Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 25909/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimata reclamantă N. G. și intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 3110 din data de 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat R. P. pentru intimata reclamantă N. G., lipsind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C. și intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 C.proc.civ., după care:
Avocat R. P. pentru intimata reclamantă N. G., depune la dosar împuternicire avocațială și învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat R. P. pentru intimata reclamantă N. G., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Prin sentința nr. 3110 din data de 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C., și Administrația Fondului Pentru Mediu.
A obligat pârâtele în solidar, să restituie reclamantului suma de 2455 lei, reprezentând taxă de poluare precum și dobânda legală aferentă, conform art. 124 alin. 2 Cod.proc. Fiscală.
A obligat pârâtele, în solidar să plătească reclamantului suma de 639 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
A menționat că la art. 11 din O.U.G. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
II. Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată, dar instanța consideră oportună acordarea acestora în temeiul art. 274 C.pr.civilă, deși nu este respectată condiția imperativă a textului de lege și anume aceea ca „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată”. Prin urmare, instanța putea obliga organul fiscal la plata cheltuielilor numai dacă erau solicitate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa doar se încasează de organul fiscal, prin unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori sau își au domiciliul fiscal, urmând ca în ultima zi lucrătoare a lunii, să fie virați în contul nr. 50.17- „Disponibil al fondului pentru mediu”, deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6.
Pe cale de consecință, organul fiscal nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată cu prezenta cauză, motivat de faptul că partea ce cade în pretenții potrivit art. 274 poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și a considerat că numai Administrația Fondului de Mediu putea fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză. A considerat că numai Administrația Fondului de Mediu poate fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
III. Pe fond, recurenta a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată.
Taxa de poluare a fost achitată pentru înmatricularea unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul taxei stabilit prin Decizia de calcul.
Taxa a fost stabilită respectându-se întocmai dispozițiile legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3, precum și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului. Cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Scopul și sfera de aplicare ale taxei nu sunt date numai de denumire. În cazul acestei taxe este evident scopul ecologic, ce se încearcă a fi atins prin adoptarea ei, atâta timp cât sfera de aplicare a ei cuprinde atât produsele interne cât și cele importate, tocmai pentru a se limita înmatricularea autoturismelor poluante.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state. Conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru considerentele ce succed:
Din conținutul acțiunii introductive reiese că instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluante, achitată la data de 18.10.2012 (fila 17 dosar fond), în temeiul Legii nr. 9/2012, iar din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a analizat o cerere de restituire a taxei de poluare încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Soluționarea acțiunii în aceste condiții constituie o încălcare evidentă a principiului disponibilității părților și a prevederilor art. 129 alin. 6 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părți este stabilit de acestea, iar instanța este obligată să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-i permis să schimbe obiectul acțiunii, natura juridică a cauzei sau părțile din proces.
Instanța de fond trebuia să rețină faptul că reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante la data de 18.10.2012, cu chitanța aflată la fila 17 din dosarul de fond și că a investit instanța cu cerere de restituire a acestei taxe, și nu cu o cerere de restituire a taxei de poluare, fiind evident că la data achitării taxei, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 erau abrogate prin Legea nr. 9/2012.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, instanța de fond trebuia să analizeze caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Instanța de fond a soluționat acțiunea cu încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului procesual, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 C.proc.civ., instanța necercetând pe fond obiectul cauzei.
În mod evident, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiului disponibilității, dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Aspectele semnalate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce face imposibilă efectuarea controlului judiciar, astfel că în cauză se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ..
În rejudecare, instanța de fond va interpreta în mod corect acțiunea în funcție de motivele menționate și de data achitării taxei, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimata reclamantă N. M. și intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 3110 din data de 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
RED.SB
Tehnored.M.P. 11 Septembrie 2013
JUD.FOND M.G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8828/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
