Pretentii. Sentința nr. 1183/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1183/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 18754/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. M.
Judecător C. G.
Grefier C. B.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de pârâta P. C. împotriva sentinței numărul 1183/2013 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. O. G. și intimatul pârât C. L. C., având ca obiect „pretentii”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. S. pentru intimata reclamantă N. O. G., lipsind recurenta pârâtă P. C. și intimatul pârât C. L. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pârâta a răspuns solicitărilor instanței.
Față de cele învederate, apărătorul intimatei reclamante arată că pârâtă nu a depus și decizia nr. 893/14.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel C., deși aceasta era trecută pe borderou, însă nu se regăsește la dosar. Învederează că, prenumele reclamantei este O. și nu I., cum din eroare s-a consemnat.
Curtea ia act că prenumele corect al reclamantei este O. și dispune conceptarea acesteia sub numele N. O..
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. S. pentru intimata reclamantă N. O. G., arată că își menține concluziile formulate în scris și aflate la dosarul cauzei, în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința numărul 1183/2013 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. I. G., în contradictoriu cu pârâtele P. C., PRIN PRIMAR, C. L. C..
A fost obligat pârâtul mun. C. prin primar la plata către reclamantă a stimulentelor prev. de art. 227 alin. 4 din O. G. nr. 92/2 pentru perioada octombrie 2008 - februarie 2009, august 2009 - decembrie 2010, actualizat de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă.
A fost obligat pârâtul să includă în salariul de bază al reclamantei drepturile bănești prev. de art. 14 din Legea nr. 285/2010 începând cu data de 01.01.2011.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei mun. C.-Direcția impozite și taxe locale și a beneficiat de stimulentele prevăzute de art.227 C.p.fiscală până în luna septembrie inclusiv când, urmare controlului exercitat de Camera de Conturi D., a fost emisă de către Primarul mun. C. dispoziția nr.3234/12.09.2008 prin care s-a dispus încetarea acordării stimulentelor până la aprobarea Regulamentului de acordare a acestora de către C. L. C..
Această dispoziție a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin decizia nr.893/14.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/63/2008 a fost admisă acțiunea formulată și anulată dispoziția emisă de primar.
S-a mai reținut că la data de 26.02.2009, prin H.C.L. nr.70/26.02.2009 a fost aprobat Regulamentul de constituire și utilizare a fondului de stimulente, acestea acordându-se doar pe perioada martie 2009 - iulie 2009.
Având în vedere că prin decizia nr.893/2010 s-a anulat dispoziția de încetare a acordării stimulentelor, fiind emisă cu încălcarea art.227 alin.4 din C.p.fiscală, se constată că reclamanta este îndreptățită la plata stimulentelor prevăzute de art.227 C.p.fiscală și pentru perioada octombrie 2008-februarie 2009, august 2009-decemrie 2010 când, în mod nelegal, nu a mai beneficiat de acestea, sumele urmând a fi actualizate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii dreptului de creanță până la achitarea efectivă.
Cât privește includerea stimulentelor în salariul de bază al reclamantei, potrivit art.14 alin.1 din legea nr.285/2010, „începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază, prevăzute la art. 1 alin. (1), se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi bănești aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcție publică, pe categorii, clase și grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcție contractuală, în funcție de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale”.
Din analiza art.14 din Legea nr.285/2010 rezultă că este vorba de o normă imperativă, trebuind aplicată întocmai, iar actul normativ nu reglementează vreo situație care să excludă de la aplicare sau care să limiteze dispozițiile art.14 din Legea nr.285/2010. Altfel spus, în cazul art.14 din Legea nr.285/2010, legiuitorul nu a lăsat la simpla apreciere a angajatorului și a ordonatorului de credite dacă această normă legală se aplică sau nu.
Prin urmare, în mod greșit ordonatorul principal de credite, Primarul mun. C., nu a aprobat, nu a alocat și nu a repartizat sumele necesare pentru includerea în salariile de bază a drepturilor bănești la care se referă art.14 din Legea nr.285/2010, situație ce a condus la imposibilitatea aplicării acestui articol (art.14 din Legea nr.285/2010) și, în consecință, la emiterea dispozițiilor de reîncadrare fără includerea în salariul de bază a drepturilor bănești prevăzute de art.14 din Legea nr.285/2010.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată în parte acțiunea formulată, astfel că a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâtului municipiul C. prin primar la plata către reclamantă a stimulentelor prevăzute de art. 227 alin.4 din OG 92/2003 pentru perioada octombrie 2008 - februarie 2009, august 2009 - decembrie 2010, actualizate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă, cu obligarea pârâtului de a include în salariul de bază ale reclamantei drepturile bănești prevăzute de art. 14 din Legea nr. 285/2010 începând cu data de 01.01.2011.
