Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 135/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 376/44/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 135/2014
Ședința publică de la 05 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Grefier I. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta L. AG M. – Sucursala G. prin „E. Platis, C. B. „ SPRL cu sediul în București, sector 1, . Bucharest Tower Center, nr. 15 – 17, . cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., . și Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., având ca obiect suspendare executare.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 3 iunie 2014 și apoi pentru 5 iunie 2014.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel G. – secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, sub nr._ ,reclamanta Linge AG M. – Sucursala G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-GL 116/28.02.2014, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GL 105/28.02.2014 emise de ANAF, precum și a „Dispoziției de măsuri” până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ.
În motivare, a arătat că decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării unei inspecții cu vădita încălcare a normelor de procedură fiscală.
Argumentele privind nelegalitatea extinderii inspecției fiscale constau în faptul că, potrivit disp. art. 101 alin. 1 C.pr. fiscală –„Înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală” iar potrivit art. 102 alin. 1 C.pr. fiscală – „Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției fiscale(…)”
În același timp, conform art. 3 al alin. 101 C.pr. fiscală „Avizul de inspecție fiscală cuprinde:a) temeiul juridic al inspecției fiscale; b) data de începere a inspecției fiscale; c) obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale; d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale”.
Singura posibilitate de extindere a inspecției fiscale este reliefată de teza a II-a a aceluiași art. 98 alin. 3 C.pr. fiscală – anume „Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una din următoarele situații:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat”.
În consecință, singura concluzie validă ce se poate desprinde din textul legal citat mai sus este aceea că atunci și numai atunci când organul de inspecție fiscală constată, în cursul verificărilor efectuate asupra contribuabilului, că acesta se regăsește într-una din ipotezele exclusiv delimitate de art. 98 alin. 3 C.pr. fiscală, acestuia îi este permis să dispună extinderea inspecției fiscale pentru toată perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.
Această concluzie este îmbrățișată și de către Curtea Constituțională care, sesizată fiind cu o excepție de neconstituționalitate în ceea privește dispozițiile art. 98 alin. 3 C.pr. fiscală, a argumentat în sensul că „În cazul de față, Curtea constată că exceptările realizate prin efectul art. 98 alin. 3 lit. a)- c) din C.pr. fiscală sunt justificate de conduita contribuabilului, și anume, acesta, prin anumite mijloace, încearcă să se sustragă plății la bugetul de stat a obligațiilor sale fiscale. Conduita contribuabilului care se abate de la reglementarea legală strictă în domeniul fiscal este un motiv suficient pentru a fi supus unui control mai temeinic, mai strict, ceea ce presupune extinderea acestuia pe o perioadă mai mare de timp. Prin urmare, se constată că rațiunea exceptării în toate cele trei cazuri este justificată în mod temeinic, obiectiv și rațional prin comportamentul contribuabilului care se abate de la legalitate”.
În continuare, Curtea Constituțională a subliniat însă că „prevederile art. 98 alin. 3 lit. a din C.pr. fiscală conțin garanții împotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice. Astfel, Curtea observă că un contribuabil mic sau mijlociu va putea invoca în apărarea sa faptul că inspecția fiscală a vizat perioade mai mari de trei ani bazându-se pe faptul că organul fiscal a invocat existența unor indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Hotărârea organului fiscal nu este discreționară cu privire la acest aspect, ea trebuie motivată și, de asemenea, poate fi supusă cenzurii instanțelor judecătorești. Prin urmare, formularea redacțională a textului criticat impune obligația organului fiscal de a dovedi existența acestor indicii, aspect ce va putea fi analizat de instanța de judecată care se va pronunța pe temeinicia sau netemeinicia aspectelor invocate de organul fiscal”.
Argumentele privind nelegalitatea depășirii perioadei legale pentru desfășurarea unei inspecții fiscale fac trimitere la disp. art. 104 C.pr. fiscală, potrivit cărora, inspecția fiscală, ca regulă generală, trebuia să desfășoare într-o perioadă ce nu poate depăși 3 luni, cu excepția contribuabililor care au sedii secundare și a marilor contribuabili față de care inspecția fiscală nu poate depăși o durată maximă de 6 luni.
Or, în cazul reclamantei, inspecția fiscală a început la data de 13.09.2011 și s-a încheiat – astfel cum rezultă și din Raportul de inspecție, în data de 21.02.2014, așadar mai bine de 2 ani și 3 luni de la momentul demarării acesteia.
În al doilea rând, prev. alin. 3 al art. 104 C.pr. fiscală dispun că perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu se includ în calculul duratei acesteia, cu mențiunea că suspendarea inspecției fiscale se dispune numai atunci când există motive justificate în acest sens (alin. 4 al aceluiași articol).
