Alte cereri. Decizia nr. 5379/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5379/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 3513/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5379/R
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. B.
Judecător V. M. S.
Judecător L. C.
Grefier E. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 418/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimații M. G. - PRIN C.I.A. ȚELICOV M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen în recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrata sub numărul_ pe rolul Tribunalului G. reclamantul M. G. a solicitat instanței obligarea paratei la restituirea sumei de 4214 lei achitata cu titlul de taxă de emisii poluante actualizata cu dobânda legală .
Reclamantul si-a motivat acțiunea arătând că in anul 2013 a achiziționat un auto marca VW. In același an la înmatricularea acestui autoturism in Romania, reclamantul a fost obligat sa achite o taxă de emisii poluante de 4214 lei.
Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene .
Legal citata, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată si a invocat totodată si a invocat totodată excepția inadmisibilității față de disp. art. 207 din codul de procedura fiscală, care instituie o procedura administrativa contestare a deciziei de calcul.
Parata a formulat si cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.
In motivarea cererii de chemare in garanție, parata a arătat ca taxă de emisii poluante nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către AFM in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .
In drept au invocat disp. art 60 si urm Cc pr civ.
Legal citata, chemata in garanție AFM BUCUREȘTI nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 418/2014 a Tribunalului G. – secția C. Administrativ s-a respins excepția ca nefondată.
Admite acțiunea de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXĂ POLUARE
A fost obligată parata Administrația Județeana a Finanțelor Publice G. sa restituie reclamantului suma de 4214 lei reprezentând taxa de emisii poluante pentru autovehicule reactualizată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 28.02.2013 si până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de parata Administrația Județeana a Finanțelor Publice G. .
Obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către parata Administrația Județeana a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 4214 lei reprezentând taxa de emisii poluante pentru autovehicule reactualizată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 28.02.2013 si până la data plății efective si suma de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii se rețin următoarele:
Problema care se pune în cauză este dacă există discriminare intre autoturismele second-hand achiziționate . comunitar si înmatriculate pentru prima oara in Romania și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede; "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond este obligat așadar să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât sa i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa se conchide că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.
În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.
A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.
Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității acțiunii se privește drept nefondata, urmând a fi respinsa ca atare.
Întrucât în speță se solicită restituirea unei sume încasată cu titlu de taxa, competența îi revine acestei instanțe în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004 .
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achitat in contul Trezoreriei G. suma de 4214 lei cu titlul de taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța . nr._ depusa la dosar .
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul FIscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, s-a decis, răspunzând acestei întrebări preliminare că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă ( de poluare) aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În considerentele acestei hotărâri, s-a arătat că O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre si, deci, ca taxă de emisii poluante este contrara normelor comunitare.
Față de acestea, tribunalul constată că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
După . Legii nr. 9/2012, instanța constată că dispozițiile în materie sunt în continuare contrare legislației comunitare, întrucât potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Pentru toate aceste motive instanța urmează sa admită acțiunea, sa dispună obligarea paratei Administrația Județeana a Finanțelor Publice G. la restituirea taxei de poluare achitata, în cuantum de 4214 lei reactualizată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății taxei de emisii poluante si până la data restituirii efective, ca modalitate de reparare a prejudiciului, având ca obiect majorarea valorii reale a obligației evaluabile în bani proporțional cu perioada lipsei de folosință a sumei de bani corespunzătoare acestei obligații.
In baza art. 274 cod procedură civilă obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 439,3 lei cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat ales, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Referitor la cererea de chemare în garanție a AFM BUCUREȘTI, formulata de parata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., aceasta a fost admisă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG Legea nr. 9/2012 taxă de emisii poluante nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În consecință, în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, instanța a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să-i plătească pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. suma cu care aceasta a căzut în pretenții, inclusiv cheltuieli de judecată
Împotriva sentinței civile nr. 418/2014 a Tribunalului G. a declarat recurs pârâta AJFP G. invocând următoarele motive:
- În mod nelegal s-au respins excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii deoarece reclamantul avea la îndemână procedura specială de contestare a actului administrativ fiscal instituită de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței reclamantul avea obligația de a urma procedura prealabilă administrativă de contestare a actului administrativ;
- Pe fond apreciază că taxa e în acord cu dreptul comunitar așa cum s-a reținut în cauza Akos Navadi și Hona N..
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității este nefondată, deoarece procedura administrativă nu este obligatoriu de urmat, potrivit dispozițiilor legale, astfel că liberul acces al părții reclamante la instanța de judecată nu poate fi îngrădit.
Pe fond, Curtea observă că decizia de stabilire a taxei de poluare a fost emisă sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013 – 15.03.2013, la această din urmă dată fiind abrogată de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, taxa de poluare nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Deoarece cererea de chemare în judecată a părții reclamante este nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă apare ca fiind rămasă fără obiect.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea principală ca nefondată, va respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect și va menține dispoziția sentinței atacate privind respingerea excepțiilor invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 418/06.03.2014 a Tribunalului G..
Casează în tot sentința civilă nr. 418/03.06.2014 a Tribunalului G. și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2014
Președinte, S. B. | Judecător, V. M. S. | Judecător, L. C. |
Grefier, E. M. |
Red. LC/24.06.2014
Tehnored. dec. EM
4 ex/24.06.2014
Fond – Tribunalul G. – judecător: L. C.
.>
| ← Alte cereri. Decizia nr. 5092/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7275/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
