Obligaţia de a face. Sentința nr. 327/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 327/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 839/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentința Nr. 327/2013

Ședința publică de la 20 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. A. G.

Grefier - S. Giurgiteanu

Pe rol, judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. T. D., pentru reclamanta P. M. și avocat N. I. și avocat N. A., pentru pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat P. T. D., pentru reclamanta P. M., depune declarațiile notariale nr.3228/02.10.2012 și nr.3224/02.10.2012.

Curtea, pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.

Avocat N. I., pentru pârâtă, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată așa cum este formulat „vă solicit să obligați pârâta să analizeze dosarul depus la U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” nu mai există din anul 2011, deoarece dosarul reclamantei a fost analizat și i s-a solicitat în scris să completeze acest dosar cu anumite înscrisuri. Nu s-a realizat această completare, iar dosarul a fost analizat și de instanța de judecată, Curtea de Apel C., în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat prin hotărârea nr.1032/6.11.2012 rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 06.12.2012.

Avocat P. T. D., pentru reclamanta P. M., solicită respingerea excepției, arătând că acțiunea promovă în anul 2012 avea ca obiect eliberarea acestei adeverințe, astfel există identitate între părți dar nu și de obiect.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat P. T. D., pentru reclamanta P. M., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la reanalizarea dosarului reclamantei.

Avocat N. I. și avocat N. A., pentru pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra cauzei de față,

Prin sentința nr.6681 din data de 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ ,, Tribunalul D. a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, în favoarea Curții de Apel C. secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013 reclamanta P. M. a chemat în judecată pe pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să analizeze dosarul depus de reclamantă la U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

În motivarea cererii, reclamanta a învederată că, în fapt, începând cu anul 1975 și până în anul 1989 reclamanta a activat, în calitate de membru, în ansamblul coral al întreprinderii Textila Slatina, cu ultima denumire Slatex, motiv pentru care a solicitat recunoașterea calității de membru a Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

La data de 05.12.2008, a formulat și întocmit la sediul .., dosarul ce urma să fie înaintat UCIMR pentru ca ulterior în baza actelor depuse să-mi fie recunoscută calitatea de membru și implicit eliberarea unei adeverințe prin care să se ateste calitatea de membru UCIMR, ce-mi este necesară la casa de pensii pentru a beneficia de indemnizația instituită prin Legea 8/2006.

Până la acea dată 05.12.2008, toate dosarele întocmite de . ce aveau același scop ca și al reclamantei, dosare ce priveau foști colegi de ansamblu coral, cuprindeau: Cv-ul solicitantului, documente care să ateste activitatea de solist în corul Textila Slatina (fotografii care să exemplifice activitatea de solist, publicații, sau orice alt mijloc care să ateste activitatea de solist), 2 fotografii tip ., copia BI/CI, adeverința eliberată de Ministerul Culturii și cultelor prin Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național O. (nr. 1056/02.12.2008), talonul de pensie, cerere tip pentru eliberarea adeverinței de membru, copie decizie de pensionare și taxa de aderare. A mai arătat că toate colegele și colegii săi ce au activat în corul Textila Slatina și care au solicitat în temeiul art. 3, din Legea nr. 8/2006 o cerere către U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România pentru a li se emite dovada care să ateste calitatea de membru al acestei uniuni au depus aceleași acte, enumerate anterior, pe care la rândul meu le-am înaintat către UCIMR, prin . Slatina. Deși la data de 21.10.2011, instituția mai sus menționată a primit cererea sa, prin care s-a solicitat a se comunica stadiul analizării dosarului său, nici până în prezent aceasta (UCIMR) nu i-a oferit un răspuns cererilor sale.

Astfel, considerând că a fost depășit termenul legal de soluționare a cererii conform dispoz. art. 2, respectiv lit. h, din Legea 554/2004, apreciază că este îndreptățită să formuleze o astfel de cerere către instanță.

Mai mult decât atât UCIMR prin adresa ce i-a înaintat-o a statuat că lipsesc de la dosar acte de studii muzicale și copia carnetului de muncă în care să fie înscrisă funcția artistică, ori actele care au stat la baza întocmirii dosarului către Uniune sunt cele solicitate anterior de către această Uniune colegelor sale de cor, acte pe care le-a înaintat odată cu formarea dosarului de către ., probabil filială a UCIMR în teritoriu.

De altfel, prin adresele înaintate de UCIMR către reclamantă se atestă că a înaintat dosarul cu actele necesare, ce i-au fost solicitate, dar s-a refuzat analizarea acestora fără a stabili dacă îndeplinește sau nu condițiile pentru a deveni membru al Uniunii.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea cererii, obligarea pârâtei U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, să-i analizeze dosarul depus, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoz. art. 3, din Legea nr.8/2006 și Legea nr.554/2004.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâtă prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D., având în vedere natura civilă a litigiului dedus judecății - obligația de a face -, considerând ca fiind competentă să soluționeze prezenta cauză Curtea de Apel C..

Analizând cu prioritate, conform art 137 C., excepția necompetentei materiale, excepție de procedură, dilatorie și absoluta, instanța o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta solicită, pe calea prezentei acțiuni, obligarea pârâtei U. de Creație interpretativă a Muzicienilor din România la analizarea dosarului depus și, în consecință obligarea pârâtei la eliberarea unei dovezi care să îi ateste calitatea de membru.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta se plânge de refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea formulată.