Împotriva sentinței a formulat recurs MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR
Prin motivele recursului declarat, recurentul invocă excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art. 7 LCA, menționând că reclamanta trebuia să depună un înscris înregistrat la autoritatea administrativă, prin care să solicite acordarea stimulentelor și nu mai în cazul în care ar fi fost nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau dacă nu ar fi primit răspuns, în condițiile art. 2 alin. 2 LCA, putea să sesizeze instanța de judecată .
Recurentul invocă și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, cu aplicarea art. 1 alin. 1 din Decretul 167/1958, art. 7 din același act normativ, respectiv art. 2517 NCC, precizând că, în raport de data introducerii acțiunii, operează prescripția pentru periaoda octombrie 2008-septembrie 2009 .
Invocă nelegalitatea soluției pronunțate precizând, în esență, faptul că dispozițiile art. 227 din OG 92/2003 nu reglementează un drept la acordarea stimulentelor, recunoscând doar posibilitatea de a acorda stimulentele, dacă sunt îndeplinite criteriile de repartizare stabilite prin norme aprobate prin hotărâre de consiliu local, în speță HCL 70/2009 .
Menționează că, în raport de art. 41 din Constituție, legislația muncii, statutul funcționrilor publici și art. 227 din OG 92/2003, stimulentele sunt prevăzute ca drepturi suplimentare care pot sau nu să fie acordate, în funcție de îndeplinirea unor criterii stabilite de angajator .
Indică criteriile stabilite prin art. 2 din HCL 70/2009 și arată că existența unei game largi de factori ce determină acordarea sau nu a acestor drepturi, acordă un caracter incert, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele de existență a unei creanțe certe, lichide, exigibile ; trimite la cauza Kopecky c. Slovaciei și cauza Rafinăriile Stran și Stratis c. Greciei .
Recurentul invocă și procedura de acordare a stimulentelor, reglementată de art. 227 din OG 92/2003 privind dispoziția dată de ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate, în baza criteriilor art. 2 din HCL 70/2009, indicând faptul că, pentru intimata reclamantă nu există o propunere a conducătorului de compartiment .
Menționează că acordarea stimulentelor constituie atributul exclusiv al primarului, instanțele de judecată fiind chemate numai să constate numai îndeplinirea condițiilor legale cu privire la acordarea acestora, însă numai după ce ordonatorul de credite decide acordarea acestora . Mai mult decât atât, acordarea stimulentelor este condiționată de constituirea fondului de stimulente, iar la nivelul anilor 2008-2010 nu s-a constituit fondul pentru stimulente .
În drept, invocă aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimata reclamantă nu a formulat intampinare dar a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând motivele recursului declarat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că este fondat, prin prisma următoarelor considerente:
Asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, ca efect al lipsei plângerii prealabile
Reclamanta, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate din subordinea Primarului Mun. C., a solicitat in conformitate cu art. 1 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 2 LCA, obligarea pârâților la plata simulentelor prevăzute de art. 227 din OG 92/2003, începând cu luna septembrie_10, actualitate și cu dobândă si printr-un un al doilea capăt de cerere a solicitat includerea stimulentelor în salariul de bază, potrivit art. 14 din Legea 285/2010, începând cu data de 01.01.2011 .
Ca atare, calificarea juridică a primului petit privește (astfel cum, în mod justificat indică recurentul) aplicarea art. 2 alin. 2 LCA privind actele administrative asimilate constând în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept sau interes legitim al reclamantei, cât și ipoteza tipică, reglementată de art. 1 alin. 1 LCA, în care se urmărește modificarea efectelor vătămătoare pentru reclamantă, ale unui act administrativ (deși, în această ipoteză primul capăt de cerere constă în anularea actului administrativ, petit ce nu se regăsește în speță) .
În ambele situații, procedură judiciară este declanșată de existența unei cereri privitoare la un drept (în această ipoteză dispozițiile art. 7 alin. 5 LCA reglementând caracterul facultativ al plângerii prealabile), respectiv de existența unei contestații formulate, potrivit normei speciale a art. 14 din Legea 285/2010 și cu aplicarea art. 7 alin. 1 LCA, împotriva deciziei de stabilire a salariului de bază .
