Anulare act administrativ. Hotărâre din 21-05-2014, Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 9567/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5125/2014
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător V. M. D.
Judecător E. L. P.
Grefier L. M. R.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul C. S., împotriva sentinței civile nr.3588/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ , având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul( legitimat cu Ci . nr._) și pentru intimata P. ORAȘULUI BEREȘTI, consilier juridic D. M. C. care depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, s-a depus întâmpinare în 2 exemplare, după care:
Se comunică un exemplar al întâmpinării recurentului, acesta nesolicitând acordarea unui termen pentru a o studia.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul arată că nu a cunoscut legislația în vigoare și nu s-a putut apăra și nu a cunoscut faptul că poate beneficia de asistență judiciară gratuită .
Întrebat fiind recurentul dacă a formulat cerere de asistență judiciară gratuită, acesta menționează că nu a formulat cerere în acest sens.
Solicită admiterea recursului, și repunerea în situația anterioară.
Reprezentantul intimatei arată că recurentul a recunoscut că a condus în stare de ebrietate în mai multe rânduri, cercetarea administrativă a fost efectuată .
Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală .
În replică, recurentul arată că nu a știut că beneficiază de clemență în termen de 30 de zile de la desfacerea contractului de muncă .
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția C. la data de 26.11.2012, reclamantul C. S., in contradictoriu cu paratul Municipiul Berești – prin Primar, a solicitat anularea dispoziției nr. 350/08.11.2012, emisă de parat.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost polițist local de la data de 01.12.2008 si pana la data de 13.12.2012. Arată reclamantul că începând cu anul 2012 paratul i-a aplicat sancțiuni pe care însă nu le-a contestat din lipsa resurselor financiare.
Reclamantul susține că viceprimarul este persoana care a semnat deciziile prin care a fost sancționat, deși nu avea competență in acest sens.
Referitor la dispoziția contestată, reclamantul susține că, la data de 26.10.2012, ora 9,00, nu a consumat decât cafea, după care nu mai știe nimic din cele întâmplate, întrucât bănuiește că a fost drogat cu scopul de a fi discreditat. Reclamantul mai apreciază că l-a deranjat pe viceprimar întrucât a refuzat să permită unor persoane să efectueze comerț, deși viceprimarul i-a dat dispoziție in acest sens.
Reclamantul susține că, in 4 ani, a beneficiat de concediu de odihnă numai in ultimul an, doar 5 zile si nu s-a bucurat de recuperare, însă viceprimarul invocă absența sa nemotivată.
In drept, reclamantul a invocat Legea nr. 155/2010, Legea nr. 188/1999 si Legea nr. 215/2001.
La dosar reclamantul a depus, in copie, înscrisuri si răspuns la întâmpinare.
Legal citat, Municipiul Berești prin Primar, a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea promovării acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, in sensul că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamantul trebuia să solicite paratului revocarea dispoziției contestate.
Pe fondul cauzei, paratul arată că reclamantul a fost destituit din funcția publică de polițist local ca urmare a repetatelor abateri disciplinare constând in absențe nemotivate si manifestări care au adus atingere prestigiului instituției publice, in condițiile existenței unor sancțiuni anterioare neradiate.
Mai arată că reclamantul a solicitat, in scris, clemență și că a depus un certificat medical după 11 zile de la emitere, pentru a justifica absențele de la serviciu, cu un diagnostic necredibil.
Parata mai precizează că viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului, având competența de a emite dispoziția contestată.
În drept, paratul a invocat art. 115 – 118 Cod procedură civilă.
Paratul a solicitat si judecarea cauzei in lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 3588/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția inadmisibilității promovării acțiunii și respinsă acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în privința excepției inadmisibilității promovării acțiunii că potrivit disp. art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată . său ori . printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea in tot sau in parte a acestuia”.
Din întâmpinarea depusă, paratul susține că reclamantul a solicitat clemență prin cererea înregistrată sub nr. 5711/22.11.2012.
Chiar dacă această cerere nu cuprinde mențiunile exprese din textul art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța apreciază îndeplinită procedura recursului grațios, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității promovării acțiunii, ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția nr. 350/08.11.2012 (fila 34) contestată in cauză, Primarul orașului Berești, jud. G. a dispus restituirea reclamantului din funcția publică de polițist local in cadrul Politiei Local a orașului Berești, începând cu data de 13.11.2012.
