Alte cereri. Decizia nr. 5374/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5374/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 5913/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5374/R
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. B.
Judecător V. M. S.
Judecător L. C.
Grefier E. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. împotriva sentinței civile nr. 644/28.03.2014 pronunțată de Tribunalul V. în contradictoriu cu intimații P. V. F. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect „restituire taxă auto”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen în recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul P. V. F., a chemat în judecată pârâții DGRFP V. și AFM București, pentru restituire taxă de poluare achitată cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului său în România.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism second hand, provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene și în vederea înmatriculării a fost obligat să achite taxa specială pentru autoturisme, o taxă nelegală și în contradicție cu normele europene, de 6.212,00 lei pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/17.08.2010.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr.50/2008.
Legal citate, pârâta a formulat întâmpinare.
A invocat excepția inadmisibilității, motivat de faptul că reclamantul nu s-a adresat mai întâi autorității emitente a deciziei de calcul a taxei de poluare în cadrul procedurii administrative, impusă de lege.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât taxa este legală și este stabilită prin OUG 50/2008 modificată și completată, act normativ care a avut drept scop alinierea la reglementările europene.
A formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu motivat de faptul că taxa este stabilită de organul fiscal din subordinea ANAF, dar este colectată de Administrația F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 644/2014 a tribunalului V. – Secția a II – a Civilă s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V. F. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
S-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâta DGFP V..
S-a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu AFM București ca fiind neîntemeiată.
A fost obligată pârâta DGRFP V. la restituirea sumei 6.212,00 lei pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/17.08.2010 reprezentând taxă de poluare, reactualizată potrivit indicelui de inflație de la data plății și până la achitarea integrală a acesteia.
A fost obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei această sumă.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
1. Legea aplicabilă cauzei pendinte:
De la momentul sesizării instanței cu cererea de față, OUG nr.50/2008 în baza căreia a fost achitată taxa de poluare a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin urmare, instanța a stabilit cu prioritate legea în baza căreia s-a soluționat cauza de față.
Cum Legea nr.9/2012 nu cuprinde dispoziții tranzitorii care să vizeze cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, Tribunalul apreciază că se impune să dea eficiență dispozițiilor art.6 din Noul Cod Civil.
Potrivit alineatului 1 al acestui articol, regula generală în ceea ce privește aplicarea legii civile în timp este aceea a aplicării numai pentru viitor, cât timp se dispune că „ legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”.
La articolul 6 alineatele 2 și 3, legiuitorul a reglementat și două situații care se constituie în excepții de la regula generală.
Astfel, potrivit alineatului 2 al art.6 „ actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau. După caz, a săvârșirii ori producerii lor ” iar potrivit dispozițiilor alineatului 3 „ actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile sau ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi”.
Aplicând aceste excepții, excepții care sunt de strictă interpretare, Tribunalul a reținut că actul juridic al plății taxei de poluare a avut loc anterior intrării în vigoare a legii noi, iar prin reglementările cuprinse în legea nouă, respectiv în Legea nr.9/2012, nu se poate aprecia valabilitatea acestui act juridic în baza dispozițiilor legii noi, el rămânând supus dispozițiilor legii vechi.
În consecință, instanța a analizat cauza în baza legii vechi, respectiv OUG nr.50/2008.
2. Poziția CJUE privind compatibilitatea taxei de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 cu dispozițiile Tratatului:
Coroborând argumentele CJUE exprimate prin Hotărârea în cauza C-402/09. T. vs. statul roman și respectiv in cauza C-263/10. N. împotriva României, Tribunalul reține următoarele:
Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, s-a reținut că un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a reamintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, astfel că s-a constat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, s-a reținut că reglementarea taxei prin OUG nr.50/2008, în toate variantele sale, are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piață.
3. Constatările instanței cu privire la cauza de față:
Reclamantul a achiziționat un autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene și în vederea înmatriculării a fost obligat să achite taxa de poluare.
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei achitată cu acest titlu, dar aceasta a refuzat.
Excepția inadmisibilității este neîntemeiată și va fi respinsă pentru considerentele:
Legea fundamentală prin art.21 garantează oricărei persoane, pentru protejarea drepturilor și intereselor sale legitime, liberul acces la o instanță, prevăzând în mod expres la alineatul 3 că „jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite”.
Pe de altă parte, art. 6 paragraf 1 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță judecătorească să poată fi sesizată cu privire la orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
În analiza conținutului acestui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut prin Hotărârile date în în cauzele Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98 și respectiv L. împotriva României, din 26 ianuarie 2006 că acest drept de acces la o instanță nu este unul absolut, ci un drept supus unor limitări implicit acceptate, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece printr-o asemenea reglementare de către stat se recunoaște dreptul de care se bucură statul în această privință, drept constând într-o anumită marjă de apreciere.
S-a apreciat însă că aceste limitări nu îi pot restricționa unui justițiabil accesul liber într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură încât dreptul său de a se adresa unei instanțe judecătorești să fie afectat în însăși esența sa.