Or, după cum rezultă din însuși conținutul adreselor de suspendare a inspecției fiscale asupra reclamantei, motivarea unei asemenea măsuri lipsește cu desăvârșire, organul fiscal limitându-se la simpla enunțare a unor dispoziții legale ce vizează cazurile generale în care se poate suspenda inspecția fiscală și nefăcând vreo referire la situația particulară a reclamantei (ce fel de informații au fost solicitate și cărei autorități, asupra căror contribuabili era necesară efectuarea unui control încrucișat etc.).
În drept, a invocat disp. art. 14 Legea nr. 554/2004.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, pârâta A.J.F.P. G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei de obiect a cererii, având în vedere faptul că reclamanta a depus pentru suma de 3.628.579 lei a cărei suspendare o solicită o scrisoare de garanție bancară, așa cum rezultă din cerere, sens în care în conformitate cu disp. art. 148^1 alin.1:
În cazul contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanțe fiscale, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligațiile fiscale contestate dacă contribuabilul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanție bancară la nivelul obligaților fiscale contestate.
Reclamanta a invocat faptul că s-ar impune suspendarea deoarece ar subzista riscul de producere al unei pagube iminente în ceea ce privește executarea scrisorii de garanție bancară.
Reclamanta invocă propria culpă în motivarea cererii, în Raportul de inspecție fiscală la pag. 7 fiind consemnat:
„Cu adresa FN din data de 13.12.2012 înregistrat la A.J.F.P. IF sub nr. 2098/16.12.2013 administratorul L. AG M. – Suc. G. a solicitat suspendarea inspecției fiscale aflată în derulare întrucât nu se află în țară…”, cerere ce a fost aprobată.
După ce a beneficiat de înțelegerea organelor de inspecție fiscală, brusc, în viziunea reclamantei, suspendarea inspecției chiar la cererea acesteia devine motiv de nelegalitate a deciziei de impunere.
S-au făcut aprecieri asupra extinderii obiectului inspecției fiscale asupra debitelor pe perioada de prescripție, deși acesta este un atribut exclusiv la îndemâna organului fiscal și din nou, a apreciat că nu se întrevede o legătură cu motivele de admisibilitate a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere, aceasta fiind o eventuală argumentație ce aparține strict de fondul cauzei.
În susținerea aprecierii anterioare a fost citată o Decizie de neconstituționalitate respinsă (nr. 1637/2009), referitoare la art. 98 alin. 3 lit. a C.pr. fiscală care consacră dreptul de extindere în timp a perioadei verificate, al descoperirea de elemente care să conducă la această măsură, sens în care este și Raportul de inspecție fiscală – p 6.
În drept, a invocat disp. art. 215 C.pr.civ.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a făcut dovada achitării cauțiunii în sumă de 362.857.90 lei, stabilită de instanța de judecată.
La ultimul termen de judecată, instanța a calificat excepția lipsei de obiect, invocată de pârâta AJFP G., ca apărare de fond.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin decizia nr. F-GL 116/28.02.2014, intimata D.G.R.F.P. G. a reținut în sarcina reclamantei existența unor obligații fiscale în cuantum de 444.423 lei, reprezentând impozit pe profit aferent perioadei 17.05.2007 – 30.06.2011, majorări de întârziere în valoare de 304.964 lei, aferente perioadei 17.05.2007 – 18.02.2014 și penalități de întârziere în sumă de 66.663 lei, aferente perioadei 17.05.2007 – 18.02.2014 (f. 22 și urm.).
Decizia de impunere a fost emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-GL 105/28.02.2014.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale, reclamanta a formulat contestație administrativă, în temeiul art. 205 și urm. C.pr.fisc. Până la soluționarea contestației, reclamanta a formulat prezenta cerere de suspendare a executării actului administrativ, în temeiul art. 14 Legea nr. 554/2004.
În ce privește excepția lipsei de obiect, invocată de intimate, pe care instanța a calificat-o ca fiind o apărare de fond, Curtea reține că existența unei scrisori de garanție bancară, care suspendă executarea fiscală conform art. 1481 alin. 1 C.pr.fisc., nu face ca prezenta cauză să fie lipsită de obiect, deoarece suspendarea dispusă conform art. 14 Legea nr. 554/2004 este independentă de emiterea unei scrisori de garanție bancară, iar reclamanta are interesul de a obține o astfel de suspendare, pentru a putea retrage scrisoarea de garanție și a obține deblocarea sumelor de bani aferente.
