Alte cereri. Decizia nr. 6736/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 6736/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 6115/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 6736/2014

Ședința publică de la 27 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. B.

Judecător V. M. S.

Judecător L. C.

Grefier F. B.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 813 din 22.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata –reclamant D. G. P. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, că recursul este motivat și scutit de taxă judiciară de timbru și că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_ reclamantul D. G. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de AFP G. și restituirea sumei de 2.825 lei reprezentând taxă de poluare, sumă actualizată cu dobânda legală calculată până la restituirea integrală.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism second – hand marca Renault. Arată că, la înmatricularea acestui autoturism în România, a fost obligat să achite o taxă de poluare de 2.825 lei.

Reclamantul consideră nelegale și discriminatorii dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 față de prevederile Tratatului Comunității Europene.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale TCE și ale Constituției României.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri în copii certificate (filele 5-15, 22, 23 ).

Pârâta Administrația Finanțelor Publice G. nu a fost reprezentată în fața instanței, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 207 Cod procedură fiscală prevede o cale specială de atac, precum și excepția prematurității promovării acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale O.U.G. 50/2008.

Pârâta AFP G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea in pretenții în prezenta cauză.

În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.

Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 08.01.2014, având în vedere modificările intervenite prin OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având în vedere și Ordinul nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, instanța a dispus rectificarea denumirii pârâtei în sensul că în loc de Administrația Finanțelor Publice G. a fost trecut Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..

La termenul din data de 13.02.2014, instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, cerere formulată de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 813/22.04.2014 a Tribunalului G. s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..

S-a respins ca neîntemeiată excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..

S-a admis acțiunea în C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. G. P., cu domiciliul in G., ., . ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul in G., . si pe chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul in București, sector 6, .. 294, Corp A, având ca obiect „anulare act administrativ”.

S-a dispus anulare Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/09.03.2009 emisă de pârâta AFP G..

A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantei suma de 2.825 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule.

A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantei dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 15.06.2009 și până la achitarea integrală a debitului.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..

A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 2.825 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule și la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 15.06.2009 .

Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/09.03.2009 ( fila 6 ), AFP G. a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 2.825 lei cu titlu de taxă de poluare în vederea înmatriculării autoturismului marca Renault, . VF1BAOEO_ categoria M1, norme de poluare E2.

Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că, în cauză, urmează a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.

Astfel, în primul rând, instanța a reținut că, potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de O.U.G nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011, contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.

Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.

Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.

În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.

Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

În cauză, rambursarea taxei de poluare se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale", reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.

Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.

Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.

Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.

Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.

În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.

Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.

Pe de altă parte, instanța a reținut că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.

Pentru aceste considerente, instanța a constatat că excepțiile inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand marca Renault, . VF1BAOEO_ care face parte din categoria M1, autovehicul ce a fost pentru prima dată înmatriculat în Olanda la data de 12.06.1996 (filele 8-12, 15).

În vederea înmatriculării acestui autoturism în România, pârâta AFP G. a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr._/09.03.2009 ( fila 6 ) stabilind ca reclamantul să plătească suma de 2.825 lei cu titlul de taxă de poluare auto.

Ca urmare, pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamantul a achitat in contul Trezoreriei G. suma astfel calculată, aspect dovedit cu chitanța . nr._ din 15.06.2009 (fila 7).

Organele fiscale din România au invocat legalitatea taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008.

Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Astfel, potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.

Deoarece O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară (art. 14 alin 1).

Așadar, se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după . O.U.G. nr. 50/2008, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare, iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.

Conform dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fost art. 90 TCE ), se interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Instanța a reținut, în aceste condiții, că scopul general al art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

De la data de 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene iar conform dispozițiilor art.148 alin. 2 și 4 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din acestea.

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană (CJE) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Prin Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei s-a decis, răspunzând unei întrebări preliminare privind interpretarea articolului 110 din Tratat referitoare la faptul dacă taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.

În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și, deci, că taxa de poluare este contrară normelor comunitare.

În acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, așa cum s-a argumentat anterior, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.

În consecință, s-a dat prioritate normelor de drept comunitar și au fost înlăturate de la aplicare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în prezenta cauză.

Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare, taxa de poluare stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/09.03.2009 emisă de pârâta AFP G. este nelegală, astfel a admis în acest sens acțiunea și a dispus anularea deciziei sus-menționată.