Anterior s-a emis Dispoziția nr. 292/30.07.2012 (fila 41), emisă in baza referatului din 15.05.2012 emis de viceprimarul orașului Berești (fila 36), procesul verbal din 17.05.2012 întocmit de Comisia de Disciplină (filele 36, 37), nota explicativă a reclamantului din 25.05.2012 (fila 39) si Raportul Comisiei de Disciplină (fila 40).
Astfel, s-a reținut că, la data de 09.05.2012, reclamantul s-a prezentat la serviciu in stare de ebrietate, dată de la care acesta nu s-a mai prezentat la serviciu pana la data de 15.05.2012.
Urmare a sesizării nr. 2576/15.05.2012 (fila 36) întocmită de viceprimarul orașului Berești, s-a declanșat procedura de cercetare disciplinară a reclamantului, acesta fiind cercetat pentru data de 25.05.2012 (fila 37 verso).
Prin nota explicativă data in fața Comisiei de disciplină (fila 39), reclamantul a recunoscut că, la data de 09.05.2012 a consumat un coniac, a recunoscut că a absentat 2 zile nejustificat.
Instanța apreciază ca fiind dovedite aceste abateri disciplinare.
Astfel, prin Dispoziția nr. 292/30.07.2012, reclamantul a fost sancționat cu „mustrare scrisa”.
Ulterior, prin Dispoziția nr. 302/23.08.2012 (fila 47 verso), reclamantul a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, pentru absență nejustificată la serviciu in perioada 16, 17.07.2012.
In ceea ce privește sancțiunea de față, instanța reține că, urmare a referatului nr. 5317/26.10.2012 (fila 48 dosar) întocmit de viceprimarul orașului Berești, a fost întocmit procesul verbal din 01.11.2012 (fila 48 verso) de către Comisia de Disciplină, fiind declanșată cercetarea disciplinară a reclamantului pentru fapta de prezentare a reclamantului la serviciu in stare de ebrietate, la data de 26.10.2012.
Reclamantul a fost citat pentru a se prezenta la cercetarea administrativă pentru data de 07.11.2012 (fila 49 dosar).
Din depozițiile martorilor B. T. (filele 50, 51 dosar), D. M. (filele 51, 52 dosar) si V. N. (filele 52, 53 dosar) coroborate cu raportul nr. 17/08.11.2012 (filele 55,56 dosar) si cu cererea nr. 5711/22.11.2012 (fila 57 verso) scrisă de reclamant, rezultă că, la data de 26.10.2012, reclamantul s-a prezentat la serviciul in stare de ebrietate avansată.
Abaterea disciplinară este prevăzută de art. 77 al. 2 lit. g) din Legea nr. 188/1999 si de art. 84 lit. j) din ROI, aprobat prin HCL nr. 26/29.06.2007 a orașului Berești.
La stabilirea si individualizarea sancțiunii, instanța are in vedere atât gravitatea faptei, cât si urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum si atitudinea anterioară a reclamantului.
In cauză sancțiunea aplicată de parat, de destituire din funcția publică este adecvată in cauză, având in vedere atât comportamentul anterior al reclamantului, cât si gradul de pericol social al faptei, reclamantul patrulând in stare de ebrietate cu armamentul din dotare.
Referitor la celelalte motive invocate de reclamant, instanța le apreciază nefondate, astfel, potrivit disp. art. 57 al. 2 din Legea nr. 215/2001, viceprimarul este subordonat primarului si înlocuitorul de drept al acestuia, căruia îi poate delega atribuțiile.
Totodată, potrivit dispoziției nr. 236/26.06.2012, Primarul orașului Berești a delegat viceprimarului o . atribuții printre care si „ia măsuri pentru organizarea si executarea in concret a activităților prevăzute de art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 3 – 9 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, actualizată (ex. cultură, protecția mediului, situațiile de urgență, ordinea publică); ia măsuri pentru asigurarea ……. Inspecției si controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 36 al. 6 lit. a) – d) (toate serviciile publice locale, inclusiv politia locală); este înlocuitorul de drept al primarului, in lipsa acestuia semnează certificatele, adeverințele si alte documente ce se emit in cadrul instituției, inclusiv cele ce vizează activitatea de ordonator principal de credite, emiterea de dispoziții, acte referitoare la îndeplinirea atribuțiilor cu privire la alegeri sau referendum”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. S. apreciind că este nelegală. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că
Instanta de judecata in luarea hotărârii a interpretat in mod eronat următoarele:
1. Legea administrației publice locale nr.215/2001 art.36 al. 6 lit. a) - d) nu spune ca „viceprimarul este înlocuitorul de drepr al primarului" spune ca: consiliul local exercita atribuțiile precazute la ; art.36 al. 6 lit.a)- d) si anume la lit a) „ asigura potrivit competentelor sale si in conditiile legii ,cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor pubHce" si nu viceprimarul
2. La art.36 alin 6 lit.a) pct. 3-9 din Legea administrației publice locale nr,2I5/2001 la care face referire instanta de judecata nu se stipuleaza ca"... viceprimarul ia masuri pentru organizarea si executarea in concret a activitatilor prevazute la acest art.". (consiliul local exercita aceste atributii).
