. 4, alin. 4 pct. 55 din HG nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T. care stipulează: „M. T. stipulează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, a conducătorilor auto, a profesorilor de legislație rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum și a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a acestora în condițiile art. 6 din OG nr. 27/2011 (pct. 55 din HG nr. 24/2013).
Potrivit art. 6 alin. 1 și 3 lit. f din OG nr. 27/2011, în temeiul căruia a fost emis Ordinul nr. 733/2013, autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire, se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Aceleași dispoziții din Ordonanță statuează că M. T. este autoritatea de stat competentă desemnată să autorizeze centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, școlile de conducători auto precum și instructorii auto.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că este lipsită de temei legal critica reclamantului privind depășirea competenței de către autoritatea emitentă a Ordinului contestat.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, Curtea constată că un act administrativ poate fi suspendat numai în situația în care sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat este definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În analizarea îndeplinirii cerinței legale privind existența cazului temeinic justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În același sens este și practica constantă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Î.C.C.J. (ex. Decizia nr. 1002/2012).
Asemenea împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, așa cum s-a expus anterior, în considerentele prezentei sentințe, Ordinul atacat a fost emis de către autoritatea competentă desemnată în temeiul art. 6 alin. (1) și (3) din Ordonanța nr. 27/2011, să autorizeze școlile de conducători auto precum și instructorii auto.
Curtea mai constată că Ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative potrivit cărora normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, respectându-se totodată și prevederile art. 4 alin. 3, art. 77-79 din aceeași lege. În acest sens, se reține de către instanță că Ordinul a fost emis pe baza și în executarea unor acte normative cu forță juridică superioară, incidente în domeniul transporturilor rutiere, limitându-se strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis, fără a conține dispoziții care să contravină prevederilor acestora.
Reclamanții din prezenta cauză prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, însă Curtea reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Pe de altă parte, susținerile reclamantului ce vizează nelegalitatea actului contestat prin prisma faptului că acesta contravine unor dispoziții legale preexistente, respectiv OUG nr. 195/2002, HG nr. 1491/2000, OUG 44/2008, Ordinului n r. 1019/2009, dispoziții care, de altfel, nu au stat la baza emiterii Ordinului atacat, nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare întrucât nu se poate antama fondul cauzei.
Este suficient ca pentru respingerea cererii de suspendare a executării unui act administrativ să nu fie îndeplinită una din cele două condiții impuse de Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de lege, respectiv iminența pagubei din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din legea contenciosului administrativ, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cauza dedusă judecății.
Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze aspectele invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele susțineri făcute.
În consecință, având în vedere cele expuse, din actele și lucrările dosarului rezultă că nu s-a demonstrat de către reclaman existența unui prejudiciu material, previzibil cu evidență și greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmează să dispună respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată și va anula ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect stabilirea instituției ce trebuie să se ocupe de formarea profesională a adulților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul O. C., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, . A, Jud. M., în contradictoriu cu pârâtul MINISTRUL T. cu domiciliul în București, str. .. 38, Sector 1, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
Anulează ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect stabilirea instituției ce trebuie să se ocupe de formarea profesională a adulților.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, C. N. G. | ||
Grefier, M. I. |
Red. CG/Tehn. MI 4 ex/10.12.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 6519/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
