Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 13551/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Judecător A. R.
Judecător S. P.
Grefier V. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. C., fostă DGFP MEHEDINTI, in numele si pentru parata A. JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE M., fostă AFP Dr.Tr.S., împotriva sentinței nr.3063/25.03.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant U. M., precum și cu intimata pârâtă A. F. PENTRU MEDIU BUCURESTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că:
- recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege;
- prin serviciul registratură, intimatul reclamant a depus concluzii scrise, la care se află atașate delegația și chitanța în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat;
- prin conținutul cererii de recurs, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.3063/25.03.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul U. M. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 6, ., . în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.
Au fost obligate pârâtele să dispună restituirea către reclamantă a sumei de 1009lei reprezentând taxă pe emisii poluante achitată conform chitanței . nr._/03.12.2012.
S-a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul al taxei de poluare.
În baza disp. art. 274 c.p.civ, obligă pârâtele la plata sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs D. C., fostă DGFP MEHEDINTI, in numele si pentru parata A. JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE M., fostă AFP Dr.Tr.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta a invocat următoarele:
Reținerea greșită a faptului că OUG nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE, pe motiv că taxa este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând producția internă. Astfel, CJUE a considerat că prevederile art.,110 alin.1 din TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import și că în aceste condiții reclamantul trebuia să dovedească că taxa de poluare aplicată în România este superioară taxei din satul din care acesta a procurat autoturismul, pentru care s-a plătit o taxă inferioară. Astfel, nu este incompatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand importate dintr-un stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă aceasta se percepe doar o singură dată la data primei înmatriculări în România pentru toate autoturismele.
De asemenea, recurenta a susținut că, după . Tratatului de la Lisabona, s-a adoptat OUG 117/2009 și în consecință, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul la petiția nr. 1717/2008, adresată de I. G., a constatat că prin adoptarea acestui act normativ, legislația României în materia taxei de poluare este conformă cu dreptul comunitar. Prin urmare, nu se mai poate dispune restituirea taxei.
Recurenta critică sentința și sub aspectul faptului că instanța de fond a obligat la cheltuieli de judecată excesive încât solicită reducerea onorariului de avocat raportat la simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Recursul este nefondat si se va respinge pentru următoarele considerente:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând și diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., întrucât prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată prin acțiune, aspect menționat și în practicaua sentinței, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut. Reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât recurenta parata se afla în culpa procesuala în recurs, în baza disp. art.274 C.p.civ., aceasta urmează a fi obligata la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, cheltuieli constând in onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D. C., fostă DGFP MEHEDINTI, in numele si pentru parata A. JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE M., fostă AFP Dr.Tr.S., împotriva sentinței nr.3063/25.03.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant U. M., precum și cu intimata pârâtă A. F. PENTRU MEDIU BUCURESTI, având ca obiect pretenții.
Obligă recurenta pârâtă către intimatul reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 noiembrie 2013.
Președinte, C. N. G. | Judecător, A. R. | Judecător, S. P. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.CNG
Tehnred.VP/2 ex./28.11.2013
J.f.NSD
| ← Pretentii. Decizia nr. 3079/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Alte cereri. Sentința nr. 152/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