În legătură cu cererea de suspendare a executării procesului-verbal, Curtea constată că măsura suspendării executării actului administrativ nu poate fi dispusă decât în ipoteza în care sunt respectate toate condițiile prev. de art. 14 Legea nr. 554/2004.
Instanța apreciază că reclamanta ar suferi o pagubă iminentă în cazul în care decizia de impunere ar fi pusă de îndată în executare, deoarece actul administrativ emis stabilește obligații fiscale în sarcina sa, având implicații directe asupra patrimoniului său.
Condiția existenței unei pagube iminente nu este, însă, suficientă pentru a se putea dispune suspendarea executării actului, deoarece, în principiu, punerea în executare a majorității actelor de acest tip emise de intimate aduce atingere patrimoniilor destinatarilor lor.
Este necesar să fie îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat, adică a unui motiv temeinic pentru care să se dispună suspendarea executării actului.
În cadrul unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, instanțele nu pot face aprecieri asupra legalității actului, fără riscul de a se antepronunța, însă pot examina sumar aspectele de nelegalitate invocate de persoana vătămată, „pipăind fondul” pentru a vedea dacă există o aparență de drept în favoarea părții reclamante.
Curtea apreciază că aspectele invocate de reclamantă nu beneficiază de o aparență de temeinicie suficient de puternică care să justifice suspendarea executării actului, aspectele de nelegalitate putând naște discuții, ce vor fi tranșate de instanța fondului.
Astfel, în legătură cu suspendarea inspecției fiscale, Curtea reține că reclamanta a solicitat această suspendare, prin adresa nr._ din 21.10.2011, fiindu-i aprobată. Suspendarea dăinuit până la data de 11.11.2013, când inspecția a fost reluată. Prin adresa înregistrată sub nr. 3289/16.12.2013, s-a dispus o nouă suspendare a inspecției fiscale, pe o perioadă de 30 zile, la solicitarea reclamantei. O a treia suspendare, pe o perioadă de două săptămâni, a fost dispusă prin adresa nr. 655/03.02.2014, tot la cererea reclamantei. Suspendările au fost dispuse în temeiul diferite, prima suspendare fiind întemeiată pe disp. art. 2 lit. a,b,g,h Ordinul ANAF nr. 14/2010, iar următoarele pe disp. art. 2 lit. f, respectiv art. 2 lit. b Ordinul ANAF nr. 467/2013.
Eventualele neregularități invocate de reclamantă referitoare la suspendarea inspecției fiscale nu beneficiază de o aparență de temeinicie suficient de puternică care să justifice suspendare executării actului administrativ.
În ce privește perioada de inspecție fiscală, Curtea reține că, potrivit art. 98 alin. 3 teza I C.pr.fisc., inspecția fiscală se realizează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale.
Posibilitatea extinderii perioadei de inspecție pe durata de prescripție a obligațiilor fiscale se poate face, conform art. 98 alin. 3 teza a II-a C.pr.fisc., numai când:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
De la început, însă, avizul de inspecție fiscală nr. F-GL 285/29.09.2011 a privit obligații aferente perioadei 17.05.2007 – 31.08.2011, mai vechi de 3 ani.
Curtea reține, însă, că, cu ocazia inspecției fiscale, s-a reținut că reclamanta nu a depus la termenele legale declarațiile informative „394”, declarațiile privind impozitul pe profit și cele privind deconturile TVA (a se vedea f. 22 și urm.).
Această neregularitate atrăgea incidența cel puțin a unui caz de extindere a perioadei de inspecție, prev. de art. 98 alin. 3 lit. a-c C.pr.fisc. și determina extinderea inspecției și pe un interval mai mare de 3 ani. Așadar, și în această situație s-ar fi ajuns la verificarea obligațiilor fiscale mai vechi de 3 ani. Nu apare ca fiind clară, în opinia instanței, vătămarea produsă reclamantei prin stabilirea de la început a unei perioade de control mai mari de 3 ani.
Așadar, instanța apreciază că nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, astfel că suspendarea executării actului nu poate fi dispusă.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta L. AG M. – Sucursala G. prin „E. Platis, C. B. „ SPRL cu sediul în București, sector 1, . Bucharest Tower Center, nr. 15 – 17, . cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., . și Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., având ca obiect suspendare executare, ca nefondată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel G..
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2014.
Pentru judecător, C. R. M. în C.O. cf. art. 426 C.p.c. Președintele Curții de Apel G. Judecător M. N. | ||
Pentru grefier, I. S. în C.O. cf. art. 426 C.p.c. Grefier șef H. S. |
Tehnored. MRC/MC/ 28.08.2014/ 5 ex.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 5793/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 648/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
