Alte cereri. Decizia nr. 7459/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7459/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 7198/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIE Nr. 7459/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Judecător S. B.
Judecător I. A. B.
Grefier L. I.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.1204/23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, intimatul pârât S. F. Orășenesc Târgu B. și intimatul reclamant V. G..
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, s-a solicitat judecata în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub numărul_ pe rolul Tribunalului G. reclamantul V. G. a solicitat instanței obligarea paratului S. F. Orasenesc Tg. B. la restituirea sumei de 1295 lei achitata cu titlul de taxa de poluare actualizata cu dobânda legală .
Reclamantul si-a motivat acțiunea arătând că in anul 2009 a achiziționat un auto marca Opel . In același an, la înmatricularea acestui autoturism in România, reclamantul a fost obligat sa achite o taxa de poluare de 1295 lei. Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Legal citat, pârâtul S. F. Orasenesc Tg. B. a solicitat respingerea actiunii ca nefondată si a invocat totodată excepția inadmisibilității acesteia față de disp. art. 207 din codul de procedura fiscală, care instituie o procedura administrativa de contestare a deciziei de calcul precum si excepția prematurității promovării actiunii, arătând ca reclamantul nu a efectuat procedura prealabila prevăzuta de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.
Paratul a formulat si cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.
In motivarea cererii de chemare in garanție, paratul a arătat ca taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către AFM in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .
Legal citata, chemata in garanție AFM BUCURESTI nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1204 din 23.06.2014 a Tribunalului G., au fost respinse ca nefondate excepțiile invocate de pârât, a fost admisă acțiunea și, pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul sa restituie reclamantului suma de 1295 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule reactualizată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 30.09.2009 si până la data plății efective .
A fost obligat, de asemenea, pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 330 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă și cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtului suma de 1295 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule reactualizată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 30.09.2009 și până la data plății efective și suma de 330 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că problema care se pune în cauză este dacă există discriminare intre autoturismele second-hand achiziționate . comunitar si înmatriculate pentru prima oara in România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede; "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond este obligat așadar să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră incat sa i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, tribunalul a concluzionat în sensul că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.
În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.
A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.
Pentru aceste considerente, excepțiile inadmisibilității si prematurității acțiunii invocate de pârât au fost respinse ca nefondate. Întrucât în speță se solicită restituirea unei sume încasată cu titlu de taxa, Tribunalul a constatat că lui îi revine competența de a soluționa cauza, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, Tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, aspect ce rezultă din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul F..
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, s-a decis, răspunzând acestei întrebări preliminare că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă ( de poluare) aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În considerentele acestei hotărâri, s-a arătat că O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre si, deci, ca taxa de poluare este contrara normelor comunitare.
Față de acestea, Tribunalul a constatat că, potrivit legislației comunitare, suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
După . Legii nr. 9/2012, instanța constată că dispozițiile în materie sunt în continuare contrare legislației comunitare, întrucât potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Pentru toate aceste motive instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată, obligând pe pârât și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Referitor la cererea de chemare in garanție a AFM BUCURESTI, formulata de paratul S. F. Orasenesc Tg. B., Tribunalul a apreciat că și aceasta este întemeiată, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva sentinței civile nr. 1204 din 23.06.2014 a Tribunalului G. a declarat recurs pârâta, criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, a susținut că, prin soluția adoptată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, contribuind decisiv la încălcarea legii române în vigoare, prin crearea ad-hoc a unei noi legi pe lângă cea imperativă.
A susținut că acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă având în vedere prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Totodată, a susținut că acțiunea a fost prematur introdusă având în vedere că Legea nr. 554/2004 menționează fără echivoc în art. 7 faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului, obiectul acțiunii în justiție constituindu-l, astfel, potrivit art. 8 din același act normativ, răspunsul la plângerea prealabilă.
Față de aceste precizări, recurenta a solicitat să se constate că în mod nelegal instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii.
Pe fond, a susținut că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene și că, prin Decizia nr. 802/2009, Curtea Constituțională a decis că OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare este constituțională.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Recursul este nefondat.
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse și care se încadrează în motivele de recurs prevăzute la art. 488 intitulat „Motivele de casare” în alin. 1 pct. 4 și pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a soluționat, cu respectarea dispozițiilor legale, excepțiile invocate de pârâtă precum și fondul cauzei, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, care va fi menținută.
Recurenta a invocat, în cadrul primului motiv de recurs, „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, însă nu a precizat în ce constă situația gravă de natură a încălca principiul separației puterilor în stat. Altfel spus, recurenta nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea cauzei dedusă judecății.
Nici criticile referitoare la soluționarea greșită a excepțiilor inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată nu sunt întemeiate.
Sesizarea instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de poluare nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală (prealabilă sesizării instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește susținerea recurentei că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, Curtea constată că taxa de poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra României.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…”Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională…”.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă sub îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012, deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei din cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă au a unei alte proceduri constituționale.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul pârâtei ca nefundat, menținând sentința atacată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr.1204/23.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014.
Președinte, L. C. | Judecător, S. B. | Judecător, I. A. B. |
Grefier, L. I. |
Red. și tehn. motivare I.A.B/17.10.2014
Tehn. L.I. 6 ex./20.10.2014
Fond L. C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4754/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Hotărâre din 21-05-2014, Curtea de... → |
|---|
