Alte cereri. Decizia nr. 5489/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5489/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 4852/113/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 5489/2014
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Judecător G. P.
Judecător M. B.
Grefier S. H.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 1338/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE și intimata D. C. A. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier în sensul că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de taxa de timbru, s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1338/23.04.2013 a Tribunalului B. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. C. A. M. în contradictoriu cu pârâta CAS B., fiind anulează în parte Decizia de impunere nr._/18.11.2011 în ce privește suma de 151 lei contribuție și 4539,32 lei majorări. A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 151 lei contribuție datorată pentru anul 2005, a menținut decizia de impunere pentru suma de 2969 lei reprezentând contribuție.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin Decizia de impunere nr._/18.11.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., privind obligațiile de plată către FNUASS, s-a reținut ca reclamantul a realizat venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor în perioada 2005-2008 pentru care s-a stabilit o contribuție datorata de 3019 lei.
Referitor la baza de calcul, tribunalul a mai reținut că reclamanta a realizat in perioada in anul 2005 venituri din cedarea folosinței bunurilor in suma de peste 2700 lei, în anul 2006, 33 389 lei, în anul 2007, peste 5190 lei, iar în anul 2008 peste 5550 lei așa cum rezulta din adeverințele nr._ din 18.04.2013, nr._ din 18.04.2013, nr._ din 18.04.2013, nr._ din 18.04.2013 emise de Administrația Finanțelor Publice B..
Pârâta a avut în vedere ca bază de calcul venituri mai mici decât cele efectiv încasate.
Cu privire la contribuția aferentă venitului de 2318 lei realizat în anul 2005, în sumă de 151 lei, instanța a reținut că este prescrisă, întrucât scadența a fost la 26.01.2006 iar Decizia de impunere a fost transmisă la 18.11.2011, peste termenul de cinci ani, prevăzut de art.199 Cod de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare a legii, actele administrative atacate fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 51 alin. 2 lit. e din OG nr. 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. e din L. 95/2006, precum și Ordonanța 617/2007.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, sentința de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele conf.art.304/1C.pr.civ., Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Temeinic și legal instanța de fond a motivat că Decizia de impunere atacată a fost emisă de Casa de Asigurări de Sănătate B., cu aplicarea unei norme ce a fost declarată neconstituțională.
Astfel prevederile art. 257 din L. 95/2007 privind reforma în domeniul sănătății au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională potrivit Deciziei nr. 1394/26.10.2010 și Decizia nr. 335/23.05.2011.
Prin Decizia nr. 1394/2010 și 335/2011, Curtea a hotărât că sunt neconstituționale prevederile art. 257 lit. f în măsura în care se raportează calculul contribuției de asigurări de sănătate la salariul minim pe economie fără a avea în vedere venitul obținut efectiv din dobânzi, dividende etc.
Potrivit normei criticate, „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: Lit. f ) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din dreptul de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și a altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prev. la lit. a-e din alin. 2 ind.1 și art. 213 alin. 2 lit. h, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Curtea a apreciat că aplicarea normei duce la instituirea unui tratament juridic diferențiat a persoanelor ce realizează și astfel de venituri din dividende sau dobânzi bancare, tratament care însă nu are nicio justificare pe împrejurări obiective.
A mai reținut Curtea că, deși norma criticată se supune regulii generale, aplicabilă tuturor categoriilor de venituri, numai teza finală a normei criticată privind contribuția minimă datorată instituie un tratament juridic diferențiat. Obligând prin această normă un cetățean la plata unei contribuții mai mari decât veniturile însăși, nu se asigură nici proporționalitatea și nici caracterul rezonabil al sarcinii fiscale. Curtea a apreciat că teza finală a normei criticate încalcă prevederile art. 56 din Constituție care consacră principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.
Recurenta pârâtă CAS B. a încălcat obligația de informare a reclamantului – contribuabil prin nerespectarea preved. art. 3 din C. fiscal care impune printre principiile fiscalității și b) certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală, ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale a contribuabilului atunci când a emis somația de plată și titlul executor, fără a emite titlul de creanță și înștiințarea privind existența creanței sale în baza de date.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței nr. 1338/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2014.
Președinte, I. A. | Judecător, G. P. | Judecător, M. B. |
Grefier, S. H. |
Red. G.P.
Dact. H.S. 2 ex./ 6 Iunie 2014
Fond - M.L.V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7210/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 37/2014. Curtea de... → |
|---|
