Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 8363/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr._/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Președinte E. M.
Judecător L. G.
Judecător N. O.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARACAL – în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CARACAL împotriva sentinței nr.2295/2013 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.2295/2013 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul P. S., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Caracal și Administrația F. Pentru Mediu și a fost obligată pârâta A.F.P. Caracal la restituirea sumei de 1325 lei cu dobânda legală și la 539 lei cheltuieli de judecată. S-a respins acțiunea față de AFM pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Caracal, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a solicitat să se aibă în vedere aspectul privind prescrierea dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale, având în vedere că cererea privind restituirea taxei a fost adresată organului fiscal în anul 2013.
Astfel, petentul a formulat cerere de restituire, înregistrată sub nr.6870/06.02.2013, iar AFP Caracal a răspuns, prin adresa nr.6870/05.03.2013, precizând că restituirea sumelor reprezentând creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire, conform art.135 din OG 92/2003.
În opinia recurentei, având în vedere că petentul a achitat suma de 1325 lei cu chitanța nr._/27.03.2007, termenul până la care acesta putea solicita restituirea taxei s-a împlinit la 31.12.2012.
Pe fond, recurenta a arătat că Administrația Finanțelor Publice Caracal, ca structură organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, este abilitată să administreze veniturile statului, de a percepe taxe și impozite care se fac venituri la bugetul de stat.
A arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor este abilitat prin lege să administreze orice sumă de bani care se face venit la bugetul de stat, iar Administrația Finanțelor Publice, ca unitate subordonată acestui minister, a încasat suma în mod legal, deoarece cade în sarcina acestei instituții să încaseze orice taxe și impozite stabilite prin lege, așa cum reiese din H.G. nr. 386/2007 cu modificările și completările ulterioare, la art. 2 alin. 2 lit. h.
A menționat că O.U.G. nr. 50/2008 care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ordonanță acceptată de Uniunea Europeană, clarifică în prevederile art. 11 și 12 modul de restituire a posibilelor diferențe achitate de către contribuabili.
Pentru aceste motive, recurenta a susținut că taxa de primă înmatriculare a fost calculată în baza normelor legale în vigoare, iar invocarea prevederilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene nu are relevanță, având în vedere că la emiterea tuturor actelor normative s-a respectat legislația în vigoare în România.
A apreciat recurenta că taxa de primă înmatriculare a fost calculată corect, în baza normelor legale în vigoare și în concordanță cu documentația depusă de petent și a solicitat admiterea recursului formulat, respingerea acțiunii formulate de reclamant, precum și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data plății până la achitarea efectivă și a celui privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.115 C.pr.civ., O.U.G. nr. 50/2008, O.U.G. nr. 7/2009, art.299 și urm.C.pr.civ.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.proc.civ.
Intimatul reclamant a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate și dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs referitor la prescripția dreptului de a solicita restituirea creanței fiscale este nefondat.
Termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art.135 din OG 92/2003 se împlinea la data de 31 decembrie 2012, însă reclamantul a formulat acțiunea la data de 28 decembrie 2012, deci înăuntrul termenului în care putea solicita restituirea taxei de primă înmatriculare.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, pârâta A.F.P.Caracal comunicându-i refuzul restituirii.
Art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Susținerile recurentei potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008 și normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 în conformitate cu art.11 din acest act normativ nu pot fi reținute, deoarece prevederile nu pot fi aplicate retroactiv.
Motivul de recurs privitor la acordarea dobânzii legale este nefondat.
CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din codul de procedură civilă de la 1864.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARACAL – în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CARACAL împotriva sentinței nr.2295/2013 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2013.
Președinte, E. M. | Judecător, L. G. | Judecător, N. O. |
Grefier, M. C. |
red.jud.NO/ex.2
tehnored.M.C. 01 Noiembrie 2013
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... | Pretentii. Decizia nr. 642/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
