Alte cereri. Decizia nr. 4526/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4526/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 2754/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4526/2014
Ședința publică de la 09 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. B.
Judecător – dr. A. Z.
Judecător - V. V.
Grefier - M. C.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 3161/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă, intimata reclamantă N. L. F. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecata în lipsă, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3161/13.11.2013 Tribunalul G. respins excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii invocate de pârâtă ca nefondate; a admis acțiunea formulată de reclamantul N. L. F. și a obligat-o pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G.(AJFP) să restituie reclamantei suma de 1567 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, actualizată cu dobânda aferentă de la data plății (12.02.2009) până la data rambursării totale și efective a sumei.
Prin aceeași hotărâre, prima instanță a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat-o pe chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Finanțelor Publice T. la plata sumei de 1567 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule actualizată cu dobânda aferentă de la data plății (12.02.2009) până la data rambursării totale și efective a sumei . Totodată, a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat recurs pârâta AJFP G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că a creat ad-hoc o nouă lege, pe lângă cea imperativă.
Instanța de fond nu a motivat excepția tardivității invocată de recurenta pârâtă, ci s-a rezumat doar la simple afirmații că au fost respectate dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, fără a arăta modul în care au fost acestea respectate.
În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte, cu toate că acestea este doar un încasator, un custode al unor fonduri ordonate de stat.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 conform cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Dacă se va considera că recurenta pârâtă are calitate procesuală, apreciază că instanța competentă să judece litigiul este Curtea de Apel G. motivat de faptul că, în speță, este atacat un act administrativ emis de o autoritate centrală, respectiv Legea privind Codul fiscal.
. cu data de 01.07.2008 a O.U.G. 50/2008 face ca cererea introductivă să rămână fără obiect întrucât prin art. 11 sin acest act normativ a fost instituit temeiul pentru restituirea diferenței din suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 – 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, așa cum rezultă din Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmise de Reprezentanta Permanentă a României pe lângă UE – Bruxelles.
În concluzie, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate.
Analizând recursul prin prisma disp. art. 496 Cod procedură civilă și a probelor administrate, Curtea îl consideră nefondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare:
Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională..”
Referitor la excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii, Curtea constată că în mod corect prima instanță le-a respins ca fiind nefondate.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.. în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012 deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.
Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la excepțiile tardivității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AJFP G., instanța constată că recurenta este în eroare, aceste excepții nefiind invocate prin întâmpinare.
Față de cele arătate mai sus, Curtea urmează în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 3161/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2014.
Președinte, A. B. | Judecător, dr. A. Z. | Judecător, V. V. |
Grefier, M. C. |
Red. AB/MC/ 4.06.2014/ 5 ex.
Fond: V. D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7788/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 1054/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