În aceleași cauze Curtea a recunoscut că astfel de limitări nu sunt compatibile cu prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenție decât dacă ele urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.24/14.11.2010, pronunțată în recurs în interesul legii, care a statuat că „ Procedura de contestare,prevăzută de art. 7 din OUG 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.”
Pe fond, se rețin următoarele:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit ca legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar si dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa in legislația internă de abia in anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Sub aspectul compatibilității dintre dreptul intern si cel comunitar, în speță Tribunalul și-a însușit argumentele CJUE exprimate în cele două cauze expuse mai sus, în sensul că taxa instituită prin OUG nr.50/2008 este contrară art.110 ( fost 90 ) din TFUE.
Față de dispozițiile art.148 din Constituția României Tribunalul a dat eficiență dispozițiilor Tratatului în detrimentul reglementării naționale.
Cum în cauză, actul juridic al achitării taxei de poluare, constatat deja incompatibil cu dreptul Uniunii Europene, nu poate fi considerat valabil potrivit legii noi, cât timp el este afectat de o cauză de nulitate potrivit legii vechi, prohibiție special instituită prin art.6 alin.3 din NCC, tribunalul a apreciat că reclamantul nu datorează taxa de poluare, aceasta fiind calculată și încasată în mod nelegal.
Așa fiind, a admis acțiunea și a obligat pârâta DGFP V. la restituirea sumei, aceasta fiind autoritatea care a calculat și încasat suma stabilită cu titlu de taxă de poluare.
În ce privește cererea reclamantului de chemare în judecată în calitate de pârât a Administrației F. pentru Mediu, a fost respinsă, având în vedere că taxa de poluare a fost încasată de DGFP V., astfel că obligația de restituire îi revine acesteia din urmă, reclamantul neavând, sub acest aspect vreun raport juridic cu Administrația F. pentru Mediu.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a AFM București, Tribunalul a reținut că, în baza legii, DGFP V. încasează direct în contul AFM sumele reprezentând taxă de poluare.
Mai mult, Tribunalul a reținut că AFM București nu a contestat primirea sumelor reprezentând taxă de poluare, cât timp, pe fondul acțiunii solicită respingerea acesteia ca nefondată.
Având însă în vedere că taxa în discuție constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu și disp. art.1 din OUG 50/2008, art.35 din Legea 329/2009 și art.3 pct.5 și 6 din HG 686/2008, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat pe aceasta să restituie DGFP V. suma încasată cu titlu de taxă de poluare.
Împotriva sentinței civile 644/2014 a Tribunalului V. a declarat recurs D.G.R.F.P. V. invocând următoarele motive:
- În mod nelegal instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care intimatul a solicitat restituirea taxei pe poluare, întrucât potrivit reglementărilor Legii nr. 9/06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce abrogă dispozițiile OUG nr. 50/2008, contribuabilul are posibilitatea de a solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa plătită, „în cazul în care taxa pe poluare achitată începând cu data de 01.07.2008 până la data intrării în vigoare a noii legi este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi (…) art. 12 din legea nr. 9/2012”.
- Potrivit dispozițiilor art. 117 din OG 92/2003 privind Cod procedură fiscală la cerere se pot restitui debitorului anumite sume, iar solicitarea reclamantului nu se încadrează în vreuna din aceste situații;
- De asemenea, arată și faptul că taxa pe poluare a fost calculată de organul fiscal în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și virată contul Administrației F. pentru Mediu.
- Potrivit OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, autoritatea fiscală având doar rolul de stabilire, verificare, colectare și soluționare a contestațiilor privind cuantumul acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Primul motiv de recurs nu e o veritabilă excepție ci vizează fondul cauzei și urmează a fi încorporat în analiza privind legalitatea temeiului în baza căreia s-a perceput taxa din cauză.
Taxa de poluare, pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile O.U.G. nr. 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent, art. 23.
Relevant în speță este faptul că prin Hotărârea pronunțată de CJUE împotriva României (cauza T.) în data 7.04.2011, s-a statuat în sensul că art. 10 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte sate membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În acest context, prin instituirea taxelor de poluare pentru autoturisme, vădit disproporționate în raport de prețul de achiziție al autoturismelor, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, Curtea constatând că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, sunt reglementări contrare art. 110 din TFUE astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE prin Hotărârea T., hotărâre ce se impune a fi aplicată retroactiv față de împrejurarea că face corp comun cu norma interpretată.
Din expunerea anterioară rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte de la 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei pe poluare acesta a fost încălcat.
Astfel, că al doilea motiv de recurs e și el nefondat, temeiul restituirii fiind art. 117 lit. d din OG 92/2003.
Iar ultima critică din recurs precum rolul său e doar de calculare a taxei de poluare, e nefondată pentru că acest aspect a fost avut în vedere de instanța de fond la admiterea cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. împotriva sentinței civile nr. 644/28.03.2014 a Tribunalului V., în contradictoriu cu intimații P. V. F. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect „restituire taxă auto”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2014.
Președinte, S. B. | Judecător, V. M. S. | Judecător, L. C. |
Grefier, E. M. |
Red. LC/24.06.2014
Tehnored. dec. EM
4 ex/24.06.2014
Fond – Tribunalul V. – judecător: E. S.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2283/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 8112/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
