Pretentii. Decizia nr. 983/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 983/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 16205/63/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 983/2013

Ședința publică de la 05 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător A. I. A.

Judecător G. C.

Grefier D. F.

x.x.x.

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 22 ianuarie 2013 privind recursul declarat de reclamantul C. L. BÂRCA împotriva sentinței nr.3175 din 16 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea a amânat pronunțarea, în temeiul art. 146 C. proc. civ., pentru data de 29 ianuarie 2013 și ulterior pentru azi 05 februarie 2013.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 3175 din 16 iulie 2012, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamantul C. L. BÂRCA, în contradictoriu cu pârâtul S. C. C. R. REP S. R .L.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul nr.2237/23.04.2008 prin care pârâta s-a obligat să efectueze în favoarea reclamantului anumite lucrări de construcție, respectiv "lucrări de amenajări trotuare din dale de beton turnate pe loc".

Conform expertizei de specialitate efectuată în cauză, suprafața totală executată "trotuare din dale de beton 50 x 50 x 80 cm. turnate pe loc, fără scliviseală, cu rosturi umplute cu nisip" este de 8700 m.p., la finalizarea lucrărilor fiind întocmite procese-verbale de recepție, semnate de comisia de recepție din cadrul Primăriei .> Valoarea totală a lucrărilor realizate este în cuantum de 495.368 lei, având la bază datele din procesele-verbale de recepție întocmite și semnate.

Așa cum s-a menționat de către expertul în construcții civile desemnat în cauză, umplerea rosturilor cu nisip este o lucrare auxiliară, componentă a realizării unei suprafețe de trotuare, iar trotuarele se măsoară la metru pătrat real executat, inclusiv rosturile dintre acestea.

S-a concluzionat că umplerea cu nisip a rosturilor la trotuare din dale de beton nu se calculează separat, ci este inclusă în suprafața real executată de trotuare de 8.700 m.p., iar valoarea totală a lucrărilor executate conform proceselor-verbale de recepție raportat la suprafața reală executată de trotuare (8700 m.p.) este de 495.368 lei care include și umplerea cu nisip a rosturilor.

S-a constatat așadar, că pârâta și-a executat întocmai obligațiile contractuale asumate și pentru care a încasat prețul convenit de părți prin contract, acesta corespunzând prestației efectuate de pârâtă în baza contractului încheiat.

Față de stare de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada neexecutării sau executării necorespunzătoare de către pârâtă a obligațiilor contractuale și nici producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, astfel încât s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale, acțiunea formulată fiind neîntemeiată și respinsă în consecință.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul C. L. BÂRCA.

În motivare a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, susținând în esență că nu s-a ținut cont decât de un mijloc de probă, respectiv de expertiză, fără a fi avute în vedere și înscrisurile depuse de părți. A mai arătat că dacă nu ar fost individualizată în deviz suma respectivă și suprafața nu ar fi existat motiv de critică pentru auditorii Camerei de conturi

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin contractul nr 2237/23.05.2008, încheiat între recurentul reclamant și intimata pârâtă . C., aceasta s-a obligat să execute, să finalizez și să întrețină „Achiziții turburi din beton” în conformitate cu obligațiile asumate prin contract, în schimbul prețului de 48.000 lei/mp pentru execuția, finalizarea și întreținerea „lucrări de amenajare drumuri pietonale (trotuare) în .> Recurenta critică sentința sub aspectul concluziilor raportului de expertiza, arătând că acesta contravine celorlalte probe administrate în cauză.. Pe de o parte, Curtea constată că la primul termen după depunerea raportului de expertiză niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni, deși s-a acordat termen la solicitarea expresă a recurentei pentru a se observa raportul de expertiză ( fila 136 dosar de fond). Pe de altă parte, se constată. că expertul a avut în vedere la întocmirea raportului toate documentele care au stat la baza executării lucrărilor, astfel cum au fost puse la dispoziție de părți, contract 2237/23.04.2008, act adițional nr 5731/2008, contract 2019/2008, act adițional 2876/2008, procese-verbale de recepție nr 3744/08.08.2008, 4056/02.09.2008, 2545/14.05.2009

La finalizarea lucrărilor, în trei etape, s-au întocmit procese-verbale de recepție semnate de o comisie formată din reprezentanții reclamantei pârâte.

Or, potrivit art 17 din Legea nr 10/1995, recepția construcțiilor constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentația de execuție și cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcției.

Așadar nu este corectă susținerea recurentei privind încălcarea acordului de voință al părților, din moment ce după fiecare etapă a fost întocmit proces-verbal de recepție, cu participarea reprezentanților recurentei.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză și instanța de recurs reține că umplerea cu nisip este o lucrare auxiliară, iar prețul a fost calculat la metru pătrat real executat, avându-se în vedere inclusiv rosturile dintre acestea. Așadar, umplerea cu nisip a rosturilor la trotuare din dale de beton nu se calculează separat ci este inclusă în suprafața real executată de trotuare

În consecință, față de întreg probatoriul administrat, nu s-a făcut dovada plății unor lucrări plătite și neexecutate la obiectivul de investiții” Lucrări de amenajare trotuare din dale de beton turnate pe loc”

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și cum nici din oficiu nu s-au identificat motive de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul declarat de recurentul reclamant C. L. B. va fi respins ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul-recurent C. L. BÂRCA împotriva sentinței nr.3175 din 16 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013.

Președinte,

C. M.

Judecător,

A. I. A.

Judecător,

G. C.

Grefier,

D. F.

Red AAI/2 ex/11.02.2013/jud fond A.G. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 983/2013. Curtea de Apel CRAIOVA