Alte cereri. Decizia nr. 7765/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7765/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 5488/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7765/2014
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. J.
Judecător L. C.
Judecător V. M. S.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 923 din data de 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul –reclamant B.-M., care lipsește, avocat G. I., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta –pârâtă și intimat –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, că recursul este motivat și scutit de taxă judiciară de timbru și că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,
Apărătorul intimatului –reclamant susține că nu sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului –reclamant solicită respingerea recursului ca fiind nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele;
Prin sentința civilă nr. 923/14.05.2014, Tribunalul G. a respins excepția inadmisibilității promovării acțiunii și excepția prematurității ca nefondate.
A admis acțiunea privind pe reclamant B.-M. N., prin C.I.A. „G. I.“ cu domiciliul în G., ., . și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. (actualmente AJFP G. ), cu sediul în G., ., chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, având ca obiect anulare act administrativ.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1204 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, actualizată cu dobânda legală, de la data plății 13.03.2013 și până la data restituirii.
A obligat pârâta către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 124lei.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat chemata în garanție către pârât la plata sumei de 1204 lei reprezentând taxa emisii poluante, actualizată cu dobânda legală, de la data plății 13.03.2013 și până la data restituirii.
A obligat chemata în garanție către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 124 lei.
Î m p o t r i v a acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru următoarele motive:
- prima instanță a soluționat greșit excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii formulată de reclamanta Administrația F. pentru Mediu, motivat de faptul că dreptul comunitar este de aplicare directă. Decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante este un act administrativ, care a fost emis și contestat sub incidența dispozițiilor Legii nr. 9/2012, Codului de procedură fiscală și Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; că prevederile ordonanței referitoare la restituirea taxei și dreptul comunitar nu exclud respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 și de Codul de procedură fiscală și că în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 146/12 ianuarie 2007 – Secția contencios administrativ și fiscal, că cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă.
- totodată, instanță a soluționat greșit și excepția necompetenței materiale a Tribunalului G., invocându-se în sprijinul acestei decizii disp. art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
-prima instanță a apreciat în mod greșit că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt discriminatorii și contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (TICE) deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE). În dezvoltarea acestui motiv, a susținut că taxa pentru emisii poluante a fost introdusă la solicitarea Comunității Europene; că sistemul de calcul al taxei pentru emisiile poluante conține elemente legate de norme de poluare, emisia de dioxid de carbon, capacitatea cilindrică, grila de reducere în funcție de vechimea autovehiculului, criterii recunoscute ca fiind obiective de Curtea de Justiție Europeană în cauza Akos Nasadi și Hona N., prin care a stabilit că taxa care nu este percepută pentru faptul că un autovehicul traversează frontiera unui stat membru, ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat, ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din Tratatul CE.
Deciziile CJCE privitoare la taxa de emisii poluante au stabilit în mod neechivoc că această taxă face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și că nu se poate reține că este percepută în mod discriminatoriu, deoarece art. 90 din Tratat nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de imputare a unor tase deja existente.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, corect a reținut prima instanță netemeinicia acestora, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Curtea observă că decizia de stabilire a timbrului de mediu a fost emisă sub imperiul OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile OUG 9/2013 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 OUG 9/2013, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG 9/2013 stabilește obligația plății timbrului nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de OUG 9/2013, fie în formele anterioare și nu au obținut restituirea ei.
Instanța constată că, în forma prev. de OUG 9/2013, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, timbrul de mediu prev. de OUG 9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, timbrul de mediu nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-331/13 - I. N. N. împotriva Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității OUG 9/2013 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a timbrului plătit sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Din aceste considerente, având în vedere disp. art. 496 alin. 2 va admite recursul declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 923 din data de 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar_ .
Va casa sentința civilă 923/2014 a Tribunalului G. și-n rejudecare:
Va respinge acțiunea ca nefondată și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta –pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 923 din data de 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar_ .
Casează sentința civilă 923/2014 a Tribunalului G. și-n rejudecare:
Respinge acțiunea ca nefondată și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2014.
Președinte Pt. Judecător Judecător
R. J. L. C. V. M. S.
- care participă la Seminarul
–Conferința Finală în C. Proiectului
Îmbunătățirea cooperării dintre judecători și notarii publici
în materie civilă cu caracter transfrontalier –București 20-21.11.2014
Semnează
- cf. art. 426 alin. 4 NCPC
Președintele de complet
R. J.
Grefier
L. Ivănica
Red. LC-19.11.2014
Tehnored. -F.B. -5ex-2011.2014
Fond –Tribunalul G. –jud. D.M.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 7764/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 245/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
