Obligaţia de a face. Decizia nr. 6874/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 6874/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 6675/104/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 6874/2013

Ședința publică de la 30 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. G.

Judecător G. D. C.

Judecător A. C.

Grefier J. V.

x.x.x

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul INSTITUȚIA P. JUD.O. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR SLATINA, împotriva sentinței nr. 131 de la 22 Ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. T. –R., având ca obiect obligația de a face

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:

Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 6675/l04/2012 pe rolul Tribunalului O., Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul F. T.-R. a chemat în judecată Instituția P. Județul O. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor O. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca OPEL Kombi Astra cu număr de identificare WOLOTGF_ fără plata taxei pe poluare reglementată de dispozițiile Legii 9/2012 considerând această taxă nelegală și discriminatorie.

În motivarea cererii arată reclamantul că taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar respectiv art. 90 din Tratatul CEE, text ce se referă la impozitele și taxele interne care impus o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre in comparație cu produsele interne.

Prin sentința nr. 131 de la 22 Ianuarie 2013, Tribunalul O. Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr._, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prematurității invocate de pârâtă prin întâmpinare .

A admis acțiunea formulată de reclamantul reclamanta F. T.-R. în contradictoriu cu Instituția P. Județul O. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor O. cu sediul în Slatina, Județul O..

A obligat pârâta să procedeze la înmatricularea autoturismului marca OPEL Kombi Astra cu număr de identificare WOLOTGF_ fără plata taxei pentru emisii poluante.

Împotriva sentinței nr. 131 de la 22 Ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în Dosar nr._, a formulat recurs pârâtul Instituția P. Jud. O. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Si Înmatriculare A Autovehiculelor Slatina, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Consideră recurenta că instanța de fond a ignorat dispozițiile Legii nr.9/2012 și că acțiunea reclamantului a fost îndreptată în mod greșit împotriva instituției pârâte, reclamantul trebuia să cheme în judecată în prezentul litigiu organul fiscal competent și nu Instituția P., pârâta neavând nici o competență față de o obligație fiscală.

A menționat că potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, înmatricularea autovehiculelor este o obligație pentru punerea în circulație a acestora și presupune întocmirea unui dosar ce cuprinde mai multe documente.

Plata taxei este o obligație fiscală și se achită la organul fiscal competent. Înmatricularea este momentul la care se verifică dacă solicitantul și-a îndeplinit obligația fiscală și a parcurs celelalte etape și proceduri specifice înmatriculării.

A mai precizat că la acest moment raportarea trebuie să se facă la prevederile noii legi, respectiv Legea 9/2012.

Astfel că, potrivit art.4 alin.1, obligația de plată: „Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.”

În ceea ce privește trimiterea la Cauza T. și N. recurenta a menționat că Decizia nr. 24/2011 a fost publicată în M. Oficial nr. 1/03.01.2012 ceea ce înseamnă că produce efecte și este obligatorie de la acea dată conform art. 3307 C.proc.civ. Mai mult, aceasta statuează faptul că, acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului la înmatricularea autovehiculelor second-hand fără plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, este admisibilă și nicidecum că trebuie admisă în orice condiții și indiferent de împrejurări.

De asemenea, Cauza T. și N. se referă la aplicabilitatea O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele achiziționate și introduse în țară în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008 și 15 decembrie 2008 - 14 februarie 2010.

Recurenta a solicitat admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii reclamantului față de INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI O..

Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pe Legea nr. 9/2012 și pe prevederile O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Recursul este nefondat si se va respinge pentru următoarele considerente:

Cu privire la susținerea privind faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției și prematuritatea cererii de chemare în judecată, Curtea constată că instanța de fond a respins aceste excepții ca neîntemeiate prin preambulul sentinței recurate.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Instituția P. Județului O., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor la înmatricularea unui autovehicul second-hand, înmatriculat anterior în Italia, fără plata taxei pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, autoturism pe care reclamantul l-a cumpărat la data de 28.11.2011.

Reclamantul s-a adresat pârâtei la data de 10.04.2012 în vederea înmatriculării autoturismului fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar pârâta i-a comunicat refuzul înmatriculării cu adresa nr. 893 din 11.04.2012 (fila 8 dosar fond), înmatricularea autoturismului în România fiind condiționată de plata taxei prevăzută de dispozițiile art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/10.01.2012.

Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, iar pârâta a refuzat înmatricularea autoturismului fără plata taxei. Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Practic, refuzul de a soluționa cererea se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ.

Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.

Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.

Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.

Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_, s-a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă”.

Înalta Curte a constatat că, pentru învestirea instanței de contencios administrativ cu acțiunea în discuție, nu este necesară o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa de poluare este sau nu datorată.

În considerentele deciziei, Î.C.C.J. a reținut că trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.

S-au reținut ca relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, V. Gend en Loos „În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe”.

Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului.

La aceeași concluzie s-a ajuns și indirect, din coroborarea art. 1 alin. 5 din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. 2 din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.

În privința prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local, potrivit art. 123 alin. 2 din Constituție, și coordonator al activităților din teritoriu ale Ministerului Administrației și Internelor, conform art. 11 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. 4 din Constituție, el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.

Art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca Legea nr. 9/2012 și nici art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul M.A.I. nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, în raport de principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne.

Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de recurenta pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul INSTITUȚIA P. JUD.O. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR SLATINA, împotriva sentinței nr. 131 de la 22 Ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. T. –R., având ca obiect obligația de a face.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2013

Președinte,

C. G.

Judecător,

G. D. C.

Judecător,

A. C.

Grefier,

J. V.

Red.jud. D.G.C.

Tehnored. 2 ex./J.V.

Data red. 17 Iunie 2013

Jud. fond/ M. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 6874/2013. Curtea de Apel CRAIOVA