Alte cereri. Decizia nr. 5019/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5019/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 2400/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 5019/2014
Ședința publică de la 19 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. G. T.
Judecător: C. R. M.
Judecător: G. P.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.GALATI, cu sediul G., ., împotriva sentinței nr.3406/02.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant C. F. care se legitimează cu B.I. . nr._, lipsă fiind reprezentantul celorlalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, că este motivat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului-reclamant în combaterea motivelor acestuia.
Intimatul-reclamant solicită respingerea ca nefondat a recursului de față întrucât a achitat taxa în discuție, tacă pe care o consideră nelegală.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.3406/2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM București, invocată din oficiu și respinsă acțiunea principală față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamant C. F. și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. - SERVICIUL COLECTARE TAXE ȘI IMPOZITE, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXĂ POLUARE.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 3.100 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 08.03.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. .
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 3.100 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 08.03.2012 și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.J.F.P. G. care a susținut legalitatea deciziei de calcul contestată, menționând că acesta este în concordanță cu dispozițiile legii nr.9/2012.
Curtea analizând recursul de față prin prisma disp.art.488 din C.pr.civ. îl consideră fondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
În vederea eliminării caracterului discriminatoriu al taxei de poluare reglementat de OUG nr.50/2008 a fost emisă Legea nr.9/2012 care începând cu data de 1 ianuarie 2013 (după încetarea suspendării prev. de OUG nr.1/2012) prevede că taxa pentru emisiile poluante se aplică atât autovehiculelor second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România cât și celor cumpărate din țară și deja înmatriculate.
Regimul de impozitare instituit prin Legea nr.9/2012 nu face nicio deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor, modalitatea de impozitare a unui vehicul importat fiind aceeași cu a unui vehicul similar de pe piața românească.
Prin hotărârea CJUE din 7.04.2011 pronunțată în cauza nr.402/09 (T. contra României) s-a reținut încălcarea de către OUG nr.50/2008 a disp.art.110 din TFUE.
Prin adoptarea Legii nr.92/2012 s-a avut în vedere tocmai înlăturarea caracterului discriminatoriu al taxei de poluare astfel taxa pentru emisiile poluante este percepută în mod egal atât pentru vehiculele noi cât și pentru cele second-hand indiferent de proveniența lor.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și disp.art.483 și următ. din C.pr.civ., va admite recursul pârâtei și casând hotărârea primei instanțe va respinge ca nefondată cererea principală a reclamantei.
Ca o consecință a respingerii cererii principale va fi respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.GALATI, cu sediul G., ., împotriva sentinței nr.3406/02.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința atacată și în rejudecare:
Respinge cererea principală formulată de reclamantul C. F., domiciliat G., ., ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Menține dispoziția sentinței atacate privind respingerea excepțiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, G. P. |
Grefier, F. B. |
Fond. C.L.
Red.P.G./6.06.2014
Tehnored.F.B./10.06.2014/5 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Pretentii. Decizia nr. 241/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








