Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7137/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7137/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 515/91/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7137/2014

Ședința publică de la 25 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - V. S.

Judecător - D. V.

Judecător - I. M. D.

Grefier - I. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., cu sediul în Focșani, .. 52 bis, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 912 din 23.05.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că; este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 223 C.pr.civ., după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ /12.02.2014, reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE ASIGURĂRI V. pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se anuleze Deciziile nr._/2013 și nr._/2013 și să se înlăture obligațiile de plată reprezentând suma de 1371 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta a stabilit nelegal obligația de plată a contribuției la FNUASS având ca punct de reper veniturile declarate de unitățile achizitoare în declarația 205.

Potrivit Protocolului încheiat între CNAS și ANAF în 2007 și actului adițional la acesta trebuiau avute în vedere veniturile din Declarația 221, venituri pe care nu le realizează.

Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare și a calculat greșit contribuția, condiții în care nu calculează nici accesorii, a solicitat anularea deciziilor.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că a calculat contribuția potrivit art. 258 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 95/2006 cu referire la art. 71 din Legea nr. 971/2003, iar susținerile reclamantului privitor la faptul că nu ar avea calitatea de organ fiscal nu pot fi reținute.

Prin sentința civilă nr. 912/2014 a Tribunalului V. a fost admisă cererea și s-a dispus anularea deciziei nr._/2013 si dec nr_/2013 emise de C. V..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., criticând-o sub următoarele aspecte:

Art. 215 din Legea nr. 95/2006, stipulează că obligația virării contribuției pentru asigurările de sănătate revine persoanelor care realizează venituri din agricultură prin depunerea la Casa de Asigurări de Sănătate a declarației privind obligațiile ce le revin față de fond.

Contestatorul nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit această obligație arătată în termenul legal, astfel că nu se poate reține vreo formă de vinovăție a Casei de Asigurări de Sănătate de a nu fi calculat trimestrial contribuția. Casa de Asigurări de Sănătate V. nu a avut cunoștință tocmai datorită atitudinii culpabile a contestatorului care avea obligația achitării contribuției ori calcularea acestei contribuții și comunicarea cuantumului lor era posibilă numai în condițiile în care contribuabilul comunică casei de asigurări de sănătate, periodic veniturile realizate.

Art. 257 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății stipulează: (2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%*), care se aplică asupra:

Art. 257 din Legea nr. 95/2006 prevede:

(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma:

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);

Art. 119 alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2003 cu modificări și completări stipulează:

(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

Art. 120 alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2003 stipulează:

(1) Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Analizând recursul formulat de Casa de Asigurări de Sănătate V. prin prisma motivelor invocate, instanța constată că recursul este nefondat potrivit art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, din următoarele motive:

Potrivit art. 257 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 95/2006, se datorează contribuție la F.N.U.A.S.S. pentru veniturile din agricultură supuse impozitului pe venit, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la venituri impozabile realizate de persoane independente.

Potrivit art. 71 din Codul fiscal, forma anterioară modificării prin O.G. nr. 8/2013, Definirea veniturilor din activități agricole:

Veniturile din activități agricole sunt venituri din următoarele activități:

a) cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat;

b) cultivarea și valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor;

c) exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea;

d) valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități, pentru utilizare ca atare.

Potrivit art. 71 din Codul fiscal, forma ulterioară modificării prin O.G. nr. 8/2013, Definirea veniturilor:

(1) Veniturile din activități agricole cuprind veniturile obținute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din:

a) cultivarea produselor agricole vegetale;

b) exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea;

c) creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

(2) Veniturile din silvicultură și piscicultură reprezintă veniturile obținute din recoltarea și valorificarea produselor specifice fondului forestier național, respectiv a produselor lemnoase și nelemnoase, precum și cele obținute din exploatarea amenajărilor piscicole.

(3) Veniturile din silvicultură și piscicultură se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activități independente”, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.

(4) Veniturile obținute din valorificarea produselor prevăzute la alin. (1) în altă modalitate decât în stare naturală reprezintă venituri din activități independente și se supun regulilor de impunere proprii categoriei respective.

(5) Veniturile definite la alin. (1) pentru care nu au fost stabilite norme de venit sunt venituri impozabile și se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activități independente”, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.

După cum se poate observa, abia începând cu 01.02.2013, legiuitorul a prevăzut în mod expres veniturilor obținute din exploatarea plantațiilor viticole în rândul veniturilor obținute în mod individual din activități agricole, anterior acestei date neputându-se interpreta extensiv noțiunea de venituri din agricultură în sensul dat de pârâtă, în lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului.

Pentru aceste motive, în conformitate cu art. 496 NCPC, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate V., cu sediul în Focșani, .. 52 bis, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 912 din 23.05.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.

Președinte,

V. S.

Judecător,

D. V.

Judecător,

I. M. D.

Grefier,

I. S.

Red.I.M.D./28.10.2014

Tehnored.I.S./28.10.2014/4ex.

Fond-Tribunalul V.;Jud.C.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7137/2014. Curtea de Apel GALAŢI