În ceea ce privește competența, art.10 din legea 554/2004 stabilește: (1)Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Potrivit art.2 alin.2 din aceeași lege, se asimilează actelor administrative și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar legea instituie criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În calificarea unei autorități publice ca fiind centrală sau locală, determinantă nu este subordonarea ierarhică și nici personalitatea juridică, ci întinderea teritorială a competenței, autoritățile centrale fiind cele a căror competență se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării.

Potrivit articolului unic din H.G. nr. 1242 din 29 noiembrie 2000 privind recunoașterea Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România - U.C.I.M.R. ca fiind de utilitate publică, se recunoaște U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România - U.C.I.M.R., persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică.

Potrivit art. 2 alin 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

Din aceste dispoziții legale rezultă că pârâta este o autoritate publică centrală în sensul dispozițiilor art 2 alin 1 lit b din Legea nr 554/2004 și art. 3 pct. 1 C.proc. civ

Cum, în speță, pârâta este autoritate publică centrală, a rezultat că instanța competentă să soluționeze acțiunea este Curtea de Apel C. secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 04.06.2013, sub nr._ .

Curtea reține că prin notele de ședință de la 05 iulie 2013 precum și prin concluziile scrise formulate în cauză la data de 20.09.2013 pârâta U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Se arată că practic obiectul cererii de chemare în judecată așa cum este formulat nu mai există din anul 2011, deoarece dosarul reclamantei a fost analizat și i s-a solicitat în scris să completeze dosarul cu anumite înscrisuri, dosarul nefiind completat.

Ulterior Curtea de Apel C. a soluționat cauza cu nr._, soluționată prin hotărârea nr. 1032/06.11.2012 rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 06.12.2012.

Analizând excepția invocată în raport de mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea constată că prin cererea de judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat ca pârâta U. de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România să fie obligată să analizeze dosarul depus de reclamant la respectiva instituție.

Reclamantul arată că a depus la data de 21.10.2011 dosarul la instituția pârâtă pentru recunoașterea calității de membru, calitate necesară pentru a beneficia de indemnizația stabilită prin Legea nr. 8/2006 însă pârâta nu a eliberat adeverința solicitată întocmind o adresă prin care a statuat că lipsesc de la dosar acte de studii muzicale și copia carnetului de muncă în care să fie înscrisă funcția artistică.

Curtea reține că prin decizia nr. 1032 din data de 06.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva aceleași pârâte prin care se solicitase obligarea pârâtei să elibereze dovada ce atestă calitatea de membru a Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Respectiva hotărâre a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 06.12.2012.

Având în vedere respectiva sentință, Curtea constată că acesta a privit aceeași cerere adresată de reclamant la data de 21.10.2011 pârâtei, instanța de fond apreciind că în condițiile în care pârâta i-a comunicat reclamantei deficiențele documentației depuse de aceasta în vederea aderării la uniune, iar reclamanta nu a înțeles să le remedieze, pârâtei nu-i poate fi imputat refuzul de soluționare a unei noi cereri, reiterată de reclamantă fără nicio modificare a documentației anexate

Instanța anterioară a mai reținut că, formulând cererea de aderare la uniune, reclamanta a depus înscrisurile și documentele enumerate de regulament însă, în privința activității artistice prestate la instituția culturală frecventată, aceasta depune o simplă adeverință emisă de Direcția Pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național O. care se rezumă să certifice că reclamanta a activat în Corul Sindicatului Textila Slatina al județului O., în perioada 1975-1989, fără specificarea vreunui document care să fi stat la baza emiterii acesteia, așa cum stipulează în mod expres Decizia nr. 1/28.11.2008 privind aprobarea Regulilor de Aderare la UCIMR.

Instanța de judecată a stabilit irevocabil că nesoluționarea cererii de către pârâtă este consecința directă a pasivității reclamantei care nu a înțeles să o completeze cu înscrisurile solicitate și a dispus respingerea cererii.

În drept, Curtea reține că sentința judecătorească ce soluționează fondul procesului are, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. D. consecință a acestei excepții, potrivit art. 163 alin. (1) C.pr.civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Prin urmare, Curtea reține întemeiată excepția autorității de lucru judecat și nu poate să dispună obligarea pârâtei la analiza dosarului reclamatei, în condițiile în care instanța anterioară a stabilit irevocabil faptul că nesoluționarea dosarului este consecința pasivității reclamantei care nu a completat dosarul conform solicitărilor pârâtei, deficiențele documentației fiind comunicate reclamantei și că nu i se poate imputa pârâtei refuzul de soluționare a cererii.

Pe cale de consecință, în raport de considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea privind pe reclamanta P. M., cu domiciliul în C., ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta U. DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, Piața V. M. nr.1-3, . 378, sector 1, având ca obiect obligația de a face.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel C. și se va soluționa la ICCJ.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Septembrie 2013.

Președinte,

C. A. G.

Grefier,

S. Giurgiteanu

Red.C.A.G.

S.G. 4 ex./18.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 327/2013. Curtea de Apel CRAIOVA