Totuși, urmează a fi reținut că, potrivit art. 109 alin. 2 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea judecării proceselor, neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii ; în speță, recurentul nu a formulat întâmpinare în fața instanței de fond, iar excepția lipsei procedurii prealabile, având ca efect inadmisibilitatea acțiunii este invocată prin motivele de recurs, operând decăderea din dreptul de a invoca această excepție de procedură .
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune și având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantei, Curtea urmează să constate ca fiind aplicabile disp. art. 117 din Legea 188/1999, potrivit cărora dispozițiile legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Ca atare, norma aplicabilă termenului de prescripție extinctivă și regimului juridic al acesteia, nu este dată de art. 1 și 7 din Decretul 167/1958, respectiv normele civile, ci este dată de art. 171 din Codul Muncii ( Legea 53/2003, în forma în vigoare pe perioada indicată de către reclamantă), normă potrivit căreia dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Luând în considerare caracterul succesiv al plății stimulentelor (reglementat în mod expres de art. 227 alin. 4, în sensul constituirii lunare a fondului de stimulente, precum și de art. 227 alin. 8, în sensul plății stimulentelor aprobate, în cursul lunii curente pentru luna precedentă), Curtea urmează să aibă în vedere faptul că intimata reclamantă a formulat acțiunea introductivă, la data de 29.10.2012 și pentru fiecare plată lunară a dreptului, curge un termen de prescripție, de 3 ani, distinct .
Astfel, termenul de prescripție apare a fi îndeplinit pentru perioada de 3 ani, anterioară introducerii acțiunii .
Față de această excepție de fond, intimata reclamantă a invocat existența unei cauze intreruptive de prescripție, constând în existența unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a dreptului, conform dispozițiilor art. 15 alin. 1 lit. c din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (cu aplicarea art. 6 alin. 4 NCC), însă fără a justifica îndeplinirea condițiilor privind acest caz de întrerupere a prescripției extinctive .
În ceea ce privește fodul cauzei, Curtea cosntată că dispozițiile art. 227 din OG 92/2003, a căror aplicare de către instanța de fond este criticată de către recurent, reglementează atribuția de aprobare a plății stimulentelor, aparținând ordonatorului de credite, în speță Primarul Mun. C., la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate .
Recurentul susține, în mod justificat, existența dreptului de apreciere al ordonatorului de credite asupra îndeplinirii condițiilor de acordare a stimulentelor, omițând totuși faptul că acest drept de apreciere trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea 285/2010, aceste dispoziții reglementând obligația aceluiași ordonator de credite de a include în salariile de bază, la nivelul mediu al stimulentelor aferente lunii octombrie 2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare .
În speță, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile de formă privind existența raportului – propunere de acordare a drepturilor (raportul nr._/04.11.2011, în ceea ce o privește pe reclamantă, cu propunerea de acordare a stimulentelor începând cu 04.11.2011, respectiv raportul cu nr._/20.10.2011 privind propunerea de acordare a stimulentelor pentru salariații din cadrul aparatului propriu de specialitate din subordinea primarului, începând cu data de 01.01.2011, în executarea sentinței 1244/2011 a Tribunalului D. – SCAF, definitivă și irevocabilă) .
Mai mult chiar, observând că acțiunea formulată se circumscrie contenciosului de plină jurisdicție, Curtea constată că norma art. 14 alin. 1 impune includerea stimulentelor în salariul de bază începând cu 01.01.2011 și nu începând cu 04.11.2011 .
Pentru considerentele expuse, văzând disp. art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., cu aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul declarat, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul obligarii paratei recurente la plata stimulentelor prevazute de art.227 alin 4 din OG nr.92/2003 pe perioada 29 octombrie 2009 – decembrie 2010 ,intrucat pentru perioada octombrie 2008- octombrie 2009 aceste drepuri sunt prescrise.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței, ca fiind legale și temeinice .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta P. C. împotriva sentinței numărul 1183/2013 din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. O. G. și intimatul pârât C. L. C..
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta recurentă la plata stimulentelor prevăzute de art. 227 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 pe perioada 29 octombrie 2009-decembrie 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013.
Președinte, G. C. | Judecător, C. M. | Judecător, C. G. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.GC
C.B./2 ex.
Jud.fond A.G.V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3660/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
