Anulare act administrativ. Decizia nr. 7222/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7222/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 217/91/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7222/2014
Ședința publică de la 30 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător L. C.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta M. M., cu domiciliul în Bacău, ., nr.4, jud. Bacău, împotriva sentinței nr. 487 din 05.03.2014, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. B., având ca obiect, anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind recurenta M. M. și intimatul T. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentința nr.487 din 5 martie 2014, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității și respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanta M. M. pentru anularea art.4 din Hot. nr.4/14.02.2013 și art.2 din Hot.nr.5/20.02.2013, ale Colegiului de Conducere a Tribunalului Bacău precum și suspendarea executării art.4 din Hot.nr. 4/14.02.2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. M. solicitând modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii și a anulării articolelor din cele două hotărâri ale Colegiului de Conducere a Tribunalului Bacău.
În motivare, recurenta a arătat că prima instanță ar fi stabilit în mod eronat că ar fi fost menținut completul C6, în condițiile în care acesta a fost desființat prin Hot. nr. 15/23.08.2012.
Completul nou înființat cu același indicativ C6, este un complet de contencios administrativ și de litigii cu profesioniști.
Apreciază că nu poate judeca pe noul complet C6 ( de contencios administrative și de litigii cu profesioniști), întrucât nu are un complet constituit pentru cauze civile.
Prin întâmpinarea depusă la dosar T. Bacău a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că nu s-a încălcat de către Colegiul de Conducere al instanței nicio dispoziție legală sau regulamentară.
Art. l și 9 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 15/23.05.2012, au fost modificate prin art.5 din Hotărârea Colegiului de conducere nr.23 din 03.12.2012 în sensul că, art.9 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 15/2012 prevedea în mod clar că „se păstrează completul C6 (C6u, C6QRC, C6LP și C6C), urmând a fi transferat cu tot cu dosare la Secția II civilă și de contencios administrativ și fiscal, inclusiv dosarele suspendate, în vederea respectării principiului continuității.
La data investirii cu soluționarea acestor cauze civile, recurenta funcționa la Secția civilă, a fost legal investită prin repartizare aleatorie si avea specializarea necesară soluționării lor.
Principiul continuității presupune soluționarea cauzelor de către judecătorul legal investit și nu continuitatea completului ca indicativ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate ce se încadrează pe disp.art. 488 pct.8 N.C.P.C., a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente.
Potrivit art.11 din Lg.304/2004, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.
Pentru a căpăta substanță și relevanță în practică, noțiunea de continuitate nu poate fi înțeleasă decât prin referire la judecătorii din compunerea completului de judecată.
Dealtfel, legiuitorul și în cuprinsul disp.art. 19 N.C.P.C. a făcut referire expresă la judecător, și nu la INDICATIV al completului atunci când a prevăzut situațiile de excepție în care nu este respectat principiul continuității.
Relevante sunt în acest sens și dispozițiile art.99 alin.5 din HCSM nr. 387/2005, forma în vigoare la data emiterii celor două hotărâri de colegiu contestate potrivit cărora, principiul continuității completului de judecată poate fi încălcat (printr-o nouă repartizare aleatorie), doar în condițiile în care membrii completului nu mai funcționează în cadrul instanței respective, nu și dacă aceștia funcționează în cadrul altei secții ale aceleiași instanțe.
Atâta timp, cât prin Hot.nr. 15/23.08.2012, modificată prin Hot. nr.23/03.12.2012, Colegiul de Conducere al Tribunalului Bacău s-a dispus transferul completului C6 cu tot cu dosare la sectia a –II-a civilă și de contenccios administrativ și fiscal, având ca titular, același judecător în persoana recurentei reclamante, Curtea reține că dispoziția înscrisă la pct.4 din Hot.nr. 4/14.02.2013, a Colegiului de Conducere prin care a stabilit că competența dosarelor civile transferate odată cu completul C6 este în acord cu dispozițiile art.53 alin.2 din Legea nr.304/2004, potrivit cărora cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trimise altui complet decât în condițiile prev. de lege, Curtea își însușește punctul de vedere al instanței de fond, cu privire la neîncălcarea principiului specializării întrucât la data repartizării cauzelor civile către completul cu indicativul C6, reclamanta funcționa ca judecător la Sectia civilă.
În consecință, reținând că prima instanță s-a pronunțat în cauză cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Curtea în baza art.496 NCPC, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M., cu domiciliul în Bacău, ., nr.4, jud. Bacău, împotriva sentinței nr. 487 din 05.03.2014, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. B., având ca obiect, anulare act administrativ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 septembrie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, L. C. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.L.C./23.10.2014
Tehnored.FED/24.10.2014/2ex.
Fond –A.C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6622/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7764/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