În consecință, instanța a constatat că potrivit legislației comunitare invocată anterior suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel impunându-se restituirea taxei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant întrucât, în caz contrar, nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.

Pentru toate aceste motive instanța a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP G. la restituirea către reclamant a sumei de 2.825 lei reprezentând taxă de poluare.

În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, s-a constatat că reclamantul, creditor al unei obligații având drept obiect restituirea unei sume de bani, poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită prin lege .

În aceste condiții, s-a apreciat ca fiind justificată și cererea de acordare a dobânzii legale, fiind admis și acest capăt de cerere cu obligarea pârâtei AJFP G. actualizarea sumei datorate cu rata dobânzii legale de la data plății, respectiv 15.06.2009 și până la data restituirii, potrivit Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronunțată în cauza C – 565/11.

În temeiul dispozițiilor art. 453 din Noul C.p.c., instanța a luat de faptul că reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta AFP G., s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Având în vedere că taxa de poluare a fost doar încasată de pârâta AJFP G. și vărsată la bugetul Fondul de Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, instanța a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată este întemeiată.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 74 și următoarele din Noul C.p.c., instanța a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AJFP G. sumele cu care aceasta a căzut în pretenții, respectiv 2.825 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 15.06.2009 și până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva sentinței civile nr. 813/2014 a Tribunalului G. a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. invocând următoarele motive:

1)-inadmisibilitatea acțiunii deoarece suma cerută a fi restituită a fost stabilită printr-o decizie care este un act administrativ fiscal și pentru care legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac;

2)-prematuritatea acțiunii deoarece reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prev. de Legea 554/2004.

Pe fond, recurenta a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008.

Acest act normativ este în concordanță cu legislația europeană, fiind aplicabile în speță prevederile art. 4 lit. a, art. 5 al. 1, al. 2 și al 3 și art. 6 al. 1 lit. b.

Prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt același atât pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat cât și pentru un autoturism fabricat în oricare alt stat comunitar și neînmatriculat în România, atâta timp cât autoturismele au aceleași specificații tehnice.

Prin aplicarea actului normativ menționat și a normelor metodologice nu s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produselor interne, așa cum în mod eronat susține contestatoarea.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Cu privire la excepțiile invocate, corect a reținut prima instanță netemeinicia acestora, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data în România.

Taxa de poluare, pe care reclamanta a fost obligată să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile O.U.G. nr. 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent, art. 23.

Potrivit art. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplică produselor originale din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe, care se află în libera circulație în statele membre.

Potrivit art. 28 al aceluiași tratat, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

În acest context prin instituirea taxelor de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, Curtea urmând să constate că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, sunt reglementari contrare Tratatelor la care România este parte și care, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.

Cum Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice, în Partea a Treia (Politicile Comunității), instituirea oricăror taxe care ar avea ca efect reducerea importurilor, iar introducerea taxei pe poluare a avut exact acest efect, taxa specială achitată a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale…înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite și prin actul de aderare.

Din expunerea anterioară rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte de la 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei pe poluare acesta a fost încălcat.

Curtea apreciază, față de răspunsul pârâtei exprimat prin întâmpinarea depusă la dosar, că procedura prealabilă în speță are doar un caracter formal, respingerea acțiunii pe acest motiv fiind de natură a încălca accesul liber la justiție, reglementat atât de Constituție cât și de dreptul comunitar, cu consecința încălcării principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2 coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția României, republicată, de cele expuse, având în vedere și prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art.11 din Legea nr. 554/2004, art. 43, 210-211 Cod procedură fiscală, care reglementează condițiile de fond și de formă ale actului administrativ fiscal, Curtea apreciază că se impune admiterea acțiunii, taxa de poluare, în modalitatea reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 fiind o taxă cu efect echivalent taxelor vamale.

Față de cele expuse, în temeiul art. 488 N.C.P.C, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 813 din 22.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 27.08.2014.

Pt.Președinte Judecător Judecător

S. B. V. M. –S. L. C.

care se află în CO

Semnează

- cf. art. 426 alin. 4 NCPC.

Președintele Curții de Apel G.

M. N.

Grefier

F. B.

Red. LC-12.09.2014

Tehnored. FB-4ex/12.09.2014

Fond- Tribunalul G. –jud. C.L.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 6736/2014. Curtea de Apel GALAŢI