Pretentii. Decizia nr. 767/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 767/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 20756/63/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 767/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător C. M.
Grefier C. B.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței numărul 3119/2012 din 05 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante ȚOGHE C. și M. O., având ca obiect „pretentii”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimata reclamantă ȚOGHE C. personal și asistată de avocat S. C., lipsind intimata reclamantă M. O., reprezentată de avocat S. C. și recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termenul procedural, motivat, cererea de judecare în lipsă potrivit art. 242 C.p.c. formulată de către recurentă în cadrul cererii de recurs, precum și întâmpinarea formulată în cauză de către intimatele reclamante ȚOGHE C. și M. O..
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat S. C. pentru intimatele reclamante solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, potrivit motivelor dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării. Susține că, motivele de recurs nu se regăsesc în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., fiind preluate din întâmpinarea formulată în fața instanței de fond. Mai susține că, cele două moștenitoare trebuia să primească despăgubiri pe parcursul a 2 ani, eșalonat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele;
Prin sentința numărul 3119/2012 din 05 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D., s-a admis acțiunea formulată de reclamantele B. A., ȚOGHE C. -, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
A fost obligată pârâta la plata către reclamante a despăgubirilor în sumă de 189.876,33 lei, actualizată de la data de 21.12.2008 până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr.157/21.12.2007, emisă de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/_, a fost admisă cererea reclamantelor, urmând a fi acordate compensații bănești, ca moștenitori ai defuncților M. I. si I., respectiv B. G. si M..
Valoarea totală a compensațiilor stabilite în raportul comisiei tehnice de evaluare și consemnată în procesul-verbal al ședinței comisiei a fost stabilită la 189.876,33 de lei, reprezentând compensații pentru teren.
Până în prezent, pârâta ANRP nu a făcut dovada achitării totale sau parțiale a sumei.
Tribunalul a constatat că acțiunea formulată de către reclamante este întemeiată, și a fost admisă.
S-a reținut astfel, că reclamantele sunt beneficiari ai Legii nr. 290/2003, fiind îndreptățite la primirea sumelor stabilite drept compensații conform Hotărârii 157/2007, în conformitate cu dispozițiile art.18 alin. 1 din HG 1120/2006 plata fiind făcută pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile bănești acordate potrivit Legii nr. 290/2003, este de observat că în art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006 s-a prevăzut achitarea compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Potrivit art.10 alin.2 din Legea 290/2003: „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, in maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
Din enunțarea dispozițiilor legale mai sus prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de intimata nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București privind acordarea despăgubirilor.
Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel chiar dreptul reclamantei la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003 ar fi lipsit de substanță.
În ceea ce privește actualizarea sumei, art.2 din legea 290 prevede că"în cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foștii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensații, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 59/1994 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 și 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată potrivit coeficientului de inflație existent la data plății compensației".
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de către reclamantă este întemeiată în ceea ce privește achitarea sumei stabilită prin Hotărârea 157/21.12.2007 a Comisiei Județene D., fiind admisă și obligată pârâta ANRP să plătească reclamantei suma 189.876,33 de lei, reprezentând despăgubiri, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data exigibilității la data plății efective.
Obligația de plata este scadenta, atât pentru prima transa, cat si pentru cea de-a doua la un an de la comunicarea hotărârii, așa cum reiese din disp. art. 18 al. 5 si 6 din HG 1120/2006, prima rata trebuind achitata in termen de un an, după împlinirea căruia reclamantele au dreptul la actualizare, iar pentru a doua transa actualizarea fiind prevăzuta de alin. 6 „Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, considerând sentința netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, în esență, recurenta pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a susținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Recurenta a menționat că prevederile art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 sunt aplicabile în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor și sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin legea bugetului de stat.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P.. care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate (cazul subscrisei) în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil” așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina A.N.R.P. o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
În drept a invocat dispozițiile art 299 și urm, art 304 pct 9 și 304 ind 1.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de actele depuse și dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că sunt nefondate criticile formulate:
Prin Hotărârea nr.157/21.12.2007, emisă de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/_, a fost admisă cererea reclamantelor, urmând a fi acordate compensații bănești în cuantum de 189.876,33 lei, ca moștenitori ai defuncților M. I. si I., respectiv B. G. si M..
Recurenta pârâtă nu contestă faptul că s-a dispus plata de compensații bănești, astfel încât creanța intimaților reclamanți, în calitate de moștenitori legali ai defuncților M. I. si I., respectiv B. G. si M. este certă, lichidă și exigibilă și ea trebuia achitată.
Suma stabilită prin Hotărârea nr. 157/21.12.2007 este irevocabilă, iar până în prezent recurenta pârâtă nu a achitat nicio sumă de bani, deși avea obligația de a o achita, astfel că apărarea recurentei pârâte este în contradicție cu principiul executării cu bună-credință de către stat a obligațiilor ce-i revin față de proprii cetățeni.
Obligația de plată a recurentei pârâte A. Națională pentru Restituirea Proprietăților este o obligație de rezultat și nu de diligență, prin nealocarea de fonduri suficiente, statul își invocă propria culpă, ceea ce nu este legal.
Cum cuantumul despăgubirilor la care reclamantele, în calitate de moștenitori, aveau dreptul a fost stabilit prin hotărârea menționată și cum până la data formulării acțiunii nu s-a achitat reclamanților nicio tranșă, în mod corect și legal prima instanță a obligat recurenta pârâtă să plătească reclamanților cuantumul compensațiilor bănești, actualizate.
Susținerile recurentei pârâte referitoare la reducerea fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor, nu pot fi considerate întemeiate.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. 1”.
În același sens, art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 invocat de recurenta pârâtă, prevede: „Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei”.
Din enunțarea dispozițiilor legale prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de recurentă nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București privind acordarea despăgubirilor.
Interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de 1 an, respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane, însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei, în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege, s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel, chiar dreptul reclamantelor la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003, ar fi lipsit de substanță.
CEDO a luat prima hotărâre pilot în cauza M. A. și alții împotriva României,_/05 și_/06, 12 octombrie 2010, iar Curtea a recomandat tratarea în legislația națională, cu cea mai mare prioritate, a simplificării și eficientizării procedurilor în domeniu și în practica administrativă, cu scopul de a crea un echilibru ținând cont de interesele tuturor părților implicate.
Instanța nu poate reține apărările recurentei pârâte referitoare la implementarea recomandărilor puse în vedere de Curtea Europeană ca urmare a procedurii hotărârii pilot, ce urmează a se realiza prin noile măsuri legislative.
Instanțele au obligația de a respecta prevederile legale și de a pronunța hotărâri care să se întemeieze pe textele legale în vigoare, ori în speță, nu există niciun motiv pertinent, exonerator, care să justifice întârzierea recurentei pârâte în plata creanței intimaților reclamanți, respectiv realizarea unor noi măsuri legislative.
Procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, iar în speță, reclamantele, beneficiari ai compensațiilor prevăzute de Legea nr. 290/2003, sunt titularii unui drept de creanță asupra statului, în temeiul Hotărârii nr. 80/12.09.2007. Sunt așadar titularii unui drept de proprietate asupra unui „bun”, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamanții au o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea pârâtei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Pentru toate aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței numărul 3119/2012 din 05 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante ȚOGHE C. și M. O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.AA
Jud.fond A.M.S.
C.B./2 ex./07.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 7459/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2627/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
