Alte cereri. Decizia nr. 6618/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6618/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 10313/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6618/2014
Ședința publică din data de 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător A. B.
Judecător V. P.
Grefier F. N.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. pentru Serviciul Fiscal Municipal T., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 170 din data de 05.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., intimatul reclamant Măcișanu G. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen, a fost motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Curtea verificând actele dosarului constat actele în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 170 din data de 05.02.2014 Tribunalul G., Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, prematurității și tardivității, invocate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., ca nefondate; a admis acțiunea principală formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T., și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București; a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 2.509 lei încasată cu titlul de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data plății (13.01.2010) până la restituirea integrală și efectivă a sumei; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de pârâtă; a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2.509 lei încasată cu titlul de taxă de poluare, actualizata cu dobânda legala de la data plății (13.01.2010) pana la restituirea integrală și efectivă a sumei;a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului suma de 339,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată și pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 339,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că intimatul reclamant a achitat taxa de poluare în sumă de 2509 lei la data de 13.01.2010 și că în cauză sunt incidente dispozițiile OUG nr. 50/2008. Totodată, a reținut că această ordonanță are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și că taxa de poluare este contrară normelor comunitare.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., a declarat recurs, în termenul legal, criticând-o pentru următoarele motive:
- În mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității, inadmisibilității și prematurității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă;
- Dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu sunt contrare art. 90 din TJCE ;
- Taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehicului, astfel că nu se poate reține că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru. Deciziile CJCE privitoare la taxa de poluare au stabilit în mod neechivoc că această taxă face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și că nu se poate reține că este percepută în mod discriminatoriu, deoarece art. 90 din Tratat nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existențe; taxa de poluare a fost introdusă la solicitarea Uniunii Europene, prin abrogarea art. 2141 și 3 Cod fiscal;
- Prin soluția pronunțată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, contribuind la încălcarea legii în vigoare, creând ad-hoc o nouă lege, pe lângă cea imperativă;
- excepția necompetenței materiale a Tribunalului G. a fost respinsă, invocându-se în sprijinul acestei decizii disp. art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 însă aceste dispoziții trebuie coroborate cu art. 2 din aceeași lege, întrucât actul administrativ fiscal prin care a fost stabilită suma de plată nu a fost atacat de reclamant, acesta solicitând doar restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, ca fiind nedatorată.
În drept, recurenta –pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii criticate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind nefondată.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor referitoare la soluționarea excepțiilor, Curtea constată că prima instanță în mod corect le-a respins ca nefondate.
Prin decizia nr. 24 din data de 14 noiembrie 2014, pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 -218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Prin urmare, sesizarea instanței de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de timbru pentru emisiile poluante, nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.
Din considerentele deciziei menționate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.”
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Totodată, a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.
Prima instanță a procedat corect înlăturând de la aplicare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt contrare legislației comunitare. În acest sens, a statuat Constituția României în art. 148 alin. 2 că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Referitor la excepții, Curtea constată că în mod corect prima instanță le-a respins ca fiind nefondate.
Cauza de fata are ca obiect un litigiu privind o taxa fiscală, astfel încât, potrivit articolului 10 aliniatele 1 si 3 din Legea 554/2004, competența de soluționare revine Tribunalului G. – Secția de contencios administrativ, excepția necompetentei materiale urmând a fi respinsă.
Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada încălcării autorității de lucru judecat, în sensul condițiilor impuse de art.430 Cod procedură civilă, ceea ce împiedică efectuarea controlului judiciar cu privire la această excepție.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. pentru Serviciul Fiscal Municipal T., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 170 din data de 05.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 Iunie 2014.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pt. JUDECĂTOR,
V. V. A. B. V. P.
aflată în C.O. aflată în C.O.
conf. disp. art. 261 C.proc. Civ. conf. disp. art. 261 C.proc. Civ.
semnează PREȘEDINTE, semnează PREȘEDINTE,
Grefier,
F. N.
Red. A.B.. 04 Iulie 2014
Tehn. F.N. 04 Iulie 2014
Fond.V. D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7993/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3244/2014.... → |
|---|