3.In Dispoziția nr.236/26.06.2012 (anexa nr.l la acest recurs) nu se „delega" atribuții privind Politia Locala viceprimarului B. T., si mai ales ca acesta sa fie împuternicit sa ia decizii de sancționare a agentilor din cadrul acestui serviciu.
4.A fost incalcata Legea nr.155/2010 Art. 4. alin.(l).-: Politia Locala funcționează in cadrul aparatului de specialitate al primarului. Art.31.alin (1), lit.(c)"(primarul îndruma,supravegheaza si controleaza. Politia locala".,Art.31,alin.(l),lit.(a)"primarul; numește,sanctioneaza si dispune suspendarea,modificarea si incetarea raporturilor de serviciu)". Si tot conform Legii 155/2010 .primarul solicita prefectului sprijinul unui control de specialitate in cazul incalcarii legale ale polițiștilor locali"( nu o ancheta a comisiei locale de disciplina).
5.Instanta face eronat si nejustificat stabilirea si individualizarea sancțiunii privind gravitatea faptei si a gradului de pericol social al faptei subsemnatului precum si urmările acestora..."reclamantul patrulând in stare de ebrietate cu armamentul din dotare". Instanta a fost dusa in eruare in INTAMPINAREA Nr.3887 / 09.09.2013 facuta de Primaria oras Beresti si anume, citez „ ONORATAINSTANTA, ...Va rugam sa aveti in vedere la solutionarea cauzei si ipoteza,grava in care fostul politist local C. S. ar fi primit in dotare pistol,respectiv muniția aferenta acestuia{ in acest sens art.20, alin.(l),lit"d" din Legea Politiei Locale nr.155/2010 ; art.57,alin.(l) din Regulamentul-cadru de organizare si funcționare a politiei locale,aprobat prin HG nr. 1332/2010; „La uniforma de serviciu ,pistolul se poarta în mod obligatoriu ,numai in toc s ipe centura ") si se prezintă(cum altfel s-a întâmplat in nenumărate rânduri) in stare de ebrietate in timpul atribuțiilor de serviciu...!" dar nu se tine cont de faptul ca nu este acuzat de alte abateri de la serviciu fapt consemnat de asemenea in INTAMPINAREA sus menționata in Nota de relatii din 7 noiembrie 2012 (anexa nr.22-intrebarea nr.3) adjunctul edilului unitatii administrative specificând: cu exceptia cand nu era in stare de ebrietate nu a avut ca sa ii reproșeze ,se achita de îndatoririle primite".( Inseamna ca Legea 155/2010 este in vigoare)
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul declarat de către reclamantul C. S. este nefundat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică. În mod corect, față de întregul material probator administrat în cauză prima instanță a apreciat că dispoziția privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului a fost în mod legal emisă de către Primarul orașului Berești .
La emiterea respectivei dispoziții au fost respectate prevederile art. 57 alineatul 2 din Legea 215/2001 privind delegarea de competențe.
Sancțiunea destituirii reclamantului din funcția publică nu este disproporțională având în vedere că pe parcursul anului 2012 în privința acestuia au mai fost emise și alte dispoziții de sancționare disciplinară.
Față de cele mai sus arătate și apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică a cărei reformare nu se impune, urmează a fi respins recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. S., domiciliat în Berești Meria, jud. G., împotriva sentinței civile nr.3588/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014
Pt.jud.G.I. aflat în CO cf.art.261 pct.2 c.pr.civ. Președinte Curtea de Apel | Judecător, V. M. D. | Pt.jud.E.L.P. aflat în CO cf.art.261 pct.2 c.pr.civ. Președinte Curtea de Apel |
Grefier, L. M. R. |
Red.D.V.M./9.07.2014
Dact.L.R./2 ex/9.07.2014
FOND D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 7459/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1298/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








