Pretentii. Decizia nr. 5609/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5609/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 23462/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5609/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 766 din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat P. C. pentru intimatul reclamant I. I., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 C.proc.civ., după care:
Avocat P. C. pentru intimatul reclamant I. I., depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță onorariu de avocat și concluzii scrise și arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților și că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. C. pentru intimatul reclamant I. I., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 07.12.2012 sub nr._, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 1779 lei; la plata dobânzii aferente, calculate de la data punerii în întârziere până la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, a arătat că a achiziționat un autoturism, acesta fiind înmatriculat anterior într-un stat membru UE, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prin decizia AFP C. potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012. A considerat că plata acestei taxe prevăzută de Legea nr. 9/2012 contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Prin sentința nr. 766 din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. I., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului suma de 1779 lei, reprezentând taxă de poluare, la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C. pr. fiscală. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 542 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 766 din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a susținut că:
I. Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii. A menționat că la data de 10.01.2012 a fost publicată în M.O. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act care abrogă dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.
| A învederat că reclamantul nu a achitat taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008, ci taxa pentru emisiile poluante reglementată prin Legea nr. 9/2012. Din acest punct de vedere soluția instanței de fond este greșită, întrucât este obligată la restituirea unei taxe de poluare, neachitată de reclamant.
Mai mult decât atât, motivarea instanței în drept se realizează în baza O.U.G. nr. 50/2008 și nu pe Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, întrucât reclamantul a achitat acesta din urmă taxă și nu o taxă de poluare.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a instituit o nouă taxă ce urmează să se calculeze pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Legea nr. 9/2012 face referire și la anumite situații în care plătitorul taxei poate solicita restituiri de sume plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare/taxă pe poluare/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Potrivit art. 12 alin. 3 din acest act normativ, „Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”
Prin urmare, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Potrivit prevederilor legale mai sus menționate, Legea nr. 9/2012 și Normele de aplicare a acestei legi, stabilesc, în mod expres, situațiile în care se impune restituirea sumelor achitate cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule precum și procedura de restituire a acestor sume. Astfel, Legea nr. 9/2012 stabilește o singură situație în care se impune restituirea taxei calculate în baza O.U.G. nr. 50/2008, și anume, atunci când taxa stabilită în baza O.U.G. nr. 50/2008 este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederi Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România.
Chiar și în această situație, legea nu prevede o restituire totală a sumei achitate ci o restituire parțială, respectiv, doar a diferenței dintre taxa stabilită în baza O.U.G. nr. 50/2008 și taxa rezultată din aplicarea prevederi Legii nr. 9/2012.
În consecință, restituirea parțială, a diferenței dintre taxa stabilită în baza O.U.G. nr. 50/2008 și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 este singura situație admisă de lege pentru restituirea taxei calculate în baza O.U.G. nr. 50/2008, și orice altă restituire a acestei taxe este neîntemeiată și excede prevederilor legale.
Legea 9/2012 are ca scop principal protecția mediului. Cuantumul taxei pentru emisiile poluante se face venit la bugetul F. pentru mediu (spre deosebire de vechea taxă specială care era venit al bugetului de stat) și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte si programe pentru protecția mediului.
Dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Măsurile stabilite prin acest act normativ, contrar reținerilor instanței de fond, sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Această taxă nu contravine normelor comunității europene cum greșit afirmă reclamantul, ci dimpotrivă asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar fiind adoptată cu respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Prin Legea 9/2012 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second - hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Reclamantul a achitat voluntar taxa pentru emisiile poluante conformându-se dispozițiilor legale în materie. De asemenea, recurenta a considerat ca neîntemeiată aprecierea instanței de fond că taxa pentru emisiile poluante a fost instituită cu ignorarea normelor comunitare în materie, întrucât, dispozițiile legale interne ce reglementau această taxă erau în vigoare la data plății, astfel că autoritățile publice implicate nu puteau să nu impună achitarea acesteia.
Art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Incidența în cauză a prevederilor art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, a apreciat recurenta ca fiind inexistentă întrucât taxa pentru emisiile poluante se aplică la toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculării în România.
Prin urmare, dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În ceea ce privește aprecierea primei instanțe că taxa pentru emisiile poluante introduce un regim fiscal discriminatoriu, a învederat că taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
A învederat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. 92/2003. Ori, restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a - h din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
II. Recurenta a menționat că răspunsul A.F.P. C. nu constituie refuz de restituire a taxei pentru emisiile poluante, în consecință nefiind aplicabile prevederile art. 2 coroborat cu art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, așa cum reține instanța de fond. În răspunsul dat reclamantului se prezintă de către organul fiscal condițiile ce trebuie îndeplinite de către acesta pentru restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme și nu reprezintă nicidecum un refuz de soluționare a cererii acestuia.
III. Acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei respective
actualizată cu dobânda legală, deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă nici cu privire la actualizarea sumei. Reclamantul a solicitat decât restituirea taxei, fără actualizarea ei cu dobânda legală. Pentru că reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura specială de restituire reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală și O.M.F.P. nr. 1899/2004, a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în ceea ce privește actualizarea sumei.
IV. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii. Instanța de fond consideră oportună acordarea de cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 C.pr.civilă, deși nu este respectată o condiție imperativă a textului de lege și anume aceea că „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Organul fiscal nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză, motivat de faptul că partea ce cade în pretenții potrivit art. 274 poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii în totalitate ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant I. I. a depus la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanță onorariu de avocat.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1779 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante la data de 26.11.2012 (fila 7 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de poluare, precum și dobânda legală (fila 23 dosar fond), iar pârâta A.F.P. C. i-a comunicat refuzul restituirii sumei (fila 24 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei. Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Decizia de calcul a taxei nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, aceasta este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată A.F.P. C. și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Recurenta pârâtă susține că sentința cuprinde motive contradictorii, însă în argumentele ce susțin această critică se referă la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii.
De asemenea, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 C.proc.civ..
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 766 din data de 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red./Tehnored.jud. L.M. D.
2 ex./15.05.2013
Jud.fond: A.M.M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 9320/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
